Claimant's revendication interest upheld; appellate dismissal quashed and remanded for retrial.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia nr. 704/A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 777 din 2 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că deşi circumstanţele concrete ale acestei cauze s-au modificat pe parcursul desfăşurării litigiului, respectiv în stadiul rejudecării apelului, în aplicarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. s-a procedat la administrarea probelor stabilite a fi obligatorii în decizia de casare.

Astfel, în cauză, din întregul material probator administrat, a rezultat fără echivoc existenţa suprapunerii între terenul proprietatea reclamantei şi terenul ce a constituit obiect al contractului de concesiune, precum şi îndreptăţirea reclamantei în formularea cererii al cărei scop a fost redobândirea efectivă a suprafeţei de teren obiect al suprapunerii. Însă, faţă de faptul că impedimentul prevăzut de lege nu mai subzistă pentru realizarea acestui scop, nefiindu-i opus un alt act juridic care să o împiedice să exercite stăpânirea materială a terenului obiect al suprapunerii, apelanta-reclamantă are la îndemână mijloacele prevăzute de legea specială, astfel cum s-a reţinut mai sus, şi nu exercitarea acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Curtea a reţinut că această excepţie a fost respinsă prin sentinţa civilă apelată pronunţată de Tribunalul Bucureşti, că pârâtul nu a formulat apel împotriva acestei hotărâri, astfel că sentinţa a rămas definitivă sub acest aspect, reiterarea acestei excepţii pe calea întâmpinării fiind inadmisibilă.

Mai mult decât atât, faţă de participarea în contractul de concesiune la realizarea obiectului acestuia, contractul fiind încheiat de Municipiul Bucureşti prin Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, fiind împuternicit de Municipiul Bucureşti prin Hotărârea nr. 234 din 4 septembrie 2003 să aducă la îndeplinire dispoziţiile Legii nr. 550/2002, astfel că pârâtul a participat la încheierea contractelor ce au făcut obiect al judecăţii, obligaţiile stabilite de lege în sarcina acestuia fiind îndeplinite, în mod evident se impunea menţinerea în cadrul procesual pasiv şi a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

De asemenea, se mai impune a se arăta că deşi prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes, reţinând caracterul nefondat al acesteia, în condiţiile în care interesul pe care îl manifesta reclamanta era strâns legat de dreptul de proprietate al acesteia, şi deşi pârâta S.C. B. S.R.L. nu a formulat apel împotriva soluţiei pronunţate asupra acestei excepţii, soluţia reţinută de Curte ca fiind incidentă la acest moment al judecării cauzei nu este contradictorie soluţiei primei instanţe, deoarece au fost avute în vedere circumstanţele concrete ale acestei cauze, modificate în totalitate de la momentul pronunţării hotărârii primei instanţe până la soluţionarea prezentului apel.

Nu în ultimul rând, Curtea a avut în vedere concluziile reclamantei de la termenul din 13 septembrie 2017, când a susţinut că cererile privind constatarea nulităţii absolute parţiale a celor două contracte sunt lipsite de interes, confirmând în acest fel încetarea de drept a contractului de concesiune, înţelegând să continue judecarea cererii în revendicare doar pentru existenţa posibilităţii de a se încheia din nou un contract de concesiune, împrejurare care, în opinia Curţii, confirmă interesul eventual al reclamantei şi nu unul concret, determinat, născut şi actual, cerinţe prevăzute de lege pentru exercitarea unei acţiuni civile.

Interesul, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul practic, material pe care l-ar putea obţine partea prin promovarea demersului judiciar, inclusiv în promovarea oricărei căi de atac. Interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă (forma procedurală concretă), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune (la forma concretă de manifestare a acţiunii).

Exerciţiul acţiunii în justiţie cere aşadar, o justificare deosebită, prin impunerea condiţiei interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant. Exigenţa impusă reclamantului de a justifica un interes pentru a avea dreptul să desfăşoare o activitate jurisdicţională, determină nepronunţarea asupra fondului unei cereri, câtă vreme nu se justifică un scop în promovarea ei.

Pe de altă parte, condiţia interesului este necesară nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Această cerinţă trebuie să fie îndeplinită ori de câte ori pe parcursul procesului, oricare dintre participanţii la judecată apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii.

Caracterizându-l, interesul este material, patrimonial sau moral.

Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

1. să fie legitim, corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale.

Interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege şi potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut.

2. să fie personal şi determinat, adică folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare să fie bine stabilit şi aparţină celui care recurge la forma procedurală respectivă.

Cerinţa ca interesul să fie personal celui care acţionează, reprezintă aspectul subiectiv al condiţiilor de exerciţiu ale actului procedural.

3. să fie născut şi actual, să existe în momentul în care este formulată cererea, pentru că rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Un interes eventual, ca şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu poate fi luat în considerare.

Aplicând toate aceste considerente doctrinare la speţa pendinte, Curtea a constatat că în cazul dedus judecăţii, apelanta-reclamantă nu mai justifică un interes legitim şi actual, faţă de clarificarea situaţiei juridice a acestei suprafeţe de teren de 150 mp, de stabilirea existenţei suprapunerii, fiind avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sectorul 1 Bucureşti propunerea în cauză care prezintă următoarele zone de suprapunere: S1 = 138,34 mp cu imobilul identificat cadastral cu IE257401 din str. x; S2 = 134,09 mp cu imobilul identificat cadastral cu IE210097 din str. x şi S3 = 0,02 mp cu imobilul identificat cadastral cu IE220608 din str. x, şi de mijloacele reglementate expres de Legea nr. 10/2001, pe care apelanta-reclamantă le are la îndemână pentru redobândirea suprafeţei de teren de 150 mp, restituită în natură prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. x din 16 decembrie 2004, modificată prin Dispoziţia rectificativă nr. x din 6 aprilie 2005.

2. Recursul

2.1. Motive

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

În mod greşit instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare ca fiind lipsită de interes.

Reclamanta este proprietar neposesor al terenului de 150 mp, acesta fiind ocupat de posesori neproprietari nelegitimi, respectiv municipiul Bucureşti, care a transmis posesia intimatei B., iar ulterior, în baza noii concesiuni, către actualul concesionar.

În temeiul dispoziţiei de restituire, reclamanta a solicitat intimatului municipiul Bucureşti punerea sa în posesie, iar intimatul nu a dat curs favorabil solicitării sale.

În temeiul dispoziţiei de restituire, reclamanta a solicitat concursul executorului judecătoresc pentru a obţine punerea în posesie a suprafeţei de teren, iar executorul judecătoresc a comunicat faptul că, în raport de cuprinsul procesului-verbal de primire a terenului, cererea de punere în executare nu poate fi primită.

Posesia asupra suprafeţei de teren de 150 mp nu a fost transmisă reclamantei ca urmare a emiterii dispoziţiei de restituire şi a procesului-verbal de predare-primire, fiind transmisă doar scriptic posesia, nu şi faptic.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel este contradictorie soluţiei primei instanţe, care a reţinut caracterul nefondat al excepţiei lipsei de interes, intrată în puterea lucrului judecat prin neapelare.

Soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât, deşi real că pe parcursul soluţionării litigiului au intervenit modificări atât cu privire la cadrul procesual, cât şi a situaţiei juridice a terenului revendicat, capătul de cerere vizând revendicarea suprafeţei de 150 mp nu a fost modificat. Pe tot parcursul procesului s-a susţinut că scopul urmărit de către reclamantă este redobândirea stăpânirii materiale a suprafeţei de 150 mp.

Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor deciziei de casare, conform art. 315 C. proc. civ. Astfel, instanţa de casare a arătat în mod expres în sarcina instanţei de apel să identifice suprafaţa de teren pretinsă şi de a stabili în favoarea cărei persoane este înregistrată cadastral şi funciar suprafaţa în litigiu, precum şi dacă aceste menţiuni scriptice corespund realităţii obiective şi concordă cu situaţia juridică a imobilelor aparţinând părţilor litigante. Instanţa de apel nu şi-a îndeplinit această obligaţie.

2.2. Analiza recursului

Analizând hotărârea instanţei de apel, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie revendicarea suprafeţei de teren de 150 mp situate în Bucureşti.

Instanţa de apel a prezentat corect cerinţele interesului, ca una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, însă a apreciat eronat că, în raport cu noul cadru procesual dedus din modificarea circumstanţelor concrete ale cauzei, această cerinţă nu mai este îndeplinită în persoana reclamantei.

Aceasta deoarece obiectul cererii de chemare în judecată nu s-a schimbat, ci dimpotrivă se urmăreşte în continuare compararea titlurilor de proprietate ale părţilor, specific revendicării, pentru a se determina care este mai caracterizat.

Împrejurarea că reclamantei i s-a emis pentru teren Dispoziţia de restituire în natură nr. 3644 din 16 decembrie 2004, modificată prin Dispoziţia rectificativă nr. 4186 din 6 aprilie 2005, nu înseamnă că, având un titlu de proprietate, nu mai are interes în continuarea acţiunii în revendicare. Astfel, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 conform căruia, decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară, nu face lipsită de interes revendicarea atunci când mai multe persoane urmăresc dobândirea proprietăţii bunului respectiv. Dispoziţia menţionată constituie titlu de proprietate şi orice neînţelegeri intervenite între proprietari nu pot fi soluţionate decât în condiţiile dreptului comun.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că situaţia juridică a terenului în litigiu nu este clarificată, chiar instanţa de apel reţinând că la momentul soluţionării cererilor de solicitare informaţii nr. x din 3 aprilie 2015 şi nr. y din 3 aprilie 2015, formulate de S.C. A. S.R.L., a fost actualizată baza de date grafice în Cartea Funciară şi s-a constatat că există o suprapunere reală între imobilele identificate pe sectorul 1 cu numerele cadastrale pe hârtie x_ACT (CF x str. x) şi y/0;2 (CF x str. x). Faptul că reclamanta nu este în măsură să obţină executarea silită a titlului său, care este Dispoziţia de restituire în natură nr. x din 16 decembrie 2004, modificată prin Dispoziţia rectificativă nr. x din 6 aprilie 2005, rezultă şi din aceea că notificarea adresată Primăriei municipiului Bucureşti, în 27 septembrie 2017, pentru punerea în posesie pe terenul în litigiu, este nesoluţionată.

În aceste condiţii, se constată că reclamanta justifică în continuare obţinerea unui folos practic în soluţionarea acţiunii în revendicare, astfel încât criticile formulate privitoare la nelegalitatea admiterii excepţiei lipsei de interes întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, recursul va fi admis şi, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă spre judecarea fondului la aceeaşi instanţă de apel, cu luarea în considerare a aspectelor stabilite prin decizia de casare nr. 752/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 704 A din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM