Jurisdiction over contractual employees' salary assimilation claims: Labor Code applies to non-public officials, excluding administrative contencioso

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bacău, secţia I civilă, A. în numele reclamanţilor B., C., D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, obligarea pârâtei să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 a unor acte de asimilare, cu începere de la 1.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de şoferii DSVSA Bacău, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de aplicare a alin. (8) şi (81) în cadrul acestui minister; obligarea pârâtei ca pentru perioada cuprinsă între 1.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile asimilate şi drepturile efectiv plătite, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bacău, secţia civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 39/2018 din 23 ianuarie 2018 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii cererea reclamanţilor vizează completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015, iar cererea de obligare a angajatorului la plata drepturilor salariale are caracter accesoriu, având în vedere că drepturile solicitate urmează a fi calculate ca urmare a completării ordinului arătat.

Pentru aceste motive, constatând că ordinul este emis de o autoritate de nivel central, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bacău.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 67/2018 din 7 iunie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că ordinul în litigiu, obiect al capătului principal din cererea introductivă, se referă la salarizarea personalului din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi al institutelor veterinare, iar reclamanţii au formulat o cerere de completare a acestui ordin cu dispoziţii care să le recunoască drepturile salariale arătate.

Având în vedere acest fapt, instanţa a apreciat că obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de salarizare a reclamanţilor la nivelul funcţiilor asimilate, conform art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei specializate în litigii de muncă, respectiv Tribunalului Bacău, secţia civilă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă, Complet specializat pentru litigii de muncă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor funcţionarilor din cadrul DSVSA Gorj, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi (81), în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în sensul de a se include în salariul de baza şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu; obligarea paratei DSVSA Gorj, ca pentru perioada cuprinsa între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, sa plătească diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, şi drepturile efectiv plătite, cu acordarea dobânzii legale penalizatoare.

În raport cu acest obiect al cererii de chemare în judecată şi cu calitatea reclamanţilor de personal contractual, calitate care determină aplicabilitatea dispoziţiilor din Codul muncii şi nu din Legea 554/2004, se constată că aparţine competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Bacău, secţia civilă, completul specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Având în vedere capătul unu al cererii de chemare în judecată, ce are ca obiect obligarea unei autorităţi publice la emiterea unor acte de asimilare în privinţa funcţiilor şi salariilor angajaţilor DSVSA Gorj cu cele ale angajaţilor din APIA, nu se poate considera că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, întrucât în privinţa reclamanţilor, care nu au calitatea de funcţionari publici, ci pe aceea de angajaţi cu contract individual de muncă, actele a căror emitere se solicită nu au natura juridică a unor acte administrative.

În acest sens, instanţa are în vedere Decizia nr. 11 din 11.05.2015 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "dispoziţiile Legii nr. 554/2004 limitează controlul exercitat de instanţele de contencios administrativ la actul administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Din interpretarea coroborată a textului constituţional cu dispoziţiile infraconstituţionale ale Legii nr. 554/2004 - lege organică adoptată în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (1) cu referire la art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie - rezultă că prefectul exercită dreptul de tutelă administrativă numai în privinţa actelor administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, întrucât numai aceste acte sunt emise "în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public", în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin realizarea competenţei administrative (ca sumă de atribuţii conferite unei entităţi în organizarea executării şi executarea în concret a legii) ce revine autorităţii publice plasate, în cadrul raportului juridic de drept administrativ, pe o poziţie exorbitantă în raport cu particularii. Spre deosebire de raporturile juridice de drept administrativ, în cadrul cărora sunt emise sau încheiate actele administrative, este de reţinut faptul că actele încheiate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale în cadrul unor raporturi juridice civile se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică pe care se situează subiectele de drept.

Or, exceptând actele administrative în sensul arătat în precedent, toate celelalte acte ale autorităţile administraţiei publice locale [cum sunt, de exemplu, cele aferente unor raporturi juridice civile ori de muncă] încheiate în cadrul unor raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept excedează dreptului şi contenciosului administrativ. În privinţa acestor acte încheiate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale sunt aplicabile reglementările specifice de drept substanţial şi procedural, iar nu dreptul comun în materia contenciosului administrativ, căruia i se circumscrie instituţia juridică a tutelei administrative".

Pentru identitate de raţiune, aceste considerente sunt valabile şi în cazul unor asemenea acte încheiate sau emise de autorităţile administraţiei publice centrale, cum este cazul în speţă al ANSVSA.

În litigiul de faţă sunt incidente prevederile Codului muncii şi nu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, din moment ce reclamanţii nu au calitatea de funcţionari publici, calitate care ar fi atras competenţa instanţei de contencios administrativ prin prisma dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 2/2013 şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 95 pct. 1 noul C. proc. civ., tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Tribunalele sunt competente să soluţioneze în primă instanţă conflictele de muncă, în înţelesul pe care îl au potrivit disp. art. 266 din Codul muncii, aşa cum este cazul prezentului conflict.

Pentru aceste considerente, având în vedere că obiectul prezentului conflict vizează modificarea şi executarea contractului de muncă al reclamanţilor, sub aspectul salariului cuvenit, Înalta Curte va soluţiona conflictul negativ de competenţă în favoarea Tribunalului Bacău, Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii B., C., D. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV