Natura 2000 compensation: failure to prove forest land ownership precludes right to state subsidies

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea acestuia la acordarea de compensaţii în valoare de 70.967,21 RON, reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-a putut recolta datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, pentru:

1) suprafaţa de 44,9 ha şi respectiv 40,4 ha situată în judeţul Vâlcea în paza B., după cum urmează:

Anul 2010 = 24.358,55 RON (pentru suprafaţa de 44,9 ha).

Anul 2011 = 7286,11 RON (perioada 01.01.2011 - 30.06.2011; pentru suprafaţa de 40,4 ha)

2) suprafaţa de 43,3 ha situată în judeţul Vâlcea în paza C. după cum urmează:

Anul 2011 = 5223,79 RON (perioada 01.07.2011 - 31.12.2011)

Anul 2012 = 10562,24 RON

Anul 2013 = 11768,26 RON

3) suprafaţa de 44,3 ha situată în judeţul Vâlcea în paza C. după cum urmează:

Anul 2014 = 11768,26 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 426 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, a admis acţiunea formulată e reclamantul A. şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 70.967,21 RON, reprezentând contravaloare compensaţii aferentă anilor 2010 - 2014, precum şi a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 426 din 21 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantul A., ca inadmisibilă şi netemeinică, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond a omis aspectul că în lipsa avizelor, acordate de către toate instituţiile de specialitate implicate, nu se poate proceda la acordarea sumelor solicitate de reclamant drept compensaţii.

A mai argumentat, în esenţă, că deşi există Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, Guvernul nu a adoptat normele metodologice aferente acordării ajutorului de stat, deşi recurentul a întreprins toate demersurile ce-i reveneau, ceea ce înseamnă că pentru situaţia dedusă judecăţii nu există cadru legal aplicabil.

Dreptul reclamantului-intimat de acordare a ajutoarelor de stat privind compensaţiile, aferente anilor 2010 - 2014, nu a fost încălcat şi nici infirmat, sub adresa de răspuns adresată reclamantei, ci coroborat cu prevederile legale în vigoare, astfel că refuzul de acordare a despăgubirilor a fost justificat din perspectiva aplicării art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esenţă, că refuzul recurentului de a plăti despăgubirile este nejustificat, întrucât acesta nu şi-a respectat obligaţiile legale prevăzute de Codul Silvic, H.G. nr. 861/2009 şi art. 1 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 861/2009.

A evocat conţinutul Deciziei Comisiei Europene şi a arătat că aceasta nu condiţionează acordarea despăgubirilor de apariţia unui nou act normativ, la nivel de H.G.

Intimatul a parcurs procedura prevăzută de lege, iar neacordarea compensaţiilor, pentru perioade îndelungate, reprezintă o încălcare evidentă a normelor europene care protejează şi garantează dreptul de proprietate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 30 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 martie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a acestuia.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurent, Înalta Curte constată întemeiată critica pârâtului Ministerului Pădurilor şi Mediului referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind cerinţele prevăzute de Codul silvic pentru acordarea compensaţiilor, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A.

În temeiul dispoziţiilor legale ce guvernează acordarea compensaţiilor se impune, în primul rând, cerinţa existenţei dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere afectate de situl Natura 2000, aceasta fiind situaţia premisă de la care trebuie să pornească analiza asupra situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Din cuprinsul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 rezultă că textul se referă la "proprietarii" care nu recoltează produsele de pe terenurile forestiere, iar art. 6 din H.G. nr. 861/2009 prevede necesitatea depunerii unei copii "de pe documentul de proprietate" al solicitantului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

" În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...) b) compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea gramaticală şi teleologică a textului de lege menţionat, precum şi a dispoziţiilor din H.G. nr. 861/2009 impun cerinţa existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, ca o condiţie esenţială pentru naşterea dreptului la acordarea compensaţiilor şi, în mod subsecvent, a exercitării acţiunii în instanţă.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate prin prezentarea titlului obţinut conform procedurii prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru terenurile forestiere situate pe raza judeţului Vâlcea, care ar fi cuprinse în aria total protejată a Sitului Natura 2000, şi pentru care solicită acordarea de despăgubiri.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor şi nici nu a solicitat reclamantului să depună titlul de proprietate asupra terenului, pronunţând hotărârea, fără a lămuri dacă cel care a solicitat acordarea compensaţiilor prevăzute de lege este titularul dreptului de proprietate, aspect esenţial în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.

Analiza fondului litigiului presupune că instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite, în primul rând cerinţele prevăzute de Codul silvic, adică reclamantul să fi obţinut titlu de proprietate asupra terenului în litigiu şi terenul să fie afectat de situl Natura 2000.

Celelalte condiţii, constând în aprobarea Comisiei Europene pentru acordarea ajutorului de stat şi adoptarea de către Guvernul României a normelor metodologice pentru acordarea compensaţiilor - aşa cum au fost acestea reliefate în Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet de dezlegare a unor chestiuni de drept - vor fi analizate ulterior verificării condiţiilor ce rezultă din art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Sunt relevante pentru aspectele menţionate Deciziile nr. 1324 din 27 martie 2018, 3282 din 27 octombrie 2017 şi 4126 din 15 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, rezultă că litigiul a fost soluţionat fără a se verifica dacă cerinţele esenţiale pentru situaţia premisă de la care trebuie să pornească analiza asupra situaţiei de fapt şi de drept deduse judecăţii sunt îndeplinite şi, în consecinţă, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 426/2015 din 21 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată. Trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN