Mayor's challenge to conflict-of-interest report rejected; appeal dismissed, judgment upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 iulie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat contestaţie prin care a solicitat: (i) pe cale de excepţie, să se constate nulitatea Raportului de evaluare nr. x/06.07.2015, determinată de tardivitatea emiterii acestuia; (ii) pe fond, anularea în totalitate Raportul de evaluare nr. x/06.07.2015 şi să se constate compatibilitatea dintre funcţia de primar al comunei Cornereva şi cea de semnatar al Dispoziţiei nr. 71/14.12.2011.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 300 din data de 05 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 300/05.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate.

Un prim motiv de recurs priveşte reţinerea, de către prima instanţă, în mod eronat, a împrejurării că termenul de 3 ani, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, se referă doar la perioada de derulate a activităţii de evaluare, fără să includă şi etapa emiterii Raportului de evaluare.

Activitatea de evaluare, care include emiterea raportului de evaluare, trebuia să se desfăşoare în perioada 30.06.2012 - 30.06.2015, orice depăşire a acestei perioade conducând la nulitatea actelor emise de intimata-pârâtă.

Instanţa de fond a luat în considerare dispoziţii legale tangenţiale excepţiei de tardivitate invocate, respectiv prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, deşi acestea nu au fost invocate în apărare de către intimata-pârâtă, iar instanţa nu le-a pus în discuţia părţilor la primul termen de judecată.

Recurentul-reclamant susţine că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că termenul de decădere de 3 ani nu conduce la nulitatea absolută a raportului de evaluare, pe motiv că această nulitate ar trebui să fie prevăzută expres de lege sau să rezulte din caracterul imperativ al dispoziţiei legale. Prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010 conţin un termen imperativ pentru derularea şi finalizarea activităţii de evaluare, inclusiv pentru întocmirea raportului de evaluare, în caz contrar raportul putând fi întocmit oricând doreşte intimata-pârâtă, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului predictibilităţii şi stabilităţii normelor juridice.

Recurentul-reclamant, reluând argumentele expuse în primă instanţă prin cererea de chemare în judecată, privitoare la regimul juridic al conflictului de interese reţinut în cazul său, susţine că semnarea Dispoziţiei nr. 71/14.12.2011, privind angajarea soţiei sale, B., pe funcţia publică de execuţie de referent debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, prerogativa semnării dispoziţiei de angajare nu putea fi delegată altei persoane, iar refuzul angajării soţiei sale, ca urmare a acestei relaţii personale, i-ar fi încălcat acesteia dreptul constituţional la muncă.

Calitatea de angajator revenea, conform art. 14 din C. muncii, comunei Cornereva, aceasta având personalitate juridică şi buget de unde se achită drepturile salariale ale persoanei angajate, spre deosebire de Primăria comunei Cornereva, de Primarul comunei Cornereva şi de Consiliul Local al comunei Cornereva.

Primarul este singurul reprezentant al comunei, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi, totodată, ordonatorul principal de credite, fiind singurul care ordonanţează şi dispune plata salariilor, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001. Totodată, doar primarul deţine prerogativa numirii în funcţie a personalului, potrivit art. 63 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 215/2001.

Recurentul-reclamant susţine că, la data emiterii Dispoziţiei nr. 71/14.12.2011, Legea nr. 215/2001 permitea delegarea de către primar doar a atribuţiilor de stare civilă, astfel încât nu putea delega viceprimarului atribuţia semnării dispoziţiei de angajare a soţiei.

Recurentul-reclamant apreciază că, în măsura în care ar fi interzis soţiei sale participarea la concurs şi, ulterior, ar fi refuzat să o angajeze, ar fi fost încălcate drepturile constituţionale ale acesteia, prevăzute de art. 16 şi art. 41 din Constituţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 martie 2016, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 18 decembrie 2017, reclamantul A. a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, apreciind că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în calitate de Primar al comunei Cornereva, a semnat Dispoziţia nr. 71/14.12.2011, privind angajarea soţiei sale, B., pe funcţia publică de execuţie de referent III debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Primăriei comunei Cornereva.

II.1. Principala critică de nelegalitate formulată de reclamantul A. în recurs priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în ceea ce priveşte activitatea de emitere a raportului de evaluare de către intimata-pârâtă. În esenţă, recurentul-reclamant susţine că, înăuntrul termenului de 3 ani, prevăzut de acest text de lege, trebuie efectuată atât activitatea de evaluare, cât şi activitatea de întocmire a raportului de evaluare, iar emiterea raportului cu depăşirea acestui termen, atrage nulitatea absolută a actului.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice."

În raport de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată a fi nefondată critica reclamantului, întrucât termenul de 3 ani stipulat de art. 11 alin. (1) al Legii nr. 176/2010 se aplică exclusiv activităţii de evaluare, iar alin. (2) al aceluiaşi articol detaliază activităţile care sunt parte a evaluării, în cuprinsul cărora nu este inclusă şi activitatea de întocmire a raportului de evaluare.

Prin urmare, prima instanţă a concluzionat în mod corect că termenul de 3 ani prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 priveşte doar activitatea de evaluare şi nu include etapa întocmirii raportului de evaluare.

În ceea ce priveşte termenul înăuntrul căruia trebuie întocmit raportul de evaluare, Înalta Curte reţine că Legea nr. 176/2010 nu stipulează un astfel de termen, dar această împrejurare nu este relevantă în soluţionarea cauzei, deoarece nu poate fi extinsă aplicarea termenelor prevăzute în cuprinsul altor texte de lege, având ca obiect alte activităţi realizate de Agenţia Naţională de Integritate, la activitatea de emitere a raportului de evaluare.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a criticat invocarea, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, prevederi care nu au fost susţinute în apărare de pârâtă şi nu au fost puse în discuţia părţilor. Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată această critică, întrucât, potrivit art. 22 C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care-i sunt aplicabile, în scopul aflării adevărului şi a pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Pe cale de consecinţă, prima instanţă era obligată să ia în considerare ansamblul normelor legale aplicabile în materia dedusă judecăţii, chiar şi în lipsa invocării de către părţi a acestor texte de lege.

În ceea ce priveşte invocarea, de către recurentul-reclamant, prin concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, precum şi prin concluziile orale, a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, în susţinerea tardivităţii emiterii raportului de evaluare, Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt formulate după împlinirea termenului de recurs şi nu au făcut obiectul învestirii instanţei de fond, fiind expuse, pentru prima dată, în faţa instanţei de control judiciar. Pe de altă parte, aceste considerente nu sunt incidente în speţă, având în vedere că ele analizează prescripţia răspunderii administrative, iar nu termenul de întocmire a raportului de evaluare.

În concluzie, în speţă nu subzistă o cauză de nulitate absolută a raportului de evaluare, ca urmare a întocmirii sale cu nerespectarea unui termen imperativ stabilit de lege, criticile reclamantului sub acest aspect urmând a fi respinse.

II.2. Criticile recurentului-reclamant privind greşita reţinere a existenţei conflictului de interese sunt, de asemenea, nefondate.

Pentru a răspunde motivelor de nelegalitate expuse de reclamant prin cererea de recurs, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003:

"Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.", iar conform art. 76 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I."

Totodată, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 stipulează că:

"Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv (...)"

În susţinerea acestui motiv de recurs, reclamantul a înţeles să reia argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a prezenta critici concrete cu privire la considerentele primei instanţe asupra constatării conflictului de interese.

Analizând dispoziţiile legale anterior citate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că prima instanţă a concluzionat în mod corect că soluţia adoptată de pârâtă prin raportul de evaluare este legală şi temeinică.

Astfel, în cauză este dovedită împrejurarea semnării, de către recurentul-reclamant, în calitate de Primar al comunei Cornereva, a Dispoziţiei nr. 71/14.12.2011, privind angajarea soţiei sale, B., pe funcţia publică de execuţie de referent III debutant în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Primăriei comunei Cornereva.

Această situaţie de fapt nu a fost contestată în speţă, însă reclamantul a susţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 76 din Legea nr. 161/2003, întrucât avea obligaţia legală de semnare a acestei Dispoziţii, neputând delega această atribuţie viceprimarului, iar un potenţial refuz al semnării ar fi încălcat dreptul constituţional la muncă al soţiei sale.

Cât priveşte dreptul de delegare a atribuţiilor, recurentul-reclamant nu a precizat, nici pe parcursul cercetării administrative şi nici în faza judiciară, prevederea legală care interzicea, în mod expres, delegarea atribuţiilor către viceprimar sau care permitea doar delegarea parţială a acestor atribuţii, respectiv doar a celor privind starea civilă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data semnării Dispoziţiei nr. 71/14.12.2011:

"Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale", iar în cuprinsul Legii nr. 215/2001 nu se regăseşte o dispoziţie interdictivă, în ceea ce priveşte atribuţiile ce pot fi delegate viceprimarului de către primar.

Prin urmare, recurentul-reclamant avea posibilitatea legală de a delega viceprimarului atribuţia semnării dispoziţiei de angajare a soţiei sale, iar pe cale de consecinţă, nici argumentele privind încălcarea dreptului constituţional la muncă al soţiei reclamantului nu sunt întemeiate, atât timp cât exista un demers legal alternativ care asigura atât respectarea acestui drept, cât şi respectarea regimului juridic al conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 300 din data de 05 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN