Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3139/2018 AI generated

Recusal of appellate panel in administrative license extension dispute: prior decision on same facts does not prove lack of impartiality

Case Number Decizia nr. 3139/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the recusal request and confirming that the three-judge panel remained impartial and competent to hear the case. The dispute concerned a request for the recusal of a panel of judges under Article 42(1) and Article 44 of the Code of Civil Procedure, filed by a company challenging an administrative decision regarding the extension of an operating license and the substitution of neighbor consent. The appellant argued that the panel had formed a prior opinion because it had previously dismissed a related action to annul the refusal to extend the license in a separate case. The Court held that the ground for recusal was not met because the current appeal involved a different legal object—specifically, verifying the conditions for the administrative operation of license extension and the substitution of consent—rather than the same refusal analyzed in the prior decision, and thus no objective element justified doubts regarding the judges' impartiality.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 pct. 1 C. proc. civ, art. 44 alin. (2) C. proc. civ, art. 44 din C. proc. civ, art. 44 pct. 2 C. proc. civ; Recusal of appellate panel in administrative license extension dispute: prior decision on same facts does not prove lack of impartiality: Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de recuzare formulată de intimata-reclamantă SC A. SRL, ca tardiv formulată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 44 pct. 2 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment legal opinion impartiality concerns article of civil procedure justified grounds grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

La data de 28.09.2016, reclamanta societatea A. SRL a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, în temeiul art. 42 pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că respectivul complet de judecată şi-a exprimat părerea cu privire la pricină, prin Decizia nr. 772/CA/2015.

În motivarea cererii, petenta a arătat că cererea de recuzare poate fi formulată în temeiul art. 44 alin. (2) C. proc. civ., după începerea dezbaterilor, dacă motivele au fost cunoscute la acel moment.

A arătat petenta că instanţa, în momentul concluziilor finale, i-a adus la cunoştinţă faptul că Decizia nr. 772/2015 a fost pronunţată de acelaşi complet, iar referitor la considerentele Hotărârii nr. 772/2015, s-a reţinut refuzul justificat al recurentei de a elibera autorizaţia de funcţionare.

Apreciind că instanţa şi-a exprimat părerea cu privire la fondul cauzei, petenta a solicitat admiterea cererii de recuzare.

La data de 30.09.2016, recurenta a formulat precizări suplimentare la cererea de recuzare, prin care a arătat că prin Decizia civilă nr. 772/CA/2015, pronunţată de acelaşi complet de judecată, ce a avut ca obiect anularea actului administrativ, a fost respinsă cererea de prelungire a autorizaţiei de funcţionare nr. x/11.04.2013, iar în considerentele hotărârii instanţa a reţinut că refuzul recurentei UAT Murighiol de prelungire a autorizaţiei de funcţionare este justificat.

Petenta a subliniat faptul că prezenta cauză are ca obiect atât obligarea autorităţii publice să prelungească autorizaţia de funcţionare, cât şi suplinirea consimţământului vecinilor necesar pentru prelungirea autorizaţiei.

În opinia petentei, dacă instanţa de recurs a motivat Decizia nr. 772/2015 în sensul că refuzul privind prelungirea autorizaţiei de funcţionare a fost justificat, probabil că îşi va menţine aceeaşi părere şi în prezenta cauză, motiv pentru care a apreciat că soluţia corectă ar fi ca judecarea prezentei cauze să se facă de un alt complet care nu are o părere deja formată în cauză.

În opinia petentei, cu ocazia concluziilor pe fond în prezenta cauză instanţa a limitat concluziile orale pe motivul cunoaşterii situaţiei de fapt, întrucât acelaşi complet a soluţionat şi cealaltă cauză, acesta fiind momentul când reclamanta a aflat de existenţa motivului de recuzare.

A mai arătat petenta că din împrejurarea că preşedintele completului nu a permis reclamantei să-şi exprime punctul de vedere complet asupra cauzei, cu motivarea că este cunoscută situaţia de fapt, rezultă că preşedintele s-a antepronunţat, lăsând să se întrevadă soluţia în cauză.

În drept, petenta a invocat dispoziţiile art. 42 pct. 1 şi art. 44 din C. proc. civ.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de recuzare formulată de intimata-reclamantă SC A. SRL, ca tardiv formulată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 44 pct. 2 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3283/27.10.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat încheierea şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru soluţionarea cererii de recuzare pe fond.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2015*.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de recuzare formulată de petenta A. SRL în cadrul recursului declarat de intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol prin Primar, împotriva încheierii de şedinţă din data de 6.01.2016 şi a Sentinţei civile nr. 201 din 9.02.2016 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/2015.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 25 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs SC A. SRL. Recurenta precizează că cererea de recurs a fost respinsă în mod greşit, întrucât al doilea recurs nu a fost soluţionat de o instanţă imparţială şi obiectivă.

De asemenea recurenta invocă prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce reglementează dreptul la un proces echitabil, precum şi necesitatea respectării dezideratului de imparţialitate ce trebuie să guverneze soluţionarea oricărui litigiu de către judecători.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În prezenta cauză, se constată că prin Decizia nr. 772/CA/17.06.2015, Curtea de Apel Constanţa, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi rejudecând, a respins acţiunea reclamantei societatea A. SRL având ca obiect anularea actului administrativ de respingere a cererii de prelungire a autorizaţiei de funcţionare nr. x/11.04.2013.

Instanţa de recurs a analizat refuzul considerat nejustificat, exprimat prin adresa nr. x/03.03.2014 şi a stabilit că refuzul pârâtei de a acorda viza anuală de prelungire a autorizaţiei de funcţionare a fost justificat, printre altele, prin aceea că acordul vecinilor/coproprietarilor a fost dat numai pentru anul 2013.

În cauza de faţă, instanţa de fond a fost învestită cu acţiunea reclamantei, societatea A. SRL, formulată la data de 08.09.2015, având ca obiect obligarea pârâtei la prelungirea autorizaţiei de funcţionare nr. x/11.04.2013 şi suplinirea acordului vecinilor, necesar pentru prelungirea autorizaţiei de funcţionare, iar instanţa de recurs a fost învestită să verifice legalitatea sentinţei primei instanţe în raport cu noul obiect dedus judecăţii.

Astfel, în prezentul dosar, instanţa de recurs nu analizează acelaşi refuz de acordare a prelungirii autorizaţiei de funcţionare sau un nou refuz întemeiat pe aceeaşi motivare, ci verifică întrunirea condiţiilor efectuării operaţiunii administrative solicitate şi chiar a suplinirii consimţământului, ca şi cerinţă de fond.

În concluzie, în mod corect prima instanţă a reţinut că, în raport cu motivele invocate în cererea de recuzare, se poate constata că în speţă nu este incident motivul prevăzut de art. 42 pct. 1 C. proc. civ. şi nu există dovedit sau nu rezultă, în mod obiectiv, niciun alt element de natură a crea îndoieli justificate cu privire la imparţialitatea celor trei judecători care intră în compunerea completului de judecată ce soluţionează recursul.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV