Suspension of tax enforcement: well-justified case and imminent harm under Romanian administrative procedure despite partial payment.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A., a chemat în judecată Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/24.12.2015 privind taxa pe valoare adăugata şi alte obligaţii fiscale (accesorii) stabilite de inspecţia fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.12.2015 şi a tuturor actelor emise în baza Deciziei de impunere (inclusiv a Somaţiei nr. x/2016/621266 şi a titlului executoriu din Dosarul de executare nr. 962742/02.03.2016) până la pronunţarea instanţei de fond.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2206 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti, ca neîntemeiată.

S-a dispus restituirea cauţiunii consemnate în cuantum de 18.277,88 RON, conform recipisei de consemnare C. nr. x din data de 31.03.2016.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1.3. În motivarea cererii de recurs, în esenţă, recurentele au arătat următoarele:

- Primul motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 14 alin. (2) coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Pentru dovedirea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, A. a relevat atât o serie de aspecte procedurale (formale) cât şi substanţiale care constituie împrejurări serioase de natură a pune la îndoială legalitatea actelor administrativ fiscale atacate. Sub aspectul criticilor formale A. a arătat că:

- inspecţia fiscală a fost iniţiată fără a se transmite către A. un aviz de inspecţie fiscală, în conformitate cu art. 101 C. proc. fisc. ;

- inspecţia fiscală a fost extinsă la o perioadă mai mare de 3 ani, fără a se indica de către organele fiscale incidenţa uneia dintre cele trei situaţii reglementate la art. 98 alin. (3) teza finală din C. proc. fisc.

Sub aspectul împrejurărilor substanţiale, A. a arătat că organele de inspecţie fiscală au considerat în mod nelegal că:

- A. ar fi desfăşurat o activitate economică supusă regimului TVA în baza contractelor încheiate cu entităţile însărcinate să asigure respectarea regimului silvic al fondului forestier retrocedat,

- activitatea economică a A. nu ar fi fost exclusă din sfera de aplicare a TVA de prevederile speciale ale C. fisc. ce vizează valorificarea bunurilor dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii, şi că A. nu ar putea beneficia de regimul simplificat aplicabil oricărei vânzări de masă lemnoasă deoarece nu ar fi fost înregistrat ca persoană plătitoare de TVA la acea dată, în pofida prevederilor exprese ale C. fisc.

Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a considerat că niciunul dintre aceste, motive nu se circumscrie unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale atacate.

- În ceea ce priveşte motivele formale de nelegalitate, instanţa de fond reţine că acestea nu sunt de natură să conducă la concluzia existenţei unui caz bine justificat, considerând că nu există vreo îndoială serioasă cu privire la legalitatea modului în care au procedat organele fiscale.

- În ceea ce priveşte motivele substanţiale de nelegalitate, instanţa de fond nu procedează la analiza efectivă a acestora, limitându-se a considera că acestea "constituie aspecte de fond a căror analiză depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării actului administrativ". Astfel, instanţa de suspendare nu s-a aplecat asupra niciunui motiv substanţial invocat de A., nici măcar sub aspectul aparenţei, etichetându-le ab initio în mod greşit pe toate ca fiind de fond şi nici nu a arătat de ce analiza sumară a acestor motive ar fi presupus o cercetare sau o antepronunţare asupra fondului.

Instanţa de suspendare limitează în mod nejustificat şi nelegal sfera cazului bine justificat definită de art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ şi nu judecă practic cererea A., conform prevederilor art. 14 din aceeaşi lege care impune judecătorului suspendării să efectueze o cercetare, sub aspectul aparenţei, a motivelor invocate.

Faţă de complexitatea şi tehnicitatea deosebită a raporturilor juridice fiscale, existentă în prezent, judecătorul suspendării actelor administrativ-fiscale, trebuie să se aplece, chiar şi numai pentru a pipăi, asupra motivelor de natură tehnică şi substanţială de nelegalitate.

Combaterea prezumţiei de legalitate a actului administrativ nu poate fi realizată numai prin aspecte de fapt sau de formă, ci legiuitorul a înţeles să dea posibilitatea contribuabilului să combată această prezumţie şi în ceea ce priveşte conţinutul sau aspectele substanţiale ale actului. Altfel, cererea de suspendare a unuia act administrativ-fiscal ar fi extrem un instrument pur ineficient şi debalansat aflat în mâna contribuabilului, ceea ce ar fi contrar principiului egalităţii armelor.

Instanţa de fond repudiază argumentele având un caracter mai tehnic ale A., ca fiind critici specifice fondului.

Instanţa de fond trebuia să procedeze la analiza sumară a argumentelor A. şi să găsească condiţiile de suspendare îndeplinite, având în vedere toate motivele expuse de către A. în susţinerea cazului bine justificat.

- Al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 atunci când a considerat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat

Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ, motivele formale invocate fiind de natură să conducă la concluzia existenţei unui caz bine justificat, iar motivele substanţiale fiind de natură să releve, la nivelul aparenţei, o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative-atacate.

Inspecţia fiscală trebuia precedată de emiterea unui aviz de inspecţie fiscală, iar instanţa de fond a considerat că, întrucât inspecţia fiscală s-a desfăşurat în vederea soluţionării decontului privind taxa pe valoare adăugată cu opţiune de rambursare, emiterea avizului de inspecţie fiscală nu era necesară conform art. 102 alin. (4) lit. d) C. proc. fisc.

Cererea de rambursare TVA nu este echivalentă cu o cerere de inspecţie fiscală, toate reglementările privitoare la procedura de soluţionare a deconturilor de TVA prevăzând inspecţia fiscală anticipată sau ulterioară numai în anumite cazuri în care este vorba de societăţi cu un risc fiscal ridicat.

În situaţia A., inspecţia fiscală nu este necesară pentru soluţionarea cererilor contribuabilului, neputându-se justifica încadrarea în categoria de contribuabil cu risc fiscal mare.

Lipsa unui aviz de inspecţie fiscală atrage îndoiala serioasă asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale atacate.

Art. 98 alin. (3) C. proc. fisc. impune ca la extinderea inspecţiei fiscale pe o perioadă mai mare de trei ani, să se identifice una dintre situaţiile avute în vedere de ipotezele acestui articol. Or, în speţă, nu există indicii de diminuare a impozitelor, taxelor (...) datorate bugetului general consolidat, cât timp:

Pârâtele reproşează A. faptul că nu s-a înregistrat în scopuri de TVA ulterior depăşirii pragului cifrei de afaceri, în luna decembrie 2009.

Dacă s-ar fi înregistrat, A. nu ar fi datorat vreo sumă bugetului general consolidat, rezultată din activitate de vânzare masă lemnoasă, şi nu ar fi diminuat impozitele şi taxele.

Prin urmare, indiferent dacă era înregistrat sau nu, bugetul general consolidat nu avea de suferit nicio pierdere atâta timp cât vânzărilor de masă lemnoasă li se aplică regimul simplificat al TVA de taxare inversă.

În condiţiile în care nu s-a identificat una din cele trei situaţii reglementate la art. 98 din C. proc. fisc. rep., inspecţia fiscală trebuia efectuată doar pe perioadă prevăzută de articolul sus-menţionat, respectiv decembrie 2011 şi anii 2012, 2013, 2014.

Alternativ, extinderea inspecţiei trebuia precedată de un aviz de inspecţie fiscală, iar pe de altă parte, în condiţiile în care potrivit art. 98 alin. (3) C. proc. fisc. regula este că inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali, rezultă că verificarea pe întreaga perioadă de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale reprezintă o veritabilă extindere a inspecţiei fiscale.

Or, chiar dacă instanţa de judecată a considerat că emiterea avizului de inspecţie fiscală la demararea acesteia nu era obligatoriu în temeiul art. 102 alin. (4) lit. d) C. proc. fisc. , atunci ar fi trebuit să observe că se impunea emiterea unui aviz pentru extinderea acesteia, în temeiul art. 102 alin. (3) lit. c) C. proc. fisc.

Astfel încât pentru extinderea inspecţiei pentru anii 2009 - 2011 era necesară emiterea unui aviz de inspecţie fiscală care să identifice motivele acestei extinderi, în condiţiile în care regula era, chiar şi în lipsa unui aviz de inspecţie iniţial, verificarea ultimilor 3 ani fiscali.

Neluarea în considerare a măsurilor de simplificare prevăzute de art. 160 C. fisc. , constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale atacate.

Cu toate că instanţa de fond nu a analizat în niciun fel criticile A. referitoare la obligaţia organelor fiscale de a aplică art. 160.2. C. fisc. , în condiţiile în care A. a fost obligat retroactiv la plata TVA începând cu anul 2009, calificându-le ab initio ca fiind argumente specifice fondului, neaplicarea măsurilor de simplificare de către organele fiscale se circumscrie noţiunii de caz bine justificat.

Aplicarea unui regim selectiv al TVA de către organele fiscale creează o îndoială serioasă asupra legalităţii, prin aceea că, în cadrul sentinţei atacate, instanţa de fond reţine că în perioada 01.12.2009 - 28.02.2013, contribuabilul a achiziţionat de la Direcţia Silvică Ploieşti - Ocolul Silvic Azuga servicii şi taxă de peiaj pentru utilizare drumuri forestiere, în sumă de 2.603.663 RON din care TVA în cuantum de 525.816 RON. De asemenea, instanţa reţine că "organele de inspecţie fiscală au acordat dreptul de deducere a TVA aferenta achiziţiei de servicii şi taxă de peaj pentru utilizare drumuri forestiere, întrucât acestea au fost efectuate în scopul realizării de operaţiuni taxabile".

Astfel, instanţa de fond nu sesizează o aparenţă de nelegalitate din faptul că, deşi în perioada menţionată A. nu s-a înregistrat în scop de TVA, organele fiscale, calificându-l retroactiv ca persoana impozabilă începând cu data menţionată, acceptă să ia în calcul deducerea TVA-ului aferent achiziţiilor, însă nu aplică regulile specifice măsurilor de simplificare.

Or, este evident, la nivelul aparenţei, că organele fiscale aplicând retroactiv regulile privitoare la TVA, le aplică în mod selectiv şi arbitrar, fără a da eficienţă sistemului TVA ca un tot reglementar.

Îndoiala serioasă rezultă şi din conduita jurisprudenţială anterioară a instanţelor române.

Problema juridică analizată este cunoscută la nivelul instanţelor române care şi-au exprimat anterior îndoiala cu privire la modul în care organele fiscale tranşează această problemă şi la compatibilitatea acestuia cu obiectivele directivelor europene în materie de TVA.

Astfel încât, analiza raportului dintre lipsa unui cod de TVA la momentul la care a intervenit faptul generator şi aplicabilitatea măsurilor de simplificare nu implică în mod necesar o soluţionare a fondului litigiului, ci aceasta poate fi realizată şi din perspectiva aparenţei.

Aplicând dreptului naţional care implementează dreptul comunitar, raţiunea existenţei instituţiei suspendării actului administrativ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că: "Eficacitatea deplină a dreptului comunitar s-ar vedea diminuată dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica judecătorul sesizat cu un litigiu bazat pe dreptul comunitar să ia o măsură provizorie pentru a garanta deplina eficacitate a deciziei ce urmează a fi dată cu privire la existenţa drepturilor invocate în baza dreptului comunitar" - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cauza FACTORTAME, C-213/89,par. 21.

Mai mult, Curtea a dispus chiar că judecătorul naţional este obligat să asigure aplicarea măsurilor provizorii, şi deci şi a suspendării, în orice situaţie, indiferent de natura actului naţional (legislativ sau administrativ), indiferent dacă dreptul naţional cuprinde norme referitoare la suspendarea actului naţional şi chiar dacă dreptul naţional nu permite suspendarea acestuia.

Chiar dacă s-ar considera că A. ar datora TVA, acesta nu a fost determinat în mod legal.

TVA colectată suplimentar de organele fiscale în sarcina A. s-a raportat la valoarea totală a tranzacţiilor analizate (fără nicio distincţie referitoare la conţinutul contractelor în baza cărora s-au derulat), la care s-a aplicat cota de TVA (19% sau 24%) după caz, motiv pentru care totalul TVA colectată a fost stabilit la suma de 3.539.623,47 RON - aceasta fiind o modalitate abuzivă de stabilire a TVA suplimentar de plată.

Prin Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 6/2014, s-a stabilit că, în situaţiile în care părţile nu au făcut nicio înţelegere cu privire la TVA, taxa colectată aferentă livrărilor de bunuri taxabile se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite dacă furnizorul/prestatorul nu are posibilitatea de a recupera taxa de la client - situaţie care se regăseşte în cazul Convenţiilor, Contractelor de administrare şi borderourilor de achiziţie.

În mod evident, în cazul convenţiilor şi contractelor de administrare nu s-a menţionat nimic despre TVA, întrucât sumele repartizate ca profit net/brut de ocoalele silvice A. 1 sunt aferente unor exerciţii financiare închise, ceea ce conduce la concluzia evidentă că TVA aferentă acestora nu poate fi recuperată, în consecinţă ar fi trebuit inclusă în preţul tranzacţiei şi determinată prin procedeul sutei mărite.

Acelaşi raţionament, este valabil şi în cazul valorificării masei lemnoase pe picior pe bază de borderouri de achiziţie, nici în această situaţie, nefiind menţionat nimic cu privire la TVA (formularele tipizate nu au rubrică de TVA).

În sentinţa atacată s-a considerat că A. nu a administrat nicio probă de natură a forma convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube şi că prejudiciile invocate "sunt eventuale neputându-se reţine caracterul lor iminent".

Deşi A. a susţinut în motivarea "pagubei iminente" mai multe împrejurări, drept consecinţe grave ale punerii în executare a actelor administrativ-fiscale, instanţa de fond a analizat sumar consecinţele explicitate de A. şi nici nu a luat în considerare acele financiar-contabile depuse, reţinând că nu am fi dovedit prejudiciul cu astfel de documente.

A. a menţionat că îndeplinirea acestei condiţii este circumscrisă de următoarele elemente:

- faptul că organele fiscale au demarat executarea silită a Subscrisei emiţând Titlul executoriu nr. x/20.02.2016 şi în Somaţia nr. 962743/02.03.2016;

- organele fiscale emit titluri de accesorii cu privire la obligaţiile fiscale principale stabilite în actele administrativ-fiscale atacate, adâncind astfel datoria A. şi cuantumul obligaţiilor scadente către fisc, în acest sens, organele fiscale au emis deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 14.06.2016 şi 956982 din 21.06.2016. Din cuprinsul acestora reiese că A. ar trebui să achite suma de 202.331 RON cu titlu de dobânzi şi penalităţi şi întârziere aferente sumelor datorate conform Deciziei de Impunere x din 16.01.2016;

- A. a achitat o sumă de 4.042.348 RON din cuantumul total de 4.777.884 RON, alocând astfel toate disponibilităţile pentru achitarea sumelor impuse prin actele administrativ-fiscale atacate, provocând întârziere în îndeplinirea altor obligaţii urgente care îi incumbau, precum facturile emise de Direcţia Silvică Ploieşti. Astfel, cu toate că nu a reuşit să acopere întreaga sumă, A. nu poate nici aloca sume pentru intervenţiile de urgenţă necesare Castelului D. sau E.

Pe de altă parte, condiţia pagubei iminente trebuie privită întotdeauna în strânsă legătură cu cea a cazului bine justificat, astfel încât măsura suspendării se impune ori de câte ori evidenţa aparenţei de nelegalitate ar face inechitabilă executarea contribuabilului. Or, raportat la necesitatea asigurării eficacităţii dreptului comunitar şi raportat la împrejurările invocate, se impune încetarea oricărei executări a actelor administrativ-fiscale atacate.

1.4. Apărările intimaţilor

Referitor la îndeplinirea cazului bine justificat, instanţa de fond a reţinut că nu este întrunită această cerinţă impusă de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Faţă de reţinerea instanţei, în cauză, din analiza înscrisurilor depuse la dosar (Raportul de inspecţie fiscala înregistrat cu nr. x/24.12.2015 şi decizia de impunere nr. x) se poate constata că motivele de nelegalitate invocate şi în recurs, în susţinerea existenţei cazului bine justificat, constituie aspecte de fond ce nu au legătura cu starea de fapt obiectivă ce a fost reţinută cu prilejul efectuării inspecţiei fiscale de către inspectorii Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, acestea putând fi expuse în cadrul contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise, în Dosarul nr. x/2016, având ca obiect contestarea actelor administrative.

Suspendarea executării actului administrativ constituie, o excepţie, instanţa având posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a apartenenţei dreptului, fără a fi prejudecat fondul litigiului.

Unul din principiile dreptului administrativ, este acela al executării din oficiu a actelor administrative, întrucât acestea se bucura de prezumţia de legalitate, iar suspendarea executării unui act administrativ-fiscal fiind o măsura excepţională.

În ceea ce priveşte executarea silită a deciziei de impunere nr. x/24.12.2015, nu este un aspect de natura a justifica producerea unei pagube iminente, întrucât paguba iminentă ar trebui să constea într-o consecinţă a executării şi nu în însăşi executarea actului administrativ atacat.

Împrejurările indicate prin motivele de recurs, ca fiind temeinice pentru admiterea cererii sale privesc motive ce nu au legătură cu starea de fapt obiectivă ce a fost constatată cu prilejul efectuării inspecţiei fiscale de către inspectorii AFP Sector 1.

Având în vedere că prin motivele de recurs invocate cu privire la cazul bune justificat, se aduc critici actului administrativ - decizia de impunere -, care în situaţia în care ar fi admise, instanţa practic s-ar antepronunţa cu privire la soluţionarea litigiului în fond, în ceea ce priveşte legalitatea Deciziei nr. x/AIF/24.12.2015 şi implicit a Deciziei nr. 118/04.05.2016 de soluţionare a contestaţiei, vă solicităm respingerea ca neîntemeiate.

Cu privire la producerea unei pagube iminente, raportat la aspectele prezentate anterior, vă rugăm să reţineţi că prin executarea actelor administrative fiscale decizia de impunere nr. x/24.12.2015, iminenţa producerii pagubei nu este justificată, repercusiunile pe care le-ar produce asupra acesteia, nu este dovedită, simpla contestare pe fond a actelor administrative fiscale nu este de natură a determina să constate că există o pagubă în cadrul patrimoniu recurentului.

1.5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 3 mai 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B. împotriva Sentinţei nr. 2206 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

1.1. Analizând cerea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

În fapt, se reţine că în urma verificărilor efectuate de către organele de inspecţie fiscală din cadrul AS1FP, în vederea soluţionării decontului privind taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, înregistrat la Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice cu nr. INTERNT-58086182-2014/24.09.2014, aferent lunii august 2014, cu suma de rambursat de 343.871 RON, depus de A., prin reprezentant, reţinute în raportul de inspecţie fiscală, a fost emisă decizia de impunere privind soluţionarea deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare la persoane fizice nr. x/AIF/24.12.2015 prin care a fost respinsă la rambursare suma de 343.871 RON, şi stabilit suplimentar ca obligaţii fiscale suma totala de 5.121.755 RON, din care TVA 3.013.807 RON şi accesorii fiscale în cuantum de 2.107.948 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.12.2015 a fost formulată contestaţie pe cale administrativă, ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 118/04.05.2016 de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF, decizii contestate la instanţa de contencios administrativ în Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, dosar nesoluţionat.

Prin acţiunea formulată în prezenta cauză A., a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/24.12.2015, cererea a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 2206/24.06.2016 ca neîntemeiată.

În drept, în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, prevede:

"cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prevede:

"pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

La termenul din 18 septembrie 2018 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de legatari cu titlu universal ai A., a celor 5 moştenitori, respectiv, F., G., H., I. şi J., văzând arătarea moştenitorilor [art. 412 alin. (1) C. proc. civ.] şi transmiterea legală de calitate procesuală în conformitate cu prevederile art. 38 Noul C. proc. civ., în conformitate cu certificatul de calitate de legatar nr. 32/28.12.2017.

La termenul din 18 septembrie 2018, recurenţii-reclamanţi, prin mandatar şi avocat, au solicitat să se constate că urmare a achitării debitului datorat, cererea de suspendare a executării actului administrativ a rămas fără obiect, depunând în acest sens înscrisuri .

La termenul din 2 octombrie 2018, reprezentantul recurenţilor-reclamanţi a arătat că debitul s-a achitat, că nu se mai insistă în cererea de suspendare, considerând că cererea a rămas fără obiect, neavând însă un mandat pentru o cerere de renunţare la cererea de recurs, în conformitate cu prevederile art. 406 C. proc. civ.

Reprezentatul recurenţilor-reclamanţi a depus cu această ocazie alte înscrisuri referitoare la plata debitului .

Înalta Curte, analizând această din urmă solicitare a recurentelor-reclamante, constată că din înscrisurile existente la dosar nu se poate stabili cu precizie dacă a fost achitată întreaga sumă datorată, din partea intimatului-pârât DGRFP Bucureşti - AFP Sector 1 Bucureşti, neexistând vreun punct de vedere.

Suma de 4.048.438 RON achitată la data de 10 iunie 2016 a fost avută în vedere şi de instanţa de fond când a analizat cererea de suspendare însă achitarea debitului nu confirmă legalitatea deciziei de impunere, reclamantele insistând în cererea de suspendare a executării, după această împrejurare.

Prin urmare, constatând că recurentele-reclamante prin reprezentant nu mai susţin cererea de suspendare, respectiv cererea de recurs, însă neexistând un mandat pentru renunţarea la judecarea cererii, în consecinţă se va respinge cererea de recurs, faţă de cele precizate mai sus, fiind inutilă cercetarea motivelor de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F., G., H., I. şi J. în calitate de legatari cu titlu universal ai A. al României prin mandatar B. împotriva Sentinţei nr. 2206 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV