Competence for challenging internal decisions of a public utility sports federation: civil versus administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 martie 2017, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. anularea tuturor deciziilor adoptate în Adunarea Generală Ordinară a B., din data de 18 martie 2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 11042 din 19 octombrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut, din coroborarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, că actele emise de pârâtă sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu controlului instanţei de drept comun.

În opinia judecătoriei, deciziile adoptate în Adunarea Generală Ordinară B. îndeplinesc condiţiile unor acte emise în regim de putere publică, însă cu diferenţele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public.

Puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a-şi impune cu forţa obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

În speţă, deciziile pe care le adoptă adunarea generală a pârâtei sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

2.2. Prin Sentinţa nr. 1808 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a apreciat că hotărârile Adunării Generale Ordinare a B. nu reprezintă acte administrative, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu au fost emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, ci sunt acte interne ale federaţiei pârâte, menite să îi asigure funcţionarea.

Prin urmare, s-a apreciat că este irelevantă în cauză împrejurarea că federaţia pârâtă are regim de utilitate publică, câtă vreme actele a căror anularea se urmăreşte nu reprezintă acte administrative, în sensul art. 2 lit. (c) din Legea nr. 554/2004.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului declanşat de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu B., vizează anularea tuturor deciziilor adoptate de Adunarea Generală Ordinară a B. din 18 martie 2017.

Potrivit dispoziţiilor generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze acele litigii care au ca obiect raporturi juridice de drept administrativ, în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică şi care iau naştere ca urmare a emiterii/refuzului de emitere a unui act administrativ.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este un act juridic unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a aplicării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge efecte juridice.

Aşadar, pentru a fi în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, obiectul litigiului să vizeze un act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte primul element, într-adevăr, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea a educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 stabilesc că federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 rezultă că asimilarea persoanei juridice de drept privat cu o autoritate publică nu poate interveni decât în privinţa acelor atribuţii pentru care a fost recunoscut statutul de utilitate publică sau prin care se prestează un serviciu public, în regim de putere publică.

Prin urmare, recunoaşterea statutului de utilitate publică unei persoane juridice de drept privat nu conduce, de plano, la includerea în categoria actelor administrative a tuturor actelor juridice emise de aceasta, indiferent de obiectul şi sfera lor de reglementare.

În cauză, deciziile Adunării Generale Ordinare a B., contestate, nu reprezintă acte administrative care să dea naştere unui raport juridic de drept administrativ, pentru că nu au fost emise în regim de putere publică, ci în regim de drept privat (acte care ţin de funcţionarea internă a federaţiei) producând efecte numai în raporturile dintre federaţie şi cluburile sportive.

Ca atare, prezentul litigiu are o natură civilă, vizând aplicarea corectă a normelor de drept privat, iar nu a celor de drept public, astfel că revine spre competentă soluţionare instanţei civile.

Pentru a determina instanţa civilă competentă, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 26/2000 potrivit cărora:

"(2) Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz.

(3) Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului."

În cauză, sediul pârâtei B. este situat în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine, material şi teritorial, Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia A. şi pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT