Decizia nr. 413/RC/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 120 din 21 iunie 2017, Tribunalul Vâlcea a schimbat încadrarea juridică a faptelor astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare pentru inculpaţii A.,C. şi B..

Prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor D., B., E. şi C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de "conflict de interese", faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. şi A. pentru săvârşirea infracţiunii "conflict de interese", prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 din C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă inculpaţii D., A., C., E. şi B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale), executarea pedepselor aplicate fiind suspendată sub supraveghere.

Pe latură civilă, inculpaţii D., A.,C., B. şi E. au fost obligaţi în solidar, între ei şi cu partea responsabilă civilmente F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, la plata către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea a sumei de 835.948,42 RON, reprezentând sprijin pe suprafaţă aferentă campaniilor 2010 şi 2011 şi a sumei de 478.522,51 RON, reprezentând sprijin pe suprafaţă aferent campaniei 2012.

În temeiul art. 404 din C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente prin Ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii nr. x/2012 din 5 martie 2014, Ordonanţa nr. 129/P/2012 din 14 martie 2014, Ordonanţa nr. 129/P/2012 din 24 martie 2014.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare acordării subvenţiilor, cu privire la dreptul de concesiune/arendare asupra terenurilor ce au făcut obiectul Contractelor de concesiune, respectiv arendare nr. 1088 din 22 aprilie 2010 şi desfiinţarea Contractului de concesionare nr. x din 22 aprilie 2010, Contractului de arendare nr. x din 22 aprilie 2010 şi Declaraţiilor înregistrate la APIA Vâlcea sub nr. VL-32884 din 5 ianuarie 2011 (întocmită la data de 20 aprilie 2010 de către inculpatul D.), nr. VL-32884 din 5 ianuarie 2011 (întocmită la data de 05 aprilie 2011 de către inculpatul D.), nr. VL-72363 din 12 septembrie 2012 şi nr. 30429 din 16 iulie 2010 (întocmită la data de 22 aprilie 2010 de către inculpatul D.). În temeiul art. 274 din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a câte 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Analizând cele expuse în rechizitoriu, în coroborare cu probatoriul administrat şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de fond a constatat că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea, în calitate de autor, respectiv complici, a infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea - credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", în formă continuată, faptă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în concurs cu infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, faptă prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de către inculpaţi având în vedere Decizia nr. 4/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care în soluţionarea unui recurs în interesul legii a decis că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen. de la 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din C. pen., fapta de a folosi, în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă".

Din probele administrate în cauză şi necontestate, instanţa de fond a reţinut, că la data de 22 aprilie 2010 la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centru Judeţean Vâlcea a fost depusă de către reprezentantul G. Sălătrucel, judeţul Vâlcea, cererea unică de plată nr. x din 22 aprilie 2010, prin care s-a solicitat finanţare pentru suprafaţa de 319,14 ha teren, din schemele de sprijin SAPS, zone defavorizate din punct de vedere natural şi H..

Cererea în cauză a fost întocmită şi depusă de către inculpatul D., care la data săvârşirii faptelor avea atât calitatea de vicepreşedinte în cadrul Asociaţiei, cât şi de viceprimar al primăriei Sălătrucel şi a reprezentat asociaţia la APIA, în baza unei împuterniciri scrise, emise de inculpatul A., preşedintele al Asociaţiei şi totodată primar al comunei Sălătrucel. La dosarul cererii de plată, între alte documente, a fost depus şi contractul de concesionare înregistrat la Primăria com. Sălătrucel, jud. Vâlcea, cu nr. 1088 din 22 aprilie 2010, acest act fiind semnat de către primarul A., secretarul comunei B. şi de J. Ion căruia i s-a atribuit funcţia de contabil, din partea Primăriei com. Sălătrucel, jud. Vâlcea, iar din partea G. Sălătrucel de către vicepreşedintele D. (totodată viceprimar al comunei) şi secretarul C. (acesta deţinea atât funcţia de consilier local al comunei Sălătrucel al judeţului Vâlcea, cât şi cea de agent veterinar în cadrul aceleiaşi Unităţi Administrativ Teritoriale Comunale).

Contractul avea ca obiect concesionarea unei suprafeţe de teren, respectiv 320 ha păşune deţinute de com. Sălătrucel pe un termen de 10 ani, cu precizarea că termenul de 10 ani este menţionat ca începând cu data de 01 ianuarie 2010 până la 31 decembrie 2020, rezultând efectul retroactiv al perioadei de concesionare faţă de data de 22 aprilie 2010 la care a fost înregistrat acest contract sub nr. x la Primăria com. Sălătrucel, jud. Vâlcea. Contractul de concesionare a fost înregistrat la APIA Vâlcea sub nr. x/23.11.2010.

Urmare a verificărilor efectuate, prin Decizia nr. x din 21 februarie 2011, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a stabilit acordarea plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2010 şi în urma calculului pentru plata ZMD, P1 şi P2 prin Decizia D3166450 din 26 iulie 2011, s-au stabilit diferenţe comparativ cu decizia nr. x/21.02.2011, respectiv plăţi compensatorii pentru zona locală defavorizată, plăţi pentru H., Pachet 1 (pajişti cu înaltă valoare comunală) şi plăţi pentru H. - Pachet 2 (practici agricole tradiţionale).

Conform celor două decizii F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel a primit de la APIA - Centrul judeţean Vâlcea următoarele sume: SAPS - 90320,38 RON, ZMD -77797,14lei, Pachet H. 1-148.161,61 RON şi Pachet H. 2 - 69.301,40 RON, total de 385.580,52 RON. Suprafaţa totală declarată a fost de 320 ha, iar suprafaţa determinată pentru plată a fost stabilită la 306,21 ha, pentru care fermierul a primit suma totală de 385.580,52 RON (90.320.38 RON - SAPS şi 295.260,15 RON - ZMD şi Pachet H.).

În anul 2011, inculpatul D. a formulat o altă cerere unică de plată pe suprafaţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea, cererea fiind înregistrată la această instituţie sub nr. x din 5 aprilie 2011. La această cerere, inculpatul a anexat aceleaşi documente ca şi la cererea formulată în anul 2010 mai puţin declaraţia privind transmiterea/preluarea dreptului de proprietate/folosinţă asupra unei/unor parcele din declaraţia de suprafaţă pentru care s-au solicitat plăţi pentru H.. Totodată, a mai fost depusă o declaraţie înregistrată al APIA Vâlcea sub nr. x din 5 ianuarie 2011, datată 5 aprilie 2011 şi semnată de inculpatul D.. Cu privire la declaraţia membrilor asociaţiei care sunt de acord ca D. să îi reprezinte pentru a depune la APIA cererea unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2011, din examinarea acesteia rezultă că în tabelul de pe această declaraţie sunt menţionaţi tot un număr de 8 cetăţeni deţinători de animale cu precizarea că pe acest tabel nu mai apar crescătorii de animale K. şi L., în schimb apărând crescătorii de animale M. şi N..

În baza verificărilor efectuate cât şi a controalelor pe teren, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea a stabilit pentru beneficiarul F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel suma totală de 450.367,9 RON reprezentând sprijin pe suprafaţă din care suma de care 406.998,97 RON din fonduri europene şi 43.368,93 RON fonduri din bugetul naţional.

La data de 14 martie 2012, inculpatul D. a depus la APIA - Centrul Judeţean Vâlcea, cererea unică de plată pe suprafaţă pe anul 2012, aceasta fiind înregistrată sub nr. x din 14 martie 2012, având de această dată anexate printre alte documente şi Contractul de arendare nr. x din 22 aprilie 2010 (înregistrat sub nr. x din 22 aprilie 2010), solicitare în urma căreia F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, a beneficiat în mod necuvenit de sprijin financiar în valoare totală de 478.522,51 RON, din care 435.153,58 RON din fonduri europene şi 43.368,93 RON din bugetul naţional.

Atât din cuprinsul respectivelor contracte de concesionare/arendare,care poartă semnăturile inculpaţilor, cât şi din declaraţiile date de către inculpaţi în faza de urmărire penală sau de judecată, rezultă fără nicio îndoială că aceştia,în deplină cunoştinţă de cauză şi în conivenţă,au acţionat pentru obţinerea de sprijin financiar de la APIA, din fonduri europene şi naţionale, pentru G. Sălătrucel.

Conform art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, a menţionat instanţa de fond, beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) pot fi, "persoane fizice şi/sau juridice care exploatează terenuri agricole pentru care solicită plata în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea".

Conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006, a arătat prima instanţă, solicitanţii menţionaţi anterior au obligaţia să fie înscrişi în Registrul fermierilor administrat de către A.P.I.A, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale: a. să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha. Iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha; b. să declare toate parcelele agricole; c. să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor; d. să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate şi verificate în vederea calculării plăţilor; e. să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei; f. să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

În legătură cu primul aspect, prevăzut la lit. a), s) - a precizat că noţiunea de teren agricol cuprinde următoarele categorii de folosinţă: teren arabil destinat cultivării pentru producţia de cereale, plante industriale, legume, fructe, etc.; pajişti permanente, respectiv păşuni şi fâneţe, utilizate pentru păşunatul animalelor sau pentru producţia de furaje; vii şi pepiniere viticole; culturi permanente; grădini familiale.

Pentru cerinţa prevăzută la punctul f, prin Ordinul M.A.D.R nr. 246 din 23 aprilie 2008, s-a detaliat noţiunea de "documente doveditoare ale dreptului de folosinţă şi utilizare a terenului" şi astfel, la art. 4 alin. (1), s-a statuat că documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din Registrul Agricol.

Aşadar, din interpretarea textelor de lege rezultă, că o persoană fizică sau juridică putea formula o cerere de plată pentru Schemele de Sprijin pe Suprafaţă doar în condiţiile în care era fermier şi utilizator de terenuri agricole, în baza unor documente perfect valabile, identificate în cererea de plată depusă la APIA.

Conform dispoziţiilor art. 23 şi 36 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală atribuţia de a hotărî darea în administrare, concesionare sau închiriere a bunurilor proprietate publică a comunei aparţine Consiliului Local,acesta hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate a comunei, oraşului sau municipiului în condiţiile legii.

Ignorând aceste dispoziţii, de a căror necunoaştere nu se pot prevala, având în vedere şi funcţiile pe care le ocupau în cadrul Primăriei sau Consiliului Local,instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au procedat pentru a obţine fondurile de la APIA pentru F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, la încheierea între Primăria Sălătrucel şi asociaţia respectivă a două contracte, de concesionare, respectiv arendare, J. participând numai la încheierea celui de concesionare, având ca obiect concesionarea, respectiv arendarea suprafeţei de 320 hectare de păşune de către primărie în favoarea asociaţiei,contracte pe care, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul D.,ca reprezentant al asociaţiei, le-a prezentat la Apia,în vederea soluţionării cererii unice de plată.

S-a reţinut că, în mod evident, prezentarea unor astfel de contracte întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 78/2000, documentele fiind inexacte, iar fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel neavând dreptul de a obţine aceste fonduri în condiţiile în care nu era titular al dreptului de concesiune sau arendare ce i-ar fi oferit vocaţia la obţinerea unor astfel de fonduri,inculpatul cunoscând acest aspect.

Prin statutul asociaţiei la capitolul IV "dobândirea şi pierderea calităţii de asociat" se prevede modalitatea de dobândire şi pierdere a calităţii de asociat.

În speţă, în opinia instanţei de fond, nu au nici un fel de relevanţă aspectele invocate de către inculpaţi în apărare,în sensul că au acţionat conform celor ce le-au fost prezentate sau solicitate de către reprezentanţi ai APIA, în sensul că aceştia i-au asigurat că demersurile lor sunt legale, neavând importanţă, dat fiind cadrul procesual cu care a fost învestită instanţa, dacă hotărârea comiterii infracţiunii a aparţinut inculpaţilor sau aceştia au fost determinaţi în vreun fel de către alte persoane, inclusiv I., să ia respectiva hotărâre. De asemenea, nu prezintă relevanţă juridică dacă conţinutul contractelor a fost conceput de către inculpaţi sau acesta a fost preluat după alte modele, disponibile pe internet sau faptul că au conceput mai multe contracte, având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă sub forma concesionării, arendării sau închirierii, din care reprezentanţii APIA au ales pe cel corespunzător, în condiţiile în care oricare dintre acestea menţiona în mod mincinos transferul dreptului de folosinţă în favoarea G., culpa inculpaţilor, în aceste condiţii, fiind exclusă, prezentarea şi folosirea respectivelor contracte fiind efectuată fără nicio îndoială, cu rea credinţă, în deplină cunoştinţă de cauză.

Date fiind cele de mai sus, instanţa de fond a apreciat, că fapta inculpatului D., care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a folosit şi prezentat cu rea credinţă la APIA - Centrul Judeţean Vâlcea, Contractul de concesionare nr. x din 22 aprilie 2010, în campaniile anilor 2010 - 2011, Contractul de arendare nr. x din 22 aprilie 2010 (înregistrat sub nr. x din 22 aprilie 2010 atât la Consiliul Local Sălătrucel, cât şi la Primăria comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea), în campania anului 2012, acte întocmite în condiţii frauduloase şi cu date nereale, sub o falsă aparenţă de legalitate, doar pentru a se face dovada folosinţei suprafeţei pentru care s-au solicitat plăţi, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Sălătrucel şi în situaţia unui conflict de interese, cât şi declaraţii inexacte sau incomplete, cu privire la folosinţa efectivă a unor suprafeţe de teren de către F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, având drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în sumă totală de 1.188.589,76 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", în formă continuată, faptă prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

Acţiunile celorlalţi inculpaţi, constând în semnarea contractelor menţionate şi în urma discuţiilor purtate cu inculpatul D., în întărirea hotărârii acestuia de a folosi şi prezenta la APIA,în vederea soluţionării favorabile a cererii G. Sălătrucel de acordare a subvenţiilor din fonduri europene pentru campaniile din anii 2010 - 2012 (J. participând doar la cele din anii 2010, 2011), reprezintă în mod cert acte de complicitate, atât materială, cât şi morală la săvârşirea infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în formă continuată, faptul că semnătura de pe contractul de concesiune din dreptul numelui inculpatei B. nu ar fi fost efectuată de către aceasta, ci de către I., neavând relevanţă sub aspectul stabilirii participaţiei, din declaraţiile inculpaţilor, în special Drăghici şi D., dar şi din circumstanţele desfăşurării evenimentelor, rezultând că această inculpată a participat activ la discuţiile privind încheierea contractelor şi prezentarea acestora la APIA de către inculpatul D., prin acţiunile sale înlesnind şi ajutând cu intenţie pe acest inculpat la săvârşirea infracţiunii prev.de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului A., instanţa de fond a constatat că, în calitate de primar al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, în contextul încheierii şi derulării în campaniile anilor 2010, 2011 şi 2012 a Contractului de concesionare nr. x din 22 aprilie 2010 şi a Contractului de arendare nr. x din 22 aprilie 2010 (înregistrat sub nr. x/22 aprilie 2010 atât la Consiliul Local Sălătrucel, cât şi la Primăria comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea), a îndeplinit acte şi a participat la luarea unor decizii prin care s-au realizat atât direct, cât şi indirect foloase materiale G. Sălătrucel, judeţul Vâlcea, în cadrul căreia deţinea funcţia de preşedinte, aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, faptă prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. În speţă, a apreciat instanţa de fond, că nu s-a pretins şi nici nu s-a făcut dovada că inculpatul a beneficiat de foloase, de orice natură, din partea G. Sălătrucel, judeţul Vâlcea, astfel încât fapta sa, constând în faptul că a îndeplinit acte şi a participat la luarea unor decizii prin care s-au realizat atât direct, cât şi indirect foloase materiale G. Sălătrucel, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 301 alin. (1) din C. pen. şi prin urmare, având în vedere că nu a săvârşit respectiva faptă incriminată de norma penală, s-a dispus achitarea sa, cu consecinţa achitării şi a celorlalţi inculpaţi cu privire la această infracţiune, având în vedere trimiterea lor în judecată pentru participaţie în calitate de complici la comiterea acestei infracţiuni.

De asemenea, a apreciat instanţa de fond, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., săvârşită de I., constând în aceea că în calitate de primar al com. Sălătrucel, jud. Vâlcea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit şi semnat "pro causa", Adresa nr. x din 28 martie 2013, în cuprinsul căreia a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, menţionând în mod nereal faptul că în evidenţele primăriei nu există niciun contract de concesionare încheiat cu F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel şi că în evidenţele contabile şi la APIA - Centrul Judeţean Vâlcea s-ar fi înregistrat doar contractul de arendare, în realitate, fiind întocmit şi utilizat în campaniile anilor 2010 şi 2011, în mod fraudulos, Contractul de concesionare nr. x din 22 aprilie 2010,din lecturarea adresei menţionate s-a constatat că inculpatul a afirmat că în evidenţele primăriei nu au niciun contract de concesionare încheiat între F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel şi Primăria Sălătrucel,ori,în condiţiile în care nu s-a dovedit contrariul, respectiv existenţa în evidenţele primăriei a respectivului contract, nu se poate susţine că răspunsul formulat în acest sens ar reprezenta atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, faptul că la APIA a fost înregistrat un asemenea contract neavând relevanţă, din moment ce în evidenţele primăriei nu apare ca înregistrat, afirmaţia inculpatului referindu-se strict la acest aspect.

Totodată, menţionarea contractului care ar fi fost înregistrat la APIA de către F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel şi Primăria Sălătrucel nu făcea parte din atribuţiile de serviciu ale inculpatului şi drept urmare, având în vedere cele expuse, s-a dispus achitarea inculpatului şi cu privire la comiterea acestei infracţiuni, cu consecinţa achitării şi în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, dată fiind inexistenţa condiţiei falsităţii înscrisului folosit.

La stabilirea pedepselor pentru fiecare dintre inculpaţi, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, ţinându-se cont de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, dar şi de motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, nefiind dovedit că inculpaţii au beneficiat de sumele acordate Asociaţiei crescătorilor de animale, lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, motiv pentru care pedepsele au fost orientate spre minimul special prevăzut de lege, aceste aspecte şi îndeplinirea condiţiilor prev.de art. 91 din C. pen. contribuind la aprecierea instanţei că scopul pedepselor poate fi atins şi fără executarea efectivă a acestora, dispunându-se în acest sens suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Având în vedere cele expuse, s-a menţionat că este cert că infracţiunile comise de către inculpaţi au produs un prejudiciu material părţii civile, între faptele acestora şi prejudiciu existând legătură directă de cauzalitate, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile legii civil, aceştia au fost obligaţi la repararea în totalitate a prejudiciului material cauzat, în funcţie de participaţia fiecăruia, J. neparticipând la executarea actelor materiale ce formează conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate în anul 2012, în vederea garantării achitării prejudiciului şi cheltuielilor judiciare fiind menţinute măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente prin Ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii nr. x/2012 din 5 martie 2014, Ordonanţa nr. 129/P/2012 din 14 martie 2014, Ordonanţa nr. 129/P/2012 din 24 martie 2014 şi totodată dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare acordării subvenţiilor,cu privire la dreptul de concesiune/arendare asupra terenurilor ce au făcut obiectul contractelor de concesiune, respectiv arendare nr. 1088 din 22 aprilie 2010 şi desfiinţarea Contractului de concesionare nr. x din 22 aprilie 2010, Contractului de arendare nr. x din 22 aprilie 2010 şi declaraţiilor înregistrate la APIA Vâlcea sub nr. VL-32884 din 5 ianuarie 2011 (întocmită la data de 20 aprilie 2010 de către inculpatul D.), nr. VL-32884 din 5 ianuarie 2011 (întocmită la data de 5 aprilie 2011 de către inculpatul D.), nr. VL-72363 din 12 septembrie 2012 şi nr. 30429 din 16 iulie 2010 (întocmită la data de 22 aprilie 2010 de către inculpatul D.).

Împotriva Sentinţei penale nr. 120 din 21 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii D., A., C., B. şi E.

Prin Decizia nr. 548/A din 25 mai 2018, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii: D., A., C., B. şi E., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi rejudecând a dispus condamnarea inculpaţilor D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 din Legea nr. 78/2000 şi la aplicarea tratamentului sancţionator corespunzător concursului de infracţiuni, pedeapsa rezultantă fiind suspendată sub supraveghere.

2. A înlăturat achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen., art. 321 alin. (1) din C. pen. şi art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedepsele de:- 1 an şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infr. prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. -1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. prev. de art. 323 din C. pen.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an, în total pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a anulat Adresa nr. x din 28 februarie 2013 eliberată de Primăria Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea.

3. S-a înlăturat achitarea inculpatului C. pentru infr. prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infr. prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 5 luni, în total pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. S-au menţinut dispoziţiile art. 91 din C. pen. cu toate măsurile de supraveghere şi obligaţiile corelative, inclusiv termenul de supraveghere de 3 ani, cu excepţia interdicţiei de a părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

4. S-a înlăturat achitarea inculpatei B. pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a înlăturat condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infr. prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 5 luni, în total pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. S-au menţinut dispoziţiile art. 91 din C. pen. cu toate măsurile de supraveghere şi obligaţiile corelative, inclusiv termenul de supraveghere de 3 ani, cu excepţia interdicţiei de a părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

5. S-a înlăturat achitarea inculpatului E. pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a înlăturat condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infr. prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 5 luni, în total pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

S-au menţinut dispoziţiile art. 91 din C. pen. cu toate măsurile de supraveghere şi obligaţiile corelative, inclusiv termenul de supraveghere de 2 ani, cu excepţia interdicţiei de a părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei.

6. În baza art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., a fost obligat partea responsabilă civilmente F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, în solidar cu fiecare dintre inculpaţi, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de câte 2.000 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că pe parcursul cercetării judecătoreşti la instanţa de control judiciar, nu a fost administrată proba testimonială solicitată de către parchet şi nici nu s-a impus din oficiu, avându-se în vedere dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., care statuează că "instanţa de apel readministrează declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de achitare", or, în prezenta cauză, achitarea inculpaţilor de către instanţa de fond s-a fundamentat exclusiv, pe interpretarea înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, apreciindu-se că depoziţiile martorilor nu au niciun fel de relevanţă asupra îndeplinirii condiţiilor cerute de lege, pentru existenţa infracţiunilor sub aspectul cărora s-a dispus achitarea inculpaţilor.

S-a precizat că, în urma schimbării încadrării juridice a faptelor, conform art. 386 din C. proc. pen., instanţa de fond a atribuit calitatea de autori ai infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. inculpaţilor A., C., B. şi E., în condiţiile în care participaţia concretă a acestora la faptele comise de către inculpatul D., îmbracă forma complicităţii prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., însă această neregularitate procesuală nu este de natură să determine desfiinţarea cu trimitere a sentinţei şi dispunerea rejudecării de către instanţa de fond, nefiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. "atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare".

Astfel, toţi cei 5 inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în forma autoratului, ceea ce denotă că instanţa de fond s-a pronunţat asupra faptelor reţinute în sarcina lor, neavând nicio relevanţă procesuală sub aspectul dispoziţiilor legale invocate de către apelanţii-inculpaţi, faptul că patru dintre inculpaţi au calitatea de complice, iar nu de autori. În considerentele sentinţei, s-a făcut o analiză judicioasă a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, apreciindu-se legal, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., sub aspectul tipicităţii obiective şi subiective.

S-a reţinut că F., Ovine, Porcine şi Albine a fost constituită în baza prevederilor O.G. nr. 26/2000, ca urmare a exprimării voinţei de asociere a unui număr de 3 membri fondatori, A., C. şi D., conform actului constitutiv autentificat prin Încheierea nr. 961 din 22 iulie 2003 a Biroului Notarului Public "O.", iar prin Sentinţa civilă nr. 802 din 22 august 2003, pronunţată de Judecătoria Brezoi, în Dosarul civil nr. x/2003, i s-a acordat personalitate juridică şi s-a dispus înscrierea asociaţiei în registrul special al instanţei. Prin actul constitutiv s-au stabilit organele de conducere, administrare şi control ale asociaţiei, în sensul că adunarea generală este compusă din totalitatea membrilor fondatori, comitetul de conducere este compus din A. - preşedinte, D. - vicepreşedinte şi C. - secretar, cenzor fiind J.

La data de 19 martie 2010, inculpatul D., în calitate de vicepreşedinte al asociaţiei, a formulat o cerere către primarul comunei Sălătrucel, inculpatul A., în care a solicitat aprobarea încheierii unui contract de închiriere sau arendare, pentru păşunea comunală - domeniul privat al comunei Sălătrucel, pentru a beneficia de subvenţii de la APIA, cererea fiind rezolvată de către inculpatul A., în sensul că "se aprobă încheierea contractului de arendare pe maxim 10 ani, deoarece în perspectivă se vor constitui asociaţii pe sate", cererea fiind înregistrată la registratura Primăriei Sălătrucel, sub nr. x din 19 martie 2010. Sub aspectul funcţiilor pe care le-au îndeplinit inculpaţii în cadrul primăriei şi asociaţiei, A. avea atât calitatea de primar, cât şi de preşedinte al asociaţiei, D. de viceprimar şi de vicepreşedinte al asociaţiei, C., consilier local şi agent veterinar, respectiv secretarul asociaţiei, B. de secretar al primăriei şi E. de contabil în cadrul primăriei şi cenzor al asociaţiei.

Instanţa de control judiciar a apreciat că în considerentele sentinţei s-a făcut o analiză exhaustivă a activităţii infracţionale desfăşurată de către inculpaţi, asupra căreia nu s-a mai insistat de către instanţa de control judiciar, cert fiind că, au fost folosite şi prezentate cu rea-credinţă de către inculpatul D. şi cu complicitatea celorlalţi 4 inculpaţi, Contractul de concesionare nr. 1088 din 22 aprilie 2010, în campaniile anilor 2010 - 2011 şi Contractul de arendare nr. 1 din 22 aprilie 2010, în campania anului 2012, cât şi declaraţii inexacte sau incomplete, cu privire la folosinţa efectivă a unor suprafeţe de teren de către asociaţie, a fost obţinută pe nedrept de la APIA Vâlcea suma totală de 1.188.589,76 RON, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., aşa cum, judicios, a reţinut şi instanţa de fond, dar care a stabilit participaţia tuturor inculpaţilor, în calitate de autori, deşi numai inculpatul D. a comis actele materiale componente ale infracţiunii continuate în această calitate, ceilalţi 4 inculpaţi având diferite participaţii concrete sub forma complicităţii.

S-a reţinut că atât contractul de arendare, cât şi de concesionare, au fost întocmite în scop patrimonial, atât în interesul asociaţiei, cât şi în interesul personal al inculpaţilor, cu referire expresă la inculpatul P., care, în calitate de primar a semnat contractele, dar fiind implicat patrimonial, şi în cadrul asociaţiei, în calitate de membru fondator şi preşedinte al acesteia, contribuind cu sume de bani alături de inculpaţii D. şi C., la constituirea patrimoniului asociaţiei şi beneficiind în comun din majorarea patrimoniului cu sumele reprezentând subvenţii APIA şi obţinute în condiţiile frauduloase expuse anterior. Un astfel de caracter fraudulos îl au nu numai cele două contracte, cât şi declaraţiile pe proprie răspundere formulate de către inculpatul D., cu privire la care s-a susţinut că ar fi fost formulate de către membri ai asociaţiei, pe care acesta ar fi fost desemnat să-i reprezinte, să depună la APIA cererile unice de plată pe suprafaţă, conform unui tabel cu presupuşi membri, care ar deţine un anumit număr de animale, respectiv ovine şi bovine şi utilizează suprafeţe de teren, aspecte nereale, în condiţiile în care respectivele persoane nu utilizau suprafeţele de teren ce au făcut obiectul celor două contracte sau nu au fost înscrise pe bază de adeziune la asociaţie. Contractele au fost întocmite sub o falsă prezumţie de legalitate, pentru a crea aparenţa dovedirii îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi a avut ca scop intrinsec, obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei, de către asociaţie, în campaniile anilor 2010 - 2011 şi 2012, în contextul în care suprafeţele de teren nu au fost efectiv predate asociaţiei, ci au fost întocmite pur formal pentru a fi utilizate la accesarea de fonduri europene.

Referitor la infracţiunea de conflict de interes prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut de către instanţa de fond, că nu s-a pretins şi nici nu s-a făcut dovada că inculpatul A. ar fi beneficiat de foloase de orice natură din partea asociaţiei, motiv pentru care, fapta sa constând în aceea că a îndeplinit acte şi a participat la luarea unor decizii, prin care s-au realizat atât direct cât şi indirect foloase materiale asociaţiei, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii respective, dispunându-se achitarea sa, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen., şi, implicit, a celorlalţi inculpaţi trimişi în judecată în calitate de complici.

Instanţa de apel a reţinut că, în contextul în care, iniţiativa constituirii asociaţiei a aparţinut inculpatului A., care a avut calitatea de preşedinte al comitetului de conducere, iar contractele de arendare şi concesiune a suprafeţei de 320 ha., teren cu destinaţia de păşune, au fost semnate în numele unităţii administrativ-teritoriale a Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, tot de către inculpatul A., în calitate de primar al localităţii, deşi acesta avea cunoştinţă că o astfel de atribuţie revenea, exclusiv, Consiliului Local Sălătrucel, încălcând dispoziţiile art. 36 şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, obţinând un folos patrimonial pentru asociaţia pe care o conducea şi, implicit, pentru sine, întrucât a beneficiat de majorarea patrimoniului asociaţiei cu sume mari de bani cu titlu de subvenţii APIA (la momentul înfiinţării asociaţiei contribuind cu sume de bani alături de inculpaţii D. şi C. la constituirea patrimoniului acesteia), în cauză este întrunită tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen., în modalitatea normativă constând în "fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii, prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine".

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că se menţionează în considerentele sentinţei, că inculpatul A., în calitate de primar al comunei Sălătrucel, a menţionat în cuprinsul adresei nr. x din 28 februarie 2013, că în evidenţele primăriei nu există niciun contract de concesionare încheiat între asociaţie şi Primăria Sălătrucel, iar în condiţiile în care nu s-a dovedit contrariul, respectiv existenţa în evidenţele primăriei a respectivului contract, nu se poate susţine că răspunsul formulat în sensul respectiv ar reprezenta atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, faptul că la APIA a fost înregistrat un asemenea contract, neavând relevanţă, din moment ce în evidenţele primăriei nu apare ca înregistrat, iar menţionarea contractului, care ar fi fost înregistrat la APIA de către asociaţie, nu făcea parte din atribuţiile de serviciu ale acestuia, motiv pentru care, instanţa de fond a dispus achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., atât pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cât şi pentru cea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Avându-se în vedere că respectivul contract de concesionare, despre care cu certitudine inculpatul avea cunoştinţă, în contextul în care l-a semnat personal, având interesele patrimoniale expuse anterior, relativ la întocmirea contractului între primărie şi asociaţie, a fost înregistrat la registratura Primăriei Comunei Sălătrucel, sub nr. x din 22 aprilie 2010, adresa din 28 februarie 2013, eliberată de către primăria respectivă şi semnată de către primar, cuprinde menţiuni nereale, în sensul că în evidenţele primăriei nu există niciun contract de concesionare încheiat cu asociaţia, situaţie faptică în raport de care sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual sub aspectul laturii obiective şi subiective şi, implicit, şi ale infracţiunii prev. de art. 323 din C. pen., în condiţiile în care adresa în cauză a fost utilizată pe parcursul derulării procedurilor judiciare specifice, inculpatul A. având intenţia să-şi uşureze situaţia juridică prin întocmirea adresei în cuprinsul căreia a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Inculpatul, fiind primar al comunei Sălătrucel, avea la data săvârşirii faptei, calitatea de funcţionar public, în raport de care îndeplineşte condiţiile normative ale subiectului activ al infracţiunii de fals intelectual, iar adresa eliberată de primărie şi semnată de inculpat este un înscris oficial, întrucât emană de la o instituţie publică.

În continuare, s-a reţinut că, deşi inculpata B., în calitate de secretar al primăriei, a avut cunoştinţă de întocmirea cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în scop fraudulos a celor două contracte de arendare şi concesiune, nu a informat Consiliul Local şi instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, aşa cum avea obligaţia legală cu privire la darea în folosinţă către asociaţie a suprafeţei de 320 ha, ambele contracte fiind înregistrate în evidenţele primăriei sub nr. x din 22 aprilie 2010, în raport de prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, avea obligaţia să convoace în scris consiliul local cu cel puţin 5 zile înainte de şedinţele ordinare şi cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare, respectiv să pună la dispoziţia consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi, deşi avea cunoştinţă de cererea formulată de către inculpatul D., având ca obiect închirierea, arendarea sau concesionarea suprafeţei de 320 ha. teren, prin atitudinea sa conferindu-le celor două contracte o aparenţă de legalitate şi înlesnind obţinerea pe nedrept de către asociaţie de fonduri de la APIA.

S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut, judicios, că împrejurarea privind semnătura de pe contractul de concesiune din dreptul numelui inculpatei B. nu ar fi fost efectuată de către aceasta, ci de către inculpatul A., nu are relevanţă sub aspectul participaţiei penale, în contextul în care, din declaraţiile inculpaţilor, în special A. şi D., dar şi din circumstanţele desfăşurării evenimentelor, reiese că inculpata a participat activ la discuţiile privind încheierea contractelor şi prezentarea acestora la APIA de către inculpatul D., prin acţiunile sale înlesnind şi ajutând cu intenţie pe acest inculpat la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Susţinerea inculpaţilor că, darea în folosinţă a suprafeţei de teren către asociaţie s-a datorat nu relei-credinţe, ci ignorării necesităţii trecerii cererii formulate de către inculpatul D., prin Consiliul Local Sălătrucel, faptele lor fiind comise din culpă, iar nu cu intenţie, nu se fundamentează pe situaţia de fapt reţinută în cauză, în condiţiile în care aceştia aveau un interes personal, inclusiv de natură patrimonială, ca acel contract de concesiune să-şi producă efectele juridice şi asociaţia în care îndeplineau diferite funcţii să obţină sume mari de bani, cu titlu de subvenţie.

Sub aspectul participaţiei în forma complicităţii, s-a apreciat că se impune condiţia calităţii de funcţionar public numai subiectului activ al infracţiunii, ca autor, neavând relevanţă, relativ la cerinţele elementului material al laturii obiective, dacă sprijinul material sau moral a fost acordat de către o persoană care nu a avut calitatea de funcţionar public, cum este cazul inculpatului C., personal contractual ca agent veterinar.

În cauză, s-a constatat că nu sunt incidente Decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015 şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6/2017 (HP), cu referire la dezincriminarea faptei de conflict de interese, ca urmare a declarării neconstituţionale a sintagmei "raporturi comerciale" din cuprinsul art. 301 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât infracţiunea de conflict de interese dedusă judecăţii se raportează la o altă variantă normativă a textului incriminator, ce vizează "obţinerea unui folos patrimonial pentru sine", iar nu pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în cursul procesului, identificarea acesteia până la judecarea definitivă a cauzei, s-a menţionat că se realizează conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii penale mai favorabile şi, în final, aplicarea acesteia în ansamblu. Sub acest aspect, instanţa de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări incidente, circumstanţele agravante, regimul sancţionator al acestora, modalitatea de executare a pedepsei care se poate stabili, pedepsele complementare şi accesorii, alte instituţii distincte, precum reabilitarea. În considerarea tuturor acestor aspecte, comparând cele două legi penale succesive, s-a apreciat că, instanţa de fond a reţinut, judicios, că legea penală mai favorabilă inculpaţilor este cea nouă, aceasta urmând a fi aplicată în ansamblu, cu privire la pedeapsa principală, pedeapsa accesorie şi modalitatea de executare, în condiţiile în care tratamentul sancţionator prevăzut de Noul C. pen. şi de Legea nr. 78/2000, în vigoare, este mult mai favorabil decât cel anterior.

S-a reţinut că, sentinţa fiind nelegală, atât sub aspectul achitării inculpaţilor pentru infracţiunile menţionate anterior, cât şi sub aspectul reţinerii în sarcina inculpaţilor A., C., B. şi E. a formei autoratului la infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deşi participaţia concretă a acestora la faptele comise de către inculpatul D., îmbracă forma complicităţii, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de parchet şi inculpaţi, s-a înlăturat achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen., art. 321 alin. (1) din C. pen. şi art. 323 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a inculpatului D. pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a inculpatului C., pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a inculpatei B., pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi a inculpatului E., pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi s-a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 74 din C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, natura şi gravitatea faptelor comise, gradul ridicat de pericol social dedus din importanţa relaţiilor sociale încălcate, valoarea mare a prejudiciului cauzat şi nerecuperat, circumstanţele personale ale inculpaţilor, care nu figurează în evidenţa cazierului judiciar cu antecedente penale şi se află la prima abatere de la normele de convieţuire socială. De asemenea, s-a procedat la o reindividualizare a pedepsei principale aplicate inculpatului D., în sensul reducerii de la 3 ani la 2 ani închisoare, având în vedere lipsa antecedentelor penale. Ţinând cont de reţinerea eronată a autoratului la infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în sarcina inculpaţilor A., C., B. şi E., în baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor acestora, din infracţiunea respectivă în cea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea celor 4 inculpaţi la pedeapsa de câte 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele şi s-a dispus aplicarea inculpaţilor pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3, iar ca modalitate de individualizare a executării pedepselor principale rezultante, s-a apreciat că scopul preventiv-educativ şi retributiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, ci prin suspendarea sub supraveghere, în baza art. 91 din C. pen., sens în care au fost menţinute dispoziţiile respective ale instanţei de fond, cu toate măsurile de supraveghere şi obligaţiile corelative, inclusiv termenele de supraveghere stabilite, cu excepţia interdicţiei de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei, ce nu se justifică în raport de natura infracţiunilor deduse judecăţii. Corelativ pedepselor principale rezultante, s-au aplicat inculpaţilor pedepsele accesorii şi complementare prev. de art. 66 lit. a), b) din C. pen.

În condiţiile în care inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., s-a impus anularea adresei nr. x din 28 februarie 2013, eliberată de Primăria Comunei Sălătrucel, conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen. S-a dispus amânarea aplicării pedepsei, în baza art. 83 C. pen., aşa cum solicită inculpaţii, avându-se în vedere că pentru infracţiunea prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă sunt între 2 şi 7 ani închisoare, nefiind întrunită condiţia prev. de art. 83 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că latura civilă a cauzei a fost soluţionată judicios de către instanţa de fond, în baza principiilor răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 şi urm. din C. civ., fiind admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Vâlcea, inculpaţii fiind obligaţi, în solidar, între ei şi cu partea responsabilă civilmente F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel la plata sumelor de bani cu titlu de prejudiciu, corespunzător activităţii infracţionale desfăşurate pe perioada campaniilor specifice anilor 2010, 2011 şi 2012, fără să constituie o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile. De asemenea, ţinând cont de modalitatea de soluţionare a laturii civile, s-a reţinut că este justificată menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente, în temeiul art. 404 din C. proc. pen., cu precizarea că inculpaţii nu au făcut dovada cotei-părţi din bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei sau partajarea acestora, împrejurare factuală de natură să înlăture, parţial, măsurile asigurătorii dispuse.

Subsecvent reţinerii vinovăţiei inculpaţilor, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că instanţa de fond a dispus, judicios, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare acordării subvenţiilor şi, implicit, desfiinţarea Contractelor de concesionare şi arendare nr. 1088 din 22 aprilie 2010 şi a declaraţiilor înregistrate la APIA Vâlcea, ce au fost formulate de către inculpatul D.

S-a constatat că sentinţa este nelegală şi sub alt aspect procesual, invocat de către parchet, ce vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., care statuează că "partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată, în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat". Or, în prezenta cauză, deşi partea responsabilă civilmente F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel a fost obligată, în solidar, cu inculpaţii la plata prejudiciului cauzat părţii civile, numai inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Prin urmare, s-a înlăturat acest aspect de nelegalitate, în sensul că s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente, în solidar cu fiecare dintre inculpaţi, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de câte 2.000 RON şi s-au menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.

Decizia motivată a instanţei de apel a fost comunicată la data de 28 iunie 2018 procurorului, inculpaţilor D., C., A. şi B. la data de 29 iunie 2018, iar la 6 iulie 2018 inculpatului E.

Întrucât la adresa indicată în dosar, partea civilmente responsabilă F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel nu-şi mai avea sediul, hotărârea a fost afişată la sediul instanţei - Curtea de Apel Piteşti-la data de 4 iulie 2018.

În conformitate cu art. 435 raportat la art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen., termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 30 iulie 2018 pentru procuror şi inculpaţi, respectiv 6 august 2018 pentru partea responsabilă civilmente.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Piteşti au formulat cerere de recurs în casaţie inculpaţii E. (24 iulie 2018), C. (26 iulie 2018), B. (26 iulie 2018) şi A. (23 iulie 2018).

În conformitate cu dispoziţiile art. 439 din C. proc. pen., cererile de recurs în casaţie au fost comunicate procurorului (26 iulie 2018 - cererea formulată de inculpatul A., 30 iulie 2018-cererile formulate de inculpaţii B. şi E., 3 august 2018 - cererea formulată de inculpatul C.), şi părţilor de către Curtea de Apel Piteşti, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată. În cauză nu au fost înaintate concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 9 octombrie 2018.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul C. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei nr. 548/2018 din 25 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, rejudecând, achitarea pentru infracţiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În motivele scrise, în esenţă, recurentul inculpat a arătat că dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept şi faptul că existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege constituie alte cazuri în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este împiedicată, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a şi lit. d) din C. proc. pen., distincte de acela al neprevederii faptei în legea penală, de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod, fiind greu de crezut că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. este diferit de cel la care se referă cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din acelaşi cod.

A apreciat că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa de vinovăţie prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective nu poate fi decât art. 16 alin. (1) lit. b) "fapta nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, inculpatul a menţionat că prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, şi întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unor raporturi comerciale între inculpatul A. şi F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, şi nici a obţinerii unui folos de către inculpatul A., instanţa trebuia să dispună achitarea inculpatului C. pentru complicitatea la această infracţiune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen.

Totodată, a criticat decizia instanţei de apel, întrucât, fără să administreze alte probe în afara celor administrate de instanţa de fond, a reţinut vinovăţia şi a dispus condamnarea ca şi complice, încălcându-se dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, principiul nemijlocirii probelor ce permite instanţei să perceapă direct faptele şi împrejurările relatate de părţi sau martori, precum şi reacţiile acestora la întrebările adresate.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurenta inculpată B. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei nr. 548/2018 din 25.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, rejudecând, achitarea pentru infracţiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., faptele nefiind prevăzute de legea penală.

În motivarea cererii, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpata a arătat că se circumscrie acestui caz şi ipoteza vizând lipsa vinovăţiei care, în opinia sa constituie o situaţie care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, putând fi astfel subsumată noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală.

Inculpata a menţionat că prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, fapta fiind astfel, dezincriminată indiferent de data raporturilor comerciale.

A criticat decizia instanţei de apel, întrucât, fără să administreze alte probe în afara celor administrate de instanţa de fond, a dispus condamnarea în calea de atac. În cauză nu s-a dovedit că subvenţiile s-ar fi obţinut pentru o rudă sau afin şi nici că au fost obţinut personal de I. Inculpata B. a susţinut şi faptul că nu a avut nici un fel de raporturi cu F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, nu a luat nicio decizie privind asociaţia şi nici nu a obţinut vreun folos material.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând casarea Deciziei penale nr. 548/2018 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, rejudecând, achitarea în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

În motivarea cererii, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea jurisprudenţei CEDO, condamnarea sa survenind direct în apel, fără a se mai administra alte probe. De asemenea, a menţionat şi faptul că infracţiunea de conflict de interese a fost dezincriminată prin Decizia nr. 603/2015 a instanţei de contencios constituţional. A precizat şi faptul că din probatoriul administrat nu rezultă că subvenţiile s-ar fi obţinut pentru o rudă sau afin până la gradul al II-lea al inculpatului A. A concluzionat în sensul că actele materiale ce i se impută nu se circumscriu unei fapte prevăzute de legea penală.

Prin Încheierea nr. 332/RC din 9 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie formulată de J. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2014. În esenţă, s-a reţinut că susţinerile formulate nu au fost subsumate niciunui caz de casare, astfel că, deşi cererea de recurs în casaţie este motivată în fapt, condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este îndeplinită parţial. Faţă de această împrejurare, s-a reţinut că instanţa de recurs în casaţie nu poate fi obligată ca din oficiu să circumscrie criticile formulate de recurent unuia dintre cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1, 7, 8 şi 12 din C. proc. pen., şi apoi să le examineze prin prisma acestuia. Dispoziţiile art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen. sunt obligatorii. În situaţia în care recurentul nu se conformează acestor dispoziţii, instanţa nu poate decât să constate neîndeplinirea condiţiilor de formă, motiv pentru care cererea de recurs în casaţie este inadmisibilă.

Prin încheierea din 9 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B., C. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2014. S-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 6 noiembrie 2018, cu citarea recurenţilor inculpaţi, a părţii responsabile civilmente F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel şi a părţii civile Ministerul Agriculturi şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Vâlcea. S-a dispus încunoştinţarea apărătorilor aleşi ai recurenţilor inculpaţi, s-a emis adresă către Barou pentru desemnarea apărătorilor din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B., C. şi A.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C., B. şi A., Înalta Curte a constatat următoarele:

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. Din punct de vedere al formei, inculpatul a indicat numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie (C.), domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti), cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), motivele de fapt ale recursului în casaţie, cererea de recurs fiind semnată de inculpat personal şi de apărătorul său, avocat Q. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul C. a declarat recursul în casaţie cu respectarea termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. Decizia penală nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti face parte dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Înalta Curte a constatat că recurentul, a invocat disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi a susţinut, pe de o parte că fapta de conflict de interese a fost dezincriminată, iar pe de altă parte, faptele reţinute în sarcina sa nu corespund formei tipice infracţiunilor pentru care a fost condamnat. Nu în ultimul rând a arătat că a fost condamnat în apel fără administrarea de noi probe. În ceea ce priveşte critica ce vizează condamnarea recurentului inculpat în apel fără administrarea de noi probe, ci doar prin reaprecierea probelor care au condus, în primă instanţă la o soluţie de achitare, s-a apreciat că se circumscrie cazului de casare invocat.

Înalta Curte a apreciat cererea de recurs în casaţie formulată de C. ca fiind admisibilă în principiu, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, respectiv cele prevăzute de art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B., Înalta Curte a constatat că îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. Din punct de vedere al formei, inculpata a indicat numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie (B.), domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti), cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), motivele de fapt ale recursului în casaţie, cererea de recurs fiind semnată de inculpată personal şi de apărătorul său, avocat Q.

De asemenea, s-a reţinut că inculpata B. a declarat recursul în casaţie cu respectarea termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. Decizia penală nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti face parte dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Înalta Curte a constatat că recurenta a invocat disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi a susţinut, pe de o parte că infracţiunea de conflict de interese, pentru care a fost condamnată, a fost dezincriminată, iar pe de altă parte, a fost condamnată în apel fără administrarea de noi probe. În ceea ce priveşte critica ce vizează condamnarea în apel fără administrarea de noi probe, ci doar prin reaprecierea probelor care au condus, în primă instanţă la a soluţie de achitare, s-a apreciat că se circumscrie cazului de casare invocat.

Înalta Curte a apreciat cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. ca fiind admisibilă în principiu, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, respectiv cele prevăzute de art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Referitor la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., Înalta Curte a constatat că îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul A. a declarat recursul în casaţie cu respectarea termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. Decizia penală nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti face parte dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie.

Din punct de vedere al formei, inculpatul a indicat numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie (A.), domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti), cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), motivele de fapt ale recursului în casaţie, cererea de recurs fiind semnată de apărătorul său, avocat R.

Înalta Curte a constatat că recurentul, invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, a susţinut, pe de o parte, că infracţiunea de conflict de interese pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată prin Decizia nr. 603/2015 a instanţei de contencios constituţional, iar pe de altă parte, faptele reţinute în sarcina sa nu corespund formei tipice infracţiunilor pentru care a fost condamnat. Totodată, a subliniat faptul că a fost condamnat în apel fără administrarea de noi probe. În ceea ce priveşte critica ce vizează condamnarea în apel fără administrarea de noi probe, ci doar prin reaprecierea probelor care au condus, în primă instanţă la o soluţie de achitare, s-a apreciat că se circumscrie cazului de casare invocat.

Înalta Curte a apreciat cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. ca fiind admisibilă în principiu, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, respectiv cele prevăzute de art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

În raport de aceste considerente, având în vedere că, formal, criticile recurenţilor inculpaţi B., C. şi A. se circumscriu cazurilor de casare invocate de aceştia, fiind îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C., B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 şi a fixat termen la data de 6 noiembrie 2018.

Analizând, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B. şi C. atât în raport cu cele susţinute, cât şi în raport cu actele din dosar, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie, aşa cum au fost dezvoltate în cererile inculpaţilor A., B. şi C., Înalta Curte subliniază următoarele aspecte:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., reprezintă o cale extraordinară de atac, echivalentă ultimului nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar pentru motive circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, relative la asigurarea celerităţii procesului penal, prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

Drept urmare, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind, în schimb, o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, grave, şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţele de fond, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Analizând, în aceste coordonate de principiu, cererile de recurs în casaţie formulate, Înalta Curte constată următoarele:

1. Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul au fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, recurentul inculpat A., atât în motivarea scrisă a cererii sale cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, a susţinut că instanţa de apel a reformat hotărârea instanţei de fond dispunând condamnarea pentru infracţiunile de conflict de interese, fals intelectual şi uz de fals pentru care a fost achitat de instanţa de fond, fiind condamnat direct în apel, fără a se mai administra alte probe, solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., fapta ce nu este prevăzută de legea penală. A susţinut că fapta pentru care a fost acuzat a fost dezincriminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, precum şi faptul că au fost ignorate dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, arătând în acest sens că asociaţiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, asociaţia nu desfăşura activităţi comerciale, iar patrimoniile celor două entităţi sunt distincte şi nu există confuziune de patrimonii. A mai precizat şi faptul că din probatoriul administrat nu rezultă că subvenţiile s-ar fi obţinut pentru o rudă sau afin până la gradul al II-lea al acestuia şi a concluzionat în sensul că actele materiale ce i se impută nu se circumscriu unei fapte prevăzute de legea penală.

Analizând motivele invocate de inculpatul A., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu se circumscriu cazului de casare invocat.

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, în realitate, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului A.. Mai exact, recurentul a solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută (desfăşurarea activităţilor de către inculpat în cadrul asociaţiei, raporturile acestuia cu asociaţia) ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunii de conflict de interese.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, starea de fapt reţinută nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură. Ea constă, în esenţă, în aceea că inculpatul A. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a acţionat împreună cu inculpaţii C. şi B., E. şi cu intenţie au înlesnit şi ajutat în împrejurările descrise, pe inculpatul D. să folosească şi să prezinte la APIA - Centrul judeţean Vâlcea, contractele de concesionare şi de arendare (indicate în rechizitoriu), cât şi declaraţii inexacte sau incomplete, cu privire la folosinţa efectivă a unor suprafeţe de teren de către F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, având drept consecinţă obţinerea pe nedrept de fonduri europene în sumă totală de 1.188.589,76 RON.

De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a acţionat împreună cu inculpaţii C., B. şi E. şi cu intenţie au înlesnit şi ajutat în împrejurările descrise pe inculpatul D. să folosească şi să prezinte la APIA - Centrul judeţean Vâlcea, Contractul de concesionare nr. x/22 aprilie 2010 şi Contractul de arendare nr. x/22 aprilie 2010 (înregistrat sub nr. x/22 aprilie 2010 atât la Consiliul Local Sălătrucel, cât şi la Primăria comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea), având drept consecinţă obţinerea pe nedrept de fonduri de la bugetul naţional în sumă totală de 125.881,17 RON.

S-a mai reţinut în sarcina inculpatului A. că, având la data comiterii faptelor calitate de primar al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, în contextul încheierii şi derulării în campaniile anilor 2010, 2011 şi 2012 a Contractului de concesionare nr. x/22 aprilie 2010 şi a Contractului de arendare nr. x/22 aprilie 2010 (înregistrat sub nr. x/22 aprilie 2010 atât la Consiliul Local Sălătrucel, cât şi la Primăria comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea), a îndeplinit acte şi a participat la luarea unor decizii prin care s-au realizat atât direct, cât şi indirect foloase materiale G. Sălătrucel, judeţul Vâlcea, în cadrul căreia deţinea funcţia de preşedinte.

S-a mai reţinut că, având calitate de primar al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit şi semnat "pro causa", Adresa x din 28 martie 2013, în cuprinsul căreia a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, menţionând în mod nereal faptul că în evidenţele primăriei nu există niciun contract de concesionare încheiat cu F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel şi că în evidenţele contabile şi la APIA - Centrul Judeţean Vâlcea s-ar fi înregistrat doar contractul de arendare, în realitate, fiind întocmit şi utilizat în campaniile anilor 2010 şi 2011, în mod fraudulos, Contractul de concesionare nr. x din 22 aprilie 2010.

De asemenea, s-a mai reţinut că a depus "pro causa" la dosarul de urmărire penală, Adresa nr. x din 28 martie 2013, întocmită cu date false în împrejurările mai sus arătate, în vederea producerii unei consecinţe juridice, mai precis în scopul denaturării adevărului cu intenţia vădită de a ascunde împrejurările frauduloase în care au fost întocmite şi folosite atât contractul de concesionare, cât şi contractul de arendare, în scopul obţinerii în mod necuvenit de către F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel de subvenţii APIA, în condiţiile în care acest inculpat, aflat într-o evidentă stare de incompatibilitate, avea interese personale în cadrul Asociaţiei în calitatea sa de preşedinte.

Înalta Curte în actuala procedură nu poate cenzura decizie atacată, instanţa de apel reţinând următoarele:

"În contextul în care, iniţiativa constituirii asociaţiei a aparţinut inculpatului A., care a avut calitatea de preşedinte al comitetului de conducere, iar contractele de arendare şi concesiune a suprafeţei de 320 ha., teren cu destinaţia de păşune, au fost semnate în numele unităţii administrativ-teritoriale a Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, tot de către inculpatul A., în calitate de primar al localităţii, deşi acesta avea cunoştinţă că o astfel de atribuţie revenea, exclusiv, Consiliului Local Sălătrucel, încălcând dispoziţiile art. 36 şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, obţinând un folos patrimonial pentru asociaţia pe care o conducea şi, implicit, pentru sine, întrucât a beneficiat de majorarea patrimoniului asociaţiei cu sume mari de bani cu titlu de subvenţii APIA (la momentul înfiinţării asociaţiei contribuind cu sume de bani alături de inculpaţii D. şi C. la constituirea patrimoniului acesteia), în cauză este întrunită tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 301 alin. (1) C. pen., în modalitatea normativă constând în «fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii, prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine."

Potrivit art. 301 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de conflict de interese constă în fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii, prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II, inclusiv, sau pentru altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.

Raportând considerentele teoretice de mai sus la cazul concret, se observă că aspectele invocate în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. (privitoare la infracţiunea de conflict de interese) nu sunt prevăzute de legea penală, se circumscriu doar formal cazului de casare indicat, deoarece din examinarea motivelor invocate de inculpat reiese că acesta solicită, în realitate, o reapreciere a materialului probator şi a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte conchide că, în speţă, starea de fapt reţinută prin decizie cu privire la contribuţia inculpatului A. corespunde laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., criticile tangenţiale aduse de recurent încadrării juridice neputând fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

În consecinţă, motivul de recurs în casaţie invocat este nefondat, în condiţiile în care criticile acestuia vizează, de fapt, netemeinicia deciziei penale, aspecte care exced obiectului verificării în cadrul recursului în casaţie. Scopul recursului în casaţie constă în verificarea legalităţii hotărârii pronunţate de instanţa de apel, Înalta Curte verificând doar în ce măsură faptele descrise în hotărârea definitivă sunt sau nu prevăzute de legea penală. Rediscutarea probatoriului care a condus la stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului excede limitelor recursului în casaţie.

Prin urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica formulată de inculpat potrivit căreia aspectele reţinute de instanţa de apel ar fi nefondate şi că ar denota o ignorare a normelor de drept care reglementează funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv cele cuprinse în O.G. nr. 26/2000, act normativ care în cuprinsul art. 1 alin. (1) şi (2) ar conţine dispoziţia potrivit căreia asociaţiile sunt " persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial" şi că potrivit aceluiaşi temei legal chiar şi în condiţiile în care desfăşurarea unor activităţi se face în interes personal, scopul ar fi tot nepatrimonial.

Dispoziţiile invocate nu pot fi reţinute în ceea ce priveşte modalitatea concretă în care a funcţionat această formă asociativă, având în vedere, pe de o parte că unele din acţiunile concrete întreprinse de organele de conducere ale acesteia au făcut obiectul prezentului dosar penal, iar pe de altă parte, nu pot constitui nici cauza justificativă a exercitării unui drept sau a îndeplinirii unei obligaţii, prevăzute de art. 21 din C. pen., deoarece temeiurile legale invocate nu îi recunoşteau inculpatului A. dreptul ca, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, având calitatea de funcţionar public, respectiv primar al comunei Sălătrucel, să îndeplinească un act ori să participe la luarea unei decizii, prin care să se obţină, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului că infracţiunea de conflict de interese a fost dezincriminată prin Decizia nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Înalta Curte reţine că infracţiunea de conflict de interese din prezenta cauză nu vizează situaţia privind o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, ci la varianta normativă a textului privind obţinerea unui folos patrimonial pentru sine, în mod indirect.

Totodată, având în vedere cazul de casare invocat prin prisma criticilor susţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea, or, infracţiunea de conflict de interese în varianta din prezenta cauză nu a fost dezincriminată prin Decizia nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale, în sarcina inculpatului reţinându-se obţinerea, în mod indirect, pentru sine a unui folos patrimonial şi nu varianta normativă privind raporturile comerciale.

În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat relativ la faptul că a fost condamnat direct în apel fără a se administra probe, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen. prin raportare la art. 420 şi art. 421 din C. proc. pen., potrivit cărora, legiuitorul român a atribuit instanţelor de apel competenţe depline de reevaluare a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, inclusiv prerogativa de a statua asupra chestiunii vinovăţiei acuzatului, în măsura în care readministrarea probelor determinante pentru clarificarea acestei problematici conduce instanţa de control judiciar la o concluzie diferită de cea exprimată de judecătorul desemnat în primul grad.

În acest cadru normativ a fost pronunţată şi soluţia de condamnare a recurentului A. pentru infracţiunile prev de art. 321 alin. (1) din C. pen., art. 323 din C. pen., art. 301 alin. (1) din C. pen., instanţa de apel a statuat asupra vinovăţiei inculpatului ulterior administrării probatoriului relevant, concretizat în înscrisuri, aşa cum rezultă din Încheierea din 30 aprilie 2018. Mai mult, instanţa a reţinut că soluţia de achitare dispusă în cauză pentru infracţiunea de conflict de interese nu se fundamentează pe declaraţiile martorilor solicitaţi de procuror, ci pe chestiuni de drept cu referire expresă şi la decizia Curţii Constituţionale.

Rezultă că, prin urmare, critica formulată sub acest aspect este neîntemeiată, fiind respectate exigenţelor convenţionale în materia drepturilor omului, condamnarea recurentului de către instanţa de apel, după pronunţarea unei soluţii de achitare, nu contravine dispoziţiilor în materie penală.

Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că, deşi se invocă în susţinerea cererii dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., argumentele aduse se circumscriu doar formal cazului de casare indicat în cererea de recurs în casaţie.

2. Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat C. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul au fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, recurentul inculpat C., atât în motivarea scrisă a cererii sale, cât şi oral, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi să se dispună achitarea, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În motivarea cererii, a susţinut că instanţa de apel a dispus condamnarea, fără a mai administra alte probe, aspect ce ar fi condus la încălcarea principiilor desprinse din jurisprudenţa CEDO. A invocat existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege ce constituie alte cazuri în care punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este împiedicată, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a şi lit. d) din C. proc. pen., distincte de acela al neprevederii faptei în legea penală, de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din acelaşi cod, fiind greu de crezut că, în concepţia legiuitorului, înţelesul sintagmei de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. este diferit de cel la care se referă cazul de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 7 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese, inculpatul a menţionat că prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională, şi întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unor raporturi comerciale între inculpatul A. şi F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, şi nici a obţinerii unui folos de către inculpatul A., instanţa trebuia să dispună achitarea pentru complicitatea la această infracţiune prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 301 alin. (1) din C. pen.

Totodată, a criticat decizia instanţei de apel, întrucât, fără să administreze alte probe în afara celor administrate de instanţa de fond, a reţinut vinovăţia şi a dispus condamnarea ca şi complice, încălcându-se dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, principiul nemijlocirii probelor ce permite instanţei să perceapă direct faptele şi împrejurările relatate de părţi sau martori, precum şi reacţiile acestora la întrebările adresate.

A susţinut că activitatea asociaţiei este reglementată de O.G. nr. 26/2000, care în cuprinsul art. 1 alin. (1) şi (2) conţine dispoziţia potrivit căreia asociaţiile sunt " persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial" şi că, potrivit aceluiaşi temei legal, chiar şi în condiţiile în care desfăşurarea unor activităţi se face în interes personal, scopul ar fi tot nepatrimonial. De asemenea, între inculpatul A. şi F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel nu au existat raporturi de muncă şi nici raporturi comerciale atâta timp cât timp asociaţia nu desfăşoară activităţi comerciale, având un scop nepatrimonial, conform O.G. nr. 26/2000.

De asemenea, a mai susţinut că probele administrate în cauză nu au evidenţiat împrejurarea potrivit căreia subvenţiile s-ar fi obţinut pentru o rudă sau afin până la gradul al II lea cu inculpatul şi nici că au fost obţinute personal de inculpat, astfel încât apreciază ca actele materiale de executare reţinute în sarcina sa nu sunt circumscrise unei fapte prevăzute de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000, a susţinut că nu s-a făcut dovada că a acţionat cu intenţie directă în scopul obţinerii de fonduri europene, făcând în acest sens trimitere la o parte din probatoriul administrat în cauză.

Analizând motivele de recurs în casaţie astfel invocate de inculpatul C., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii definitive nu antamează aspecte de nelegalitate, ci, în realitate, inculpatul contestă însuşi fundamentul soluţiei de condamnare, solicitând o reanalizare a situaţiei sale juridice, prin reaprecierea probatoriului administrat în cauză.

Astfel cum s-a subliniat şi în analiza căii de atac declarată de inculpatul A., evaluarea pe care Înalta Curte o realizează în calea extraordinară a recursului în casaţie este limitată la chestiuni exclusiv de drept.

Statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă ori suportul probator al concluziilor sale nu pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie, controlul acesteia din urmă fiind strict limitat la corespondenţa dintre starea de fapt stabilită, în mod definitiv, prin hotărârea atacată, şi conţinutul legal al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Or, în speţă, principalele critici aduse de recurentul inculpat vizează elemente esenţial circumscrise atitudinii subiective pe care ar fi avut-o la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea pentru lipsa vinovăţiei, precum şi existenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, pornindu-se de la alegaţia lipsei intenţiei şi a cauzei de neimputabilitate în săvârşirea faptelor şi continuându-se contestarea situaţiei de fapt şi a modului de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel sub acest aspect.

Finalitatea demersului recurentului este, în mod neechivoc, aceea a reevaluării suportului probator al concluziei instanţei de apel privind atitudinea sa faţă de faptă şi urmările ei, finalitate care nu este, însă, proprie examinării tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunilor comise şi excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Situaţia de fapt reţinută constă în aceea că inculpatul C. în calitate de consilier local în cadrul Primăriei Sălătrucel, cât şi în calitatea de secretar al Asociaţiei locale a Crescătorilor de Bovine, Ovine, Porcine şi Albine alături de inculpaţii A., B. şi E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie, au înlesnit şi ajutat pe inculpatul D. să folosească şi să prezinte la APIA - Centrul judeţean Vâlcea, Contractele de concesionare şi de arendare înregistrate sub nr. x/22 aprilie 2010, cât şi declaraţii inexacte sau incomplete, cu privire la folosinţa efectivă a unor suprafeţe de teren de către F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, având drept consecinţă obţinerea pe nedrept de fonduri europene în sumă totală de 1.188.589,76 RON.

S-a mai reţinut că inculpatul D., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii APIA - Centrul judeţean Vâlcea, în contextul folosirii şi prezentării în campaniile 2010, 2011, 2012, a contractului de concesionare şi contractului de arendare anterior menţionate, aceasta având drept rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri de la bugetul naţional în sumă totală de 125.881,17 RON.

Inculpatul C., alături de inculpaţii A., B. şi E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie au înlesnit şi ajutat, pe inculpatul D. să folosească şi să prezinte la APIA - Centrul judeţean Vâlcea, contractele de concesionare şi de arendare în discuţie, având drept consecinţă obţinerea pe nedrept de fonduri de la bugetul naţional în sumă totală de 125.881,17 RON.

De asemenea, inculpatului A., în calitate de primar al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, a îndeplinit acte şi a participat la luarea unor decizii (în contextul încheierii şi derulării în campaniile anilor 2010, 2011 şi 2012 a Contractului de concesionare nr. x/22 aprilie 2010 şi a Contractului de arendare nr. x/22 aprilie 2010 - înregistrat sub nr. x/22 aprilie 2010 atât la Consiliul Local Sălătrucel, cât şi la Primăria comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea) prin care s-au realizat atât direct, cât şi indirect, foloase materiale pentru sine şi pentru G. Sălătrucel, judeţul Vâlcea, în cadrul căreia deţinea funcţia de preşedinte. În acest context, inculpaţii D., C. şi E. au înlesnit şi ajutat, cu intenţie, pe inculpatul A. să încheie în condiţii frauduloase şi într-o evidentă stare de conflict de interese contractele de concesionare şi de arendare anterior menţionate, participând efectiv la întocmirea şi semnarea acestora.

În raport de aspectele teoretice de mai sus faţă de cauza concretă, se observă că argumentele invocate de inculpat în sensul că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, se circumscriu doar formal cazului de casare indicat, deoarece din examinarea motivelor invocate de inculpatul C. reiese că acesta solicită, în realitate, o reapreciere a materialului probator şi a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că inculpatul C. a fost implicat infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, este specifică evaluării unor elemente esenţialmente de fapt, care nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sau a altui motiv expres prevăzut de lege.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, Înalta Curte nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea definitivă recurată.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Verificările pe care instanţa de recurs le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prev de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., astfel cum solicită şi inculpatul, teză care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că argumentele apărării inculpatului vizează chestiuni de fapt şi tind la o reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat, în realitate, inculpatul nu contestă un element de tipicitate a infracţiunilor reţinute în sarcina sa, ci însuşi fundamentul soluţiei de condamnare, solicitând reaprecierea probatoriului administrat şi pronunţarea unei soluţii de achitare, or, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea hotărârii numai sub aspectul chestiunilor de drept şi nu de fapt.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului, Înalta Curte reţine că nu are relevanţă dacă sprijinul moral sau material a fost acordat de o persoană care nu a avut calitatea de funcţionar public, cum este cazul inculpatului, sub aspectul participaţiei sub forma complicităţii impunându-se condiţia calităţii de funcţionar public numai subiectului activ al infracţiunii, ca autor.

Pe de altă parte, contrar celor susţinute de apărarea inculpatului C., Înalta Curte constată că maniera în care faptele inculpatului au fost reţinute de instanţa de apel a făcut posibilă efectuarea examenului de tipicitate obiectivă privind infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea, fiind astfel neîntemeiată susţinerea apărării că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora.

Concluzionând, Înalta Curte constată că inculpatul nu a invocat veritabile aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, subsumate cazului de casare prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ci a circumscris criticile aduse hotărârii atacate chestiunilor de fapt reţinute de către instanţe prin soluţiile pronunţate în cauză.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, neîntemeiate sunt şi criticile referitoare la dezincriminarea faptei ca urmare a Deciziei nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale, criticile privind nerespectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 26/2000, pentru argumentele anterior menţionate în cadrul analizării recursului în casaţie formulat de inculpatul A., distinct argumentele recurentului aduc în discuţie încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, privind principiul nemijlocirii probelor, privind dreptul la un proces echitabil, aspecte care nu se regăsesc în cauză.

3. Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurenta inculpată B. a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpata au fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, recurenta inculpată B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi să se dispună achitarea în cauză, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În motivarea cererii, inculpata B. a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel ar fi reformat hotărârea instanţei de fond, dispunând condamnarea şi pentru infracţiunea de conflict de interese, fără a se mai administra alte probe, aspect ce ar fi condus la încălcarea principiilor desprinse din jurisprudenţa CEDO.

A susţinut acelaşi critici ca şi ceilalţi doi inculpaţi, referitoare la dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, precum şi faptul că între inculpatul A. şi F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel nu au existat raporturi şi nici raporturi comerciale atâta timp cât timp asociaţia nu desfăşoară activităţi comerciale, având un scop nepatrimonial conform O.G. nr. 26/2000.

Un alt aspect precizat de inculpată, susţinut şi de ceilalţi doi inculpaţi, este cel potrivit căruia, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, precum şi cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6 din 28 februarie 2017 pronunţata în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, a fost dezincriminată fapta, precum şi faptul că şi în ipoteza existenţei unui raport comercial dintre I. şi asociaţie, fapta ar fi dezincriminată, potrivit deciziilor indicate.

Totodată, a mai susţinut că probele administrate în cauză nu au evidenţiat împrejurarea potrivit căreia subvenţiile s-ar fi obţinut pentru o rudă sau afin până la gradul al II-lea cu inculpatul şi nici că au fost obţinute personal de inculpat, astfel încât a apreciat ca actele materiale de executare reţinute în sarcina sa nu sunt circumscrise unei fapte prevăzute de legea penală. În plus, inculpata a susţinut că "nu a avut nici un fel de raporturi cu Asociaţia", nu a luat nicio decizie privind asociaţia şi nu a obţinut nici un folos material de pe urma acesteia.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea 78/2000, inculpata a susţinut că nu s-a făcut dovada că a acţionat cu intenţie directă în scopul obţinerii de fonduri europene, făcând în acest sens trimitere la o parte din probatoriul administrat în cauză.

Analizând motivele de recurs în casaţie astfel invocate de inculpata B., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii definitive nu antamează aspecte de nelegalitate, ci în realitate, inculpata contestă fundamentul soluţiei de condamnare, solicitând o reanalizare a situaţiei juridice, prin reaprecierea probatoriului administrat în cauză, ca şi ceilalţi doi inculpaţi.

Astfel cum s-a subliniat şi în analiza căii de atac declarate de inculpaţii A. şi C., a căror situaţie juridică este similară, evaluarea pe care Înalta Curte o realizează în calea extraordinară a recursului în casaţie este limitată la chestiuni exclusiv de drept.

Statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă ori suportul probator al concluziilor sale nu pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie, controlul acesteia din urmă fiind strict limitat la corespondenţa dintre starea de fapt stabilită, în mod definitiv, prin hotărârea atacată, şi conţinutul legal al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În speţă, principalele critici aduse de recurenta inculpată vizează elemente esenţial situaţie de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă, precum şi elemente circumscrise atitudinii subiective pe care ar fi avut-o la săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnată, pornindu-se de la alegaţia lipsei intenţiei în săvârşirea faptelor şi continuându-se cu evidenta contestare a modului de apreciere a probatoriului administrat sub acest aspect.

Finalitatea demersului recurentei este, în mod neechivoc, aceea a reevaluării suportului probator al concluziei instanţei de apel, finalitate care nu este, însă, proprie examinării tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunilor comise şi excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Situaţia de fapt reţinută cu privire la inculpata B. constă în aceea că, alături de inculpaţii A., C. şi E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie au înlesnit şi ajutat pe inculpatul D. să folosească şi să prezinte la APIA - Centrul judeţean Vâlcea, Contractele de concesionare şi de arendare înregistrate sub nr. x/22 aprilie 2010, cât şi declaraţii inexacte sau incomplete, cu privire la folosinţa efectivă a unor suprafeţe de teren de către F., Ovine, Porcine şi Albine Sălătrucel, judeţul Vâlcea, având drept consecinţă obţinerea pe nedrept de fonduri europene în sumă totală de 1.188.589,76 RON.

Inculpata B. alături de inculpaţii A., C. şi E., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie au înlesnit şi ajutat pe inculpatul D. să folosească şi să prezinte la APIA - Centrul judeţean Vâlcea, contractele de concesionare şi de arendare în discuţie, având drept consecinţă obţinerea pe nedrept de fonduri de la bugetul naţional în sumă totală de 125.881,17 RON.

În mod similar, inculpata B., în calitate de secretar în cadrul Consiliului Local al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, cu intenţie - prin omisiunea de a informa consiliul local şi instituţia prefectului cu privire la concesionarea sau arendarea suprafeţei de 320 ha şi înregistrând contractele în cauză pentru a le conferi o falsă aparenţă de legalitatea - a înlesnit şi ajutat în împrejurările mai sus arătate, pe inculpatul A. să încheie în condiţii frauduloase şi într-o evidentă stare de conflict de interese contractul de concesionare (participând efectiv la întocmirea şi semnarea acestuia) şi cel de arendare anterior menţionate.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că inculpata au acţionat, a fiabilităţii acestor mijloace ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi statuările instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei şi excede vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Raportând aspectele teoretice de mai sus la cazul concret, Înalta Curte constată că argumentele invocate în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatei B. nu sunt prevăzute de legea penală, se circumscriu doar formal cazului de casare indicat, deoarece din examinarea motivelor invocate de inculpată reiese că acesta solicită, în realitate, o reapreciere a materialului probator şi a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel.

Astfel, Înalta Curte reţine că din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În contextul stării de fapt reţinută cu titlu definitiv, evaluând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că, în concret fondul criticilor au are ca premisă negarea vinovăţiei, deşi situaţia a fost stabilită în mod definitiv şi nu mai poate fi contestată. Analiza ce se solicită de către inculpată presupune reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic, or, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia ori interpretarea probatoriului excedează cazului de casare prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acest temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept şi nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute.

Referitor la critica recurentei inculpate ce vizează dezincriminarea infracţiunii de conflict de interese în raport de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, se constată că prin decizia recurată, s-a reţinut că întrunirea tipicităţi obiective şi subiective a infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 301 alin. (1) din C. pen., în modalitatea normativă constând în - fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii, prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine şi nu pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani, astfel încât nu se poate vorbi despre dezincriminarea faptei concrete săvârşite de inculpată.

Neîntemeiată este şi critica formulată de inculpată, potrivit căreia aspectele reţinute de instanţa de apel ar fi nefondate şi că ar denota o ignorare a normelor de drept care reglementează funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor, respectiv cele cuprinse în O.G. nr. 26/2000, având în vedere că dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 26/2000 constituie cadrul general pentru exercitarea dreptului la libera asociere, dreptul de asociere fiind un drept fundamental, astfel încât, dispoziţiile legale invocate de inculpată vizează procedura de constituire, de dobândire a personalităţii juridice a asociaţia şi nu pot fi reţinute în mod valabil cu privire la modalitatea concretă în care a funcţionat această formă asociativă, prin urmare, dispoziţiile invocate nu pot constitui nici cauza justificativă a exercitării unui drept sau a îndeplinirii unei obligaţii, prevăzută de art. 21 din C. pen.

De asemenea, susţinerea că inculpata personal nu a obţinut vreun folos material de pe urma ajutorului acordat fratelui său, inculpatul A., este lipsită de relevanţă având în vedere că priveşte situaţia de fapt şi nu poate constitui o critică în cadrul cazului de casare prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la criticile aduse de inculpată deciziei atacate cu referire la soluţia vizând infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. vizează aspecte privind latura subiectivă a infracţiunii, şi, pe cale de consecinţă, nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Referitor la critica privind condamnarea direct în apel, Înalta Curte, reţine, ca şi în cazul celorlalţi doi recurenţi, că legiuitorul român a atribuit instanţelor de apel competenţe depline de reevaluare a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 417 din C. proc. pen., inclusiv prerogativa de a statua asupra chestiunii vinovăţiei acuzatului, în măsura în care readministrarea probelor determinante pentru clarificarea acestei problematici conduce instanţa de control judiciar la o concluzie diferită de cea exprimată de judecătorul desemnat în primul grad.

În acest cadru normativ a fost pronunţată şi soluţia de condamnare a celor trei recurenţi pentru cele două infracţiuni menţionate, instanţa de apel statuând asupra vinovăţiei inculpaţilor în condiţiile în care inculpaţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, au refuzat să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, nesolicitând alte probe, nu contravine încălcării art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, critica formulată sub acest aspect fiind neîntemeiată.

De altfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu s-a impus administrarea probei testimoniale solicitată de parchet şi nici nu s-a impus din oficiu, având în vedere dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., întrucât în cauză soluţia de achitare a inculpaţilor de către instanţa de fond s-a fundamentat exclusiv pe interpretarea înscrisurilor aflate la dosar şi a dispoziţiilor legale în materie, apreciindu-se că depoziţiile martorilor nu au relevanţă asupra îndeplinirii condiţiilor pentru existenţa infracţiunilor pentru care s-a dispus achitarea.

Prin urmare, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţa de apel, în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte nefiind abilitată să dea o nouă interpretare a materialului probator şi să reţină o altă situaţie de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea definitivă, or, criticile formulate de recurenţi vizează reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de achitare

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, se impune constatarea că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi sunt prevăzute de legea penală, iar motivele invocate nu se subsumează cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prin cererile de recurs în casaţie inculpaţii A., B. şi C. nu au invocat aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, subsumate cazului de recurs în casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ci, în esenţă, au circumscris criticile hotărârilor atacate chestiunilor de fapt, reinterpretării probatoriului, ceea ce excedează scopului şi recursului în casaţie astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 din C. proc. pen., şi în consecinţă, susţinerile inculpaţilor privind condamnarea lor pentru o faptă neprevăzută de legea penală sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte critica inculpaţilor prin raportare la decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015, Înalta Curte reţine că prin decizia menţionată s-a reţinut că prevederile art. 253 din C. pen. din 1969 au fost preluate în art. 301 din C. pen. în vigoare, iar potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie. Noţiunile de "soţ", "rudă" şi "afin", precum şi cele de "raporturi de muncă" şi "raporturi comerciale" nu sunt definite în cuprinsul titlului X al părţii generale a C. pen., fiind aplicabile, prin urmare, din perspectiva prevederilor art. 301 din C. pen., definiţiile date acestora în celelalte ramuri de drept şi care constituie legi generale în raport cu dispoziţiile dreptului penal în vigoare. Curtea Constituţională a arătat că, spre deosebire de noţiunile menţionate, noţiunea de raport comercial nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare, ca urmare a abrogării, prin dispoziţiile art. 230 lit. c) şi i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a Codicelui de comerţ din 1887 şi a Codului comercial Carol al II-lea, şi nici nu poate fi dedusă prin interpretarea dispoziţiilor civile în vigoare, întrucât aceasta este folosită într-un alt context şi în mod izolat, spre exemplu, în cuprinsul prevederilor art. 255 din C. civ. referitor la raporturile de drept internaţional privat. Aşadar, s-a reţinut că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din C. pen. este lipsită de claritate şi previzibilitate, nepermiţând determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii de conflict de interese.

Or, având în vedere faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii din prezenta cauză, în mod evident, Decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015 nu este incidentă în speţă. Astfel, aşa cum, în mod corect, s-a reţinut în decizia recurată, din ansamblul probator a rezultat că inculpatul A. a avut iniţiativa constituirii asociaţiei, obţinând un folos patrimonial pentru asociaţia pe care o conducea, şi implicit pentru sine, întrucât a beneficiat de majorarea patrimoniului asociaţiei cu sume mari de bani cu titlu de subvenţii APIA şi a obţinut un folos patrimonial pentru asociaţia pe care o conducea, cu ajutorul inculpaţilor B. şi C.. Inculpatul A. este acuzat că, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte prin care s-a realizat, indirect, un folos patrimonial pentru un asociaţia pe care o conducea sau pentru sine, iar nu pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale. Totodată, în sarcina inculpaţilor B. şi C., faţă de care s-a reţinut forma complicităţii, respectiv au acceptat şi au ajutat la încheierea contractelor de arendare având drept scop obţinerea pe nedrept de fonduri, obţinând astfel foloase materiale, s-a reţinut infracţiunea de complicitate de la conflict de interese.

Concluzionând, invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015 nu are legătură cu obiectul judecăţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 90 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 548/A din 25 mai 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi A., B. şi C. la plata sumei de câte 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A., B. şi C. în sumă de câte 90 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - LM