Appeal dismissed; securities regulator sanctions upheld for continuing capital-market breaches.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanţii A., B., şi D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF"), a solicitat anularea ordonanţei nr. 406 din 18.12.2012 ("Ordonanţa nr. 406"), a ordonanţei nr. 407 din 18.12.2012 ("Ordonanţa nr. 407") şi a ordonanţei nr. 408 din 18.12.2012 ("Ordonanţa nr. 408") emise de către CNVM - denumite colectiv "Ordonanţele" anularea deciziilor CNVM nr. 212 din 05.03.2013 ("Decizia nr. 212"), nr. 213 din 05.03.2013 ("Decizia nr. 213") şi nr. 214 din 05.03.2013 ("Decizia nr. 214") - denumite colectiv "Deciziile" precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3.378 din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii D., A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 3.378 din 4 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanţii D., A. şi B., în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenţii şi-au întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din noul C. proc. civ., (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; hotărârea fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor din Legea nr. 297/2004 astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 32/2012, şi ale Regulamentului nr. 15/2004.

II. Considerentele Înaltei Curte asupra recursului

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

1. Critica având nelegalitatea Ordonanţelor pentru lipsa elementelor minimale pe care trebuiau să le conţină nu este fondată.

Actele administrative (ordonanţele) au fost emise în baza constatărilor din Raportul CNVM, din conţinutul lor rezultând fără echivoc faptele reţinute şi temeiul de drept al acestora.

În raport de acesta, câtă vreme detalierea faptelor se regăseşte în Raportul CNVM care a stat la baza emiterii ordonanţelor, a pretinde că ordonanţa trebuia să conţină în detaliu descrierea faptei precum într-un clasic proces-verbal de contravenţie unde nu există un înscris constatator, justificativ anterior, în lipsa unei stipulaţii legale exprese, apare ca neîntemeiată.

De altfel, şi în alte materii actul, sancţionator se completează cu un act constatator, jurisprudenţa neprevăzând vreo obligaţie de reluare a constatărilor în detaliu şi în actul subsecvent.

2. Cu privire la incidenţa prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea, critica din recurs nu apare ca întemeiată.

Astfel, chiar recurenta afirmă că faptele imputate sunt neîntocmirea unor analize (scrise) pentru a se verifica necesitatea menţinerii sau nu H. în categoria "societăţilor cu grad de interes" şi neîntocmirea unei note de fundamentare privind neparticiparea la majorarea de capital în contextul operaţiunii H. aprobată în cadrul hotărârii AGEA avut loc la data de 25.10.2006.

Or, chiar din cuprinsul lor rezultă că sancţiunea se referă la omisiunea realizării unor obligaţii.

Aceste obligaţii au subzistat în mod continuu până la observarea lor prin actul de control, termenul de 3 ani la care se referă art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, neavând cum se raporta la hotărârea AGEA din 25.10.2006. Concret la acea dată s-a impus întocmirea unei note, similar şi în cazul analizei menţinerii sau nu H. în categoria societăţilor cu grad de interes, obligaţie asumată ce nu au fost însă adusă la îndeplinire.

Cât priveşte critica pe fondul litigiului:

- Cea referitoare la lipsa fundamentării analizelor privitoare la "societăţile cu grad de interes" şi neparticiparea la majorarea capitalului social, este nefondată.

Scopul înfiinţării SIF-urilor (actualmente SAI) a fost tocmai cel de tranzacţionare pe piaţa de capital. Opţiunea privind investirea ori dezinvestirea nu pot fi luate fără o analiză solidă şi obiectivă justificată. Este fără putinţă de tăgadă că neparticiparea la majorarea capitalului social produce scăderea ponderii acţiunilor deţinute şi astfel a dreptului de decizie în structura societăţilor, cu consecinţe previzibile.

Or recurenta însăşi nu aduce argumentele care să combată critica inexistenţei unei analize pertinente în concret.

Cum remarcă şi intimata în întâmpinare, I. s-a limitat a întocmi note de oportunitate, care au concluzionat pentru neparticiparea la majorarea de capital.

- Cât priveşte lipsa unor analize privind fundamentarea privind H., simpla critică este aceea că reglementările interne nu impun necesitatea fundamentării într-o anumită modalitate. În realitate, după cum se recunoaşte, este necesară analiza nu simpla monitorizare (urmărire a evoluţiei). Cum de altfel, a reţinut şi instanţa de fond analiza apare în atribuţiile Direcţiei de Administrare Portofoliu, în timp ce Consiliul de Administraţie este îndreptăţit să decidă în conformitate cu respectiva analiză, distincţia dintre cele două fiind neechivocă.

Raportat şi la aceasta, susţinerile privind inaplicabilitatea propriilor Reglementări interne în procedurile aplicate, nu doar că nu poate fi primită, dar invocarea primei turpitudini consolidează justeţea sancţiunilor ce au fost aplicate.

- Cât priveşte încălcarea reglementărilor interne în ceea ce priveşte investiţiile speculative, critica din recurs reia argumentele aduse pe fondul cauzei.

Or, soluţia SAI în situaţia în care a apreciat că Reglementările interne sunt greoaie, a fost să le nesocotească, deşi art. 42 din Regulamentul CNVM nr. 15/2004 impunea respectarea regulilor interne stabilite printr-un Regulament ale cărui elemente minimale era prevăzute în art. 43 din acelaşi Regulament CNVM.

Aspectele concrete ale societăţilor analizate SC F. SA şi SC G. SA nu sunt diferite ci se circumscriu aceloraşi aspecte reţinute de CNVM de nerespectare a Regulamentului.

- Ultima critică referitoare la operaţiunile SPTU, nu poate fi reţinută, neexistând o sancţiune distinctă, lucru care de altfel nu a fost analizat separat nici de către instanţa de fond pentru a se putea afirma că ar reprezenta un motiv distinct.

Deosebit de aceasta, în recurs au fost reluate şi susţinerile privind nesancţionarea anterioară a activităţii I., deşi a mai făcut obiectul a două controale CNVM în intervalul 2007 - 2010, care nu au relevat deficienţe. Pe lângă apărările intimatei ANAF prin întâmpinare, necontestate de recurentă, precum că respectivele controale ar fi avut tematici diferite, se cuvine a se reţine ca valabil cele susţinute în considerentele sentinţei contestate în sensul că nelegalitatea unui act, în speţă, unul administrativ, poate fi analizată, oricând evident cu încadrarea în anumite termene, fiind de esenţă realizarea conformităţii sale cu norma.

Neobservarea nelegalităţii într-un anumit moment este doar un element de fapt remediabil.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Raportat la elementele analizate mai sus, motivele de recurs de faţă nu se încadrează în prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel că Înalta Curte urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii D., A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 3.378 din 04 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED