Lawfulness of statutory provision restricting pension cumulation for lawyers continuing practice under delegated regulatory powers

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.01.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. - titular al cabinetului "A. şi Asociaţii" a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări a Avocaţilor din România (C.A.A.), solicitând instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa să dispună:

I) Anularea în totalitate a art. 48 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor (C.A.A.) versiunea 2012 care prevede, [alin. (1)] "Contribuţiile achitate la fondul de pensii şi asigurări sociale ale avocaţilor care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, iniţial stabilite anterior datei de 31 mai 2001, vor fi avute în vedere numai la stabilirea pensiei de retragere definitivă şi a altor drepturi de asigurări sociale.

[alin. (2)] Avocaţii aflaţi în situaţia prev. la alin. (1), la cerere, pot solicita numai pensia de retragere definitivă din profesie în condiţiile art. 49."

II) Anularea sintagmei "(...) şi statut" din conţinutul art. 4 lit. f), al aceluiaşi statut.

III) Recunoaşterea drepturilor reclamantului de a se pensiona din avocatură pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2015, şi de a profesa în continuare avocatura cu obligarea C.A.A. să emită de urmare în ce îl priveşte, decizia de pensionare, corespunzătoare celor de mai sus, cât şi la obligarea la plata pensiei ce i se cuvenea la care să se adauge dobânda legală până la plata efectivă a sumelor respective, (v. Decizia Curţii Constituţionale nr. 126/10.03.2015 pct. 24 din M. Of. nr. 346/20.05.2015).

Prin Sentinţa nr. 2100 din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări a Avocaţilor din România şi B., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi anularea actelor administrative atacate.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 mai 2018 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea contestată, prin care a fost respinsă acţiunea recurentului-reclamant, este contradictorie în ceea ce priveşte motivarea şi a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă contradictorialitatea considerentelor sentinţei recurate privind actul administrativ contestat respectiv Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. Se arată că deşi prin încheierea din 24.04.2016 s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimata C.A.A. stabilindu-se caracterul de act administrativ cu caracter normativ, prin sentinţa atacată nu s-a ţinut cont de principiul legal prevăzut de art. 4 alin. (3) art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia actele normative date în executarea legilor se emit numai pe baza şi în executarea legilor. Aceasta deoarece totalitatea prevederilor art. 48 din Statutul C.A.A. - act administrativ cu caracter normativ adaugă şi completează nelegal şi neconstituţional legea respectiv dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Se arată că prima instanţă nu a menţionat prin anulare faptul că prin Statutul C.A.A. - act administrativ cu caracter normativ s-au completat dispoziţiile art. 1 alin. (1) art. 13 şi art. 179 din O.U.G. nr. 221/2000.

Astfel, în cuprinsul Legii nr. 51/1995 şi al O.U.G. nr. 221/2000 spre deosebire de prev. art. 48 alin. (1) şi (2) din Statutul C.A.A., nu există nicio prevedere care să interzică avocatului interesat pensionarea pentru limită de vârstă chiar dacă cumulează veniturile din avocatură cu pensia din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, iniţial stabilite anterior datei de 31.05.2001.

Mai mult, aceleaşi acte normative mai sus precizate ce au forţă juridică superioară actului administrativ care este statutul C.A.A. nu prevăd obligativitatea respectivului avocat de a cere pensie de retragere definitivă din profesie, printr-o solicitare prealabilă şi personală de radiere din tabloul avocaţilor, radiere care are drept consecinţă imposibilitatea de a mai continua exercitarea profesiei de avocat, [v. art. 48 alin. (2) Statut].

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte aprecierea legalităţii art. 48, şi art. 4 lit. f) din Statut. Acesta deoarece dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 221/2000 care prevăd posibilitatea reglementării prin statut a condiţiilor de pensionare a avocaţilor nu înlătură nelegalitatea în concret a acestor dispoziţii pentru că în concret dispoziţia din statut completează nelegal legea ca act normativ, fiind încălcate dispoziţiile art. 73 din Constituţia României.

Prin întâmpinare intimata C.A.A. din România a invocat în principal excepţia lipsei de obiect a recursului şi a acţiunii în raport de incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 72/2016 şi în subsidiar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a solicitat în scris respingerea excepţiei lipsei de obiect.

Motivat prin încheierea din 18.09.2018, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Curtea verificând excepţia lipsei de obiect a recursului şi a acţiunii o va respinge pentru următoarele motive.

Recursul declarat are ca obiect sentinţa atacată prin care s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul-recurent A.

Obiectul recursului se încadrează în dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. fiind pronunţată în fond de Curtea de Apel Bucureşti în materia contenciosului administrativ şi fiind atacabilă cu recurs potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Excepţia lipsei de obiect a acţiunii care a format obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, nu este fondată în cauză fiind aplicabil principiul "tempus regit actum". Acţiunea, având ca obiect contestarea unui act administrativ cu caracter normativ a fost introdusă la data de 15.01.2016 dată la care erau în vigoare dispoziţiile art. 48 din Statutul C.A.A. fiind aplicabile situaţiei reclamantului avocat care a solicitat pensionarea începând cu data de 1.07.2015.

Faptul că ulterior pe parcursul litigiului a apărut un nou act normativ Legea nr. 72/2016 care a preluat aceeaşi reglementare nu determină lipsa de obiect a prezentei acţiuni, dispoziţiile contestate urmând a fi verificate şi în recurs conform principiului "tempus regit actum".

Faţă de cele expuse, Curtea va respinge excepţia lipsei de obiect.

Pe recursul declarat analizând motivele de recurs, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerentele ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reţine contradictorialitatea sentinţei atacate în raport de încheierea interlocutorie din 24.04.2016.

În mod corect prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii apreciind caracterul de act administrativ cu caracter normativ al statutului C.A.A., act normativ cu forţă juridică inferioară legii potrivit art. 4 alin. (3), art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Aceasta nu reprezintă o contradictorialitate faţă de soluţia dispusă pe fondul cauzei deoarece instanţa de fond a analizat criticile de nelegalitate invocate de reclamant în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 1 alin. (1) şi 13 din O.U.G. nr. 221/2000 verificând dacă dispoziţiile contestate contravin celor două acte normative ce au rang de lege.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat în cauză sentinţa atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, prima instanţă constatând în mod corect ca situaţie premisă că dispoziţiile din Statut nu contrazic reglementarea din lege completând o omisiune a legii şi faptul că reclamantul-recurent nu este discriminat în raport de persoanele aflate în aceeaşi situaţie cu a sa, respectiv posibilitatea de a cumula veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii.

În acord cu opinia primei instanţe Curtea apreciază că prevederile sus menţionate nu au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 1 alin. (1) şi art. 13 din O.U.G. nr. 221/2000, astfel cum susţine reclamantul. Curtea are în vedere că potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000, condiţiile şi procedura de acordare a pensiilor la care au dreptul avocaţii, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, precum şi condiţiile de reglementare a cumulului pensiei din alte sisteme de asigurare cu veniturile din exercitarea profesiei de avocat vor fi stabilite prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor. În aplicarea acestor dispoziţii au fost emise prevederile art. 48 alin. (1) din Statut prin care se reglementează tocmai cumulul veniturilor din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, aceste prevederi fiind deci conforme dispoziţiilor O.U.G. nr. 221/2000. Atâta timp cât legea prevede expres reglementarea prin statut a cumulului sus menţionat, acest act administrativ poate reglementa inclusiv modul de valorificare a contribuţiilor achitate la fondul de pensii şi asigurări sociale al avocaţilor care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, iniţial stabilite anterior datei de 31 mai 2001, dacă legea nu prevede o interdicţie expresă a unei asemenea reglementări. Altfel spus, legalitatea dispoziţiilor contestate din Statut nu este condiţionată de existenţa în lege a unei prevederi care să interzică avocatului interesat pensionarea pentru limită de vârstă în situaţia în care acesta cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, iniţial stabilite anterior datei de 31 mai 2001, ori să prevadă obligaţia respectivului avocat de a solicita pensie pentru retragerea definitivă din profesie.

Curtea apreciază că reglementarea contestată din Statut este legală fiind preluată şi în noul act normativ respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 72/2016.

Faptul că în cuprinsul dispoziţiilor legale contestate şi în prezent Legea nr. 72/2016 a fost interzis cumulul veniturilor din avocatură cu pensia din alte sisteme de asigurări obligatorii, iniţial stabilite anterior datei de 31.05.2001 reprezintă o opţiune a autorităţii emitente care are dreptul de a reglementa modul de valorificare a contribuţiilor achitate la fondul de pensii şi asigurări sociale ale avocaţilor.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei obiectului recursului şi a acţiunii, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 2100 din 15 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV