Copyright royalty base: exclusivity of reexamination for challenging judicial stamp duty under Law No. 146/1997

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2011 la data de 4 mai 2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Teatrul de Stat din Constanţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata remuneraţiilor restante şi a TVA-ului aferent, pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru organizate de acesta începând cu data de 1 martie 2008 şi până la data efectuării raportului de expertiză judiciar contabilă; obligarea pârâtului la plata penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă de către pârât pentru remuneraţii aferente perioadei 1 martie 2008 şi până la data efectuării raportului de expertiză judiciar contabilă; obligarea pârâtului la plata către A. a penalităţilor de 0,2%/zi de întârziere aferente remuneraţiilor achitate cu întârziere sau neachitate încă de către pârât, remuneraţii datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor de teatru în perioada cuprinsă între data efectuării raportului de expertiză şi data plăţii efective; obligarea pârâtului să comunice A. un raport, semnat şi ştampilat de reprezentantul legal al acesteia, cuprinzând: denumirea şi datele de desfăşurare ale fiecărui spectacol de teatru susţinut în perioada 1 martie 2008 - data efectuării expertizei, cu menţionarea pentru fiecare spectacol de teatru în parte: a denumirii, a datei de desfăşurare, a denumirii fiecărei opere muzicale, a autorilor (compozitori/textieri/editori) şi a duratei de utilizare a fiecărei opere muzicale comunicate public în cadrul acestor spectacole; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa nr. 858 din 30 iunie 2015, a admis cererea de majorare a onorariului pentru expertiză formulată de expert contabil B. şi a obligat reclamanta Uniunea Compozitorilor şi A.) să plătească onorariul definitiv în sumă de 2.451 RON; a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Teatrul de Stat din Constanţa, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 97.364 RON, remuneraţii restante, inclusiv TVA, aferente perioadei martie 2008 - februarie 2015, suma de 59.095,57 RON, penalităţi, precum şi suma de 2.551 RON, cheltuieli de judecată; a luat act că onorariul avocaţial va fi solicitat pe cale separată şi a obligat pârâtul la plata penalităţilor aferente perioadei cuprinse între data efectuării raportului de expertiză şi data plăţii efective şi a obligat pârâtul să comunice reclamantei raportul referitor la spectacolele desfăşurate în perioada menţionată.

Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel reclamanta A., C. şi pârâtul Teatrul de Stat din Constanţa.

Prin Decizia nr. 105/A din 10 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelantul-pârât şi a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva Sentinţei nr. 858 din 30 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011.

La adoptarea soluţiei, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Apelantul-pârât Teatrul de Stat Constanţa a criticat sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie, însă, deşi legal citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii sale de apel, în cuantum de 19,50 RON, a omis a îndeplini această obligaţie până la primul termen acordat în şedinţă publică, la 12 octombrie 2016, precum şi la termenele ce au urmat.

În şedinţa publică din 12 octombrie 2016, curtea de apel a calificat calea de atac în cauză ca fiind apel, faţă de dispoziţiile art. 282 şi art. 2821 din C. proc. civ. de la 1865 şi având în vedere valoarea obiectului cererii, potrivit celor reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Faţă de cele reţinute privind omisiunea apelantului-pârât de a achita taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, deşi acesta a primit citaţiile pentru toate termenele acordate sub semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei (şi a avut cunoştinţă despre termenele acordate, formulând apărări scrise faţă de calea de atac declarată de partea opusă), în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, s-a arătat că se va anula, ca netimbrată, calea de atac declarată de pârât.

În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantă, cu precădere curtea de apel a observat că, deşi potrivit cererii introductive, pentru întreaga perioadă de timp dedusă judecăţii erau incidente două Metodologii privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole sau manifestări artistice, anume cea publicată în temeiul Deciziei ORDA nr. 365/2006 (în vigoare până la data de 12 mai 2010), precum şi cea publicată în temeiul Deciziei ORDA nr. 189/2010, faţă de modul de soluţionare a cauzei adoptat de prima instanţă, apelul reclamantei priveşte doar prima perioadă, căreia i se aplică Metodologia publicată conform Deciziei nr. 365/2006, ulterior datei de 12 mai 2010 tribunalul acceptând includerea în baza de calcul a subvenţiilor sau alocaţiilor bugetare.

Cum această parte a hotărârii (privind perioada de după 12 mai 2010) nu face obiectul controlului judiciar ca efect al anulării ca netimbrat a apelului pârâtului, s-a arătat că privesc doar interpretarea primei metodologii dintre cele două aplicabile cauzei considerentele ce succed.

În dezvoltarea criticilor sale, apelanta reclamantă s-a referit la Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 365/2006, care la pct. 6 din Titlul II prevede că:

" Baza de calcul a remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz: a) veniturile obţinute din vânzarea de bilete, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.; b) bugetul de cheltuieli în cazul în care nu se obţin venituri din vânzarea de bilete, materiale promoţionale, consumaţii etc.".

După cum rezultă din acest text, baza de calcul a remuneraţiei cuvenite pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ poate fi reprezentată fie de veniturile menţionate la lit. a), fie) de cheltuielile pentru realizarea activităţii ce utilizează opere muzicale (detaliate la pct. 8). Atunci când utilizatorul a realizat venituri din activitatea de comunicare publică a operelor muzicale, este incidentă ipoteza de la pct. 6 lit. a), situaţie în care este exclusă recurgerea la reperul de calcul menţionat la lit. b). În ambele cazuri, însă, remuneraţia datorată nu se poate raporta la o bază de calcul mai mică decât cea prevăzută la pct. 7.

Curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a considerat că, pentru perioada anterioară datei de 12 mai 2010, nu toate veniturile care conduc la realizarea spectacolului de teatru în care sunt utilizate opere muzicale trebuie incluse în baza de calcul a remuneraţiei cuvenite autorilor.

În primul rând s-a observat că Metodologia nu menţionează expres subvenţiile sau alocaţiile bugetare între elementele ce pot compune baza de calcul, elemente enumerate neexhaustiv; în al doilea rând, împrejurarea că enumerarea veniturilor de la pct. 6 lit. a) nu este una limitativă nu înseamnă că sfera acestora poate fi extinsă la orice venituri angajate în realizarea spectacolului în care se utilizează opere muzicale, deoarece o asemenea intenţie a legiuitorului ar fi trebuit prevăzută în mod explicit, ceea ce nu s-a întâmplat.

Cu privire la prevederile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, invocate de apelanta reclamantă, curtea a reţinut că, potrivit acestora (în forma în vigoare la data sesizării instanţei):

" Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă."

Prin urmare, cum arată şi apelanta, veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii (precum radiodifuzare, retransmitere prin cablu, comunicare publică) reprezintă un criteriu esenţial în negocierea metodologiilor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite titularilor de drepturi, dar textul consacră în acest fel un principiu, a cărui transpunere în concret, în diferitele cazuri de utilizare de opere, este la latitudinea exclusivă a părţilor implicate în negociere, în ceea ce priveşte sfera veniturilor ce trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a remuneraţiei, cât timp Legea nr. 8/1996 nu explicitează noţiunea de "venituri obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul".

În speţă, pct. 6 lit. a) din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 365/2006 nu conţine o prevedere de principiu privind totalitatea veniturilor obţinute de utilizator din activitatea care utilizează repertoriul şi, cu atât mai puţin, una referitoare la totalitatea surselor financiare care susţin această activitate, pentru a include sumele de bani primite cu titlu de subvenţii bugetare.

S-a arătat că enumerarea conţinută în text are în vedere o anumită categorie de venituri, astfel încât includerea altora (ce este permisă, dat fiind că enumerarea nu este limitativă) nu poate viza decât venituri din aceeaşi categorie cu cele expres menţionate, iar alocaţiile sau subvenţiile bugetare nu se încadrează în categoria veniturilor enumerate.

A susţinut apelanta-reclamantă în argumentarea sa că subvenţiile bugetare ar fi destinate în mod vădit subvenţionării preţului biletelor, aspect ce rezultă din chiar actul autorităţii publice ce acordă subvenţia, care se referă la alocarea sumelor cu titlu de cheltuieli/beneficiar (spectator) şi că, atât timp cât pârâta nu desfăşoară o altă activitate decât organizarea de reprezentaţii de teatru utilizând inclusiv opere muzicale, în mod clar subvenţiile nu pot fi destinate decât acestei activităţi.

S-a reţinut că acest aspect nu este însă hotărâtor în demersul de determinare a bazei de calcul a remuneraţiilor sub imperiul Metodologiei publicate în temeiul Deciziei ORDA nr. 365/2006, deoarece, cum s-a arătat mai sus, cât timp această categorie de venituri nu poate fi adăugată enumerării din pct. 6 al Metodologiei, destinaţia sumelor provenite din subvenţii/alocaţii bugetare este lipsită de relevanţă.

A indicat apelanta-reclamantă şi prevederile art. 1312 alin. (2) din lege, dar s-a arătat că acestea reglementează procedura de negociere a metodologiilor şi nu au legătură cu aspectul litigios, fiind probabil menţionate din eroare.

În consecinţa argumentelor prezentate, curtea de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă şi a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Teatrul de Stat din Constanţa, criticând modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru şi solicitând a se constata că cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pârâtul invocă faptul că este o instituţie publică, înfiinţată prin H.C.J. nr. 131 din 25 mai 2007, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, iar finanţarea instituţiei teatrale este asigurată prin alocaţii bugetare de la bugetul judeţului Constanţa în proporţie de 90%.

Având în vedere calitatea de instituţie publică şi reţinând că obiectul cauzei dedus judecăţii vizează venituri publice, pârâtul consideră că nu incumbă în sarcina sa obligaţia achitării taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, faţă de caracterul de venituri publice a pretenţiilor care formează obiectul litigiului, pârâtul apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, în sensul că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

În situaţia în care se va constata că cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, solicită a se dispune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata A., C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. A arătat că dispoziţiile legale aplicabile în speţă sunt cele din Legea nr. 146/1997 şi nu cele din O.U.G. nr. 80/2013, invocând şi Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul a depus un înscris intitulat "Răspuns la întâmpinare", în cuprinsul acestuia arătând că în situaţia în care se va aprecia că nu sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013, înţelege să invoce prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Ceea ce reclamă pârâtul Teatrul de Stat din Constanţa prin recursul său, vizează soluţia de anulare, ca netimbrat a apelului, acesta fiind nemulţumit de modalitatea de stabilire a taxei de timbru în sarcina sa.

Potrivit prevederilor art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor."

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 4 mai 2011, anterior datei de 29 iunie 2013, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, raportat la data introducerii cererii, sub aspectul reglementării referitoare la taxele judiciare de timbru, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile dispoziţiile legii în vigoare la acel moment, anume Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Curtea de Apel Bucureşti a pus în vedere pârâtului să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 RON, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de către pârât, astfel că instanţa de apel a aplicat sancţiunea anulării, ca netimbrat, a apelului declarat de pârât, potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Problema de drept dedusă judecăţii vizând chestiunea timbrajului, anume căile procedurale de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru, a fost dezlegată prin Decizia pronunţată în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite - publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin această decizie s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului."

Prin această decizie s-a statuat că prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, conferă părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de timbrare o procedură clară, precisă şi previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea că, în cazul căii de atac reglementate de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a făcut menţiunea că se poate face "numai" cerere de reexaminare, aşa cum s-a procedat în situaţiile reglementate de art. 1085 din C. proc. civ. [art. 191 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ..] şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate duce la concluzia că partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa de timbru ar avea posibilitatea să exercite, cu privire la modul de stabilire a acestei taxe, atât calea de atac a reexaminării, cât şi căile de atac de reformare, apelul şi recursul.

Limitarea posibilităţii părţii în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părţii în sarcina căreia s-a impus obligaţia de timbrare să supună contestaţia sa unei instanţe imparţiale şi independente, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.

Este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

De altfel, problema pretinsei contrarietăţi a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu principiul accesului liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, a fost deja examinată de Curtea Constituţională, care a statuat în mod consecvent, prin numeroase decizii, că aceste prevederi legale nu sunt afectate de viciul neconstituţionalităţii.

Prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot constitui suport logic şi juridic pentru diminuarea sau înlăturarea în căile de atac a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru stabilite de instanţele de fond şi de apel. Textul legal menţionat are în vedere situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, "taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal", nicidecum situaţia în care partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată pretinde că nu datorează taxa de timbru sau că suma stabilită este prea mare.

Singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.

Ca atare, prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (a căror finalitate constă în obligarea părţii la plata taxei de timbru aferente etapei procesuale anterioare, neachitate) nu pot reprezenta o bază legală prin prisma căreia instanţa de control judiciar, în apel sau în recurs, să poată examina criticile părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critici care au ca scop diminuarea sau înlăturarea acestei obligaţii.

În concluzie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.

Faţă de considerentele anterior arătate, criticile pârâtului referitoare la modul de stabilire a taxei de timbru şi la respingerea apelului, ca netimbrat, nu pot fi supuse controlului judiciar prin intermediul recursului.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Teatrul de Stat din Constanţa împotriva Deciziei nr. 105/A din data de 10 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM