Recovery of Police Academy Training Costs: Hierarchy of Statutes over Internal Deadlines and Discrimination Defense via Exceptional Legislative Exemption

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi Ministerul Afacerilor Interne, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- anularea Deciziei de imputare nr. x din data de 12.03.2014, emisă de către pârâta Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă;

- anularea Hotărârii Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă nr. x din data de 04.06.2014;

- anularea Hotărârii nr. 116 din data de 08.09.2014 emisă de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;

- exonerarea reclamantului de la plata cheltuielilor stabilite prin Decizia de Imputare nr. x, din data de 12.03.2014, emisă de către pârâta Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă;

- suspendarea executării pornite în baza Deciziei de Imputare nr. x din data de 12.03.2014 de către organele fiscale ale ANAF până la soluţionarea definitivă a cauzei în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, pentru prevenirea unei pagube iminente;

- restabilirea situaţiei anterioare, în sensul restituirii sumelor de bani executate de către organele fiscale ca urmare a punerii în executare a Deciziei de imputare nr. x din data de 12.03.2014;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

- în subsidiar, modificarea în parte a Deciziei de imputare nr. x din 12.03.2014, în sensul reducerii sumei de 21.538,32 RON, având în vedere că suma nu corespunde costurilor reale suportate de către Academia de Poliţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2770 din 28.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă şi Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva Sentinţei civile nr. 2770 din 28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamantul A.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a constatat că deşi recurentul reclamant nu a invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., raportat la care instanţa de recurs urmează a-l analiza.

În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, următoarele critici şi susţineri cu privire la hotărârea instanţei de fond au fost înfăţişate de către recurentul reclamant:

- în mod greşit instanţa de fond a respins cererea formulată, întrucât, raportat la data emiterii deciziei de imputare, dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 114/2013 sunt aplicabile în cauză, rezultând ca această decizie a fost emisă tardiv, impunându-se astfel anularea actului;

- în mod eronat instanţa de fond a reţinut ca reclamantul nu ar fi fost discriminat în raport cu absolvenţii promoţiei 2013 ai Academiei de poliţie, în ceea ce priveşte exonerarea de la plată a celor care îşi dădeau demisia anterior perioadei contractuale de 10 ani; se impunea a fi reţinută în cauză şi lipsa totală de previzibilitate a O.U.G. nr. 65/2013, în măsura în care, deşi emiterea sa nu a fost cauzată de aceleaşi motive ca şi O.U.G. nr. 54/2011, a fost urmărit acelaşi scop, respectiv exonerarea de la plata cheltuielilor de şcolarizare, aplicată însă în mod discriminatoriu, diferit, în raport de anul absolvirii Academiei de Poliţie;

- se impunea a se constata că prin emiterea Adresei nr. x din data de 18.12.2013, prin care MAI nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea O.U.G. nr. 65/2013, şi prin emiterea deciziei de imputare, a fost încălcat Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

- în mod neîntemeiat a respins instanţa de fond şi cererea subsidiară de reducere a cheltuielilor legate de şcolarizare întrucât, din cuprinsul actelor dosarului rezulta, în opinia recurentului, reducerea costurilor privind echipamentul, la valoarea lor totală de achiziţie, respectiv de la 3.701,04 RON la 2755,83 RON, iar în ceea ce priveşte cheltuielile de cazare, nu pare echitabil ca în cadrul acestora să fie incluse cheltuielile legate de întreţinerea spaţiilor cu destinaţie sportivă, terenuri, bazine de înot, pe considerentul că acestea fac parte de asemenea din cheltuielile de şcolarizare, fiind direct legate de procesul de învăţământ, mai cu seamă că la bazinul de înot s-a renunţat în anul 2008;

- se solicita astfel, ca în măsura în care intimaţii nu pot oferi probe pertinente cu privire la cuantumul pretins al cheltuielilor privind cazarea, şi în măsura în care nu se dispune anularea actului administrativ, ca fiind tardiv trimis, ori pentru aplicarea unui tratament discriminatoriu, să fie modificată decizia de imputare în sensul exonerării recurentului de la plata sumei de 8.956,95 RON, reprezentând aşa zise cheltuieli de cazare, ca nedovedite, în opinia recurentului.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză au formulat întâmpinări la motivele de recurs ale recurentului reclamant, intimaţii-pârâţi Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Departamentul de Informaţii şi protecţie Internă (DIPI) care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză, în baza dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 09 noiembrie 2017, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din Camera de Consiliu din data de 08 martie 2018, reţinându-se că prin raportul întocmit s-a menţionat că recursul a fost declarat admisibil în principiu, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul este nefondat pentru considerentele î n continuare arătate.

Cu titlul prealabil, Înalta Curte arată, astfel după cum s-a menţionat şi în raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului că, în ciuda faptului că recurentul reclamant nu a invocat în cererea de recurs, în mod expres, niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că susţinerile şi criticile înfăţişate pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., şi drept urmare din această perspectivă instanţa de recurs le va examina.

Totodată, Înalta Curte arată, raportat la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., că nu se impune reluarea situaţiei de fapt generatoare a litigiului de faţă, toate aceste aspecte fiind în mod evident cunoscute părţilor.

Trecând aşadar la analiza efectivă a criticilor înfăţişate de recurentul reclamant, instanţa de control judiciar constată, raportat la structura propusă chiar de recurent, că printr-un prim set de susţineri şi motive, recurentul, reiterând susţinerile înfăţişate şi cu ocazia judecării în fond, a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Instrucţiunile ministrului afacerilor Interne nr. 114/2013, privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI, în condiţiile în care, raportat la data emiterii deciziei de imputare, atare prevederi sunt incidente şi conduc la concluzia tardivităţii emiterii respectivei decizii.

În acord cu cele înfăţişate în mod coerent, riguros şi cuprinzător argumentat de către judecătorul fondului prin considerentele sentinţei atacate şi contrar celor susţinute de recurentul reclamant, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Instrucţiunile ministrului afacerilor Interne nr. 114/2013 nu sunt aplicabile în cauză, în ceea ce priveşte condiţia ca hotărârea luată de comandantul competent a emite decizia de imputare, să fie deopotrivă emisă în interiorul termenului de 60 de zile de la data luării la cunoştinţă despre producerea pagubei, în condiţiile în care, în mod evident prevalează, în cauză, cu forţă juridică superioară, dispoziţiile O.G. nr. 121/1998.

Instrucţiunile ministrului afacerilor Interne nr. 114/2013 reprezintă, în mod evident, un act normativ inferior din perspectivă juridică, comparativ cu O.G. nr. 121/1998, limitat strict la cadrul stabilit de această din urmă ordonanţă, în baza şi în aplicarea căreia au şi fost emise, neputându-se ca atare reţine ca fiind întemeiată susţinerea reiterată în recurs, în sensul că respectivele dispoziţii din instrucţiuni ar avea rol de interpretare a prevederilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

Drept urmare, susţinerile recurentului privind pretinsa nerespectare de către instituţia pârâtă a termenului legal de 60 de zile, pentru toate consideraţiunile expuse în sentinţa atacată, pe care şi instanţa de control judiciar le împărtăşeşte, sunt apreciate ca neîntemeiate şi inapte în a conduce la concluzia emiterii tardive a Deciziei de imputare nr. x, la data de 12.03.2014, în condiţiile respectării dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998.

Nefondate sunt în opinia instanţei de recurs şi susţinerile recurentului reclamant vizând pretinsa sa discriminare în raport cu absolvenţii promoţiei 2013 ai Academiei de Poliţie.

Recurentul reclamant a susţinut şi cu ocazia judecaţii în fond a cauzei că se află în aceeaşi situaţie juridică cu absolvenţii promoţiei 2013 în condiţiile în care cererea sa de încetare a raporturilor de serviciu cu ministerul a fost depusă anterior datei de 01.12.2013 şi dată fiind pretinsa lipsa de previzibilitate a O.U.G. nr. 65/2013 precum şi scopul urmărit de acest act normativ.

Instanţa de control judiciar constată că şi asupra acestor aprecieri şi susţineri, reiterate prin cererea de recurs, judecătorul fondului a înfăţişat un raţionament amplu, coerent, cu trimiteri chiar la dispoziţiile O.U.G. nr. 65/2013, în sensul că reclamantul nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu absolvenţii din promoţia 2013 care au solicitat, în temeiul şi în condiţiile acelui act normativ, încetarea raporturilor de serviciu cu ministerul.

Înalta Curte apreciază ca fiind corectă o atare analiză, reţinând în mod special conţinutul preambulului O.U.G. nr. 65/2013 ce atestă că adoptarea acestui act normativ a fost generată de o situaţie excepţională, respectiv de efectele crizei economice asupra sistemului bugetar, care la rândul său a impus, în mod excepţional pentru absolvenţii Academiei de Poliţie promoţia 2013, măsura exonerării de la plata cheltuielilor prevăzute de angajamentele încheiate potrivit legii, numai în măsura în care aceştia solicită încetarea raporturilor juridice avute cu Ministerul Afacerilor Interne într-o perioadă determinată, cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi data de 30 noiembrie 2013.

Scopul adoptării O.U.G. nr. 65/2013, astfel cum bine s-a arătat, nu a fost acela de a diminua, în mod general, efectivele din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi de a realiza economii băneşti, ci acela de a amâna executarea de către minister a propriei obligaţii de angajare a absolvenţilor din promoţia 2013, urmărindu-se practic evitarea situaţiilor în care MAI ar fi fost pus în imposibilitatea de a acorda salariile angajaţilor săi.

În mod evident, situaţia juridică a recurentului reclamant nu se circumscrie unui atare scop.

Totodată, dată fiind natura excepţională a măsurii adoptate ca şi categoria expres arătată avută în vedere, respectiv promoţia absolvenţilor 2013, categorie din care recurentul nu face parte, şi Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine o identitate de situaţii şi respectiv de regim juridic aplicabil situaţiei recurentului reclamant şi absolvenţilor din promoţia 2013 şi drept urmare diferenţa de tratament juridic apare ca fiind justificată şi nicidecum discriminatorie.

Cu alte cuvinte nu se poate reţine că reclamantul, care a urmat cursurile de zi ale Facultăţii de Drept a Academiei de poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, în perioada anilor 2006 - 2010, numit apoi în funcţia de subinspector de poliţie la DIPI - serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie internă Iaşi începând cu data de 16.07.2010 şi, în fine, declarat admis în urma concursului organizat de INM în perioada august - septembrie 2013, dobândind astfel calitatea de auditor de justiţie, s-ar afla într-o situaţie juridică echivalentă cu categoria subiecţilor de drept exoneraţi de la plata cheltuielilor de şcolarizare, la care face trimitere expresă şi cărora li se adresează, fără echivoc, O.U.G. nr. 65/2013.

Astfel cum Înalta Curte a statuat deja în jurisprudenţa sa, în acord cu principiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ori de câte ori există o justificare obiectivă şi rezonabilă şi se urmăreşte un interes legitim, nu se poate reţine existenţa unei discriminări, situaţii obiectiv diferite impunând şi justificând instituirea unor tratamente juridice diferenţiate.

Prin urmare reţinând că în mod corect judecătorul fondului a stabilit că în cauză nu se pune problema existenţei unei situaţii discriminatorii după cum nu se poate reţine în sarcina autorităţilor pârâte nici încălcarea prevederilor Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, urmează a fi respinse ca nefondate şi aceste critici ale recurentului.

În fine, nefondate sunt în opinia instanţei de control judiciar şi criticile vizând respingerea de către prima instanţă a cererii subsidiare formulată în cauză, de reducere a cheltuielilor de şcolarizare efectuate de MAI cu pregătirea recurentului reclamant.

Instanţa de fond a analizat prin sentinţa atacată şi cererea subsidiară a reclamantului de reducere a cheltuielilor de şcolarizare ce i-au fost imputate, răspunzând punctual susţinerilor privitoare la cuantumul cheltuielilor de echipament, al cheltuielilor de cazare şi a cheltuielilor cu hrana.

Prin actele atacate s-a arătat că valoarea pagubei constatate în urma efectuării cercetării administrative este de 21.538,32 RON, reprezentând cota parte aferentă unei perioade de 2383 zile din perioada de 10 ani, timp neefectuat în unităţile şi garnizoanele în care a fost încadrat sau mutat ulterior în raport de nevoile Ministerului Afacerilor Interne, conform angajamentului încheiat în acest sens.

Raportat la conţinutul procesului-verbal de cercetare administrativă ca şi la întreaga documentaţie aflată la dosar, incluzând relaţiile suplimentare solicitate de către instanţă (a se vedea în acest sens relaţiile şi răspunsul depuse la dosar fond), se reţine aşadar că suma totală imputată a fost stabilită conform formulelor de calcul precizate în ordinele arătate, respectiv art. 9 din Ordinul MAI nr. 1122/05.01.2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea creditelor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară şi străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, precum şi art. 17 din H.G. nr. 294/2007, privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din cadrul Ministerului afacerilor Interne.

Relaţiile furnizate, sus arătate, indică, odată cu sumele înfăţişate, şi precizarea că în ceea ce priveşte cheltuielile de întreţinere ocazionate de şcolarizare, cu cazarea, reglementările incidente, respectiv art. 17 din H.G. nr. 294/2007 nu prevăd ca la stabilirea cheltuielilor de cazare să fie deduse zilele de vacanţă, de concediu sau de permisii, iar cu privire la alocarea la drepturile de hrană a fost avut în vedere carnetul cu note de efective, zilnic, pe durata celor patru ani de studii, conform tabelului deopotrivă anexat.

Prin urmare, reţinându-se aşadar că prin cererea de recurs de faţă, raportat la normele legale sus-enunţate ca şi la modalitatea de calcul prezentată pentru fiecare categorie de cheltuieli, recurentul reclamant nu a înfăţişat aspecte noi, suplimentare, care să conducă la concluzia ca instanţa de fond ar fi nesocotit sau ar fi aplicat greşit normele legale incidente, astfel cum au fost acestea explicitate şi de autorităţile pârâte, la solicitarea instanţei, hotărârea pronunţată fiind legală şi sub acest aspect, vor fi respinse ca neîntemeiate şi toate criticile subsumate capătul de cerere subsidiar din acţiunea reclamantului, vizând reducerea cuantumului sumelor imputate.

Prin urmare, faţă de toate considerentele sus-arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentului reclamant, confirmând totodată legalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 2770 din 28.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - NN