Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 448/2019 AI generated

Jurisdictional declination of Supreme Court cassation for appeals against intermediate tribunal decisions in monetary claims under 200,000 RON

Case Number Decizia nr. 448/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined competence in favor of the Bucharest Court of Appeal, ordering that the appeal against the Bucharest Tribunal’s final appellate decision be re-judged by the Court of Appeal. The case involved a civil dispute where the plaintiff sought recognition of property rights over a 139 m² plot of land in Bucharest through adverse possession, a claim that was rejected by both the court of first instance and the Court of Appeal after the Tribunal dismissed the appeal. The decisive legal basis for the transfer was Decree No. 18/2018 issued in the interest of the law, which interpreted Articles 96(3), 97(1), and 483 of the Code of Civil Procedure to establish that, following the Constitutional Court’s Decision No. 369/2017, the ICCJ is not the ordinary court of appeal for cases where the last instance hearing was a tribunal; consequently, jurisdiction for appeals against tribunal decisions in monetary claims valued up to 200,000 RON belongs to the hierarchically superior court of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 245 din C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 517 alin. (4) din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 122 din C. proc. civ; Jurisdictional declination of Supreme Court cassation for appeals against intermediate tribunal decisions in monetary claims under 200,000 RON: Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în Dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, s-a stabilit în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., că soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine în competenţa curţilor de apel.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction land law civil dispute transfer of competence preliminary ruling procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, la data de 27 august 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 139 mp, situat în Bucureşti, str. x, numărul 18B.

2. Hotărârea primei instanţei

Prin Sentinţa civilă nr. 12416 din 11 noiembrie 2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia civilă nr. 3896A din 17 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 12416 din 11 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Împotriva Deciziei civile nr. 3896A din 17 noiembrie 2017, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 568 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 decembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, prin prisma dispoziţiilor art. 245 din C. proc. civ., constată că este întemeiată, pentru considerentele ce succed:

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în Dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, s-a stabilit în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., că soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine în competenţa curţilor de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, sus-menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 14 noiembrie 2018.

Prin respectiva decizie s-a constatat că dispoziţiile art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

În interpretarea acestor dispoziţii legale, s-a reţinut că "textul art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 18/2018, s-a arătat că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului.

S-a reţinut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală din C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau curţi de apel.

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 din C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menţionată, s-a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În continuare, instanţa supremă, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) din C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.

Faţă de principiul organizării judecătoreşti "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94 - 97 din C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Pentru toate aceste considerente, judecata recursului va fi declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 3896A din 17 noiembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN