Inadmissibility of cassation against final appeal ruling in statutory property restitution claims

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 582 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 798 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, la data de 13 aprilie 2018, petentul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ.. Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă la aceeaşi dată, sub nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 436 din 6 iunie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 582 din 25 septembrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă.

La data de 27 aprilie 2018, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 582 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, invocând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 12 septembrie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în termenul stipulat de dispoziţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raport s-a reţinut că decizia civilă nr. 582 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă nu este susceptibilă de recurs, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 21 septembrie 2018, completul de filtru a luat act de raportul asupra admisibilităţii în principiu şi a dispus comunicarea acestuia părţilor pentru a depune, în scris, puncte de vedere, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Conform dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul a fost comunicat recurentului-reclamant la 1 octombrie 2018, iar intimatului-pârât Primarul Municipiului Iaşi la 2 octombrie 2018.

La data de 11 octombrie 2018, recurentul-reclamant a transmis prin fax punctul său de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză, prin care a susţinut admisibilitatea în principiu a recursului formulat în cauză.

Intimatul-pârât nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la aspectele reţinute în raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluţia din 17 octombrie 2018, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 8 noiembrie 2018, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze, cu prioritate, admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, care vizează anularea dispoziţiei nr. x din 6 august 2014, emisă de acesta, prin care i-a fost respinsă cererea privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în municipiul Iaşi, jud. Iaşi, întrucât nu a depus înscrisurile doveditoare privind calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în termenul prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 368/2013.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, la art. 25 alin. (1), obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

De asemenea, a reglementat dreptul persoanei îndreptăţite să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

În cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva dispoziţiei nr. x din 6 august 2014, emisă de Primarul Municipiului Iaşi, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă la 10 septembrie 2014, când erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Astfel, se constată că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, ca instanţă de fond, putea fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează că, "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, Înalta Curte reţine că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în baza Legii nr. 10/2001, putea fi exercitată numai calea de atac a apelului.

Or, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 798 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a fost soluţionat definitiv de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 582 din 25 septembrie 2017, obiect al recursului pendinte.

Conform prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, Decizia civilă nr. 582 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 582 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 582 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM