Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3950/2018 AI generated

Extraordinary challenge inadmissible: inability to contest pension calculation and constitutional unconstitutionality claims on non-procedural grounds

Case Number Decizia nr. 3950/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary challenge as inadmissible, thereby upholding its prior decision that had rejected the appellant's appeal as untimely, which in turn confirmed the lower courts' refusal to refer a question of unconstitutionality to the Constitutional Court and the original dismissal of the claimant's action against the pension institution. The dispute concerned a claimant’s challenge to the calculation of her survivor’s pension, specifically arguing that the statutory mechanism forcing a survivor who has their own pension to opt for the more advantageous benefit—resulting in a 50% survivor’s pension rather than a cumulative amount—violated constitutional rights to property and equality. The decisive legal basis was Article 503 of the Civil Procedure Code, which strictly limits the grounds for an extraordinary challenge (contestație în anulare) to specific procedural irregularities such as lack of proper citation or errors in the composition of the court, prohibiting the use of this procedure to challenge substantive legal interpretations or the merits of the dispute, such as the calculation of pension entitlements under Law No. 263/2010.

Legislator headnote

AI generated

art. 92 din Legea nr. 263/2010, art. 114 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 263/2010, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 530 C. proc. civ; Extraordinary challenge inadmissible: inability to contest pension calculation and constitutional unconstitutionality claims on non-procedural grounds: Înalta Curte a reţinut, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că hotărârea recurată s-a pronunţat la 19 aprilie 2018 iar termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) C. proc. civ., a început să curgă la ora zero a zilei de 20 aprilie 2018 şi s-a împlinit la 23 aprilie 2018 ora zero, care semnifică, în fapt, începutul zilei de 24 aprilie 2018.

Keywords

AI generated
extraordinary pension procedural rights Civil Procedure Code constitutional limits cumulative pension entitlement statutory grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 92 din Legea nr. 263/2010
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 92 din Legea nr. 263/2010, soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie, iar conform art.
art. 114 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 263/2010
art. 114 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 263/2010, iar ulterior Decizia nr.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Înalta Curte a reţinut, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că hotărârea recurată s-a pronunţat la 19 aprilie 2018 iar termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de dispoziţiile art.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte, la termenul din 14 noiembrie 2018, a rămas în pronunţare asupra chestiunii privind admisibilitatea contestaţiei în anulare, ce va fi examinată, prioritar, în raport de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
art. 530 C. proc. civ
În speţă, susţinerile contestatoarei nu vizează niciuna din ipotezele reglementate de art. 530 C. proc. civ.
art. 503 C. proc. civ
Astfel, conform art. 503 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4010 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj prin care a contestat faptul că primeşte numai o pensie de urmaş de 50% din punctajul soţului decedat la 14 ianuarie 2016.

Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 92 din Legea nr. 263/2010, soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie, iar conform art. 89 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul de urmaşi, astfel: a) 50 % pentru un singur urmaş.

Conform art. 114 alin. (1) din legea pensiilor, În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: (...) prevederi din Art. 68 din capitolul III, secţiunea 4 (Norma din 2011) la data 28 martie 2011 pentru Art. 92 din capitolul IV, secţiunea 5.

Art. 68 Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre acestea, plata drepturilor pentru care a optat efectuându-se cu luna următoare solicitării lor.

j) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii.

Procedând la soluţionarea acţiunii reclamantei, înregistrată sub nr. x din 8 februarie 2016, prin care solicita înscrierea la pensie de urmaş după susţinătorul B., pârâta a procedat în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, emiţând iniţial Decizia nr. 239197 din 1 martie 2016, prin care s-a dispus suspendarea pensiei contestatoarei începând cu data de 1 martie 2016, în temeiul disp. art. 114 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 263/2010, iar ulterior Decizia nr. 340856 din 21 aprilie 2016, prin care a admis cererea şi a stabilit contestatoarei o pensie de urmaş în cuantum de 1010 RON, începând cu data de 1 martie 2016, mai favorabilă decât pensia proprie pe care aceasta o încasa.

Tribunalul a motivat că susţinerea reclamantei, în sensul că prin emiterea deciziei contestate s-au încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, nu poate fi reţinută, întrucât prevederile legale aplicabile în prezenta cauză şi conţinute de Legea nr. 263/2010 nu au fost declarate neconstituţionale, aşa încât, în raport de considerentele de fapt şi de drept expuse, reţinând că nu este posibil cumulul pensiei proprii cu pensia de urmaş, aşa cum solicită reclamanta, acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 752 din 8 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 4010 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii, la data de 3 aprilie 2018, petenta A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, arătând că Legea nr. 263/2010 a suferit multe modificări şi nu s-au respectat art. 6 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1), (2) şi (3), art. 46, art. 47 alin. (2) din Constituţia României şi i s-au aplicat dispoziţiile art. 89 şi 92 din Legea nr. 263/2010.

A arătat că nu e corect să primească doar 50% din pensia de urmaş şi să se facă o diferenţă între o mamă care a avut şi serviciu, a crescut şi copiii timp de 42 ani şi o mamă care a stat acasă şi care primeşte tot jumătate din pensia soţului decedat.

A menţionat că pensia proprie a fost anulată, aşa cum reiese din cele 4 cupoane ataşate cererii şi primeşte doar o pensie de urmaş.

Prin Decizia civilă nr. 1260 din 19 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, formulată de petenta A..

Împotriva acestei hotărâri, la data de 18 mai 2018, a declarat recurs petenta A..

Prin decizia nr. 2517 din 14 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca tardiv, recursul declarat de petenta A. împotriva Deciziei nr. 1260 din 19 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte a reţinut, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că hotărârea recurată s-a pronunţat la 19 aprilie 2018 iar termenul legal de pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 1 şi alin. (2) C. proc. civ., a început să curgă la ora zero a zilei de 20 aprilie 2018 şi s-a împlinit la 23 aprilie 2018 ora zero, care semnifică, în fapt, începutul zilei de 24 aprilie 2018.

Cererea de recurs a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respectiv la data de 18 mai 2018, astfel că recursul este tardiv.

La data de 4 iulie 2018 (data poştei), A. a formulat "contestaţie" împotriva Deciziei nr. 2517 din 14 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018.

Contestatoarea a susţinut că nu se respectă Constituţia României şi că i s-a înlocuit pensia proprie cu pensia de moştenitor, art. 89 şi art. 92 din Legea nr. 263/2010 fiind neconstituţionale. A menţionat că nu a putut exercita recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova în termen de 48 de ore din motive medicale. Nu a fost indicat niciun temei de drept.

Înalta Curte, la termenul din 14 noiembrie 2018, a rămas în pronunţare asupra chestiunii privind admisibilitatea contestaţiei în anulare, ce va fi examinată, prioritar, în raport de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. iar contestaţia în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanţelor de recurs şi celor ale instanţelor de apel care nu sunt supuse recursului, numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare.

Astfel, conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata."

Alin. 2 al art. 503 prevede că "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Alin. (3) al art. 530 din acelaşi cod prevede că "Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii.

În speţă, susţinerile contestatoarei nu vizează niciuna din ipotezele reglementate de art. 530 C. proc. civ. care să poată atrage incidenţa acestui text de lege cu privire la hotărârea Înaltei Curţi de respingere a recursului, ca tardiv, în cauza vizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ci reflectă nemulţumirea acesteia privind modul de calcul al cuantumului pensiei de care beneficiază şi care, de altfel, a fost cenzurat de instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri definitive.

Înalta Curte, având în vedere că susţinerile contestatoarei nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă, constatând că, faţă de această soluţie, nu se mai impune analizarea cererii contestatoarei vizând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2517 din 14 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM