Denial of property restitution for failure to prove legal continuity with pre-nationalization entity under 2000 association law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2015 la Tribunalul Harghita în Dosar nr. x/2015, reclamanta Asociaţia A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile, contestaţie împotriva Deciziei nr. 520/27.01.2015 emisă de ANRP - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut C., cu privire la respingerea cererii de restituire a imobilului situat în Borsec, identificat prin CF nr. x al localităţii Lăzarea, nr. top. x, solicitând admiterea acţiunii, anularea deciziei atacate şi obligarea pârâtei de a restitui în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, acordarea măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Prin Sentinţa nr. 1208/2 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Harghita, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş care a reţinut, la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2015, că este competentă general, material şi teritorial în soluţionarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 141 din 18 decembrie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosar nr. x/2015, s-a respins contestaţia formulată de petenta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile, împotriva Deciziei nr. 520/27.01.2015, emisă de intimată.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Asociaţia A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează următoarele aspecte:

Recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivarea instanţei de fond se bazează pe considerentele Deciziei nr. 330/R/2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş; calitatea reclamantei de continuator juridic al persoanei juridice D., a fost tranşată definitiv prin decizia amintită, în care instanţa a reţinut că fosta persoană juridică D. era o regie publică, care şi-a încetat activitatea ca urmare a reorganizării ministerului din care aceasta făcea parte, iar reclamanta este o asociaţie composesorală care a dobândit personalitatea juridică prin Legea nr. 1/2000, situaţie în care simpla identitate a denumirii nu conferă calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii faţă de fosta regie cu denumire identică; s-a reţinut că există prezumţia autorităţii de lucru judecat, producând efecte obligatorii între părţi.

Recurenta a arătat că Decizia nr. 330/2002 nu are efecte de autoritate de lucru judecat. În primul rând, acest dosar a avut ca obiect recursul la Plângerea formulată de Regia Naţională Romsilva împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei Judeţene Harghita şi nu stabilirea calităţii de succesor şi continuator al activităţii persoanei juridice D. Mai mult, persoana juridică D. nu a figurat ca parte din proces, ci ca intervenient în interes propriu, cererea de intervenţie fiind respinsă de instanţă, iar decizia amintită nici nu a fost comunicată intervenientului din proces, a luat cunoştinţă de existenţa acestei hotărâri doar din întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile.

Analizând aceste aspecte menţionate în Legea nr. 765/1946 şi prevederile Codului silvic din anul 1920, se poate constata că motivarea înscrisă în Decizia nr. 330/R/2002 este total greşită. Se reţine în acea decizie faptul că fosta persoana juridică D. era o regie publică, care şi-a încetat activitatea ca urmare a reorganizării ministerului din care aceasta făcea parte. Recurenta a arătat că această afirmaţie este total eronată, deoarece persoana juridică D., în existenţa ei de peste 600 de ani, nefiind de proprietate publică, nu a fost administrată de nici un minister sau un alt organ central al statului.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, acest imobil a fost preluat în mod abuziv prin naţionalizare în anul 1948, când în baza prevederilor art. 6 din Constituţia României au fost naţionalizate toate terenurile şi imobilele, aparţinând persoanei juridice D. Imobilul în speţă este situat în oraşul Borsec, identificat prin CF nr. x a localităţii Borsec, nr. top. x, proprietar de carte funciară fiind E., care conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 765/1946, înscrise astfel în cartea funciară, sunt şi rămân în proprietatea persoanei juridice D.

Având în vedere acest înscris, se arată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 şi 168 din Decretul-lege nr. 115/1938, care concretizează că "înscrierea în cartea funciară a unei persoane ca proprietar, este condiţionată de posesia bunului cu titlu de proprietar. Totodată potrivit art. 17 din această lege, înscrierea în carte funciară este constitutivă de drepturi".

În baza acestor considerente, se arată că înscrierea în cartea funciară figurează din momentul introducerii sistemului de carte funciară încă din anii 1888 -1900, iar naţionalizarea nu a fost consemnată în cartea funciară. Totodată, se critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26 - 28 din Legea nr. 1/2000, instanţa de fond afirmând că din aceste prevederi legale rezultă că înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie, ca urmare a reorganizării formei asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere, deoarece persoana juridică reînfiinţată nu dobândeşte un drept de administrare, ci un drept de proprietate asupra terenurilor şi imobilelor naţionalizate în mod abuziv, iar noţiunea de administrare a pădurilor se referă doar la administrarea silvică, în conformitate cu prevederile C. silvic.

Recurenta a mai arătat că prin Sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a stabilit că Asociaţia A. este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică D. menţionată în Legea nr. 765/28.09.1946, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecinţă, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă şi a intrat în puterea lucrului judecat.

La data emiterii Deciziei nr. 520/27.01.2015 a fost în vigoare art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013. Se arată că prima instanţă nu a avut nici un drept să se pronunţe asupra succesiunii de drept a Asociaţiei A., competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra acestei chestiuni o are doar Judecătoria Miercurea Ciuc.

Recurenta-reclamantă a invocat două hotărâri judecătoreşti ca practică judiciară (Decizia nr. 2434/27.04.2014 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 568/A/2009 pronunţată de secţia a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti).

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia Speciala de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Înainte de analizarea temeiniciei acestuia, intimata a arătat că trebuie să se aibă în vedere critica referitoare la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Deşi recurenta-reclamantă, a indicat ca temei al recursului formulat art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. (potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită normelor de drept material), dar nu a dezvoltat motivul de recurs indicat, astfel cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.. Astfel, recurenta nu a indicat care sunt normele de drept material pe care le-a încălcat sau aplicat greşit prima instanţă.

Recursul este o cale de atac extraordinară, iar motivele de casare sunt expres şi limitat prevăzute de art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ.. Faptul că în recursul formulat recurenta s-a mulţumit doar să critice modul în care prima instanţă a judecat cauza, fără să indice normele de drept material pe care instanţa le-a încălcat, tinde să transforme recursul formulat într-un apel, în sensul celui care era prevăzut la art. 3041 în vechiul C. proc. civ. Or, în prezent acest lucru nu mai este posibil, astfel că se impune anularea recursului formulat în ipoteza în care critica formulată de intimată nu va fi remediată.

Pe fondul recursului, se arată că prin Sentinţa civilă nr. 878/14.04.2000 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosar nr. x/2000, s-a admis cererea formulată de A. din Ciuc în baza art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000 şi s-a dispus înregistrarea Asociaţiei A. în registrul special al persoanelor juridice.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000, înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, în acest sens relevante fiind dispoziţiile alin. (3) din art. 28, care prevăd că statutul formei asociative care se doreşte a fi înregistrată trebuie să cuprindă modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii. Mai mult, chiar din Statutul Asociaţiei A. rezultă că aceasta a fost constituită pe baza art. 28 din Legea nr. 1/2000. Este fără putinţă de tăgadă că Asociaţia A. a fost constituită în baza Legii nr. 1/2000 în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În mod temeinic şi legal, instanţa de fond a apreciat în motivarea hotărârii că această chestiune a calităţii de continuator juridic al persoanei juridice D. a fost tranşată în mod irevocabil prin Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosar nr. x/2002/C. Astfel, pronunţând Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că în măsura în care s-ar fi dorit înfiinţarea unei asociaţii care să fie continuatoarea fostei B., respectiv a persoanei juridice D. la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condiţiile Legii nr. 21/1924, subliniind că o astfel de asociaţie sau fundaţie legal înfiinţată şi cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există şi, în consecinţă Asociaţia A. nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946. Toate cele mai sus-menţionate au fost reţinute în mod corect de către prima instanţă în considerentele sentinţei recurate.

Mai mult, Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002, ca act jurisdicţional, produce efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii. Totodată, prezumţia autorităţii de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţile din dosarul în care a fost tranşată chestiunea litigioasă conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.

În acest context, instanţa de fond învestită să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 523/27.01.2015 emise de Comisia specială de retrocedare, în mod judicios a reţinut în motivarea sentinţei că prezumţia lucrului judecat demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit având ca finalitate asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice şi evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătoreşti care ar putea fi contradictorii şi că acest efect pozitiv al lucru/ui judecat de care se bucură Decizia nr. 330/R/5 aprilie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş cu privire la considerentele reţinute anterior se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, reclamanta din prezentul dosar având calitatea de parte în Dosarul nr. x/2002/C.

Recurenta-reclamantă invocă în motivarea recursului faptul ca prin Sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de către Judecătoria Miercurea Ciuc s-a stabilit că Asociaţia A. este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică D. menţionată în Legea nr. 765/1946, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă se poate constata că respectiva asociaţie are calitatea de persoană îndreptăţită, motiv pentru care Curtea de Apel Târgu Mureş nu a avut nici un drept legal să se pronunţe asupra succesiunii de drept a Asociaţiei A.

Intimata a arătat că prin Decizia civilă nr. 83/A/12.02.2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2004/C (dosar având ca obiect cererea formulată de către Asociaţia A. în contradictoriu cu Regia Naţională a Pădurilor, în temeiul Legii nr. 10/2001, hotărâre pronunţată, aşadar, ulterior Sentinţei civile nr. 1321/2002) s-a reţinut efectul substanţial al Deciziei nr. 330/2002 al Curţii de Apel Târgu Mureş. Aspectele menţionate au fost reţinute, în mod temeinic şi legal, de către instanţa de fond în motivarea Sentinţei nr. 147/2015 a cărei casare se solicită de către recurenta-reclamantă.

Totodată, instanţa de fond a mai reţinut în mod corect în considerentele sentinţei şi faptul că Decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, la rândul ei, se bucură de prezumţie de lucru judecat în prezentul litigiu; pe de altă parte, înfiinţarea asociaţiei reclamantei a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Ordonanţei nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aşa cum s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice D.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond nu putea face abstracţie de efectul de lucru judecat al Deciziei nr. 330/2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş în sensul de a nega sau, dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale. Lucrul judecat, prin efectul său pozitiv, impune judecăţii ulterioare respectarea modului în care o chestiune litigioasă a fost tranşată deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

O altă critică adusă sentinţei se referă la invocarea în motivarea hotărârii a considerentului că în sistemul de carte funciară opera principiul forţei probante a înscrierii; efectul negativ al înscrierii în cartea funciară desemnează că nici un drept real nu poate exista şi nu poate fi opus nimănui, dacă nu a fost înscris în cartea funciară, iar reclamanta nu a făcut dovada că i-ar fi transmis dreptul de proprietate cu titlu de proprietate, care să justifice retrocedarea imobilelor, motiv pentru care recurenta susţine că acest considerent este nerelevant dacă această înscriere figurează din momentul introducerii sistemului de carte funciară încă din anii 1888-1900.

Or, din analiza cărţilor funciare, depuse de reclamantă în susţinerea cererilor de retrocedare, rezultă că asupra imobilelor s-a înscris dreptul de proprietate în favoarea Judeţului Ciuc (E.) în perioada 1888 -1941. Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că i-ar fi fost transmis dreptul de proprietate cu titlu de proprietate care să justifice retrocedarea imobilelor.

Astfel, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Jigodin, pe care recurenta -reclamanta a depus-o în susţinerea cererii de retrocedare, titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate a fost înscris Judeţul Ciuc (E.). În acest context, potrivit dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938, în sistemul cărţilor funciare opera principiul forţei probante a înscrierii, conform căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

De asemenea, dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit cărora "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", coroborate cu dispoziţiile art. 33, consacră principiul forţei probante absolute. Principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă potrivit căreia cuprinsul cărţii funciare, în afara îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră exact în folosul acelora care şi-au înscris un drept real în cartea funciară. Se mai arată ca publicitatea materială a cărţilor funciare comportă atât un efect juridic negativ cât şi un efect juridic pozitiv; din efectul pozitiv şi efectul negativ al publicităţii materiale izvorăşte puterea editoare absolută a înscrierii în cartea funciară.

Totodată, prin Legea nr. 765/1946, fosta persoană juridică D. nu a fost reconstituită ca formă asociativă de proprietari, ci ca regie de interes public ce urma să administreze bunurile în regim de drept public, şi nu privat. De altfel, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 765/1946 stipulau că administrarea D. se va face în folosul întregii populaţii din judeţul Ciuc, pentru promovarea intereselor colective de ordin economic, social şi cultural al acestei populaţii, D. având calitatea de persoană juridică de drept public.

Mai mult, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat, cu autoritate de lucru judecat, prin multe hotărâri definitive şi irevocabile (Decizia nr. 330/R/05.04.2002 - Curtea de Apel Târgu Mureş, Decizia civilă nr. 13/A/25.02.2003 - Curtea de Apel Târgu Mureş, Decizia nr. 83/A/12.02.2004 - Curtea de Apel Târgu Mureş, Sentinţa civilă nr. 1583/15.10.2003 - Tribunalul Harghita), în sensul că această entitate, Asociaţia A. nu dovedeşte că este continuatoarea în drepturi a persoanei juridice de drept public "D.", şi nici nu a făcut dovada că a fost vreodată proprietara imobilelor pe care le revendică.

5. Răspunsul la întâmpinare

La data de 6 iulie 2016, recurenta-reclamantă Asociaţia A. a depus note de şedinţă (răspuns la întâmpinare) prin care a invocat motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi a indicat argumente suplimentare în cadrul motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în cadrul motivului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., s-a invocat faptul că recurenta-reclamantă a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiza judiciară de topografie, dar instanţa nu a pus în discuţie probatoriul propus, încălcându-se principiul contradictorialităţii prev. de art. 14 din C. proc. civ.

În cadrul motivului prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că a fost încălcat principiul prev. de art. 22 din C. proc. civ., deoarece instanţa nu a fost învestită cu stabilirea calităţii sale de continuatoare şi succesoare a persoanei juridice D. Se mai arată că au fost încălcate prev. art. 430 din C. proc. civ. cu privire la Sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 aprilie 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta şi a fost prorogată discutarea tardivităţii completării motivelor de recurs depuse prin notele de şedinţă din data de 6 iulie 2016 (data poştei), respectiv punctele 5 şi 8 ale art. 486 C. proc. civ.

7. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

7.1. Cu privire la excepţia tardivităţii completării motivelor de recurs prin notele de şedinţă din data de 6 iulie 2016

Înalta Curte constată că, în mod evident, prin notele de şedinţă (depuse ca şi răspuns la întâmpinare de către recurentă) se invocă un motiv de nou de casare [cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.], ce nu a fost invocat prin cererea iniţială de recurs, precum şi argumente noi, neinvocate iniţial, în susţinerea motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Faţă de caracterul imperativ al termenului de decădere de 15 zile de la comunicarea sentinţei în care trebuie formulat şi motivat recursul, se constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de şedinţă din 6 iulie 2016.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentă prin cererea de recurs

Recurenta-reclamantă Asociaţia A. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, Decizia nr. 520/27.01.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor imobile prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către Asociaţia A., având ca obiect imobilul situat în oraşul Borsec, jud. Harghita, înscris în CF nr. x Lăzarea Partea II-Borsec, nr. top. x, având în vedere că imobilul solicitat a fost proprietatea E. (Judeţului Ciuc).

Pentru a emite această decizie, s-a reţinut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul solicitat la retrocedare fiind proprietatea E., la momentul preluării.

Soluţionând cauza, prima instanţă a găsit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate, reţinând, în esenţă, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "D.", astfel că nu justifică o calitate de persoană îndreptăţită la restituire.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999:

"Imobilele care au aparţinut C. şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"Prin comunitatea minorităţilor naţionale se înţelege entitatea juridică de drept privat, constituită şi organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetăţenilor unei comunităţi ale unei minorităţi naţionale ce a deţinut în proprietate imobile preluate în mod abuziv şi care dovedeşte că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoaşterea continuităţii entităţii juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanţa judecătorească ce a autorizat funcţionarea acesteia, în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001:

"Sunt îndreptăţite, în sensul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, echivalent: (...) c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile legii."

În speţă, din analiza extrasului de carte funciară, rezultă că imobilul a cărui restituire se solicită a fost proprietatea E.

Potrivit art. 2 şi 6 din Legea nr. 765/1946, Statul Român a retrocedat bunurile imobile urbane clădite şi neclădite ale E., înscrise în cartea funciară în deplină proprietate şi folosinţă persoanei juridice "D.".

Instanţa de control judiciar reţine că problema de drept în dispută este prezentată de stabilirea calităţii recurentei-reclamante de persoană îndreptăţită la restituire din perspectiva art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999 cu referire la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în sensul constatării continuităţii juridice în persoana recurentei-reclamante a entităţii juridice "D.". Această analiză este necesară, astfel, pentru verificarea îndeplinirii calităţii recurentei de persoană îndreptăţită la restituire, făcând obiectul judecăţii prezentului dosar.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu denumirea "D.", respectiv persoana juridică D. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 în patrimoniul căreia s-au retrocedat în deplină proprietate şi folosinţă, bunurile identificate în art. 2 - 6 din Legea nr. 765/1946, având calitatea de proprietar şi o regie comercială înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946 sub aceeaşi denumire, având calitate de persoană juridică de drept public, fiind înfiinţată pentru administrarea patrimoniului persoanei juridice "D.".

Recurenta a invocat faptul că prin Sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, s-a stabilit că Asociaţia A. este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică D. menţionată în Legea nr. 765/28.09.1946, în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001; pe cale de consecinţă, se poate constata că recurenta are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare, această hotărâre judecătorească fiind definitivă şi a intrat în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte constată că prin sentinţa menţionată, pronunţată în cadrul unei acţiuni în constatare îndreptate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a reţinut că recurenta-reclamantă are aceleaşi scopuri, obiective, structură organizatorică ca persoana juridică D. menţionată în Legea nr. 765/28.08.1946, fiind invocat ca temei în drept art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Or, susţinerile recurentei-reclamante nu pot fi primite întrucât Sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2002 nu lămureşte dacă recurenta-reclamantă este aceeaşi persoană juridică cu D. reconstituită prin Legea nr. 144/1934 sau cu persoana juridică cu aceeaşi denumire înfiinţată conform art. 7 din Legea nr. 765/1946, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din considerentele sus arătate, Legea nr. 765/1946 face referire la două entităţi juridice cu aceeaşi denumire, dar cu statut juridic diferit.

Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a fost înfiinţată în baza art. 28 alin. (1), (2), (3) şi 4 din Legea nr. 1/2000, potrivit căruia:

"(1) În vederea organizării exploatării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la exploatarea lor, persoanele îndreptăţite se vor constitui, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale de composesorat, păduri grănicereşti, devălmăşie de moşneni, obşti nedivizate de răzeşi etc.

(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile, pe baza certificării dreptului de proprietate sau de moştenire de către comisiile locale, autorizarea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere.

(3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea şi cu certificatul eliberat de comisia locală, un statut autentificat de notarul public, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de exploatare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice.

(4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de exploatare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, dobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie".

Aşa fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-reclamantă este persoana juridică din anul 2000, când prin Sentinţa civilă nr. 878/14.04.2000 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a dispus înregistrarea Asociaţiei A. în Registrul special al persoanelor juridice, înscrierea persoanei juridice cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice având ca finalitate dobândirea dreptului de administrare şi de exploatare asupra terenurilor forestiere prevăzută de art. 26 din Legea nr. 1/2000.

Prin Sentinţa civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2000, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1) - (4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea Asociaţiei A. în registrul special al persoanelor juridice. Potrivit prevederilor textului de lege menţionat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000. În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se doreşte a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii".

Aşadar, rezultă cu evidenţă că asociaţia recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, împrejurare care rezultă, de altfel, şi din Statutul acestei asociaţii (art. 1). Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 şi în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

De altfel, chestiunea de drept a calităţii recurentei-reclamante de continuator juridic al persoanei juridice D. a fost tranşată în mod irevocabil şi prin Decizia nr. 330/R/5.04.2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosarul nr. x/2002, având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 9/2000 a Comisiei judeţene Harghita pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, dosar în care recurenta-reclamantă a avut calitate de intervenient în interes propriu, în sensul că recurenta-reclamantă nu este continuatoarea persoanei juridice la care se referă Legea nr. 765/1946.

În ceea ce priveşte apărările recurentei legate de împrejurarea că nu a fost parte în acest proces, cererea sa de intervenţie fiind respinsă, se constată că aceasta susţine în mod eronat inopozabilitatea acestei hotărâri judecătoreşti; respingerea cererii de intervenţie în interes propriu a fost făcută prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti, ca urmare a constatării ca nefondate a pretenţiilor deduse judecăţii pe calea intervenţiei principale.

Astfel, sub imperiul art. 52 din vechiul C. proc. civ. aplicabil la data soluţionării litigiului prin decizia sus amintită, intervenţia în interes propriu era supusă încuviinţării în principiu; din moment ce aceasta a fost soluţionată pe fond, instanţa de recurs analizând argumentele invocate prin intervenţie, rezultă că această etapă fusese depăşită, intervenienta fiind parte în litigiul menţionat.

Faptul că această hotărâre nu a fost comunicată intervenientei nu prezintă relevanţă, cât timp, potrivit vechiul C. proc. civ., comunicarea se făcea exclusiv în scopul exercitării căilor de atac al căror termen curgea de la data comunicării, astfel că decizia amintită nu era supusă obligaţiei de comunicare.

Astfel, sunt eronate argumentele recurentei-reclamante referitoare la inopozabilitatea acestei decizii judecătoreşti.

În ceea ce priveşte argumentele legate de faptul că nu se poate reţine o veritabilă putere de lucru judecat a acestei hotărâri, Înalta Curte reţine că acest argument, deşi corect, nu duce la concluzia recurentei, în sensul că hotărârea judecătorească mai sus amintită trebuie ignorată.

Astfel, întrucât intimata-pârâtă din prezentul proces nu a fost parte în procesul dedus judecăţii prin Decizia nr. 330/2002, nu se poate reţine nici puterea şi nici autoritatea de lucru judecat, dar nici nu se poate face abstracţie de considerentele acestei hotărâri, fără a se încălca efectul opozabilităţii unei hotărâri judecătoreşti care a intrat în realitatea juridică şi care se bucură de statutul juridic al unei prezumţii simple faţă de terţi, prezumţie ce poate fi răsturnată prin proba contrară.

Aşa fiind, întrucât lucrul judecat are şi o funcţie pozitivă, care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, rezultă că modul în care a fost rezolvată acea chestiune litigioasă constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora instanţa învestită cu judecata ulterioară.

Or, în cauza de faţă, recurenta-reclamantă nu a făcut nicio probă contrară celor reţinute de instanţa ce a pronunţat decizia amintită.

În motivarea Deciziei nr. 330/2002, s-a reţinut că în măsura în care s-ar fi dorit înfiinţarea unei asociaţii care să fie continuatoarea fostei B., respectiv a persoanei juridice "D." la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condiţiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege. Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociaţie sau fundaţie legal înfiinţată şi cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecinţă Asociaţia A. nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că recurenta-reclamanta nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "D.", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare.

Faptul că prin Decizia civilă nr. 83/A din 12 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosar nr. x/2004/C au fost recunoscute efectele Deciziei nr. 330/2002 nu reprezintă decât o confirmare a raţionamentului expus anterior, cu privire la opozabilitatea acestei decizii faţă de terţi, în măsura în care nu aduc proba contrară.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice D. şi nu a justificat, astfel, calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, Înalta Curte constată că este legală Decizia nr. 523/27.01.2015 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

7.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată tardivitatea motivelor de recurs formulate prin notele de şedinţă din 6 iulie 2016.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociaţia A. împotriva Sentinţei nr. 141 din 18 decembrie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosar nr. x/2015 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV