Competence for challenges to public-utility sports federation decisions under administrative review

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 august 2017, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi Comisia Centrală a Arbitrilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: dobândirea de către reclamant a calităţii de observator de arbitri Liga 1, începând cu sezonul competiţional 2017 - 2018; constatarea îndeplinirii condiţiei stagiului la o ligă inferioară sau la judeţ, cerută de art. 142 pct. 3 din RODAAF; precum obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamant a despăgubirilor materiale, constând în contravaloarea baremelor de observator de arbitri Liga 1 ce i s-ar fi cuvenit, raportat la media delegărilor observatorilor de arbitri şi a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, în raport de calitatea B. de autoritate publică.

Prin precizările din 30 martie 2018, reclamantul a arătat că prin primul capăt de cerere a solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), în temeiul dispoziţiilor art. 52 pct. 5 coroborate cu cele ale art. 26 din RODAAF, să emită o hotărâre prin care să i se acorde calitatea de observator de arbitri Liga 1, pe care să o înainteze Comitetului Executiv al pârâtei B., precum şi obligarea federaţiei să emită o decizie prin care să aprobe hotărârea comisiei. În ceea ce priveşte capătul doi al cererii de chemare în judecată, reclamantul a menţionat că respectiva solicitare a fost acoperită şi a calificat pretenţiile ca fiind motive ce susţin primul capăt de cerere, iar cele cuprinse în petitele trei şi patru, respectiv despăgubirile materiale şi morale decurg din refuzul pârâtelor de a-i soluţiona cererea.

Prin Sentinţa nr. 1840 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţie civilă.

S-a reţinut, prin prisma Regulamentului de organizare şi desfăşurare a activităţii arbitrilor de fotbal (RODAAF) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, că deşi este adevărat că federaţiile sportive sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, caracterul de utilitate publică vizează activitatea de realizare a serviciului de utilitate publică.

Or, în cauză, obiectul litigiului priveşte un aspect legat de organizarea privată a Comisiei Centrale a Arbitrilor şi nu o problemă de realizare a serviciului de utilitate publică pentru a fi incidente dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. b) ultima frază din Legea nr. 554/2004.

S-a concluzionat că, în aceste condiţii, conduita imputată celor două pârâte, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 ci un refuz de realizare a unei obligaţii de a face.

Prin Sentinţa nr. 1127 din 8 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă. A dispus suspendarea cauzei şi înaintarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

S-a reţinut, în raport de prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, că federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, fiind autorităţi publice asimilate faţă de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul a mai constatat că se asimilează actelor administrative şi refuzul nejustificat de a răspunde solicitantului în termenul legal, în cauză fiind vorba de un astfel de refuz.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecăţii, astfel cum a fost precizat, îl constituie acţiunea prin care reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi Comisia Centrală a Arbitrilor, emiterea unei hotărâri prin care să i se acorde calitatea de observator de arbitri Liga 1, precum şi obligarea pârâtelor la plata unor daune materiale şi morale, decurgând din refuzul acestora de a-i soluţiona cererea.

Raportat la subiectul de drept în contradictoriu cu care s-a promovat acţiunea, se constată că B. este autoritate publică asimilată, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, conform cărora sunt asimilate autorităţilor publice şi persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Relevante în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 35 din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, conform cărora federaţiile sportive naţionale sunt structuri sportive de interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, fiind persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Se observă că art. 95 pct. 1 C. proc. civ. reglementează competenţa în primă instanţă a tribunalelor, în sensul că acestea judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, iar art. 96 din cod stipulează că în primă instanţă, curtea de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Legea specială în materie la care face trimitere C. proc. civ. este Legea nr. 554/2004, act normativ care la art. 1 alin. (1) reglementează posibilitatea atacării, în instanţa de contencios administrativ competentă, de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri. Totodată, în art. 2 alin. (1) din lege se specifică semnificaţia termenilor utilizaţi, fiind asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat, care potrivit legii, au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

De asemenea, la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se reglementează competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel în soluţionarea litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale.

În speţă, promovarea acţiunii este motivată de lipsa răspunsului la cererea formulată de reclamant, asimilat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, mai sus enunţate, unui refuz nejustificat de a i se răspunde solicitantului în termenul legal.

Astfel, chestiunile puse în discuţie nu privesc aspecte legate de organizarea Comisiei Centrale a Arbitrilor, în condiţiile în care, potrivit art. 140 din RODAAF, observatorii de arbitri sunt reprezentanţi ai B. sau asociaţiilor judeţene/municipale.

Ca atare, faţă de dispoziţiile legale menţionate, se constată că aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, competenţa soluţionării cererii, în considerarea statutului pârâtei B..

Pentru toate aceste motive, va fi stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM