Civil service salary indexations and hazardous condition supplements recalculation; judicial motivation deficiency and failure to examine party arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.06.2013 reclamanta A., în contradictoriu, cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 40.630/2013, emisă de Ministerul Justiţiei, prin care a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o împotriva Ordinului nr. 1.239/C/2013 al Ministrului Justiţiei, comunicat la data de 03.06.2013 sens în care a solicitat obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea unui alt ordin prin care: indemnizaţia lunară de încadrare aferentă începând cu luna februarie 2013, prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aşa cum este reflectată în ordinul contestat, să cuprindă şi indexările de 2%, 5% şi 11% stabilite prin titlu executoriu, implicit recalcularea drepturilor salariale;

- acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% prin aplicarea procentului de 50% şi, respectiv, 15% la indemnizaţia de încadrare brută lunară rezultată ca urmare a creşterii majorării pentru vechime în funcţie, potrivit art. 1 din I ordinul atacat;

- acordare sporuri pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a celui pentru păstrarea confidenţialităţii, prin aplicarea procentului de 50% şi, respectiv, 15% la indemnizaţia de încadrare brută lunară rezultată ca urmare a creşterii majorării pentru vechime în funcţie.

Prin Sentinţa nr. 3.673 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta A., în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.).

Recurenta şi-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din noul C. proc. civ., (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; hotărârea fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

După o prezentare a situaţiei de fapt, recurenta a formulat, în esenţă, aceleaşi critici, ca şi la instanţa de fond, arătând că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor legale speciale în materie.

Ca element distinct, recurenta a arătat că instanţa a respins, în mod greşit, acţiunea, având în vedere că aplicarea unor dispoziţii legale diferite pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie cu consecinţa acordării unor salarii diferite tinde la o discriminare, fără a justifica un scop legitim a cărui atingere să fie făcută prin metode adecvate şi necesare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiţie solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, susţinând că drepturile salariale ale reclamantei au fost corect stabilite, fără a exista o discriminare faţă de magistraţii care au îndeplinit vechimea până la data de 31 decembrie 2010.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform dispoziţiilor art. 488 pct. 6 Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de către legiuitor pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor care sunt în mod real "ascultate" adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Mai trebuie precizat că motivarea unei hotărâri judecătoreşti este necesară pentru ca părţile să cunoască temeiurile, fundamentele soluţiei, reţinute de judecător iar instanţa de control să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

În dreptul intern obligaţia judecătorului de a-şi motiva hotărârea este reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ., dispoziţii potrivit cărora în considerentele hotărârii se vor arăta "obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Într-adevăr, instanţei nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, dar întinderea obligaţiei de motivare poate să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Ruiz Torija c. Spaniei).

După cum rezultă din redarea considerentelor sentinţei, instanţa nu a realizat un examen efectiv al motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamantă, nu a stabilit situaţia de fapt în raport cu probatoriul administrat în cauză.

În măsura în care, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, se aprecia necesitatea suplimentării probatoriului, instanţa avea obligaţia de a dispune administrarea de probe,în afara probelor propuse de părţi, pentru lămurirea în întregime a cauzei, conform art. 22 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ.

Toate aceste aspecte confirmă primul motiv de recurs potrivit căruia motivarea sentinţei nu satisface exigenţele art. 425 C. proc. civ. iar nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate de părţi echivalează cu necercetarea fondului cauzei atrăgând casarea sentinţei în condiţiile prevăzute de art. 497 Noul C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În raport de motivul de casare reţinut instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul cererii de recurs încadrabile în motivul de recurs prevăzut art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ. acestea vor fi avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecării.

Pentru toate considerentele expuse mai sus Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 497 Noul C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3.673 din 22 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED