Cassation appeal nullity for failure to formulate legal challenges rather than factual re-argumentation in trademark bad-faith cancellation

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 1 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a solicitat anularea înregistrării mărcii "C." cu element figurativ nr. 121288, nr. de depozit M 2012 00692 din 3 februarie 2012, înregistrată pe numele pârâtului pentru clasa 43 (conform Clasificării de la Nisa).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 republicată, privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Prin Sentinţa civilă nr. 759 din 23 mai 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a dispus anularea înregistrării mărcii "C." cu element figurativ nr. 121288, nr. depozit M 2012 00692 din 3 februarie 2012, înregistrată pe numele pârâtului pentru clasa 43, conform Clasificării de la Nisa şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâtul B..

Prin Decizia nr. 243A din 28 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 759 din 23 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul reia pur şi simplu susţinerile din motivele de apel, susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Astfel, acesta reiterează că având în vedere că urma să-l împrumute pe recurent cu o sumă de aproximativ 35.000 Euro, acesta i-a propus reclamantului să înfiinţeze împreună o societate, D. S.R.L.. Această societate reprezintă în fapt prima cofetărie C. din România, deschisă în anul 2006.

Ideea mărcii C. îi aparţine în întregime recurentului, fiindu-i inspirată de către filmul "C." din anul 2000 ce îi avea ca actori principali pe E. şi F., întreaga acţiune a filmului purtându-se în jurul unei cofetării deschise într-un mic oraş francez.

În perioada 2006 - 2011 afacerea C. a fost în întregime administrată numai de către recurent, care a realizat întreg conceptul de cofetărie, numele produselor, creaţia produselor inclusiv denumirea de C.. Aşa cum reiese şi din răspunsul dat de către reclamant în cadrul interogatoriului, singura implicare a acestuia în cadrul afacerii C. a fost din punct de vedere financiar, prin intermediul împrumutului pe care 1-a acordat societăţii D. S.R.L.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel pentru conturarea relei -credinţa a recurentului la momentul înregistrării mărcii C., faptul că intimatul A. a fost asociat în proporţie de 50% în cadrul societăţilor din grupul C. s-a datorat numai în scopul de a garanta returnarea împrumutului pe care acesta 1-a acordat.

Ideea de asociere pentru dezvoltarea unei afaceri ulterioare în domeniul restaurantelor a apărut ulterior acesta fiind şi motivul pentru care recurentul a înregistrat marca "C." pe numele ambilor asociaţi.

În ceea ce priveşte existenţa în Franţa şi Belgia a unui lanţ de magazine, ce avea ca obiect de activitate vânzarea de produse de chocolaterie şi patiserie, acesta nu a stat la baza ideii mărcii C.. Aşa cum a rezultat din toate probele administrare cu ocazia cercetării judecătoreşti, iniţial a avut ideea deschiderii unei singure cofetării/patiserii şi nu a unui lanţ de restaurante cum s-a întâmplat mult mai târziu în anul 2011 - 2012. Acest fapt rezultă şi din suma relativ redusă pe care a împrumutat-o reclamantul iniţial, respectiv 35.000 Euro.

Astfel, întreg conceptul C. împreună cu marca aferentă îi aparţine în totalitate recurentului, fiind creaţia acestuia, pentru care a înregistrat această marcă ca unic titular.

Menţionează faptul că, aşa cum rezultă şi din actele depuse de către reclamant la dosarul cauzei, cererea de înregistrare a mărcii C. cu număr de depozit M 2010 09433 i-a fost respinsă deoarece recurentul nu a plătit toate taxele solicitate de către OSIM la momentul respectiv.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, niciodată reclamantul nu a fost considerat de către persoanele cu care au interacţionat ca fiind unul dintre "patronii de la C." din simplul motiv că reclamantul nu a administrat niciodată această afacere. Reclamantul a avut mereu o poziţie de investitor căruia urma să i se ramburseze investiţia iniţială făcută împreună cu un câştig suplimentar - fapt recunoscut chiar de către reclamant în cuprinsul acţiunii, precum şi în cadrul răspunsului la interogatoriu.

Niciunul dintre elementele esenţiale ale relei-credinţe nu se regăsesc în cazul înregistrării mărcii C..

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere este şi momentul la care trebuie să fie analizate aceste două elemente şi anume momentul înregistrării mărcii a cărei anulare este cerută.

A. În ceea ce priveşte elementul obiectiv, respectiv cunoaşterea faptului că în legătură cu marca existau drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane. Aşa cum a arătat, ideea conceptului de cofetărie C. îi aparţine în totalitate recurentului încă din anul 2000. Este adevărat faptul că "marca C." a fost folosită timp îndelungat de către o companie în care ambele părţi erau asociaţi, dar acest fapt s-a petrecut deoarece recurentul cu bună-credinţă a permis aceasta cu naivitate. Urmare a utilizării mărcii C. ambele părţi au câştigat în mod egal, fără ca recurentul să ceară beneficii suplimentare pentru utilizarea mărcii sale.

Din toate probele administrate în cauză reclamatul nu a putut dovedi faptul că utiliza sau avea orice fel de interese legitime în legătură cu marca C.. Din toate probele administrate a rezultat faptul că reclamantul a avut întotdeauna comportamentul unui veritabil investitor a cărui scop era şi este şi în continuare, rambursarea investiţiei iniţiale şi obţinerea unei cote de profit.

B. În ceea ce priveşte elementul subiectiv al relei-credinţe, constând în scopul ilicit al înregistrării şi intenţia de a-1 prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi sau interese, nici acest element nu este întrunit.

Reaua-credinţă a pârâtului nu se poate reţine din următoarele motive:

- în interiorul perioadei de parteneriat cu reclamantul nu a adus nici un fel de prejudicii niciuneia dintre firme prin folosirea mărcii C.;

- întotdeauna beneficiile şi profitul obţinut din utilizarea mărcii a fost împărţit în mod egal;

- ambii asociaţi au avut de câştigat în mod egal, atât din punct de vedere financiar cât şi din punct de vedere al notorietăţii mărcii pe piaţă.

Un aspect comun apare în declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză. G. a început în după anul 2011 când toate locaţiile în care funcţionau restaurantele C. au funcţionat sub marca "C.", această marcă fiind înregistrată pentru clasele 29 şi 43 având ca titulari pe ambele părţi.

Dacă ar fi existat intenţia de a-1 prejudicia pe reclamant având în vedere că, aşa cum a declarat, acesta nu avea cunoştinţă despre modul în care au fost înregistrate mărcile, de ce recurentul nu a înregistat şi marca "C." ca unic titular.

O persoană care ar fi acţionat cu rea-credinţă, contrar a tot ce susţine reclamantul, ar fi înregistrat ambele mărci ca unic titular sau cel puţin pe cea pe care urma să o utilizeze în mod special.

În cauza de faţă aşa cum reiese din probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti autorul mărcii C. este chiar recurentul încă din anul 2000. Marca a fost folosită este adevărat de către o serie de companii în care atât pârâtul cât şi reclamantul aveau calitatea de asociaţi, dar acest fapt s-a petrecut datorită faptului că pârâtul a permis aceasta.

Recurentul-pârât a precizat că în cauza de faţă nu a înregistrat marca "C." cu intenţia de a împiedica un terţ să comercializeze pe piaţă anumite produse sau să presteze anumite servicii aşa cum este situaţia în cauza folosită ca model de referinţă de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte cesiunea mărcii C. în anul 2016 către bunica recurentului, H., această operaţiune nu are nicio legătură cu obiectul cauzei de faţă. Cesiunea mărcii este o operaţiune perfect legală ce nu poate impieta în niciun mod asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza de faţă.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi a respingerii acţiunii formulate ca neîntemeiate.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimatul-reclamant A. a depus, în termen legal, întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La data de 27 august 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legal, fiind motivat şi timbrat, iar prin întâmpinarea depusă intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 18 septembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La dosar nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 9 noiembrie 2018, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant A., faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent, probele administrate, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurentul-pârât reluând criticile din motivele de apel cu privire la faptul că probele administrate la prima instanţă nu dovedesc înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii, în sensul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte reţine că pentru "a motiva" recursul, recurentul a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin motivele de apel, deşi trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate.

În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv greşelile instanţei de apel de interpretare şi aplicare a legii pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, simpla nemulţumire generică a pârâtului faţă de hotărârea recurată, sub aspectul unei greşite aplicări a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conţinutului motivelor de apel, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care ar fi fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudenţa CJUE referitoare la condiţiile anulării pentru înregistrarea mărcii cu rea-credinţă.

Din lecturarea cererii de recurs, se constată însă că recurentul-pârât a invocat doar formal dispoziţiile legale sus-menţionate, fără a dezvolta critici care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de apel.

Astfel, recurentul-pârât reia istoricul relaţiilor de afaceri dintre părţile din litigiu şi modalitatea în care a fost creată marca din litigiu, fiind preluate în totalitate criticile formulate în apel de pârât, şi este combătută situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond din perspectiva interpretării greşite a probelor administrate în cauză.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-pârât a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziţii speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susţinerile recurentului vizând condiţiile anulării pentru înregistrarea mărcii cu rea-credinţă sunt formale şi nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci, în esenţă, invocă o interpretare greşită a probatoriului administrat în cauză; or, aceste susţineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiaşi articol, normă imperativă, de ordine publică.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În consecinţă, se constată că recurentul-pârât, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunţat doar susţineri referitoare la aspecte de fapt, criticând hotărârea atacată din perspectiva interpretării greşite a probatoriului administrat în cauză, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 243 A din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 243 A din 28 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM