Psychologist's cassation appeal rejected; 4-year sentence for influence peddling and fraud upheld with costs.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed as unfounded the defendant's appeal in cassation against the appellate decision (Decizia penală nr. 960/P of 31 October 2018 of the Constanţa Court of Appeal), thereby upholding the final conviction and ordered the defendant to pay 400 RON in judicial costs, with the state-funded defender's fee paid from the Ministry of Justice budget. The underlying case involved a psychologist convicted of continuous influence peddling (art. 291(1) Penal Code) and multiple counts of fraud (art. 244(1) and (1)-(2) Penal Code) for promising victims jobs at the Romanian Naval Authority and illegal driver's licenses in exchange for money, resulting in a final aggregate sentence of 4 years' imprisonment, confiscation of sums received, and partial civil damages. The defendant challenged the legality of the appellate decision on grounds under art. 438(1)(12) Criminal Procedure Code (sentences applied outside legal limits), arguing the appellate court misapplied Constitutional Court Decision no. 368/2017 by failing to reclassify the frauds as a single continuous offense and failing to consider that the appeal court granted the prosecutor's confiscation claim against her. The High Court rejected these arguments, holding that the sentence of 4 years was within the legal limits set by the relevant provisions (art. 291(1), art. 244(1) and (2), and the concurrence rules of arts. 38 and 39(b) Penal Code), that the legal classification challenge does not fall within the exhaustive scope of art. 438(1)(12), and that the criticism concerned the merits of the sentence rather than its legality in the strict sense. The Court also denied the request to suspend execution, finding the defendant's family situation insufficient to justify such a measure under art. 441 Criminal Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 din C. proc. pen, art. 291 alin. (1) din C. pen, art. 244 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen; Psychologist's cassation appeal rejected; 4-year sentence for influence peddling and fraud upheld with costs: 960/P of 31 October 2018 of the Constanţa Court of Appeal), thereby upholding the final conviction and ordered the defendant to pay 400 RON in judicial costs, with the state-funded defender's fee paid from the Ministry of Justice budget. The underlying case involved a psychologist convicted of continuous influence peddling (art. 291(1) Penal Code) and multiple counts of fraud (art. 244(1) and (1)-(2) Penal Code) for promising victims jobs at the Romanian Naval Authority and illegal driver's licenses in exchange for money, resulting in a final aggregate sentence of 4 years' imprisonment, confiscation of sums received, and partial civil damages. The defendant challenged the legality of the appellate decision on grounds under art. 438(1)(12) Criminal Procedure Code (sentences applied outside legal limits), arguing the appellate court misapplied Constitutional Court Decision no. 368/2017 by failing to reclassify the frauds as a single continuous offense and failing to consider that the appeal court granted the prosecutor's confiscation claim against her. The High Court rejected these arguments, holding that the sentence of 4 years was within the legal limits set by the relevant provisions (art. 291(1), art. 244(1) and (2), and the concurrence rules of arts. 38 and 39(b) Penal Code), that the legal classification challenge does not fall within the exhaustive scope of art. 438(1)(12), and that the criticism concerned the merits of the sentence rather than its legality in the strict sense. The Court also denied the request to suspend execution, finding the defendant's family situation insufficient to justify such a measure under art. 441 Criminal Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for obliging the appellant to pay court costs to the state.
Full text
Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 960/P din data de 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 281 din data de 25.05.2018, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. x/2017, în baza art. 386 din C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata A. din infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. (8 fapte - B., C., D., E., F., G., H., I.), înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. (8 fapte - J., K., L., M., N., O., P., Q.), respectiv înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. (2 fapte - R., S.), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale B., C., D., E., F., G., H., I.), înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale- J., K., L., M., N., O., P., Q.), respectiv înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale- R., S.), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (8 acte materiale de trafic de influenţă în dauna B., C., D., E., F., G., H., I.) a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani.
În baza art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea. art. 35 alin. (1) din C. pen. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (8 acte materiale de înşelăciune în dauna persoanelor vătămate J., K., L., M., N., O., P., Q.) a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa închisorii de 1(un) an şi 6 (şase) luni.
În baza art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (2 acte materiale în dauna persoanelor vătămate R., S.) a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa închisorii de 1(un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 38 din C. pen., art. 39 lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte, adică un spor de 1 (un) an. În final, inculpata A. s-a hotărât ca va executa pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.
S-a dispus confiscarea de la inculpata A. a sumelor de: 2000 euro (primită de la E.); 2300 euro şi 1900 RON (primiţi de la F.); 4500 euro (primită de la G.); 2000 euro (primită de la H.). S-a dispus confiscarea de la F. a sumelor de 1000 euro şi 2600 RON; de la G. suma de 500 euro.
În baza art. 397 din C. proc. pen., au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate în cauză. A fost obligată inculpata A. la sumele de 4000 euro către partea civilă R., 3000 euro către partea civilă S., 2200 USD către partea civilă J., 10500 USD către partea civilă K., 4700 euro şi 1300 RON către partea civilă L., 2000 euro şi 1000 RON către partea civilă M., 2000 RON către partea civilă N., 2000 RON către partea civilă O., 2000 RON către partea civilă P., 2000 RON către partea civilă Q..
Au fost respinse ca nefondate solicitările privind acordarea de daune morale. În baza art. 399 din C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar.
Cu privire la situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Faptele nr. 1 şi nr. 2 - trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna februarie a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." din municipiul Constanţa, a solicitat şi a primit de la numitul B., suma de 3500 RON, pentru a interveni pe lângă funcţionari publici care se ocupă cu eliberarea permiselor de conducere, persoane asupra cărora l-a asigurat că are influenţă, în scopul obţinerii permisului de conducere în mod ilegal. În luna februarie a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A., prin intermediul numitului B., a solicitat şi a primit de la C. mai multe sume de bani, astfel: 3000 de RON pentru a interveni pe lângă funcţionari publici care se ocupă cu eliberarea permiselor de conducere, persoane asupra cărora l-a asigurat că are influenţă, în scopul obţinerii permisului de conducere corespunzător categoriilor "C, şi "E, pentru fiul denunţătorului, în mod ilegal; 4000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari publici însărcinaţi cu eliberarea diplomelor de bacalaureat şi pe lângă funcţionari publici din cadrul Direcţiei Vamale Constanţa, în vederea obţinerii pentru fiul denunţătorului a diplomei de bacalaureat în mod ilegal, respectiv pentru angajarea în mod ilegal a acestuia pe un post de inspector vamal, la instituţia amintită.
Fapta nr. 3 - trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna aprilie a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a solicitat numitului D. suma de 2000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române, persoane asupra cărora l-a asigurat că are influenţă, în scopul angajării pe un post de jurist la instituţia menţionată.
Fapta nr. 4 - trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna mai a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a solicitat şi a primit de la numitul E., suma de 2000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române, persoane asupra cărora l-a asigurat că are influenţă, în scopul angajării pe un post de şofer la instituţia menţionată.
Fapta nr. 5 - trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în cursul lunilor aprilie-mai 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a solicitat şi a primit de la numita F., sumele de 3300 euro şi 4500 RON pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române, persoane asupra cărora a asigurat-o că are influenţă, în scopul angajării pe un post de inspector tehnic la instituţia menţionată.
Fapta nr. 6 - trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna mai a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a solicitat şi a primit de la numita G., suma totală de 5000 euro, pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române, persoane asupra cărora a asigurat-o că are influenţă, în scopul angajării pe un post de inspector tehnic la instituţia menţionată.
Fapta nr. 7 - trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., în luna mai a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a solicitat şi a primit de la numita H., suma de 2000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române, persoane asupra cărora a asigurat-o că are influenţă, în scopul angajării pe un post de inspector tehnic la instituţia menţionată.
Fapta nr. 8 - trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna iulie a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a solicitat şi a primit de la numita I. suma de 1500 RON, pentru a interveni pe lângă funcţionari publici care se ocupă cu eliberarea permiselor de conducere, persoane asupra cărora a asigurat-o că are influenţă, în scopul obţinerii permisului de conducere în mod ilegal (fără a mai fi necesară susţinerea probei practice).
Fapta nr. 9 şi fapta nr. 10 - înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., în luna februarie a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." prin folosirea de calităţi mincinoase (calitatea de angajat în cadrul Autorităţii Navale Române) a indus în eroare persoanele vătămate R. şi S., promiţându-le în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani, îi va ajuta să se angajeze pe un post de inspector naval în cadrul instituţiei amintite, determinându-i astfel să îi remită sumele de 4000 euro,respectiv 3000 de euro, în scopul menţionat.
Fapta nr. 11 şi fapta nr. 12 - înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna martie a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A.", a indus în eroare persoana vătămată J., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), o va ajuta să se angajeze pe un post de inspector în cadrul Autorităţii Navale Române (mai exact în cadrul Departamentului Îmbarcări-Debarcări), determinând-o astfel să îi remită suma de 2200 dolari (echivalentul a 2000 euro), în scopul menţionat. În luna martie a anului 2017, A., a indus în eroare persoana vătămată K., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), îl va ajuta să se angajeze pe un post de inspector în cadrul Autorităţii Navale Române (mai exact, postul respectiv consta în supravegherea transporturilor de mărfuri periculoase), determinându-l astfel să îi remită suma totală de 13800 dolari (echivalentul a 13000 euro), în scopul menţionat.
Fapta nr. 13 - înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că pe parcursul lunilor martie- aprilie 2017, A. a indus în eroare persoana vătămată L., promiţându-i în mod mincinos că îi va întocmi dosarul de înscriere la o licitaţie privind achiziţionarea de licenţe T. organizată de Primăria Municipiului Constanţa, determinându-l astfel să îi remită sumele de 7000 euro şi 10000 RON, în scopul menţionat.
Fapta nr. 14 - înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna mai a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a indus în eroare persoana vătămată M., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), o va ajuta să se angajeze pe un post în cadrul Autorităţii Navale Române (mai exact la Serviciul Îmbarcări-Debarcări personal navigant, ca lucrător civil cu studii superioare), determinând-o astfel să îi remită sumele de 2000 euro şi 1000 RON, în scopul menţionat.
Faptele nr. 15, 16, 17 şi 18 - înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., s-a reţinut că în luna mai a anului 2017, A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." a indus în eroare persoana vătămată N., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), îl va ajuta să se angajeze pe un post de inspector tehnic în cadrul Autorităţii Navale Române, determinându-l astfel să îi remită suma totală de 2000 RON (în trei tranşe), în scopul menţionat. În luna mai a anului 2017, A. a indus în eroare persoana vătămată O., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), îl va ajuta să se angajeze pe un post de inspector tehnic în cadrul Autorităţii Navale Române, determinându-l astfel să îi remită suma totală de 2000 RON, în scopul menţionat. În luna mai a anului 2017, A. a indus în eroare persoana vătămată P., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), îl va ajuta să se angajeze pe un post de inspector tehnic în cadrul Autorităţii Navale Române, determinându-l astfel să îi remită suma totală de 2000, în scopul menţionat. În luna mai a anului 2017, A. a indus în eroare persoana vătămată Q., promiţându-i în mod mincinos că în schimbul unor sume de bani (care reprezentau cheltuieli aferente întocmirii dosarului - vizita medicală, cursuri de specializare, comision), îl va ajuta să se angajeze pe un post de inspector tehnic în cadrul Autorităţii Navale Române, determinându-l astfel să îi remită suma totală de 2000 RON, în scopul menţionat.
S-a reţinut că atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti inculpata A. a recunoscut săvârşirea fiecăreia dintre infracţiunile descrise, inclusiv în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului cauzat.
La alegerea şi individualizarea sancţiunilor aplicate, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen., gravitatea infracţiunilor săvârşite şi periculozitatea inculpatei vor fi determinate prin analiza circumstanţelor reale şi împrejurărilor de fapt (numărul mare de persoane induse în eroare de inculpată, numărul mare de fapte, sumele de bani mari percepute şi primate, faptul că doar o parte au fost recuperate, scenariul asemănător după care inculpata acţiona, modus operandi ce cunoştea variaţiuni pe aceeaşi temă), natura infracţiunilor care au adus atingere patrimoniului, care subminează şi imaginea privind probitatea profesională şi ţinuta morală pe care trebuie să le prezinte un funcţionar public din cadrul Autorităţii Navale Române, principiile de bună administraţie, echitate şi justiţie socială, datele ce caracterizează persoana inculpatei (în vârstă de 37 ani, cetăţean român, căsătorită, un copil minor în întreţinere, psiholog) aceasta posedând studiile necesare dar şi un nivel peste medie de inteligenţă emoţională care îi permite să citească limbajul verbal şi nonverbal al victimelor sale, să simuleze empatia şi să speculeze nevoia disperată privind un loc de muncă.
Prima instanţă a dispus executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare în regim de detenţie, conform art. 60 din C. pen.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 291 alin. (2) din C. pen. potrivit cărora:, banii, valorile sau orice bunuri m primate sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent, precum şi dispoziţiile art. 292 alin. (2), (3), (4) din C. pen. şi a dispus confiscarea sumelor menţionate în sentinţă şi constatând că prin săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, în patrimoniile părţilor vătămate a rezultat un prejudiciu material cert produs în legătură directă de cauzalitate cu faptele inculpatei A. şi, în măsura în care inculpata nu a restituit acele sume, a apreciat impune obligarea acesteia la acoperirea prejudiciilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpata A.
Prin Decizia penală nr. 960/P din 31.10.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpata A.. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, în baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani primite de către inculpata A. prin comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.: 3.500 RON primită de la B., 4.000 euro şi 3.000 RON primită de la C., 2.000 euro primită de la E., 3.300 euro şi 4.500 RON primită de la F., 5.000 euro primită de la G., 2.000 euro primită de la H., 1.500 RON primită de la I. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin hotărârii instanţei de apel.
S-a constatat că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reţinând vinovăţia inculpatei A. sub forma intenţiei directe prev. de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen. De asemenea, s-a reţinut că la termenul de judecată din data de 23.03.2018 din faţa instanţei de fond inculpata A. a recunoscut comiterea faptelor şi a solicitat aplicarea procedurii de judecată simplificate. Totodată, s-a constatat că prin motivele de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de către inculpata A. nu s-a criticat modalitatea de reţinere a stării de fapt de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor, s-a constatat că nu este întemeiat primul motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa prin care s-a susţinut că s-ar fi impus, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, schimbarea de încadrare juridică într-o singură infracţiune de înşelăciune, art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi să se aplice o singură pedeapsă pentru comiterea acestei infracţiuni, fiind vorba despre 10 acte materiale de înşelăciune, dar în privinţa a două persoane vătămate R. şi S. s-a reţinut art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., iar în celelalte cazuri art. 244 alin. (1) din C. pen.
În acest sens, a avut în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 din data de 30.05.2017 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., care prevede:
"Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni." Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. - care impune condiţia unităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate - creează o diferenţă de tratament juridic în cadrul aceleiaşi categorii de făptuitori, fără a exista vreo justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Prin urmare, ceea ce este relevant pentru reţinerea unicităţii legale a infracţiunii este: unitatea de subiect activ al infracţiunii, unitatea de rezoluţie infracţională, acţiunile sau inacţiunile comise să prezinte, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
Curtea a constatat că nu există nici unitate de rezoluţie infracţională şi nici identitate privind conţinutul aceleiaşi infracţiuni între faptele comise de inculpata A. în luna februarie a anului 2017 şi celelalte fapte comise de aceiaşi inculpată în perioada martie - mai 2017, având în vedere modalitatea concretă de comitere a faptelor din luna februarie 2017 de către inculpata A., psiholog la cabinet individual de psihologie "A." doar la aceste fapte inculpata folosindu-se de o calitate mincinoasă, respectiv calitatea de angajat în cadrul Autorităţii Navale Române.
S-a apreciat că nu este întemeiat nici primul motiv de apel invocat de inculpata A. prin care s-a susţinut că nu se impunea reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă şi, prin urmare, ar fi trebuit să se dispună schimbarea încadrării juridice într-o singură infracţiune de înşelăciune, în formă continuată.
S-a reţinut că în practica judiciară şi în literatura juridică s-a stabilit că infracţiunea de influenţă se săvârşeşte şi atunci când inculpatul lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, ceea ce se întâmplă atunci când, fără a avea trecere pe lângă acel funcţionar, creează persoanei falsa credinţă că s-ar bucura de această trecere, nefiind important dacă inculpatul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă, fiind suficient să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia deoarece ceea ce este important este ca influenţa presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul important al tranzacţiei.
S-a mai reţinut că faptele prin care inculpata A. a promis intervenţia pe lângă unii funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române în scopul angajării pe un post de inspector tehnic în cadrul acestei instituţii, persoane asupra cărora inculpata a dat asigurări că are influenţă, practica judiciară şi literatura juridică stabilind că nu are importanţă dacă intervenţia promisă a avut sau nu loc, dacă prin intervenţie s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau a unui act ilegal şi nici dacă acel act a fost efectuat sau nu, fiind suficient ca folosul să fi fost pretins sau primit pentru a-l determina pe funcţionar în sensul celor dorite de persoana interesată.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reţine că faptele 1 - 8 expuse întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi nu cele ale infracţiunii de trafic de influenţă, atâta timp cât de fiecare dată inculpata A. a promis că va interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Autorităţii Navale Române în scopul angajării pe un post de inspector tehnic în cadrul acestei instituţii, inculpata fiind convingătoare în crearea acestei percepţii false, respectiv a influenţei pe care ar fi avut-o pe lângă funcţionarii publici din cadrul Autorităţii Navale Române.
S-a constatat că nu este întemeiat nici cel de al doilea motiv de apel al inculpatei A. prin care a solicitat să se reducă pedepsele aplicate şi să se dispună suspendarea sub supraveghere a exercitării pedepsei rezultante. În acest sens, s-a reţinut că instanţa de fond a efectuat o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatei A., s-a dat eficienţă prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar pedepsele aplicate au fost orientate spre jumătatea dintre minimul special şi maximul special al pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte reţinută. De asemenea, s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepselor aplicate, având în vedere perseverenţa infracţională deosebită a inculpatei, sumele mari de bani solicitate de la diferite persoane, cu excepţia sumelor de bani care au fost restituite la scurt timp unora dintre persoane, celelalte sume de bani obţinute de către inculpată prin activitatea infracţională de înşelăciune din prezentul dosar au fost cheltuite şi în perioada de aproximativ 1 an şi 5 luni care a trecut de atunci până în prezent inculpata nu a restituit alte sume de bani victimelor infracţiunilor de înşelăciune.
Totodată, s-a apreciat că situaţia familială a inculpatei (are în grijă singură pe fiica ei şi pe părinţi) nu poate fi avută în vedere la reducerea pedepselor, având în vedere că această situaţie este existentă de mai mult timp şi nu a împiedicat-o totuşi pe inculpată să comită faptele care fac obiectul prezentului dosar.
Curtea a constatat că cel de al doilea motiv de apel invocat de către Ministerul Public este fondat, având în vedere că în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă sunt incidente prevederile art. 291 alin. (2) din C. pen.:
"(2) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent." Prin urmare, s-a constatat că nu are importanţă ce s-a întâmplat după consumarea infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv faptul că inculpata A. a considerat că "restituie" o parte din bani persoanelor de la care a luat aceste sume, prevederile art. 291 alin. (2) din C. pen. privind confiscarea vizând întreaga sumă de bani primită pentru traficarea influenţei, indiferent dacă inculpatul a restituit integral sau parţial suma de bani.
S-a mai constatat că nu sunt incidente prevederile art. 292 alin. (3) din C. pen. care prevăd că banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie cumpărătorilor de influenţă doar dacă acestea au fost date după efectuarea denunţului şi dacă denunţul a fost făcut înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la faptă. În acest sens, s-a reţinut că în cazul acelor fapte de trafic de influenţă, cei 8 denunţători pentru infracţiunea de trafic de influenţă au efectuat denunţurile după ce au dat inculpatei sumele de bani.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A., la data de 10.12.2018, prin apărător ales, avocat V.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpata A. a susţinut că decizia atacată "este nelegală raportat la conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". A invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., incident atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
În esenţă, a arătat că motivul de nelegalitate îl constituie neaplicarea corectă a dispoziţiilor legale, constând în aceea că instanţa de apel nu a înţeles să aibă în vedere obligativitatea aplicării imediate a Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale a României. În temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat instanţei să dispună suspendarea executării hotărârii.
În cererea scrisă formulată, a susţinut că motivul de nelegalitate îşi găseşte aplicabilitatea prin prisma motivelor declarării căii de atac a apelului de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, arătând în prezenta cale extraordinara de atac că instanţa de apel a ignorat o Decizie a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, acesta fiind temeiul motivului de apel pe care parchetul l-a formulat în favoarea inculpatei A.. A precizat că în speţă este vorba despre Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi ale art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., respectiv la condiţia unităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.
S-a susţinut că rezoluţia infracţionala a inculpatei A. a fost identica la toate actele materiale de înşelăciune, cu aceasta fiind îndeplinite toate condiţiile pentru reţinerea unicităţii legale a infracţiunii în formă continuată, nefiind corect raţionamentul instanţei de control judiciar, în sensul că nu calitatea mincinoasa de care se foloseşte făptuitorul prezintă importanta din punct de vedere al rezoluţiei infracţionale, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi unitatea legala a infracţiunii reţinându-se indiferent de aspectele nereale pe care făptuitorul alege să le folosească în înşelarea diverselor persoane. S-a mai solicitat să se observe împrejurarea că instanţa de apel a înţeles să admită cel de al doilea motiv de apel, respectiv cel în defavoarea inculpatei A., dispunând confiscarea unor sume de bani.
Prin urmare, s-a menţionat că se impune casarea hotărârii, faţă de împrejurarea că instanţa de apel a ignorat o Decizie a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, motivul de apel a fost declarat în favoarea inculpatei A. de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, iar instanţa de apel a înţeles să admită cel de-al doilea motiv de apel, respectiv cel în defavoarea inculpatei A., dispunând confiscarea unor sume de bani.
Pe cale de consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva deciziei penale pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, pe care o consideră nelegala raportat la conformitatea hotărârii atacate şi regulile de drept aplicabile. De asemenea, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii.
Prin încheierea din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 960/P din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa şi a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, în şedinţă publică, la data de 02 aprilie 2019.
S-a constatat că cerere de recurs în casaţie este admisibilă în principiu, a fost formulată în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casaţie pe care se întemeiază, motivarea acestora, precum şi semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casaţie respectă dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 438 din C. proc. pen.
La termenul de judecată din 2 aprilie 2019, recurenta inculpată A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, având în vedere că instanţa de apel nu a respectat Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, iar în ceea ce priveşte suspendarea executării hotărârii a menţionat că are un minor în îngrijire.
Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma cazului invocat de inculpata A. în cererea de recurs în casaţie, în limitele motivelor de casare invocate în cerere, în conformitate cu art. 447 din C. proc. pen. şi art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte subliniază în prealabil că recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara nelegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor nelegale, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.
În cauză, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 281 din 25 mai 2018 pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 960/P din 31 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, inculpata A., a fost condamnată pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. la o pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni şi pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni prevăzute de art. 38 şi art. 39 lit. b) din C. pen.
Pentru infracţiunea de trafic de influenţă, art. 291 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 ani la 7 ani, (inculpatei i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare) pentru infracţiunea de înşelăciune norma incriminatoare art. 244 alin. (1) din C. pen. prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare (inculpatei i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare) iar art. 244 alin. (2) din C. pen. legea prevede o pedeapsă de la 1 an la 5 ani închisoare (inculpatei i-a fost aplicată pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare).
Făcând aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 3 trei ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte (1/3 din 3 ani) adică un spor de 1 an, în final, inculpata având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Prin urmare, în raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatei a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, fiind orientată spre limita minimă.
Critica inculpatei A. referitoare la neaplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, care stabileşte reţinerea formei continuate şi modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 35 din C. pen., precum şi faptul că instanţa de apel a ignorat această decizie, nu este întemeiată, având în vedere că instanţa de apel a analizat încadrarea juridică a faptelor raportat la decizia Curţii Constituţionale şi a constatat că nu este întemeiat motivul invocat de parchet prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei într-o singură infracţiune de înşelăciune prevăzută de ar. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen., aşa cum rezultă din decizia recurată la filele x. Mai mult decât atât, Înalta Curte arată că această critică nu poate fi circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât, pe de o parte, nelegalitatea încadrării juridice nu constituie un motiv de recurs în casaţie, nefiind prevăzut expres printre cazurile prevăzute limitativ de art. 438 C. proc. pen., iar pe de altă parte, criticile recurentei vizează netemeinicia pedepsei aplicate, aspecte ce nu pot fi asimilate cazului de casare privind aplicarea unei pedepse nelegale.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatei A. de 4 ani închisoare este în limitele prevăzute de lege, iar prin criticile aduse deciziei atacate, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se critică faptul că instanţa de apel a ignorat o decizie a Curţii Constituţionale, critici care nu pot fi circumscrise cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut ca atare.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., fără a putea analiza şi netemeinicia deciziei atacate. Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Totodată, prin motivele de recurs în casaţie formulate de inculpata A., a solicitat, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii.
Înalta Curte notează că potrivit art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că în cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţii impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.
În raport de motivele invocate în cerere, cât şi faţă de argumentele anterior expuse Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, având în vedere motivele invocate ce vizează situaţia familială a inculpatei şi care nu sunt de natură a justifica o astfel de măsură. De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale, suspendarea executării hotărârii poate dura numai până la soluţionarea pe fond a cererii de recurs în casaţie, când hotărârea atacată este desfiinţată prin admiterea căii de atac şi, ca atare, nu mai poate fi executată sau, dimpotrivă, când cererea de recurs în casaţie fiind respinsă hotărârea atacată va fi executată.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 960/P din data de 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) din C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 960/P din data de 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 aprilie 2019.
Procesat de GGC - GV