Validity of administrative suspension of classification certificate and sufficiency of factual motivation in administrative acts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 decembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea Actului administrativ emis sub nr. x/01.09.2014, prin intermediul căruia a fost dispusă suspendarea activităţii de clasificare a carcaselor porcine desfăşurată în baza Atestatului de clasificator nr. 149/2006, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, reclamantul a solicitat suspendarea executării măsurii dispuse împotriva sa în urma constatărilor inspecţiei desfăşurate la data de 13.08.2014, la abatorul societăţii B. S.R.L.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 56 din 09 martie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Totodată, prin considerentele sentinţei recurate, prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reprezentat de Adresa nr. x/01.09.2014.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 56 din 09 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării Actului administrativ emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sub nr. x/1.09.2014.

În susţinerea recursului, reclamantul a învederat că nu înţelege să formuleze critici în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, ci doar în raport de soluţia pronunţată asupra cererii de anulare a actului administrativ.

În acest sens, reluând contextul faptic care a generat litigiul de faţă, precum şi argumentele de nelegalitate ale actului administrativ expuse în cuprinsul acţiunii, recurentul-reclamant susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivarea soluţiei adoptate şi nu analizează criticile invocate de reclamant.

Astfel, instanţa de fond nu a cercetat critica privind legalitatea măsurii dispuse în lipsa unor prevederi legale coerente, care să indice limitele sancţiunii, modalitatea de apreciere a acestor limite şi modalitatea de individualizare a sancţiunii. Prima instanţă nu a motivat respingerea criticilor de nelegalitate privind lipsa descrierii situaţiei de fapt care a justificat măsura suspendării activităţii şi referirea autorităţii la motivele de fapt cuprinse într-un proces-verbal de sancţionare contravenţională ale cărui efecte sunt suspendate de drept, prin contestarea acestuia în instanţa.

Totodată, recurentul-reclamant învederează că prima instanţă nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra criticii privind lipsa motivelor de fapt din conţinutul actului contestat, care să justifice măsura dispusă, însuşindu-şi motivele din procesul-verbal de constatare a contravenţiei, ale cărui efecte erau suspendate prin contestarea sa în justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2015, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 83 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost redactată sau semnată de o persoană care să deţină calitatea de avocat/consilier juridic.

Intimatul-pârât a invocat şi excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, motivat de împrejurarea că sancţiunea dispusă prin actul administrativ contestat în cauză a încetat de drept.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 09 mai 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Examinând cu prioritate excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut această excepţie prin raportare la împrejurarea că sancţiunea dispusă în privinţa recurentului-reclamant, prin Adresa nr. x/01.09.2014, a încetat de drept.

Înalta Curte reţine că, prin actul contestat în cauză, intimatul-pârât a adus la cunoştinţa reclamantului A. sancţiunea suspendării Atestatului de clasificare a carcaselor de porcine nr. 149/2006, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 15.09.2014.

Este necontestat că măsura suspendării a încetat prin expirarea perioadei pentru care a fost dispusă, anterior soluţionării recursului, însă această împrejurare nu justifică lipsa de interes în susţinerea recursului, întrucât, în eventualitatea admiterii căii de atac, cu consecinţa admiterii cererii de anulare a actului administrativ contestat, ar fi înlăturate toate efectele juridice produse în perioada în care actul contestat a fost în vigoare şi s-ar deschide dreptul reclamantului la repararea pagubelor produse prin actul administrativ anulat, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

În vederea soluţionării criticilor formulate de reclamantul A. prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază necesară prezentarea, pe scurt, a contextului factual ce a generat litigiul de faţă, precum şi a motivelor de nelegalitate ale actului administrativ, invocate în cuprinsul acţiunii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învederat că a exercitat activitatea de clasificator de carcase porcine, în baza H.G. nr. 267/2004 şi a Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 548/2004.

La data de 13.08.2014, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 839/22.05.2014, iar activitatea societăţii B. S.R.L., în cadrul căreia lucra reclamantul, precum şi activitatea reclamantului însuşi, au fost supuse controlului efectuat de Comisia de Inspecţie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În urma acestei inspecţii, reclamantul şi societatea comercială au fost sancţionaţi, prin aplicarea de amenzi contravenţionale, pentru nerespectarea unor obligaţii impuse prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 839/2014.

În ceea ce îl priveşte pe reclamant, intimatul-pârât a emis Procesul-verbal de sancţionare contravenţională nr. x/13.08.2014, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi contravenţionale în cuantum de 10.000 RON şi sesizarea Comisiei de Clasificare a Carcaselor din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru a fi dispusă suspendarea activităţii de clasificator de carcase porcine, pentru o perioadă de 6 luni.

Ulterior, reclamantului i-a fost comunicată Adresa nr. x/01.09.2014, emisa de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin care i s-a adus la cunoştinţă că, începând cu data de 15.09.2014, este suspendat atestatul de clasificare a carcaselor de porcine nr. 149/2006, pentru o perioadă de 6 luni.

Prin contestaţia formulată în cauză, reclamantul a susţinut că Adresa nr. x/01.09.2014 este nelegală pentru următoarele motive:

(i) autoritatea care a dispus măsura suspendării nu a emis niciun act administrativ în acest sens, astfel că i-a fost îngrădit nejustificat dreptul de a profesa şi a-şi continua activitatea;

(ii) în actul contestat, pârâtul nu a precizat temeiul de drept al măsurii de suspendare a activităţii, limitele acestei măsuri şi modul de individualizare a întinderii măsurii;

(iii) în conţinutul actului contestat sunt enumerate o serie de prevederi legale în temeiul cărora a fost luată măsura suspendării activităţii clasificatorului, texte de lege ce privesc activitatea de inspecţie şi atribuţiile Comisiei de clasificare, dar care nu se referă la temeiul de drept al măsurii de suspendare a activităţii, limitele şi modul de individualizare a acestei măsuri.

Principala critică formulată de reclamant prin cererea de recurs, circumscrisă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., priveşte necercetarea, de către instanţa de fond, a legalităţii măsurii dispuse de autoritatea publică, în lipsa unor prevederi legale care să indice limitele sancţiunii, modalitatea de apreciere a acestor limite şi modalitatea de individualizare a sancţiunii.

Înalta Curte va respinge această critică, ca nefondată, reţinând că instanţa de fond a analizat legalitatea Adresei nr. x/01.09.2014, atât sub aspectul cerinţei legale a motivării actului administrativ, cât şi raportat la textele de lege care susţin dreptul autorităţii publice de a dispune măsura suspendării atestatului de clasificator. Astfel, în considerentele hotărârii recurate au fost redate şi analizate dispoziţiile art. 12 din Regulamentul privind regimul atestatelor de clasificator şi al autorizaţiilor de clasificare, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 548/2004, care prevăd în mod expres dreptul autorităţii pârâte de a dispune măsura suspendării atestatului de clasificator, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor ce-i revin clasificatorului conform legii.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant vizând lipsa unor prevederi legale care să reglementeze limitele sancţiunii suspendării atestatului de clasificator şi modalitatea de individualizare a acestor limite, instanţa de control judiciar apreciază că aceste susţineri nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea litigiului, instanţa de judecată fiind învestită cu analizarea conformităţii Adresei nr. x/01.09.2014 cu dispoziţiile legale incidente în materie, iar nu cu analizarea legalităţii Regulamentului privind regimul atestatelor de clasificator şi al autorizaţiilor de clasificare, aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 548/2004.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra criticii privind lipsa motivelor de fapt din conţinutul actului contestat, care să justifice măsura dispusă, autoritatea pârâtă făcând trimitere la motivele din cuprinsul procesului-verbal de sancţionare contravenţională, act care, la rândul său, era contestat în justiţie.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, întrucât prima instanţă s-a pronunţat asupra acestui motiv de nelegalitate a actului administrativ, apreciind că adresa contestată arată în mod explicit motivele de fapt şi de drept pentru care s-a dispus suspendarea atestatului de clasificator.

Referirea autorităţii publice la constatările inspecţiei desfăşurate la data de 13.08.2014, fără ca aceste constatări să fie reluate integral în cuprinsul actului, nu reprezintă un aspect de natură a produce un prejudiciu recurentului-reclamant, cât timp acesta nu a susţinut că nu ar cunoaşte concluziile acestei inspecţii, ci, dimpotrivă, a arătat că a formulat plângere împotriva Procesul-verbal de sancţionare contravenţională nr. x/13.08.2014, încheiat cu ocazia controlului. Aşadar, recurentul-reclamant a avut cunoştinţă de faptele imputate, le-a contestat prin plângerea formulată împotriva procesului-verbal de sancţionare contravenţională, astfel încât invocarea motivului de nelegalitate a actului administrativ decurgând din lipsa motivării apare ca un demers strict formal şi vădit neîntemeiat.

Totodată, faptul că procesul-verbal de sancţionare contravenţională era contestat pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant, referitor la lipsa motivării actului administrativ reprezentat de Adresa nr. x/01.09.2014, instanţa de judecată fiind ţinută să verifice, astfel cum s-a arătat anterior, doar dacă actul administrativ cuprinde suficiente elemente, prin el însuşi sau în relaţie cu alte înscrisuri, care să permită persoanei sancţionate să cunoască împrejurările de fapt şi temeiurile de drept care au fost avute în vedere la aplicarea sancţiunii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a limitat la reluarea, în cuprinsul recursului, a aspectelor de nelegalitate ale actului administrativ prezentate în cuprinsul acţiunii, fără a prezenta împrejurări sau probe noi, de natură a conduce la reformarea sentinţei atacate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 56 din 9 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN