Bribery conviction upheld after extraordinary appeal rejected as unfounded

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2760/28.11.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. rap. la art. art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani şi 4 luni, în final, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare, iar, în baza art. 67 alin. (2) C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., durata reţinerii preventive de 24 de ore din data de 09.11.2015, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la 11.04.2016 până la 01.10.2016, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul A.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. şi art. 289 alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpatul A., cu privire la suma de 215.534 RON.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (4) C. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., luată prin ordonanţa din 14.06.2016, respectiv asupra cotei indivize de 1/2; din bunul imobil situat în com. Chiajna, jud. Ilfov, compus din teren intravilan în suprafaţă de 496,56 mp şi construcţie - locuinţă (D+P+1+M) în suprafaţă de 121,50 mp - înregistrat în C.F. nr. x a localităţii Chiajna, nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale şi garantarea executării cheltuielilor judiciare.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1707 din 06 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 2760/28.11.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, din două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prevăzute de la punctul 2 al rechizitoriului, din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, din două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare (pct. 1 rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare (pct. 2 rechizitoriu).

În baza art. 65 C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului, ca pedeapsa accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie, la data de 28 decembrie 2018, inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A solicitat, admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esenţă, a arătat că la data săvârşirii faptelor îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor în Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, ulterior având şi calitatea de director al Direcţiei de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor.

Astfel, a menţionat că avea între altele atribuţii de organizare, conducere şi executare a activităţii de control, respectiv acţiuni informativ-operative şi de cercetare desfăşurate de către unităţile şi formaţiunile din subordine precum şi de valorificare a informaţiilor şi datelor din activitatea curentă (atribuţiuni în legătură cu prima dintre faptele de luare de mită) precum şi atribuţii în legătură cu unităţile din subordine în raport de competenţa teritorială generală a D.C.C.O. şi cele ale Serviciului de Spălare a Banilor din cadrul acestei unităţi centrale.

A precizat că analiza infracţiunii de luare de mită presupune mai înainte de toate stabilirea cu exactitate a variantei normative a elementului material consacrat de textul incriminator, respectiv pretinderea, primirea sau acceptarea, a actului care urma să fie îndeplinit ori întârziat în îndeplinirea lui şi, în fine, scopul pentru care a fost săvârşită acţiunea circumscrisă laturii obiective.

În continuare a făcut referiri la actele care ar fi trebuit îndeplinite (pentru prima infracţiune, în condiţiile în care s-a reţinut că ar fi fost săvârşită prin omisiune) în conformitate cu atribuţiile de serviciu de la data primirii sumelor de bani, sau pe care le-a îndeplinit (pentru cea de-a doua infracţiune, prin comisiune).

Astfel, a arătat că în ceea ce priveşte primirea de la suspectul B. a sumei de 80.000 RON, prin intermediul martorului C., instanţa de apel a reţinut că fapta ar fi fost săvârşită în scopul de a-i asigura acestuia protecţie din partea organelor judiciare (stoparea controalelor efectuate la firmele suspectului pentru a nu fi sesizate eventuale infracţiuni de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală) în condiţiile în care societatea comercială în care era implicat desfăşura activităţi de comerţ cu legume-fructe.

În acest sens a solicitat să se constate că nu au existat controale efectuate de către organele statului, incluzând aici şi organele de poliţie ale D.C.C.O. cu privire la activitatea de comerţ cu legume şi fructe, în perioada de referinţă, adică anterioară sau concomitentă primirii sumelor de bani, astfel încât să se ajungă la o concluzie de stopare a acestora, mai ales în condiţiile în care, a stopa ceva anume înseamnă a pune capăt, a împiedica derularea în continuare.

De aceea, a arătat că nu au existat acte pendinte de atribuţiile de serviciu care să implice o atitudine pasivă sau chiar activă, în sensul neefectuării unor acte de control - care nici nu puteau fi efectuate de organele B.C.C.O., după competenţele funcţionale - sau opririi/stopării unor controale aflate în derulare.

Cu toate acestea arată că se constată, dincolo de orice îndoială că în sarcina sa nu au fost reţinute acţiuni pe care ar fi trebuit să le desfăşoare în virtutea atribuţiilor de serviciu, de la care să se abţină, în raporturile cu societatea controlată de B. şi nici acţiuni care ar fi presupus acte contrare atribuţiilor de serviciu.

În acest sens, a arătat că ceea ce a reţinut curtea de apel ca fiind actul pe care l-a săvârşit în legătură cu primirea sumei de bani este acela al unei promisiuni de protecţie împotriva unor acţiuni ale organelor judiciare şi nicidecum un act concret care să fie pus în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, prin raportare la situaţia juridică a societăţii controlate de B.

De altfel, a precizat că rezultă dincolo de orice îndoială că la data primirii sumelor de bani, societatea nu făcea obiectul unor investigaţii la D.C.C.O., nu se afla în supravegherea acestui organ de poliţie judiciară, nici măcar informativă, mai ales în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că, ulterior primirii acestor sume de bani, societatea a făcut obiectul unor acţiuni judiciare, iar la dosarul cauzei nu au fost probe administrate din care să rezulte că B. ar fi ştiut la momentul dării banilor despre iminenţa unor asemenea acţiuni.

În fine, cu privire la scopul primirii sumelor de bani, a arătat că acesta a fost consacrat în mod artificial de către organele judiciare, tocmai pentru că au fost în imposibilitate să stabilească, în concret, acte care intrau în atribuţia sa şi care ar fi trebuit îndeplinite de către acesta în conformitate cu fişa postului.

Cu privire la cea de-a doua infracţiune de luare de mită, a susţinut că este de neconceput să se statueze cu privire la existenţa unei infracţiuni de luare de mită în modalitatea în care a făcut-o curtea de apel, în sensul că pornind de la un fapt demonstrat şi anume acela al primirii unor foloase, la un moment dat, să se ajungă la concluzia comiterii unei infracţiuni în condiţiile în care la data primirii foloaselor D. nu făcea obiectul vreunei investigaţii.

Totodată, a solicitat având în vedere că cercetările erau efectuate de către un ofiţer de poliţie judiciară aflat sub control şi coordonarea directă a unui procuror D.I.I.C.O.T. - în cazul infracţiunilor date în competenţa acestei structuri, urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror - să constate că acesta, personal, nu desfăşura activităţi judiciare în această cauză şi, deci, nu avea cum să le influenţeze parcursul, iar E. nu se afla în subordinea sa directă, astfel încât să îi dea îndrumări sau ordine în legătură cu modul în care urma sa desfăşoare ancheta.

Prin urmare, a solicitat să se observe că este evident că faptul primirii foloaselor necuvenite nu poate fi plasat în legătură cu vreun act pe care ar fi putut să îl îndeplinească în virtutea atribuţiilor de serviciu şi cum actul nu a existat în mod obiectiv, nu putea, din perspectiva elementelor constitutive ale infracţiunii, ca prin primirea sumelor de bani, neplasată în legătură directă cu vreun act specific atribuţiilor de serviciu, să săvârşească infracţiunea de luare de mită.

Prin încheierea din 13 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1707/A din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, întemeiată pe disp. art. 438 pct. 7 C. proc. pen. şi s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanţa, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 1707/A din 28 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, aşadar, respectate dispoziţiile art. 434 - 436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) şi 438 din C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în considerarea cazului menţionat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susţinerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esenţă, că la data comiterii faptelor deduse judecăţii, inculpatul A. era învestit cu atribuţii de control, în calitate de şef al Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor, sens în care avea următoarele atribuţii: de a conduce, organiza şi controla activitatea cadrelor din subordine, pe liniile din competenţă; de a coordona, sprijini şi analiza activitatea desfăşurată în cadrul serviciului, pe linii de muncă, pentru îmbunătăţirea rezultatelor muncii prin eliminarea lipsurilor constatate şi luarea de măsuri corespunzătoare; valorificarea informaţiilor şi datelor din activitatea curentă; obligaţia ca, în momentul în care ia la cunoştinţă de pregătirea sau săvârşirea unor acte de corupţie, este contactat de diferite persoane cu privire la aspectele legate de cauzele penale aflate în lucru ori anumite persoane se interesează de stadiul cercetărilor sau despre anumite acţiuni informativ-operative, să informeze în scris procurorul şi conducerea IGPR, atribuţii ce nu permiteau în opinia apărării, ca inculpatul să aibă o atitudine pasivă sau să estompeze efectuarea unor controale la firma SC F. SRL, al cărei asociat era D. sau pentru a asigura suspectului B., care desfăşura activităţi de comerţ cu legume-fructe, protecţie din partea organelor judiciare abilitate.

Totodată, s-a arătat că în calitate de director al Direcţiei de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor, recurentul era responsabil de: coordonarea şi conducerea întregii activităţi care se desfăşoară în cadrul direcţiei şi a structurilor teritoriale de profil subordonate; îndrumarea şi sprijinirea activitatea specifică, potrivit competenţelor; iniţierea, organizarea şi conducerea acţiunilor informativ-operative şi de cercetare ce se desfăşoară la nivelul unităţii şi al formaţiunilor din subordine; organizarea, conducerea şi executarea activităţi de control, sprijin şi îndrumare a structurilor teritoriale subordonate, atribuţii ce nu permitea inculpatului să aibă o atitudine pasivă în raport de atribuţiile de serviciu.

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina şi netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situaţia de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv şi va analiza atitudinea inculpatului în raport de atribuţiile care îi reveneau în legătură cu împrejurările faptice reţinute de cele două instanţe. Astfel, în mod corect, instanţa de apel a constatat că inculpatul A. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat, respectiv două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2007, inculpatul A., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu atribuţii de control în cadrul D.C.C.O., a acceptat şi a primit de la suspectul B., prin intermediul martorului C., suma de 80.000 RON cu titlu de mită, pentru a asigura suspectului, care desfăşura activităţi de comerţ cu legume-fructe, protecţie din partea organelor judiciare (constând în stoparea controalelor efectuate la firmele suspectului pentru a nu fi sesizate eventuale infracţiuni de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală), sumă din care martorul a plătit în perioada martie - septembrie 2007 lucrări de construcţii la imobilul inculpatului A. din comuna Chiajna.

De asemenea, în cursul anului 2007, inculpatul A., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu atribuţii de control în cadrul D.C.C.O., a intervenit în favoarea martorului D., care fusese citat într-o cauză penală la DIICOT Ploieşti, care îl viza, intervenţie în urma căreia inculpatul a beneficiat de avantaje materiale în sumă de cca 30.000 euro constând în finalizarea unor lucrări de construire şi finisare a imobilului pe care îl avea în comuna Roşu, jud. Ilfov, de către firma SC F. SRL, al cărei asociat era D. Intervenţia inculpatului a constat în aceea că, în calitatea menţionată, l-a contactat pe ofiţerul de poliţie E. din cadrul B.C.C.O. Ploieşti şi i-a indicat acestuia modalitatea în care să îl audieze pe D., pentru a nu i se da calitatea de suspect şi a fi audiat numai în calitate de martor.

Potrivit Deciziei nr. 2/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-o hotărârea prealabilă, actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primeşte, se acceptă sau nu se resping bani sau alte foloase necuvenite - ca şi condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii - trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri.

În înţelesul art. 254 din C. pen. anterior, prin act se înţelege orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle, atribuţiile, competenţele de serviciu ale acestuia. Este un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcţionarului, cel care se înscrie în limitele competenţei sale, cel care cade în sarcina acestuia în conformitate cu normele care reglementează serviciul respectiv ori este inerent naturii lui.

Sintetizând, prin "act privitor la îndatoririle de serviciu" se înţelege actul care are legătură cu atribuţiile de serviciu ale subiectului activ al infracţiunii de luare de mită.

Astfel, fapta de luare de mită prevăzută de art. 254 din C. pen. anterior, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) din C. pen. anterior, privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.

În alin. (2) al aceluiaşi articol se stipulează că fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din C. pen. anterior.

Se constată că, în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că săvârşirea de către inculpat a primei infracţiuni rezultă, atât din declaraţia martorului B. - care a arătat că, la iniţiativa numitului C., i-a remis acestuia din urmă o sumă de bani care urma să ajungă la A., pentru a i se asigura "protecţia" afacerilor sale şi pentru ca firmele martorului-denunţător sa fie ocolite de verificările organelor de urmărire penală), cât şi a martorului G. - care a confirmat că, în perioada martie- septembrie 2007, a efectuat lucrări de construcţii şi reparaţii la casa inculpatului din comuna Chiajna în valoare de circa 80.000 RON.

Referitor la cea de-a doua infracţiune de luare de mită se apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât din materialul probator administrat în cauză reiese că dosarul penal în care D. era vizat a fost înregistrat în evidenţele B.C.C.O. Ploieşti în anul 2007, iar martorul luând cunoştinţă de existenţa dosarului în care era implicat, avea interesul să câştige bună-voinţa inculpatului A., în contextul în care, D. ştia de la fostul său partener de afaceri că i-a remis inculpatului suma de 60.000 euro pentru a-i rezolva problemele judiciare. Astfel, se constată că inculpatul A., ofiţer de poliţie judiciară, exercita o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice, având atribuţii legate de cercetarea penală dar şi de control la data săvârşirii faptelor deduse judecaţii, acestea fiind comise în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, atribuţii care rezultă din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare şi Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, toate aceste obligaţii fiind transpuse şi în fişa postului raportat la activităţile desfăşurate de inculpat în perioada în care a îndeplinit calitatea de şef al Serviciului de prevenire şi combatere a spălării banilor şi de director al Direcţiei de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor.

Prin urmare, inculpatul era obligat să execute următoarele activităţi: să organizeze, conducă şi execute activităţi de control, respectiv acţiuni informativ-operative şi de cercetare ce se desfăşoară la nivelul unităţii şi al formaţiunilor din subordine, să valorifice informaţiile şi datele din activitatea curentă, lucru pe care nu l-a făcut, dimpotrivă, prin inacţiunea de care a dat dovadă, cu bună-ştiinţă, a stopat efectuarea de verificări la firmele suspectului B., pentru a nu fi sesizate eventuale infracţiuni de evaziune fiscală sau alte fapte de natură penală, în contextul în care existau date referitoare la implicarea lui B. în astfel de activităţi. Atitudinea pasivă a inculpatului a fost ulterior constatată cu prilejul instrumentării mai multor dosare penale înregistrate la DIICOT, în care martorul B. era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală în cursul anilor 2006 - 2008, respectiv perioada în care inculpatul avea obligaţia să constate săvârşirea acestor infracţiuni.

Totodată, în ceea ce priveşte intervenţia pe lângă ofiţerul de poliţie E., este lipsită de relevanţă împrejurarea că inculpatul ar fi avut sau nu în competenţa stabilirea calităţii în care D. să fie audiat, din moment ce solicitarea adresată lui E. a reprezentat o încălcare a propriilor atribuţii de serviciu, având în vedere că E. se afla în relaţie de subordonare directă cu D.C.C.O. (unitate specializată din structura Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu competenţă teritorială generală) şi cu Serviciul de spălarea banilor din D.C.C.O.

Mai mult, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu şi-a exercitat simpla influenţă pe care o avea faţă de martorul E., ci autoritatea cu care era învestit de lege în calitate de organ ierarhic superior, dându-i dispoziţii cu privire la modalitatea de efectuare a unor acte de cercetare în Dosarul nr. x/2007 constituit la nivelul DIICOT Ploieşti (sens în care i-a spus lui E. în ce calitate să-l audieze pe D.). În plus, foloasele materiale pretinse martorului D. nu au vizat determinarea lui E. să îşi încalce atribuţiile de serviciu, ci tocmai atribuţiile pe care inculpatul le avea potrivit legii, prin emiterea unei dispoziţii contrare legii de către subordonatul său ierarhic.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Drept urmare, criticile invocate de inculpatul A. sunt neîntemeiate şi, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1707/A din 28.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1707/A din 28.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV