Whether seizing assets at a third-party location without explicit judicial authorization constitutes abuse in office and intellectual forgery where ownership was previously verified.

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 20/P din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 din C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 38 din C. pen., privind concursul de infracţiuni.

În sarcina inculpatei A. s-a reţinut că în perioada 24 februarie 15 - 13 mai 2015, în calitatea sa de executor judecătoresc, cu intenţie directă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale constând în exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, în cadrul Dosarului execuţional nr. x/2014 a vătămat interesele legitime ale persoanei vătămate B. prin îngreunarea posibilităţii formulării unor contestaţii la executare, nefiind consemnate în actele execuţionale chestiuni reale, ci fapte imaginare şi a cauzat persoanei vătămate C., reprezentant al SC D. SRL, un prejudiciu de 67.920 prejudiciu compus din valoarea animalelor, proprietatea sa, de care a fost deposedat ilegal, precum şi beneficiul nerealizat. Totodată, s-a reţinut că inculpata A. a consemnat în cuprinsul proceselor-verbale întocmite, menţiuni nereale privind locul unde a avut loc executarea, adică Ciocârlia, str. x şi nu ferma SC D. din extravilanul comunei, dar şi că a omis cu intenţie consemnarea incidentelor execuţionale descrise în cuprinsul actului de acuzare.

Starea de fapt reţinută a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţilor civile B. şi C., declaraţii de martori E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 15 iulie 2015, formându-se Dosarul cu nr. x/2015. Curtea de Apel Constanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. d) din C. proc. pen., în considerarea calităţii de executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a inculpatei A.. Cauza a parcurs procedura camerei preliminare, constatându-se legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul purtând nr. x din data de 3 iulie 2015 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind inculpata A., cercetată pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 38 din C. pen., privind concursul de infracţiuni, după ce au fost respinse, cererile inculpatei formulate prin intermediul apărătorului ales, prin încheierea cu nr. 79/P/CP din data de 21 octombrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, definitivă prin Încheierea nr. 117 din data de 28 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul cu nr. x/2015.

Cercetarea judecătorească a început la data de 4 martie 2016, Curtea dând citire actului de sesizare al instanţei, aducând la cunoştinţă inculpatei fapta care face obiectul acuzării, iar la acelaşi termen aceasta a dat prima declaraţie. În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate nemijlocit mijloacele de probă propuse prin actul de sesizare al instanţei şi enumerate anterior, precum şi mijloacele de probă apreciate necesare, concludente şi utile cauzei, încuviinţate de Curte, în apărare, inculpatului, respectiv declaraţii de martori O., P., Q., R., S., proba cu înscrisuri constând în emiterea unor adrese către ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa prin care să se solicite copia bilanţurilor înregistrate la organul fiscal pentru anii 2011, 2012, 2013, 2014 de către SC T. SRL, SC D. SRL şi SC U. SRL, către V. prin care s-a solicitat documentaţia, care a stat la baza eliberării adresei cu nr. 408 din data de 30.05.2014, către Oficiul registrului Comerţului, prin care s-a solicitat istoricul SC T. SRL cu sediul în Ciocârlia de Jos, jud. Constanţa, SC D. SRL, cu sediul în Vama Veche, jud. Constanţa şi SC U. SRL, cu sediul în Ciocârlia de Jos, jud. Constanţa, către Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, prin care s-a solicitat să se comunice Curţii, data de la care animalele aflate în exploataţia RO x, aparţinând SC T. SRL ar fi trecut în proprietatea lui C., având nr. de exploataţie RO x, şi caracterizări ale inculpatei A., provenind de la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de la numiţii W., X., Y., Z., AA., persoane ce o cunosc.

Analizând mijloacele de probă administrate în stabilirea situaţiei de fapt, prima instanţă a reţinut că inculpata este acuzată că în calitatea sa de executor judecătoresc şi-a exercitat defectuos atribuţiunile de serviciu, în cadrul Dosarului execuţional nr. x/2014, înregistrat la biroul executorului judecătoresc A., încălcând dispoziţiile art. 624 pct. 1 din C. proc. civ. conform cărora:

"Executarea silită se efectuează prin 1. Urmărirea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului sau aparţinând terţilor ţinuţi să răspundă în condiţiile legii, pentru obligaţiile debitorului, în scopul îndestulării creditorilor", art. 679 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. "Dacă din lege nu rezultă contrariul, pentru toate actele de executare efectuate, în cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale, care vor cuprinde următoarele menţiuni: h) consemnarea explicaţiilor, opoziţiilor şi obiecţiunilor participanţilor la executare şi art. 681 alin. (2) din C. proc. civ. "Identificarea bunurilor urmăribile şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane, decât cel al debitorului se pot face, în lipsa acordului persoanei respective, numai cu autorizarea prealabilă a instanţei de executare, dată potrivit art. 680 alin. (2)."

Prima instanţă, coroborând mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza judecăţii, a concluzionat că nu este conturată starea de fapt reţinută în actul de inculpare, în sensul că faptele nu fost săvârşite de inculpată, cu vinovăţia cerută de lege, neputându-se reţine nici intenţia, dar nici culpa executorului judecătoresc, cu ocazia punerii în executare a Sentinţei civile nr. 656 din 23 aprilie 2014 a Judecătoriei Medgidia. Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală cu nr. 656 din 23 aprilie 2014 Judecătoria Medgidia a admis cererea formulată de creditorul SC BB.

Constanţa, cu sediul în Constanţa, str. x în contradictoriu cu SC T. SRL Ciocârlia, cu sediul în loc. Ciocârlia, jud. Constanţa, ordonând totodată debitoarei să plătească în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii suma de 10.261 RON, reprezentând contravaloare debit, suma de 23.320 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate, până la data de 30 noiembrie 2013 şi în continuare până la achitarea efectivă a debitului, precum şi suma de 200 de RON reprezentând contravaloare taxă timbru şi suma de 1.500 RON contravaloare taxă avocat.

În considerarea acestei hotărâri judecătoreşti, SC BB. s-a adresat executorul judecătoresc A. cu o cerere de executare silită, astfel că executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Medgidia încuviinţarea executării silite, cerere ce a fost admisă de instanţă, prin Încheierea nr. 1767 din data de 25 septembrie 2014. Inculpata A. a emis la data de 21 octombrie 2014 somaţie către SC T. SRL, somaţie primită de B. la data de 31 octombrie 2014; aceasta din urmă fiind asociat şi administrator al societăţii creditoare. Ulterior a fost emisă o nouă somaţie, către societate la data de 20 februarie 2015, dar şi solicitări de poprire pe conturi către băncile din România şi demersuri pentru identificarea bunurilor aflate în proprietatea SC T.

În cadrul acestor demersuri legale i s-a comunicat inculpatei de către APIA că SC T. SRL deţine 32 bovine, pentru care încasează subvenţii, comunicându-i şi numărul crotaliilor animalelor, precum şi o copie a registrului exploataţiei, din care reieşeau acestea. În plus, executorului judecătoresc i-a fost confirmată deţinerea în proprietate a animalelor de către SC T. SRL de către medicul veterinar CC., cât şi în urma verificării prin accesarea bazei de date a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. S-a stabilit că executorul judecătoresc s-a deplasat la datele de 24 aprilie 2015 şi de 13 mai 2015 la sediul SC T., din localitatea Ciocârlia, str. x, apoi la o fermă aflată în unde aflase că se găseau animalele aparţinând SC T.

SRL, de unde a ridicat mai multe animale: vaci de lapte - prima dată un nr. de 3 şi apoi un nr. de 13, pe care le-a identificat în baza numărului crotaliului, pe care fiecare dintre animale îl purta. În ambele împrejurări, au fost încheiate procese-verbale, ce cuprind consemnările executorului judecătoresc privitor la desfăşurarea executării silite, despre care acuzarea susţine că ar cuprinde menţiuni nereale.

Audiată, în faţa primei instanţe, inculpata a susţinut că a consemnat toate aspectele celor două episoade execuţionale şi că niciunul dintre membrii DD. nu i-a relatat că animalele, pe care le-a ridicat nu ar fi fost proprietatea SC T. SRL, ci ale societăţii administrate de C. şi nici nu i - au prezentat vreun document, în acest sens. Referitor la prezenţa unui avocat al DD., inculpata a precizat că s-a prezentat o persoană, care a afirmat că este avocat şi că vrea să-i prezinte o serie de înscrisuri într-o cameră separată a fermei, dar cum acea persoană nu a vrut să prezinte o dovadă a calităţii de avocat, a refuzat să discute cu acea persoană. Din cuprinsul procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc A., la data de 24 februarie 2015, cu prilejul primului episod execuţional, reiese că s-a prezentat la faţa locului H., care a declarat că terenul e al unei societăţi comerciale, iar firma este a fiului său, C.

În urma analizării probatoriului administrat, Curtea a înlăturat ca nesincere declaraţiile martorilor M. şi N., declaraţia martorului K. fiind apreciată ca parţial sinceră, iar din coroborarea probelor a rezultat că inculpata A., cu ocazia desfăşurării executării silite a respectat dispoziţiile instanţei, care a încuviinţat executarea silită faţă de SC T. SRL, încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ., indicate de Parchet, în contextul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, nefiind dovedită.

Respectând dispoziţiile hotărârii judecătoreşti mai sus menţionate executorul judecătoresc s-a îndreptat strict împotriva debitorului/debitorilor menţionaţi în hotărâre: SC T. SRL; a consemnat, în procesele-verbale încheiate, locul executării, cu prilejul celor 2 episoade execuţionale explicaţiile, opoziţiile şi obiecţiunile persoanelor participante la executare, negăsindu-se în dosarul cauzei dovezi indubitabile că executorul a cunoscut că animalele ridicate aparţin altuia. De asemenea, s-a constatat că nu este incidentă situaţia în care se impunea identificarea şi efectuarea actelor de executare la domiciliul sau la sediul altei persoane decât cel al debitorului, în lipsa acordului persoanei respective, cu autorizarea prealabilă a instanţei de executare, nefiind necesară autorizarea prealabilă a instanţei, în situaţia în care titlul executoriu în discuţie este o hotărâre judecătorească. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 681 alin. (2) din C. proc. civ. nu pot fi interpretate decât în corelaţie directă cu dispoziţiile art. 680 alin. (1), (2) dar şi ale dispoziţiilor art. 681 alin. (1) din C. proc. civ., care conferă executorului judecătoresc dreptul de a identifica bunurile urmăribile ale debitorului şi a îndeplini asupra lor acte de executare la locul unde ele se găsesc.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. s-a apreciat că aceasta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, neconturându-se nici intenţia, dar nici culpa executorului judecătoresc, întrucât acesta a consemnat locul executării şi nu a omis consemnarea vreunui incident execuţional, în contextul în care din probele aflate în dosarul cauzei nu se desprinde, cu certitudine, că existat o atare situaţie, după cum am arătat şi anterior.

Nu în ultimul rând, Curtea a mai reţinut şi că, atât SC T. SRL dar şi SC U. SRL aveau sediul declarat în Ciocârlia, str. x, adresă la care s-a deplasat iniţial executorul judecătoresc, apoi a primit informaţia că animalele debitorului se găsesc într-o fermă de vaci, în extravilanul satului Ciocârlia de Jos, astfel că s-a deplasat la acea locaţie, unde s-a desfăşurat executarea silită, aspect ce apare consemnat în procesul-verbal din data de 13 mai 2015.

În fine, prima instanţă a apreciat că un argument în plus care pledează pentru achitarea inculpatei este şi acela că atâta vreme cât hotărârile pronunţate de instanţele civile cu privire la executarea creanţei în favoarea SC BB. SRL nu au fost desfiinţate, iar actele efectuate de către inculpată nu au fost atacate de către debitor ori de alte persoane interesate, nu poate fi reţinută intenţia ori culpa executorului judecătoresc în comiterea faptei.

Ca atare, Curtea a constatat că după administrarea întregului probatoriului nu s-a făcut dovada că în vreunul dintre cele două momente execuţionale, descrise în rechizitoriu, inculpata, în calitatea sa de executor judecătoresc a acţionat cu vinovăţie, în încălcarea atribuţiunilor de serviciu ori în cadrul consemnării menţiunilor în procesele-verbale de executare încheiate, în aceste împrejurări.

Constatându-se, aşadar, că lipseşte, sub aspectul laturii subiective, intenţia inculpatei A., de a comite faptele, aceasta acţionând în perimetrul dispoziţiilor legale ale C. proc. civ., cu respectarea dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a executării silite, Curtea a achitat inculpata şi a respins acţiunea civilă formulată de părţile civile B. şi C.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile B. şi C., solicitându-se, în esenţă, condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual şi obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile.

În motivele de apel, Ministerul Public a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate, apreciind că probatoriul administrat în cauză a dovedit vinovăţia inculpatei în comiterea infracţiunilor de care este acuzată şi că prima instanţă a analizat greşit probele, în mod greşit a înlăturat declaraţiile martorilor oculari M. şi N. şi în mod greşit nu a ţinut seama şi de declaraţiile, martorilor K., L. şi E., cât şi de restul actelor care duc spre vinovăţia inculpatei. S-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile C. proc. civ., întrucât inculpata, fără a avea încuviinţarea instanţei de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 681 alin. (2) C. proc. civ., a pătruns în incinta fermei (care nu era debitoare), fără acordul proprietarului fermei şi a ridicat trei vite. La data de 24 februarie 2015, pe lângă infracţiunea de abuz în serviciu, inculpata a comis şi infracţiunea de fals intelectual, deoarece a consemnat în procesul-verbal de executare că procedura s-a realizat la sediul debitoarei SC T. din Ciocârlia, str. x, în condiţiile în care executarea a avut loc la ferma din extravilanul localităţii Ciocârlia, aparţinând SC U. SRL (pentru a eluda dispoziţiile art. 681 alin. (2) C. proc. civ.) şi a omis să consemneze opoziţia la executare, făcută de adevăratul proprietar şi de debitorul care le avea doar în folosinţă. Cu toate că ştia că există opoziţie la executare şi obiecţiuni cu privire la calitatea de proprietar al debitorului SC T. SRL asupra animalelor, la data de 13 mai 2015 s-au mai ridicat 13 vite tot de la ferma SC U. SRL (deci nu de la sediul debitorului), menţionându-se iar necorespunzător adevărului că executarea s-a făcut la ferma de vaci a debitorului, aspect nereal, aşa cum s-a arătat anterior, săvârşind un al doilea act material al infracţiunii de fals intelectual. Nici la data de 13 mai 2015, executorul judecătoresc A. nu avea dovezi că cele 13 animale ridicate aparţin debitorului, încălcând în continuare art. 624 pct. 1 şi art. 681 alin. (2) C. proc. civ. şi săvârşind încă un act material al infracţiunii de abuz în serviciu.

Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că se impune admiterea ei şi obligarea inculpatei A. la plata sumei de 9.360 RON, reprezentând contravaloarea laptelui de care a fost lipsită SC T. SRL (care avea în exploatare vitele), societate administrată de B., aşa cum rezultă din raportul de expertiză zootehnică judiciară întocmit de expert S. în faza de urmărire penală.

Cu toate că şi SC D. SRL a fost păgubită prin ridicarea a 16 bovine (31a 24 februarie 2015 şi 13 la 13 mai 2015) cu o valoare de 49.200 RON, prejudiciul s-a recuperat prin restituirea în natură a animalelor în baza ordonanţei procurorului din data de 30 mai 2015.

În apelul lor, părţile civile au criticat sentinţa penală, întrucât prima instanţă a ales să dea preferinţă unor probe, acordându-le acestora greutate suficient de mare, astfel încât celelalte probe să pară că nu mai contează, pronunţând astfel o soluţie de achitare în condiţiile în care starea de fapt reţinută prin rechizitoriu a fost pe deplin dovedită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 iulie 2017, fixându-se aleatoriu prim termen de judecată la data de 5 septembrie 2018.

Prin încheierea din data de 5 septembrie 2017 Înalta Curte a încuviinţat readministrarea probei testimoniale solicitate de reprezentantul Ministerului Public şi din oficiu a dispus audierea, în calitate de martori a jandarmilor care au constituit dispozitivul ce a însoţit executorul judecătoresc pe parcursul actelor de executare silită.

Au fost audiaţi martorii M., N., F., I., K., EE., FF., GG., HH. şi II.

De asemenea, a fost audiată şi apelanta parte civilă B.

Analizând actele şi lucrările dosarului în temeiul efectului devolutiv al apelului, conform art. 417 C. proc. pen. Înalta Curte constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, faza de cercetare judecătorească şi completat în apel, nu conturează întrunirea elementelor constitutive ale tuturor infracţiunilor de care este acuzată inculpata.

Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând corect că faptele nu au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege.

Înalta Curte reţine că inculpata este acuzată de comiterea, în concurs, a două infracţiuni, respectiv abuz în serviciu şi fals intelectual.

Sub aspectul primei acuzaţii - abuz în serviciu - se reţine că în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare la data de 24 februarie 2015 Sentinţa civilă nr. 656 din 23 aprilie 2014 a Judecătoriei Medgidia prin care SC T. SRL trebuia să-i plătească S.C BB. SRL un debit de 10.261 RON şi 23.220 RON penalităţi de întârziere. Pentru recuperarea acestor sume de bani, executorul judecătoresc A. a indisponibilizat la data de 24 februarie 2015 un număr de 3 vite, iar la data de 13 mai 2015 alte 13 vite ce, nu aparţineau debitorului SC T., ci SC D. SRL, iar locul indisponibilizării nu a fost la sediul debitorului, ci al altei persoane juridice, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 624 pct. 1, art. 679 alin. (1) lit. h) şi art. 681 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen. fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale s-a statuat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care, prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". În considerentele acestei decizii s-a arătat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului.(…) În cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

Ministerul Public a subliniat că inculpata, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încălcat dispoziţiile art. 624 pct. 1, art. 679 alin. (1) lit. h) şi art. 681 alin. (2) C. proc. civ.

Aceste dispoziţii procesual civile reglementează modalitatea de executare silită a unei creanţe, dispoziţii care, aşa cum a constatat şi prima instanţă, au fost respectate întru-totul de inculpata A..

Parchetul a susţinut că inculpata, cu încălcarea dispoziţiilor art. 624 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cu care "executarea silita se efectuează prin: 1. urmărirea bunurilor mobile (...) ale debitorului", a executat bunuri care nu aparţineau debitoarei, ridicând în 24 februarie 2015 şi în 13 mai 2015 un număr total de 16 vite, ce aparţineau altei societăţi respectiv, SC D. SRL şi nu debitorului SC T. SRL. Actul prin care se atesta proprietatea asupra vitelor, respectiv adeverinţa nr. x din 30 mai 2014 a V., era emisă în urmă cu aproximativ 9 luni şi nu exprima actualitatea. Adeverinţa nr. x din 2 iunie 2014, emisă de medicul veterinar CC. care atesta că SC T. are în exploatare bovine, ovine, caprine, fără a da date de identificare a acestora, era emisă cu mai bine de 6 luni în urmă. În opinia Ministerului Public această adeverinţă nu atesta că societatea care exploatează animalele este şi proprietarul lor.

În consecinţă, inculpata trecând la executarea silită a datoriei pe care debitoarea SC T. o avea faţă de creditor fără a avea certitudinea că debitorul este proprietarul vitelor, în opinia acuzării constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că SC BB. a solicitat executarea silită a debitoarei SC T. SRL. În acest sens, executorul judecătoresc A. a solicitat Judecătoriei Medgidia încuviinţarea executării silite, cerere admisă prin Încheierea nr. 1767 din 25 septembrie 2014. Demarând procedura executării silite, inculpata A. a emis somaţie către debitoare în vederea achitării creanţei pe care o avea faţă de creditoarea SC BB.; în acelaşi timp inculpata a făcut demersuri pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale persoanei juridice debitoare. Astfel, A.P.I.A. Constanţa a comunicat faptul că SC T. SRL are în proprietate animale, aspect confirmat şi de medicul veterinar CC., care, audiat la instanţa de fond, a relatat că în evidenţele sale nu apărea vreo menţiune despre schimbarea proprietarului, animalele fiind proprietatea SC T. SRL, iar cel care trebuia să anunţe transferul animalelor era chiar debitorul. Conform aceleiaşi declaraţii, în luna mai 2014 a făcut verificări în teren şi "animalele apar în proprietatea SC T. SRL întrucât nimeni nu mi-a făcut o precizare contrară".

Chiar dacă acuzarea susţine că adeverinţele emise de A.P.I.A. şi de medicul veterinar, dar şi de alte autorităţi, sunt anterioare executării silite, nereflectând realitatea, probatoriul administrat nu a relevat o situaţie contrară în sensul că o terţă persoană era proprietara animalelor ridicate de inculpată cu prilejul executării silite a debitoarei SC T. SRL.

Înalta Curte reţine în totalitate argumentele primei instanţe - posibilitate conferită de practica CEDO potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (cauza Helle contra Finlanda), însă, suplimentar, vom face următoarele precizări pentru a răspunde criticilor scrise şi orale din apelurile declarate în cauză:

Cu referire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 624 pct. l C. proc. civ., se reţine că la dosar există acte care atestă faptul că debitoarea SC T. avea în proprietate animale şi că cele 16 animalele ridicate de executorul judecătoresc aparţineau debitoarei, aspect dovedit cu înscrisuri, respectiv raportul de constatare tehnico-ştiinţifică în care sunt menţionate etapele cu privire la calitatea de proprietar asupra bovinelor şi operaţiunile neefectuate de către SC D. SRL şi SC T.

Din actele dosarului rezultă că la data de 28 octombrie 2014 i s-a comunicat debitoarei SC T. SRL somaţia prin care i se punea în vedere să achite mai multe sume de bani (dosarul II/II dup), iar la data de 31 octombrie 2014, B. a primit aceste acte din cadrul dosarului execuţional, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare existent la fila nr. x, /III d.u.p. În intervalul 1 noiembrie 2014 (a doua zi de la data primirii de către B. a comunicării somaţiei emise de BEJ) - 16 noiembrie 2014 au fost emise un număr de 16 facturi reprezentând avans teren şi junici către SC D. SRL, pentru ca, în data de 17 noiembrie 2014, să se emită factura de stornare a celor 16 avansuri ce a determinat "reîntoarcerea" bovinelor în patrimoniul D.

Nu mai puţin, la fila x verso din acelaşi raport, în antepenultimul alineat, se reţine că "(...) SC T. SRL a înregistrat în evidenţa contabilă în anul 2012 cele 35 capete bovine achiziţionate de la SC D. SRL". Odată achiziţionate, aceste animale au devenit proprietatea SC T. începând cu anul 2012, nemaiprezentând, astfel, importanţă actul intitulat "PROCES-VERBAL DE CUSTODIE, încheiat, azi, 1 octombrie 2011" şi care a fundamentat acuzaţia formulată de procuror.

În raport de datele de mai sus, este evident faptul că operaţiunile efectuate de către SC T. SRL şi SC D. au fost făcute pentru a împiedica executarea silită: data de 31 octombrie 2014 (comunicare somaţie şi încheierea executorului) vs. 17 noiembrie 2014 când "proprietarul celor 35 capete bovine a devenit SC D.".

Faptul că proprietatea reală asupra celor 16 vite aparţinea debitoarei este dovedită şi de împrejurarea că nimeni nu a anunţat înstrăinarea animalelor către un alt proprietar, aspect ce se desprinde din declaraţiile părţilor civile C. şi B., dar şi a martorului H.

Se constată aşadar că inculpata, în calitate de executor judecătoresc, a respectat dispoziţiile legale, depunând toate diligenţele posibile pentru a evita păgubirea terţelor persoane.

Dispoziţiile art. 679 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. pretins a fi încălcate de către inculpată prevăd că executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale, în cuprinsul cărora va consemna explicaţiile, opoziţiile şi obiecţiunile participanţilor la executare.

Se constată că la fila x din vol. I/III- dup, se află procesul-verbal prin care B. a menţionat, OLOGRAF, faptul că,"Am dat suma de 10.000 RON în contul debitului datorat", situaţie ce determină concluzia firească a faptului că, odată ce a scris personal această menţiune, putea să menţioneze şi alte aspecte, atât în cuprinsul acestui proces-verbal, cât şi în cuprinsul procesului-verbal din data de 24 februarie 2015 unde a semnat şi a precizat, prin scriere olografă, "fără ştampilă".

De asemenea, procesul-verbal întocmit la data de 24 februarie 2015 cuprinde explicaţiile numitului H. în calitate de participant la executare şi anume "S-a prezentat H., [...] care declară că terenul e al unei societăţi şi firma este a fiului C.". De altfel, procesul-verbal a fost semnat fără obiecţiuni.

Şi în ceea ce priveşte procesul-verbal întocmit la data de 13 mai 2015 se constată că şi acesta cuprinde explicaţiile următoare:

"în timpul executării silite a sunat o persoană care a pretins că este H. [...] şi a făcut vorbire de existenţa unei cauze civile şi a unei plângerii penale formulate împotriva executorului judecătoresc", procesul-verbal fiind semnat fără obiecţiuni.

Se constată, aşadar, că inculpata a consemnat absolut toate explicaţiile susţinerile, opoziţiile şi explicaţiile participanţilor la executarea silită, astfel încât nu i se poate imputa încălcarea dispoziţiilor art. 679 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte necesitatea autorizării prealabile a instanţei de judecată, astfel cum a susţinut acuzarea, se reţine că dispoziţiile art. 680 C. proc. civ. care reglementează accesul la bunurile debitorului statuează că, în situaţia în care titlul executoriu este o sentinţă judecătorească, nu este necesară autorizarea prealabilă a instanţei de judecată. În condiţiile în care debitorul este posesorul bunului ce urmează a fi executat silit, executorul judecătoresc are posibilitatea intrării în imobilele debitorului, chiar în virtutea încheierii de executare silită, din moment ce aceasta îi permite manifestări mult mai energice cum ar fi vânzarea la licitaţie publică a bunului chiar în lipsa acordului debitorului. De altfel, dispoziţiile art. 680 alin. (2) C. proc. civ. se referă la o autorizare pe care instanţa nu o dă numai în legătură cu pătrunderea într-un spaţiu ca atare ci şi în vederea identificării bunurilor urmăribile aflate în proprietatea debitorului şi efectuarea actelor de executare asupra acestor bunuri. Acest text de lege se completează cu dispoziţiile art. 681 C. proc. civ. care permit identificarea bunurilor urmăribile ale debitorului la locul unde ele se găsesc, iar executorul judecătoresc să îndeplinească asupra lor acte de executare, în prezenţa debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a unei alte persoane majore care se afla în acel loc, iar în lipsa acestora, în prezenta unui agent al forţei publice sau, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, a 2 martori asistenţi.

În mod corect prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 681 alin. (2) din C. proc. civ. nu pot fi interpretate decât în corelaţie directă cu dispoziţiile art. 680 alin. (1), (2) dar şi ale dispoziţiilor art. 681 alin. (1) din C. proc. civ.. De altfel, probatoriul administrat a dovedit faptul că au fost respectate întru totul aceste dispoziţii legale.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals, Înalta Curte reţine că acuzarea a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atâta vreme cât inculpata, deşi avea datele necesare cu privire la sediul societăţii debitoare, iar din acte rezulta că locaţia de unde s-au ridicat animalele era la o altă adresă şi aparţinea unei alte societăţi, cu bună-ştiinţă a consemnat în cele două procese-verbale faptul că executarea s-a făcut la sediul SC T. SRL.

Infracţiunea de fals intelectual potrivit art. 321 din C. pen., constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări.

În opinia Ministerului Public inculpata se face vinovată de comiterea infracţiunii de fals intelectual, întrucât ar fi consemnat în fals că executarea s-a făcut la sediul debitoarei SC T. SRL, în realitate vitele fiind ridicate de la sediul unei terţe persoane.

Dispoziţiile legii procesual civile prevăd că executarea silită se face la sediul debitorului. Probatoriul a relevat faptul că executorul judecătoresc, în cele două date calendaristice, respectiv 24 februarie 2015 şi 13 mai 2015, s-a deplasat mai întâi la sediul profesional al debitoarei SC T. SRL, respectiv Ciocârlia, str. x, apoi la ferma din extravilanul comunei de unde a ridicat cele 16 vite în total. Însă din extrasul ORC a rezultat faptul că ambele societăţi, SC T. SRL şi SC D. SRL (dar şi SC U. SRL) au acelaşi sediu social în Ciocârlia, str. x, ambele aparţinând membrilor DD.

Însăşi partea civilă B., fiind audiată în fata Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a confirmat faptul că executorul judecătoresc s-a prezentat mai întâi la sediul social al SC T. SRL, apoi s-a deplasat la locaţia unde se aflau animalele asupra cărora s-a instituit sechestru.

Faţă de cele ce preced, apelul Ministerului Public va fi respins ca nefondat.

Cu privire la apelul părţilor civile, se observă că acesta vizează aceleaşi aspecte ca şi cele inserate în apelul Ministerului Public - condamnarea inculpatei sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual şi obligarea la plata despăgubirilor civile, apreciindu-se că probatoriul administrat dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către inculpată, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Pentru aceleaşi considerente expuse în analiza apelului declarat de Ministerul Public şi care nu vor mai fi reluate, apelul părţilor civile va fi respins ca nefondat.

Constatând, aşadar legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 20/P din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, privind pe inculpata A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului vor rămâne în sarcina statului.

Părţile civile B. şi C. vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi părţile civile B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 20/P din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, privind pe inculpata A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului Parchetului rămân în sarcina statului.

Obligă părţile civile B. şi C. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM