Fiscal accessory liabilities: Recourse dismissed, affirming partial annulment of tax decision due to premature calculation start date

Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată şi modificată la data de 2 iunie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Calafat, anularea în tot a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, prin care organul fiscal - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale în cuantum de 1.208.469 RON şi, pe cale de consecinţă, exonerarea sa de la plata sumelor imputate, respectiv restituirea sumelor plătite cu titlu de accesorii (în cuantum de 157.148 RON până la data formulării cererii modificatoare).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2961 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Craiova - AJFP Dolj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Calafat, a inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii; a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Calafat; a anulat parţial Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, în ceea ce priveşte accesoriile aferente perioadei 03 octombrie 2003 - 25 iulie 2004, în sumă de 90.941,50 RON, din care suma de 72.103,50 RON reprezentând dobânzi/majorări, iar suma de 18.838 RON reprezentând penalităţi de întârziere, şi a respins restul pretenţiilor reclamantului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Calafat, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, necuprinzând considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei, reprezentând doar o preluare a concluziilor reclamantului, la rândul lor neargumentate.

Mai mult decât atât nu a fost luat în considerare niciun argument prezentat de DGRFP Craiova, nefăcându-se nicio referire la acestea în cuprinsul hotărârii judecătoreşti.

A susţinut recurenta că în mod eronat s-a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deşi instanţa de fond a reţinut că emitentul actului contestat este pârâta AFP Sector 1, iar nu recurenta, iar obiectul cauzei nu îl constituie executarea actului administrativ fiscal, ci raportul juridic dedus judecăţii, analiza legalităţii acestuia, prin raportare la organul fiscal emitent.

A criticat recurenta hotărârea instanţei de fond şi cu privire la respingerea nemotivată a excepţiei inadmisibilităţii, arătând că obligativitatea contestării actului administrativ fiscal în procedura prealabilă este dată de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, coroborate cu art. 218 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora procedura prealabilă este obligatorie.

Câtă vreme chiar reclamantul a arătat că nu s-a emis decizie de soluţionare a contestaţiei administrative, se impunea respingerea acţiunii pentru acest capăt de cerere ca inadmisibilă.

Greşit a fost respinsă şi excepţia prematurităţii cererii de anulare a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014 emisă de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, excepţie invocată în strânsă legătură cu excepţia inadmisibilităţii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.

Cât priveşte soluţia dată pe fondul cauzei, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond a ignorat faptul că izvorul de plată a obligaţiilor fiscale accesorii se regăseşte în însăşi Decizia penală nr. 222A din 04 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în Dosarul penal nr. x/2009*.

Prin această hotărâre au fost obligaţi în solidar inculpaţii B., C. şi A. la plata către partea civilă Statul Român - ANAF a sumei de 405.992 RON, precum şi la obligaţiile fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal.

Potrivit art. 110 alin. (3) lit. c), h) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi definiţiei date în doctrină titlului executoriu, acesta este înscrisul întocmit de către organul competent, cu respectarea prevederilor legii, în virtutea căruia devine posibilă punerea în executare pe cale silită a creanţei pe care o constată, cu condiţia ca executarea să se circumscrie obiectului pe care acesta l-a determinat.

A invocat, în acest context, recurenta şi prevederile art. 372, art. 3711 şi art. 3712 C. proc. civ.. A arătat că, în baza art. 88 lit. c) şi art. 119 din O.G. nr. 92/2003, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat, s-a emis Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, prin care au fost calculate accesorii în cuantum total de 1.208.469 RON (dobânzi în sumă de 1.092.715 RON şi penalităţi de întârziere în cuantum de 115.754 RON), în anexa deciziei fiind prezentat detaliat modul calcul al acestora. Recurenta a precizat că data scadentă a acestor obligaţii este 03 octombrie 2003, potrivit art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) C. proc. fisc.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimaţii nu au formulat întâmpinări în cauză, dar la data de 03 octombrie 2018, apărătorul intimatului reclamant a depus note de concluzii.

Prin încheierea de şedinţă din 29 mai 2018, pronunţată în condiţiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, emisă de intimata pârâtă ANAF - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, prin care "în temeiul art. 88 lit. c) şi art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri ale bugetului general consolidat" s-au calculat accesorii în sumă de 1.208.469 de RON aferente debitului principal reprezentat de despăgubirile stabilite prin Decizia penală nr. 222A din 04 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, anulându-se parţial actul contestat, respectiv în ceea ce priveşte accesoriile aferente perioadei 03 octombrie 2003 - 25 iulie 2004.

Cu prioritate în ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a excepţiilor invocate şi de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat prin raportare la modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile legale incidente la soluţionarea excepţiilor şi a fondului cauzei.

Soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte a fost corespunzător justificată de judecătorul fondului.

Astfel, atribuţiile de executare silită a deciziei contestate revenind, după schimbarea domiciliului fiscal al contribuabilului, autorităţii recurente, acesteia trebuie să îi fie opozabilă hotărârea prin care s-a anulat în parte (cu consecinţe asupra cuantumului accesoriilor datorate) decizia care este în curs de executare.

Referitor la critica adusă soluţiei date excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, respectiv, excepţiei prematurităţii acţiunii în anulare, Înalta Curte arată că, într-adevăr, în materie fiscală este reglementată procedura contestaţiei administrative, care nu este însă similară plângerii prealabile prevăzute de art. 7 şi 12 din Legea nr. 554/2004, deosebirea esenţială fiind aceea că în prima situaţie, obiectul principal al acţiunii în instanţa de contencios administrativ este chiar actul prin care se soluţionează contestaţia administrativă (conform art. 218 din O.G. nr. 92/2003).

În speţă, în mod temeinic şi legal prima instanţă a constatat că intimatul reclamant şi-a îndeplinit obligaţia legală de a contesta mai întâi pe cale administrativă Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, prin cererea adresată autorităţii emitente a actului, dar intimata pârâtă AFP sector 1 nu a soluţionat această contestaţie şi nici nu a transmis-o cu dosarul fiscal autorităţii devenite competentă după schimbarea domiciliului fiscal al contribuabilului.

Or, în această situaţie, în care AFP sector 1 nu mai are competenţa, iar DGRFP Craiova - AJFP Dolj nu a fost învestită să soluţioneze contestaţia administrativă, intimatului reclamant care nu este în culpă nu i se poate bloca sine die accesul la justiţie garantat de art. 21 din Constituţia României.

Nici criticile aduse soluţiei de admitere în parte a acţiunii reclamantului nu sunt fondate.

Astfel, prin Decizia penală nr. 222/A din 04 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2009*, inculpatul A. a fost obligat, în solidar cu alţi doi inculpaţi, la plata către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 405.992 RON şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal.

Or, potrivit art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

"(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere".

De asemenea, art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală dispune:

"(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv".

Această hotărâre penală a devenit executorie la 04 martie 2014, conform art. 415 C. proc. pen., în conformitate cu care "hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive".

Pe de altă parte, scadenţa obligaţiei de plată încălcate de intimatul reclamant trebuie raportată la data efectuării operaţiunii care a născut obligaţia şi care a fost reţinută cu caracter definitiv în cuprinsul hotărârii penale (03 mai 2004), precum şi la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în conformitate cu care "(1) Contribuabilii au obligaţia de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu este prevăzut altfel".

Prin urmare, este legală şi temeinică soluţia instanţei de fond prin care s-a stabilit faptul că reclamantul datorează accesorii aferente impozitului pe profit neevidenţiat şi neachitat doar din data de 26 iulie 2004 şi, deci, este nelegală calcularea accesoriilor şi pentru perioada 03 octombrie 2003 - 25 iulie 2004, neimpunându-se casarea acesteia pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Calafat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orăşenesc Calafat, împotriva Sentinţei nr. 2961 din 11 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT