Timeliness of administrative appeal challenged by defective service to unauthorized recipient

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), anularea Deciziei nr. 684 din 16 aprilie 2014 emisă de autoritatea pârâtă, precum şi a tuturor actelor administrative şi proceselor-verbale privind calculul dobânzilor, penalităţilor, majorărilor de întârziere, amenzi administrative sau al altor sume prevăzute în mai sus indicata decizie, emise şi calculate în baza actului contestat, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2702 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţia tardivităţii;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii;

- a anulat procesele-verbale privind calculul amenzilor administrative, emise în temeiul Deciziei nr. x din 16 aprilie 2014;

- a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 684 din 16 aprilie 2014;

- a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

În cauză a promovat calea de atac doar pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând casarea în parte a sentinţei civile recurate în ceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii cererii de anulare a Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014 şi anularea proceselor-verbale privind calculul dobânzilor, penalităţilor/majorărilor de întârziere, amenzilor administrative sau al altor sume prevăzute în titlul executoriu - Decizia preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În motivarea recursului s-a arătat că în ceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii cererii de anulare a Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014 privind sancţionarea societăţii A. SRL, conform prevederilor art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare:

"Deciziile adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege din domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii electronice, inclusiv din punct de vedere al compatibilităţii electromagnetice, serviciilor poştale şi tehnologiei informaţiei, inclusiv cele adoptate în conformitate cu prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile cu caracter individual pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare".

În susţinerea excepţiei recurenta a arătat faptul că decizia privind sancţionarea societăţii A. SRL a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi ale art. 12 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 22/2009, în conformitate cu prevederile art. 151 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 111/2011, de către preşedintele ANCOM, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice.

Astfel, norma specială, O.U.G. nr. 22/2009, prevede expres la art. 12 alin. (5) termenul în care poate fi contestată decizia preşedintelui ANCOM pe călea contenciosului administrativ, dispoziţiile normei speciale prevalând normei generale care, în această materie, este Legea nr. 554/2004, şi completându-se cu aceasta numai unde norma specială nu prevede.

Prin urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2009 este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare se sancţionează cu decăderea părţii din dreptul de a introduce acţiune în justiţie, orice cerere fiind tardivă după împlinirea acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Art. 185 - (1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Contrar afirmaţiilor intimatei potrivit cărora "am luat cunoştinţă de existenţa Deciziei Preşedintelui ANCOM nr. 648 din 16 aprilie 2014, act care nu mi-a fost comunicat decât la data de 09 ianuarie 2015 prin email", aceasta a luat cunoştinţă de decizia a cărei anulare o solicită la data de 22 aprilie 2014, când i-a fost transmisă prin poştă, aşa cum rezultă din confirmarea de primire. Precizăm că decizia a fost comunicată intimatei la adresa de corespondentă din Bucureşti, str. x, indicată chiar de intimată prin adresa înregistrată la ANCOM cu nr. SC-11855 din 30 mai 2013, adresă la care a făcut referire şi prin contestaţie.

În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul emiterii deciziei, "Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

ANCOM a procedat la comunicarea deciziei prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, "serviciul confirmare de primire" fiind reglementat prin Decizia preşedintelui ANRCTI nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale ca "serviciu poştal având ca obiect trimiteri poştale înregistrate, a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii, confirmată în scris de către destinatar." (din Anexa nr. 1 - Regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale Cap. l, alin. (1), pct. 1.1. lit. f) Compania Naţională Poşta Română SA a preluat trimiterea ANCOM şi a returnat instituţiei noastre confirmarea de primire a trimiterii la adresa indicată, înscris care cuprindea "semnătura destinatarului" la rubrica "confirm primirea".

Consideră recurenta că returnarea de către Compania Naţională Poşta Română SA, către expeditor, a confirmării de primire semnată la rubrica "confirm primirea", pe lângă faptul că este în conformitate cu normele legale care reglementează furnizarea serviciilor postate, creează o prezumţie rezonabilă pentru expeditor că trimiterea a fost predată destinatarului ei.

Potrivit prevederilor pct. 3.10.2. din Anexa nr. 1 a Deciziei nr. 2858/2007 "Predarea trimiterii poştale care face obiectul serviciului ramburs, al serviciului confirmare de primire, al serviciului de trimitere recomandată sau al serviciului de trimitere cu valoare declarată se realizează numai într-unul din următoarele moduri:

a) la adresa indicată de expeditor, personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poştală;

b) la punctul de contact deservit de personal, personal către destinatar sau către persoana autorizată să primească trimiterea poştală, după transmiterea prealabilă a unui aviz care să anunţe sosirea trimiterii poştale."

Conform pct. 3.10.6. - 3.10.7. din acelaşi act normativ "Furnizorul are obligaţia de a preda trimiterea poştală care face obiectul serviciului confirmare de primire numai cu condiţia ca destinatarul să confirme în scris primirea trimiterii poştale pe formularul utilizat de furnizor în acest sens.

Furnizorul serviciului confirmare de primire are obligaţia de a preda expeditorului sau integratorului, în condiţiile pct. 3.10.2, formularul care atestă confirmarea, în scris, a primirii trimiterii poştale de către destinatar".

Pe de altă parte, legislaţia privind serviciile poştale reglementează inclusiv situaţia în care "destinatarul sau persoana autorizată să primească trimiterea poştală nu a fost găsită la adresa indicată iar termenul de păstrare la punctul de contact deservit de personal a expirat" şi nu se poate realiza predarea trimiterii poştale în modalităţile prevăzute de lege pentru tipul de trimitere expediat, respectiv returnarea trimiterii poştale (pct. 3.11.1 din acelaşi act normativ) şi nu returnarea confirmării de primire semnate, aşa cum a procedat Compania Naţională Poşta Română SA în cazul de faţă. De asemenea, rubrica "motivul nepredării" care trebuie completată în cazul în care nu se realizează predarea nu a fost completată în cazul de faţă, ceea ce este de natură să întărească convingerea expeditorului că trimiterea a ajuns la destinatar.

Prin urmare, întrucât plicul nu a fost returnat ANCOM ci, din contră, confirmarea de primire semnată în conformitate cu legislaţia care reglementează serviciile poştale s-a întors de la adresa indicată de intimată la ANCOM ca fiind adresa de corespondenţă, rezultă că, în mod evident, comunicarea deciziei transmise a fost realizată.

Învederăm că ANCOM primeşte zilnic retur multe trimiteri pentru care nu s-a reuşit predarea către destinatar trimiteri pentru care ANCOM reia comunicarea, în conformitate cu normele legale, în situaţia de faţă însă, comunicarea a fost realizată iar intimata nu poate susţine contrariul.

Mai mult decât atât, chiar Compania Naţională Poşta Română SA, prin adresa nr. x din 17 septembrie 2015, răspunzând solicitării instanţei de fond, a confirmat faptul că "recomandata cu pricina, având nr. x". a fost predată la adresa indicată. Totodată, se precizează şi faptul că semnătura aparţine agentului de pază, singura persoană care putea semna de primire "deoarece accesul în clădire este interzis". Ţinând cont de faptul că intimata a solicitat în mod expres instituţiei noastre, prin adresa înregistrată la ANCOM cu nr. SC-11855 din 30 mai 2013, ca toate comunicările să se realizeze la această adresă din str. x, unde accesul în clădire este interzis, ne întrebăm cum/dorea de fapt intimata să primească comunicările efectuate de ANCOM?

Consideră partea că instanţa de fond a avut o interpretare excesivă a prevederilor legale, considerând că, deşi normele care reglementează serviciul trimitere recomandată cu confirmare de primire nu conţin astfel de prevederi, confirmarea de primire ar fi trebuit să conţină "menţiune cu privire la numele persoanei, calitatea acesteia în cadrul societăţii reclamantei şi eventuale date de identificare ale acesteia, după cum impune raţiunea avută în vedere de legiuitor atunci când a stipulat, ca rigoare în privinţa comunicării, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire. "Prin această interpretare, instanţa de fond, având probabil în vedere condiţiile prevăzute pentru comunicarea citaţiei din C. proc. civ., adăugă, de fapt, la normele legale care reglementează serviciul trimitere recomandată cu confirmare de primire, condiţii pe care legiuitorul nu Ie-a prevăzut, respectiv, obligativitatea ca formularul "confirmare de primire", la rubrica "se completează de destinatarul trimiterii" să conţină nu doar semnătura destinatarului, ci şi numele şi datele de identificare ale acestuia (care se regăsesc pe partea completată de expeditor), şi ignoră totodată susţinerile furnizorului de servicii poştale din adresa de răspuns la solicitarea instanţei, potrivit căruia CNPR a realizat comunicarea trimiterii recomandate cu confirmare de primire.

Prin urmare, instanţa de fond trebuia să constate că intimata a luat cunoştinţă de decizia a cărei anulare o solicită la data de 22 aprilie 2014, când i-a fost transmisă prin poştă la adresa de corespondenţă din Bucureşti, str. x, aşa cum rezultă din confirmarea de primire. Astfel, termenul de 30 zile de formulare a contestaţiei prevăzut de art. 12 alin. (5) din O.U.G. nr. 22/2001 s-a împlinit la data de 23 mai 2014, fiind, în mod evident, depăşit de intimată.

De altfel, chiar în cuprinsul deciziei de sancţionare, la art. 4, sunt prevăzute expres atât calea de atac împotriva acesteia, cât şi termenul în care aceasta poate fi exercitată. Astfel, potrivit prevederilor menţionate, "Art. 4. - Prezenta decizie poate fi atacată în contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Faptul că ulterior, dând dovadă de solicitudine, reprezentanţii ANCOM au comunicat, încă o dată, prin email, odată cu procesele-verbale de calcul, şi decizia de sancţionare, nu echivalează cu o nouă comunicare, de la care să îi curgă intimatei un alt termen în care aceasta putea să îşi exercite dreptul de a ataca în faţa instanţei de judecată, actul administrativ comunicat iniţial la data de 22 aprilie 2014.

Nici susţinerile instanţei de fond potrivit cărora "nici procesele-verbale subsecvente, de cuantificare a amenzii aplicate, nu au fost regulat comunicate reclamantei, pentru a se reţine că ar fi aflat astfel, indirect, de existenţa deciziei de sancţionare, fiind comunicate la o altă adresă decât cea expressis verbis indicată de reclamantă ca adresă de corespondenţă, astfel că nu a existat o confirmare de primire a acestora" nu sunt întemeiate. în realitate, procesele-verbale subsecvente la care se referă instanţa, Procesele-verbale nr. x din 14 mai 2014, nr. 119 din 30 iunie 2014 şi nr. 205 din 30 septembrie 2014, au fost trimise intimatei la sediul social al acesteia de la acel moment din str. x, corp B, aşa cum era declarat la registrul comerţului şi care reprezintă domiciliul fiscal al contribuabilului, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. , în forma în vigoare la acel moment. Precizăm că "adresa de corespondenţă fiscală" din str. x indicată de intimată nu constituie domiciliu fiscal potrivit prevederilor legale.

ANCOM a procedat la transmiterea acestor titluri executorii prin care s-au stabilit obligaţii fiscale la domiciliul fiscal al intimatei în condiţiile C. proc. fisc. , întrucât transmiterea lor la adresa de corespondenţă din str. x indicată de intimată nu ar fi fost conformă prevederilor legale.

Faptul că plicurile s-au întors la ANCOM cu menţiunea că destinatarul nu a fost găsit la adresă şi a expirat termenul de păstrare, întrucât intimata nu s-a prezentat să le ridice nu poate fi invocat în favoarea acesteia. Faptul că a refuzat să ridice înştiinţările de plată nu o îndreptăţeşte în niciun caz să invoce lipsa comunicării acestora în favoarea sa. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (22) C. proc. fisc. "în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (21), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate", ANCOM a procedat la următoarea modalitate de comunicare reglementată de lege pentru situaţiile în care nu se poate realiza comunicarea prin poştă, respectiv afişarea la sediul ANCOM precum şi pe site-ul ANCOM, aşa cum rezultă din procesele-verbale de afişare existente la dosar.

Prin urmare, procesele-verbale de calcul al amenzii sunt considerate comunicate în 15 zile de la data afişării lor, moment de la care intimata nu mai poate susţine că nu avea cunoştinţă de existenţa lor şi, implicit, de decizia de sancţionare în temeiul căreia au fost emise.

Astfel, nici susţinerile instanţei de fond potrivit cărora, aceste procese-verbale "nu au fost regulat comunicate reclamantei, pentru a se reţine că ar fi aflat astfel, indirect, de existenţa deciziei de sancţionare" nu sunt temeinice şi legale.

Rezultă că, şi dacă s-ar considera că decizia de sancţionare nu ar fi fost comunicată potrivit confirmării de primire la data de 22 ianuarie 2014, intimata a luat cunoştinţă de existenţa acesteia cel târziu la data de 18 iunie 2014 (la 15 zile după afişarea procesului-verbal nr. x din 14 mai 2014), iar promovarea prezentei acţiuni la data de 21 ianuarie 2015 este tot cu depăşirea termenului legal de 30 de zile. Faptul că instanţa de fond a apreciat că intimata "a aflat de existenţa deciziei de sancţionare prin primirea sub semnătură a procesului-verbal nr. x din 05 ianuarie 2015" este lipsit de orice temei, întrucât primul proces-verbal comunicat potrivit modalităţilor de comunicare prevăzute de lege este procesul-verbal nr. x din 14 mai 2014, la data de 18 iunie 2014.

Faţă de cele prezentate mai sus, acest capăt de cerere referitor la anularea Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014 este tardiv formulat.

În ceea ce priveşte anularea de către instanţa de fond a Proceselor-verbale nr. x din 14 mai 2014, nr. 119 din 30 iunie 2014, nr. 205 din 30 septembrie 2014, nr. 5 din 05 ianuarie 2015 şi nr. 28 din 14 ianuarie 2015 privind calculul dobânzilor, penalităţilor/majorărilor de întârziere, amenzilor administrative sau al altor sume prevăzute în titlul executoriu - Decizia preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014, aceasta a avut la bază soluţia greşită dată de instanţa de fond pe excepţia tardivităţii.

De esenţa litigiului este aprecierea asupra modalităţii de comunicare a Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul emiterii deciziei, "Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin postă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

ANCOM a procedat la comunicarea deciziei prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, "serviciul confirmare de primire" fiind reglementat prin Decizia preşedintelui ANRCTI nr. 2858/2007 privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poştale ca "serviciu poştal având ca obiect trimiteri poştale înregistrate, a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii, confirmată în scris de către destinatar."

Or, din acest ultim text rezultă necesitatea confirmării primirii înscrisurilor de către destinatar şi nu de către o persoană străină de firmă, precum paznicul imobilului.

Neexistând o astfel de confirmare scrisă, în mod legal instanţa de fond a apreciat asupra nelegalităţii comunicării deciziei în analiză.

Din chiar Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 2858/2007 rezultă la pct. 3.10.2 Anexa nr. 1 că trimiterile poştale se fac "personal către destinatar sau către persoane autorizate să primească trimiterea poştală".

Or, contrar declaraţiilor recurentei, un agent de pază ori portar nu este îndeobşte autorizat în acest sens, cu excepţia unei dovezi contrare, care însă nu a fost realizată de recurentă deşi sarcina probei îi revenea.

În consecinţă, cum comunicarea nu s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) şi nici chiar conform reglementărilor proprii ale Deciziei nr. 2858/2007 rezultă că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii invocată de recurentă.

Anularea proceselor-verbale privind calculul amenzilor administrative, emise în temeiul Deciziei nr. 684 din 16 aprilie 2014 a fost o consecinţă a respingerii excepţiei tardivităţii sub motivarea nelegalei comunicării a Deciziei preşedintelui ANCOM nr. 684 din 16 aprilie 2014, o analiză pe fond a acestora neavând a fi făcută cum de altfel nu a pretind nici recurenta.

În consecinţă, hotărârea instanţei de fond, necontestată decât de recurentă, apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de criticile aduse, recursul nu se încadrează în motivele reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 495 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii împotriva Sentinţei nr. 2702 din 21 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT