Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3073/2018 AI generated

Financial correction upheld on EU-funded procurement irregularities; local authority's annulment claim rejected.

Case Number Decizia nr. 3073/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment and thereby confirming the legality of the financial correction of 25% imposed on the claimant local administrative unit, which had sought annulment of the administrative acts establishing irregularities and a budgetary claim. The dispute concerned the annulment of an administrative decision and a notice imposing financial corrections on EU-funded project contracts for information/publicity and technical supervision services, based on alleged breaches of public procurement rules. The decisive legal basis was the finding that the irregularities, consisting of restrictive qualification requirements and acceptance of non-compliant bids, constituted a potential prejudice to EU/national funds under Article 2(1)(a) of Government Emergency Ordinance No. 66/2011, and that the claimant, having freely chosen a formal procurement procedure, could not later invoke the exemption under Article 19 of GEO No. 34/2006; the 25% correction was proportionate under Article 2(1)(n) of GEO No. 66/2011 and relevant EU regulations, given the nature and gravity of the violations.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011; Financial correction upheld on EU-funded procurement irregularities; local authority's annulment claim rejected: The dispute concerned the annulment of an administrative decision and a notice imposing financial corrections on EU-funded project contracts for information/publicity and technical supervision services, based on alleged breaches of public procurement rules. The decisive legal basis was the finding that the irregularities, consisting of restrictive qualification requirements and acceptance of non-compliant bids, constituted a potential prejudice to EU/national funds under Article 2(1)(a) of Government Emergency Ordinance No. 66/2011, and that the claimant, having freely chosen a formal procurement procedure, could not later invoke the exemption under Article 19 of GEO No. 34/2006; the 25% correction was proportionate under Article 2(1)(n) of GEO No. 66/2011 and relevant EU regulations, given the nature and gravity of the violations.

Keywords

AI generated
public procurement annulment of contract financial corrections administrative contract financial regulation proportionality requirements

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
În ceea ce priveşte interpretarea eronată de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006
În ceea ce priveşte cele statuate de instanţa de fond referitor la faptul că UAT Judeţul Olt nu a putut aplica prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată modificări şi completări prin Legea nr.
art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
s-a urmărit tocmai respectarea principiilor reglementate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
(2) şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.
art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:
art. 496 C. proc. civ
Temeiul legal pentru respingerea recursului ca nefondat (main ground for the verdict).
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Temeiul legal pentru respingerea recursului ca nefondat (main ground for the verdict).

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.06.2015 sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială judeţul Olt a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 3 din 24 aprilie 2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 27.11.2014; precum şi anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 27.11.2014, cu consecinţa desfiinţării corecţiei financiare aplicate şi a creanţei bugetare stabilite.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2717 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Olt în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs reclamanta UAT Judeţul Olt a arătat în esenţă următoarele:

Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.].

Instanţa de fond interpretează în mod eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care definesc în mod imperativ neregula ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii competente în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

În ambele acte administrative nu se face referire la un eventual prejudiciu cauzat bugetului U.E. sau fondurilor publice naţionale din care s-a făcut cofinanţarea proiectului derulat de UAT Judeţul Olt, ci s-a reţinut doar că s-au încălcat dispoziţiile prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice, fiind astfel evidenţiată fapta considerată abatere de la legalitate, dar nu şi urmările acesteia.

Prin urmare, nefiind menţionat în cele două acte administrative niciun prejudiciu, ci doar o încălcare a dispoziţiilor care guvernează materia achiziţiilor publice care conduc la o aşa-zisă abatere de la legalitate, nu se pune în discuţie dacă acest prejudiciu este potenţial sau efectiv, din moment ce nu există menţionată noţiunea de prejudiciu în nota de constatare a neregulilor şi în decizia MDRAP.

De altfel, O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează obligativitatea aplicării unei corecţii financiare ori de câte ori se constată abatere de la legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, acest act normativ fiind guvernat principiul proporţionalităţii, în sensul că o măsură administrativă trebuie să fie necesară, adecvată şi corespunzătoare scopului urmărit mai ales în ceea ce priveşte stabilirea creanţe bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

De altfel, odată cu modificările aduse O.U.G. nr. 66/2011 prin O.U.G. nr. 47/2014 la art. 27 alin. (3) a fost statuat faptul că pentru neregulile rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie, care nu au niciun impact financiar, nu se aplică corecţii financiare.

Decizia CE nr. C (21031) 9527/19.12.2013 a stat la baza emiterii O.U.G. nr. 47/2014 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 66/2011, în vederea corelării prevederilor ordonanţei de urgenţă cu modificările şi completările aduse prin Decizia Comisiei Europene.

În ceea ce priveşte cele statuate de instanţa de fond referitor la faptul că UAT Judeţul Olt nu a putut aplica prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi complet: ulterioare, şi a trebuit să aplice celor două contracte de achiziţie publică procedurii achiziţii publice: licitaţie deschisă (pentru contractul de servicii de informai publicitate nr. 68/19.08.2011) şi cerere de ofertă (pentru Contractul de servicii supraveghere execuţie tehnică nr. 70/25.08.2011).

Se arată că UAT Judeţul Olt a lansat procedura de atribuire licitaţie deschisă în vederea atribuirii Contractului nr. x/19.08.2011 având ca obiect achiziţionarea serviciilor de informare şi publicitate, cu toate că valoarea estimată a contractului se încadra în plafonul stabilit de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, modificările şi completările ulterioare.

UAT Judeţul Olt a procedat la întocmirea documentaţiei de atribuire, care a publicată în S.E.A.P., iar prin derularea procedurii de achiziţie publică prin publicarea unui anunţ de participare în S.E.A.P.. s-a urmărit tocmai respectarea principiilor reglementate la 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificării completările ulterioare, UAT Judeţul Olt nefiind obligată să respecte celelalte reguli reglementate de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.

- În ceea ce priveşte contractul de supraveghere a execuţiei tehnice nr. 70/25.08.2011 ca şi în cazul contractului de servicii de informare şi publicitate nr. 68/19.08.2011, potrivit Notei justificative cu privire la determinarea valorii estimate a achiziţiei publice 6205/04.07.2011, valoarea estimată a achiziţiei publice a fost de 44.051 RON fără TVA, încadrându-se în valoarea reglementată de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire, pentru care nu era necesară derularea unei proceduri de atribuire, ci exista posibilitatea încredinţării directe a contractului.

U.A.T. Judeţul Olt a procedat la întocmirea documentaţiei de atribuire, care a fost publicată în S.E.A.P., iar prin derularea procedurii de achiziţie publică prin publicarea unui anunţ de participare în S.E.A.P. s-a urmărit tocmai respectarea principiilor reglementate la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, U.A.T. Judeţul Olt nefiind obligată să respecte celelalte reguli reglementate de legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.

- Instanţa de fond apreciază greşit că, prin publicarea unui anunţ de participare la procedură în S.E.A.P., s-a renunţat la aplicarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Se arată că legislaţia în domeniul achiziţiilor publice nu conţine prevederi care să reglementeze aspectul că, odată publicat un anunţ/invitaţie de participare, aplicarea O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, devine obligatorie, astfel că, este evident că derularea procedurii de atribuire prin intermediul S.E.A.P. nu poate echivala cu renunţarea autorităţii contractante la beneficiul dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Se invocă în acest sens art. 37 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, denumit Publicarea neobligatorie, potrivit căruia: "Autorităţile contractante pot publica, în conformitate cu art. 36, anunţurile privind contractele de achiziţii publice a căror publicare nu este obligatorie în temeiul prezentei directive". Acest articol se aplică în mod similar situaţiei în discuţie.

De asemenea, trebuie avute în vedere şi constatările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene materializate în cuprinsul Hotărârii din 18 noiembrie 2010 pronunţate în cauza C-226/09 - Comisia Europeană împotriva Irlandei, potrivit cărora: "Publicarea unui anunţ de participare pentru contracte având ca obiect servicii din anexa 11 B, în jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nu determină în niciun caz obligaţia de a atribui contractul respectiv în conformitate cu articolele din Directiva 18/2004/CE în integralitatea lor. Aplicabilitatea directivei se limitează la art. 23 şi 35 alin. (4). Celelalte norme, cum ar fi cele privind publicitatea sau cele prevăzute la art. 53 din Directiva 18/2004/CE privind criteriile de atribuire a contractelor, nu sunt aplicabile acestor contracte.

Cu toate acestea, autorităţile contractante care încheie contracte ce fac parte din anexa II B, chiar dacă acestea nu sunt supuse normelor prevăzute în directivă, rămân supuse normelor fundamentale ale dreptului Uniunii Europene şi în special principiilor consacrate de Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene în materia dreptului de stabilire şi a liberei prestări a serviciilor.

- Instanţa de fond consideră că există o legătură directă între codurile CPV modalitatea de estimare a unui contract de achiziţie publică, din moment ce apreciază că recurenta era obligată să aplice procedurile de achiziţie publică pentru cele două contracte încheiate.

În ceea ce priveşte cele reţinute de către instanţa de fond cu privire la faptul c atribuirea celor două contracte de servicii a fost realizată cu nerespectarea cerinţelor de calificare impuse prin fişele de date ale achiziţiilor, ofertanţii declaraţi câştigători prezentând oferte ce ar fi trebuit declarate inacceptabile şi că astfel au fost încălcat propriile reguli stabilite prin fişele de date ale achiziţiilor şi ale caietelor de sarcini arătăm următoarele:

Consideră recurenta că, în ceea ce priveşte Contractul de servicii de informare şi publicităţi nr. 68/19.08.2011 încheiat de Judeţul Olt cu SC A. SRL, oferta acestei societăţi comerciale a fost în mod corect declarată de către comisia de evaluare ca fiind conformă şi că a îndeplinit cerinţele minime de calificare solicitate prin fişa de date a achiziţiei, precum şi cerinţele din caietul de sarcini.

Referitor la contractul de servicii de supraveghere a execuţiei tehnice nr. 70/25.08.2011 încheiat de Judeţul Olt cu SC B. SRL, se arată faptul că oferta acestei societăţi comerciale a fost în mod corect declarată de către comisia de evaluare ca fiind conformă şi că a îndeplinit cerinţele minime de calificare solicitate prin fişa de date a achiziţiei şi anume existenţa la data depunerii ofertei a unei autorizaţii ISC în domeniul 2.2. pentru dirigintele de şantier propus pentru acest domeniu.

La momentul analizării îndeplinirii cerinţelor de calificare astfel cum au fost formulate în fişa de date a achiziţiei, la capitolul IV.4. "Capacitatea tehnică şi/sau profesională, " comisia de evaluare a ofertelor a considerat faptul că, cerinţa referitoare la autorizarea dirigintelui de şantier pentru domeniul 2.2. "Construcţii civile, industriale, agricole şi miniere de suprafaţă" a fost îndeplinită de către coordonatorul diriginţilor de şantier, respectiv domnul C., conform autorizaţiei nr. x din data de 26.04.2010 (act depus la dosarul instanţei de fond).

Echipa de control a reţinut în cuprinsul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/27.11.2014 ca a aplicat corecţia de 25% la valoarea contractelor de servicii verificate şi a apreciat totodată că, în ceea ce priveşte impactul pe care 1-a avut încălcarea prevederilor legale, precum şi faptul că în cadrul ambelor proceduri s-a prezentat doar un ofertant, deficienţele au un impact mare din punct de vedere al gravităţii faptei.

Se apreciază că este lipsită de fundament concluzia echipei de control referitoare la impactul mare din punct de vedere al gravităţii faptei prezentarea doar a unui singur ofertant participant la fiecare procedură verificată.

Se arată că în speţă nu a existat un interes real pentru potenţialii ofertanţi din ţară sau străinătate pentru a participa la aceste proceduri de achiziţii publice deoarece valoarea estimată a contractelor de servicii se încadra în prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, această valoare estimată având o miză economică redusă.

Se arată de recurentă că echipa de control din cadrul M.D.R.A.P. nu a respectat principiul proporţionalităţii la momentul stabilirii corecţiei financiare, în sensul că a aplicat procentul maxim de 25% din valoarea contractelor de servicii.

Apărările intimaţilor

Intimatul MDRAP a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la prima instanţă.

4. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 aprilie 2018 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Olt împotriva Sentinţei nr. 2717 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte interpretarea eronată de către instanţa de fond a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011

Instanţa de fond a reţinut corect că din interpretarea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că existenţa unei nereguli poate fi reţinută atunci când prejudiciul cauzat prin nerespectarea dispoziţiilor naţionale şi/sau europene, a prevederilor contractuale sau a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, poate fi şi potenţial, nu doar efectiv.

Pentru a fi în prezenţa unei nereguli trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:

- să fie săvârşite abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor sau altor angajamente legal încheiate;

- abaterea să fie săvârşită prin acţiune sau inacţiune de către un beneficiar sau o autoritate cu competenţă în gestionarea fondurilor europene;

- prin această abatere să se fi creat un prejudiciu sau să se poată crea un prejudiciu bugetului UE/bugetelor donatorilor internaţionali şi/sau fondurilor publice naţionale printr-o sumă plătită necuvenit.

Înalta Curte constată că nu este fondat motivul de recurs privind inexistenţa neregulii, respectiv a prejudiciului potenţial sau efectiv, acest prejudiciu consta în suma plătită necuvenit, neregula fiind constituită din abaterea de la dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice precum şi de la prevederile contractului de finanţare.

Legiuitorul a prezumat o legătură de cauzalitate între acţiunea neconformă şi posibilitatea producerii unui astfel de prejudiciu.

Concret, prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare încheiată de MDRAP la 24.11.2014 s-au constatat nereguli precum nerespectarea principiului egalităţii de tratament prin impunerea unei cerinţe de calificare nelegale cu caracter restrictiv în fişa de date a achiziţiei, la capacitatea tehnică şi/sau profesională informaţii privind personalul tehnic de specialitate şi în caietul de sarcini.

În dreptul comunitar existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate, presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului UE (prevăzut de art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1803/2006 şi art. 1 din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului UE).

În ceea ce priveşte încadrarea procedurii de atribuire în plafonul stabilit de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006

În speţă, recurenta afirmă că deşi nu trebuia să angajeze procedura de atribuire a contractelor de servicii prin licitaţie deschisă întrucât valoarea achiziţiei nu depăşea 15.000 euro pentru fiecare achiziţie şi avea dreptul să achiziţioneze direct aceste servicii conform art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, dimpotrivă a uzat de calea licitaţiei deschise pentru atribuirea contractelor de achiziţie necesare, aceasta nu mai poate invoca în acest moment al încheierii notei de constatare, eventuale prevederi care o avantajează în raport de constatările echipei de control de la MDRAP, ea urmează să fie controlată în raport de activitatea şi procedura desfăşurată pentru punerea în executare a contractului de finanţare, ori încălcând prevederile incidente din materia achiziţiilor publice, aspect ce denotă un anumit comportament defectuos în derularea contractului de finanţare pentru îndeplinirea obiectivului proiectului, aceasta ca beneficiar nu se poate apăra pentru neregulile săvârşite opunând prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 de care nu a uzat.

Referitor la Contractul de servicii de informare şi publicitate nr. 68/19.08.2011 încheiat cu SC A. SRL

Prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/27.11.2014, pârâtul a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea contractului de achiziţie publică nr. x, de 32.273 RON fără TVA, având ca obiect servicii de informare şi publicitate încheiat cu SC A. SRL şi din valoarea contractului de achiziţie publică nr. x, de 39.649 RON fără TVA, având ca obiect servicii de supraveghere a execuţiei tehnice de reabilitare DJ 544 încheiat cu SC B. SRL.

Prin această notă, s-a reţinut că reclamantul, în calitate de autoritate contractantă, a încălcat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 prin introducerea în fişa de date a achiziţiei, în cadrul procedurii având ca obiect atribuirea contractului de servicii de informare şi publicitate, a unei cerinţe minime de calificare restrictivă, respectiv "Pentru anunţurile de presă se vor menţiona publicaţiile în care vor fi difuzate cu respectarea următoarelor criterii: a) tirajul mediu difuzat pe ediţie - cerinţă minimă: - local - minim 1000 de exemplare, auditat BRAT, minim 5 apariţii/săptămână.", fiind nerespectate prevederile art. 177 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. De asemenea, s-a reţinut că ofertantul declarat câştigător nu îndeplinea cerinţa minimă de calificare anterior menţionată, subcontractantul nominalizat de acesta având în perioada ianuarie - martie 2011 un număr de 4 apariţii lunare în loc de 5 apariţii săptămânale, fiind astfel încălcate prevederile art. 72 alin. (2) lit. b), f), h), i), art. 36 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006.

În motivele de recurs, reclamanta nu a făcut precizări faţă de cele reţinute pe fondul încălcării dispoziţiilor privind achiziţiile publice arătate mai sus, arătând doar că atribuirea contractului a fost corectă.

Neavând argumente de combătut, se reţine că în mod corect pârâta a reţinut nerespectarea principiului tratamentului egal prin impunerea unor cerinţe de calificare restrictive precum în fişa de date a achiziţiei, la capacitatea tehnică şi/sau profesională, respectiv "tiraj mediu de 1000 exemplare auditat BRAT - pentru cotidian local" fără să existe o obligaţie legală pentru alegerea unui certificat eliberat de o persoană juridică privată.

"Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerinţe minime referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau la capacitatea tehnică şi profesională, care ar conduce la restricţionarea participării la procedura de atribuire" [art. 177 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006].

Prin faptul că în cadrul comisiei de evaluare a autorităţii contractante nu şi-a îndeplinit atribuţiile corespunzătoare prevăzute de art. 72 alin. (2), lit. b), f), h), i) din H.G. nr. 925/2006 a declarat câştigătoare oferta depusă de SC A. SRL fără a fi îndeplinite cerinţele minime de calificare, fişa de date a achiziţiei, caietul de sarcini, având în vedere criteriul de atribuire stabilit ca fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

D. propusă pentru publicarea anunţurilor de presă nu îndeplinea una din cerinţele minime, având doar 4 apariţii pe lună iar nu minimul solicitat - 5 apariţii/săptămână.

Referitor la contractul de Servicii de supraveghere a execuţiei tehnice reabilitare DJ 544 nr. 70/25.08.2011 încheiat cu SC B. SRL, s-a reţinut că reclamantul, în calitate de autoritate contractantă, a instituit criterii de calificare nelegale în Cap IV.4.1 Capacitate tehnică şi/sau profesională - Informaţii privind personalul tehnic de specialitate, respectiv:

"- diriginte de şantier, coordonatorul echipei, specializare construcţii, cu autorizaţie de la ISC pentru dirigenţie de şantier în domeniul 3.1 drumuri poduri, tunele, piste de aviaţie, transport pe cablu - de interes naţional cel puţin 3 ani experienţă în poziţii similare; - diriginte de şantier, domeniul lucrări tehnico-edilitare de alimentare cu apă şi canalizare, atestat domeniului 6.1 experienţă minim 3 ani în poziţii similare; - diriginte de şantier, domeniul 2.2 construcţii civile, industriale, agricole şi miniere de suprafaţă, categoria de importanţă C; experienţă minim 3 ani în poziţii similare". De asemenea, s-a reţinut că niciunul dintre specialiştii cheie prezentaţi în lista ofertantului câştigător nu îndeplinea condiţia de a avea experienţă de minim 3 ani în poziţii similare, respectiv cu activitate de diriginte de şantier pe domeniul respectiv, iar la data finalizării procedurii de achiziţie dl. E. nu deţinea calificare pe domeniul 2.2 conform solicitării din fişa de date a achiziţiei, reţinându-se încălcarea prevederilor art. 177 alin. (2) şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi ale art. 72 alin. (2) lit. b), f), h), i), art. 36 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006.

Recurenta-reclamantă s-a limitat în cererea de recurs să arate că cerinţa privind autorizarea dirigintelui de şantier pentru domeniul 2.2. a fost îndeplinită conform autorizaţiei nr. x din data de 26.04.2010 în persoana dl. C.

Pârâtul-intimat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a reţinut corect caracterul restrictiv al cerinţelor minime de calificare în fişa de date a achiziţiei - capacitatea tehnică şi/sau profesională informaţii privind personalul tehnic de specializat şi în caietul de sarcini care nu au relevanţă în raport cu natura şi obiectul contractului şi anume supravegherea lucrărilor de reabilitare a unui drum judeţean.

Spre exemplu: necesitatea prezentării unui atestat ISC în domeniul 3.1. - drumuri, poduri, tunele, piste de aviaţie, transport pe cablu de interes naţional de către coordonatorul echipei, dirigintele de şantier deşi obiectul contractului priveşte drumul judeţean DJ 544.

Deşi recurentul arată că pentru domeniul 2.2. condiţia era îndeplinită în persoana dlui C.., conform autorizaţiei nr. x/26.04.2010, toate documentele tehnice justificative au fost semnate în numele SC B. SRL doar de dl. E., deci contractul a fost executat de către un singur diriginte de şantier. S-a mai constatat că pentru domeniul 2.2. dl E. nu avea experienţă minimă necesară întrucât autorizaţia ISC nr. x/16.09.2011 este ulterioară datei depunerii acesteia, oferta fiind din data de 9.08.2011.

Potrivit art. 8 din H.G. nr. 925/2006:

"Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricţiona participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică prin introducerea unor cerinţe minime de calificare, care nu prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică ce urmează să fie atribuit".

Art. 72 alin. (2) lit. b), f), h), i) din H.G. nr. 925/2006:

"b) verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, în cazul în care acestea au fost solicitate prin documentaţia de atribuire; f) verificarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini sau din documentaţia descriptivă; h) stabilirea ofertelor inacceptabile sau neconforme şi a motivelor care stau la baza încadrării ofertelor respective în această categorie; i) stabilirea ofertelor admisibile".

Art. 36 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din H.G. nr. 925/2006:

"b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele de calificare stabilite în documentaţia de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4)-(5), documente relevante în acest sens; alin. (2) lit. a) "oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini".

Cu privire la aplicarea corecţiei de 25% asupra contractelor de achiziţie publică şi principiul proporţionalităţii

Aprecierile instanţei de fond şi ale intimatei privind codurile CPV şi depăşirea pragului stabilit de art. 124 din O.U.G. nr. 124 din O.U.G. nr. 34/2006 nu au relevanţă în contextul în care reclamanta nu a uzat de calea prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"Orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Art. 8 alin. (2) din Regulamentul CE, Euratom nr. 2888/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevede faptul că: "măsurile de control se adaptează caracterului specific al fiecărui sector şi sunt proporţionale cu obiectivele urmărite. Ele trebuie să ţină seama de practicile şi structurile administrative existente în statele membre şi se stabilesc astfel încât să nu conducă la constrângeri economice sau costuri administrative excesive".

În temeiul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95: "orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite necuvenit sau prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans".

În raport de dispoziţiile legale mai sus prezentate, Înalta Curte constată că în raport de natura şi frecvenţa neregulilor constatate, faţă de toate considerentele expuse anterior - aplicarea corecţiei de 25% asupra contractului de achiziţie publică respectă principiul proporţionalităţii.

Se va respinge ca neîntemeiat acest motiv de recurs în consecinţă.

Temeiul legal al soluţiei în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Olt împotriva Sentinţei nr. 2717 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV