Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2998/2018 AI generated

Graduates’ licensing-exam appeal annulled in part and otherwise rejected for lack of challengeable administrative act

Case Number Decizia nr. 2998/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice, Administrative and Fiscal Division, annulled one appellant's appeal for failure to pay the 100 RON filing fee (under Art. 486(2)-(3) C. proc. civ. and Art. 24(2) of O.U.G. no. 80/2013) and dismissed the remaining appellants' appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that had rejected their action. The dispute concerned a claim by graduates against the Ministry of National Education seeking recognition of their bachelor's degree obtained after taking a licensing exam at a university they alleged operated with apparent authority from the ministry. The decisive legal basis was that, under Arts. 2(1)(i) and 2(2) of Law no. 554/2004, the appellants failed to prove the existence of an administrative act, or a refusal to act, by the defendant ministry that could be challenged, and their arguments about the ministry's statutory duties and good faith were irrelevant absent such a challenged act.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 34 din Legea nr. 87/2006, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ; Graduates’ licensing-exam appeal annulled in part and otherwise rejected for lack of challengeable administrative act: 486(2)-(3) C. proc. civ. and Art. 24(2) of O.U.G. no. 80/2013) and dismissed the remaining appellants' appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision that had rejected their action. The dispute concerned a claim by graduates against the Ministry of National Education seeking recognition of their bachelor's degree obtained after taking a licensing exam at a university they alleged operated with apparent authority from the ministry. The decisive legal basis was that, under Arts. 2(1)(i) and 2(2) of Law no. 554/2004, the appellants failed to prove the existence of an administrative act, or a refusal to act, by the defendant ministry that could be challenged, and their arguments about the ministry's statutory duties and good faith were irrelevant absent such a challenged act.

Keywords

AI generated
action for annulment action for failure to act statutory basis fiscal law administrative fee examination regulations

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
şi G., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
art. 34 din Legea nr. 87/2006
De asemenea, arată că Ministerul Educaţiei Naţionale avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea nr. 87/2006, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.
art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Establishing the amount of the stamp duty due for the appeal, the failure to pay which led to its annulment.
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost emis de către pârât vreun act din care să reiasă refuzul explicit al acestuia de a recunoaşte titlul de licenţiat al reclamanţilor şi/sau refuzul de a permite reclamanţilor participarea la etapele de mobilitate.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Legal basis for the annulment of the appeal filed by claimant E. due to failure to pay the stamp duty.

Art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013

Establishing the amount of the stamp duty due for the appeal, the failure to pay which led to its annulment.

Art. 20 din Legea nr. 554/2004

Basis for the rejection of the appeal filed by claimants A., B., C., D., F. and G. as unfounded.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 decembrie 2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. x/2013, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale să le recunoască titlul de licenţiat obţinut în urma susţinerii examenului de licenţă la H., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 907 din 19 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09 aprilie 2014, sub nr. de dosar x/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 6594 din 16 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestui conflict.

1.4. Prin Decizia nr. 217 din 23 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

1.5. În urma pronunţării regulatorului de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 aprilie 2015, sub nr. x/2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1573 din 04 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât prin întâmpinare şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1573 din 04 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanţii învederează că au contractat cu H., care a primit mandat din partea intimatului-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale să desfăşoare procesul de învăţământ. Deşi intimatul-pârât a susţinut că nu a încredinţat Universităţii un astfel de mandat, reclamanţii apreciază că au calitatea de terţi, care contractează cu un mandatar aparent.

Susţine reclamanţii că, în anul înscrierii lor la facultate, niciun act normativ nu făcea referire la programe sau forme de învăţământ pe care H. nu ar avea dreptul să le organizeze, referinţele din actele normative incidente fiind făcute la specializări.

Consideră recurenţii-reclamanţi că, raportat la prevederile art. 5 lit. c) din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, potrivit cărora intimatul-pârât coordonează şi controlează sistemul naţional de învăţământ, acesta avea toate pârghiile necesare conferite de lege, pentru a organiza întregul sistem naţional de învăţământ, astfel încât diplomele de licenţă să poată fi recunoscute nu numai de acest minister, ci şi de celelalte instituţii publice sau private.

De asemenea, arată că Ministerul Educaţiei Naţionale avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea nr. 87/2006, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, de a lua anumite măsuri împotriva unităţii de învăţământ care nu respecta standardele de calitate, mergând până la încetarea şcolarizării începând cu anul I de studii.

Astfel, dacă se constata, în urma unei evaluări externe, că unitatea de învăţământ nu îndeplineşte standardele de calitate, Ministerul Educaţiei Naţionale putea dispune o nouă evaluare, iar dacă şi noul raport era nefavorabil, putea dispune încetarea şcolarizării în cadrul programului respectiv de studii, începând cu anul I, precum şi obligarea furnizorului de educaţie să elibereze în continuare rapoarte anuale de evaluare internă a calităţii educaţiei pentru anii de studii pentru care continuă activitatea. Totodată, furnizorul de educaţie era obligat să se supună, după un termen de maxim 2 ani de la ultimul raport de evaluare nefavorabil, unei noi evaluări externe.

Dacă şi acest al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil, se putea adopta un ordin, o hotărâre de guvern sau o lege, prin care să se dispună încetarea definitivă a respectivului program de şcolarizare.

Recurenţii-reclamanţi susţin că, potrivit art. 4, 5 şi 7 din Regulamentul Actelor de Studii în Sistemul de Învăţământ Superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 2284/2007, intimatul-pârât are responsabilitatea de a aproba titulatura şi conţinutul actelor de studii şi că, în opinia lor, absolvenţii H. nu pot fi victimele lipsei de acreditare.

Recurenţii-reclamanţi apreciază a fi nejustificat argumentul intimatului-pârât referitor la lipsa menţionării, în hotărârile de guvern aplicabile speţei, a formelor de învăţământ, respectiv menţionarea doar a specializărilor, întrucât acest argument nu poate înlătura buna credinţă a reclamanţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale nu a înregistrat întâmpinare la dosarul cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin încheierea din 20 septembrie 2017, Înalta Curte a dispus rectificarea citativului cauzei, în sensul conceptării în cauză, în calitate de intimat-pârât, a Ministerului Educaţiei Naţionale, în locul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, reţinând schimbarea denumirii autorităţii publice, ca urmare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 86/2014 şi O.U.G. nr. 1/2017.

Totodată, constatând că la dosarul cauzei a fost înregistrată, la data de 11 august 2015, adresa depusă de reprezentantul convenţional al recurenţilor-reclamanţi, avocat I., prin care a adus la cunoştinţa instanţei de judecată intervenirea decesului reclamantei E., Înalta Curte a fixat un nou termen pentru analiza raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi a dispus emiterea unei adrese către reprezentantul convenţional al recurenţilor-reclamanţi, punându-i în vedere să depună la dosarul cauzei dovada decesului reclamantei E., să indice moştenitorii acesteia, să depună înscrisuri din care să rezulte calitatea acestora şi să arate dacă se formulează o cerere de introducere în cauză a eventualilor moştenitori.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin aceeaşi încheiere, Înalta Curte a luat act de împrejurarea că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada decesului recurentei-reclamante E.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, constatând că cererea de recurs formulată de reclamanţii A., B., C., D., F. şi G. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

Prin aceeaşi încheiere a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta E.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Analizând recursul declarat de reclamanta E., din perspectiva soluţiei de admitere a excepţiei nulităţii, pronunţată prin încheierea de admitere în principiu din data de 25.04.2018, Înalta Curte urmează a anula calea de atac, pentru considerentele ce se succed:

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a legii, critică ce corespunde motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat de recurenţii-reclamanţi ca temei de drept al căii de atac declarate în prezenta cauză.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă E. nu a respectat obligaţia legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, stabilită conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă atât prin adresa comunicată la data de 31 iulie 2015, cât şi prin comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 12 decembrie 2017.

Totodată, se reţine că cauză nu s-a formulat, de către recurenta-reclamantă, o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi nicio cerere de acordare a ajutorului public judiciar, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamanta E.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., F. şi G., analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, prin recursul declarat în cauză, reclamanţii nu au formulat critici concrete, raportate la considerentele instanţei de fond, respectiv nu au combătut argumentul curţii de apel referitor la nedepunerea la dosarul cauzei a unui act administrativ din care să rezulte refuzul nejustificat al intimatului-pârât, criticile expuse reprezentând, în cea mai mare parte, o reluare a argumentelor din cuprinsul acţiunii referitoare la atribuţiile legale ale Ministerului Educaţiei Naţionale privind recunoaşterea diplomelor de licenţă emise de universităţile din sistemul naţional de învăţământ. Au fost reluate, de asemenea, susţinerile privind buna-credinţă a reclamanţilor la data înscrierii la facultate şi la data susţinerii examenului de licenţă, precum şi afirmaţiile referitoare la convingerea acestora că H. deţine toate acreditările legale pentru desfăşurarea procesului de învăţământ şi la aplicabilitatea teoriei mandatului aparent.

Or, toate aceste critici expuse prin calea de atac nu justifică omisiunea reclamanţilor, sesizată în mod corect de către prima instanţă, de a face dovada existenţei unui act administrativ, tipic sau asimilat, obiect al contestării în procedurile judiciare.

În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în cauză, nu a fost emis de către pârât vreun act din care să reiasă refuzul explicit al acestuia de a recunoaşte titlul de licenţiat al reclamanţilor şi/sau refuzul de a permite reclamanţilor participarea la etapele de mobilitate. Totodată, recurenţii-reclamanţi nu au depus dovezi privind adresarea către intimatul-pârât a unei cereri referitoare la recunoaşterea titlului de licenţiat şi/sau la încuviinţarea participării la etapele de mobilitate, pe care pârâtul să o fi respins, răspuns pe care instanţa de judecată l-ar fi putut cenzura, prin prisma excesului de putere.

Aspectele de ordin legislativ şi jurisprudenţial expuse prin motivele de recurs de către reclamanţi, nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât nu pot fi analizate decât în raport cu un act administrativ, tipic sau asimilat, din care să reiasă refuzul nejustificat al autorităţii publice de a recunoaşte un drept al reclamanţilor, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., F. şi G., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta E. împotriva Sentinţei civile nr. 1573 din 04 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., F. şi G. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN