Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3843/2018 AI generated

Salary-discrimination suit against judicial bodies assigned to Vâlcea Tribunal on final jurisdictional ruling

Case Number Decizia nr. 3843/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court resolved a negative jurisdictional conflict in favor of the Vâlcea Tribunal, ruling that it has sole jurisdiction to hear the plaintiffs' salary-discrimination action against judicial bodies, and the decision is final. The dispute arose when judges (and other court personnel) sued for salary differences based on a sectoral reference value; the Vâlcea Tribunal declined jurisdiction to the Gorj Tribunal under Art. 127(1) C. proc. civ. (which requires a judge-plaintiff to sue at a court in a neighboring appellate circuit if the claim falls within their own court's competence), but the Gorj Tribunal declined it back after the Constitutional Court struck down the relevant statutory phrases as unconstitutional. The High Court held that the plaintiffs validly chose the Vâlcea Tribunal under the then-applicable Art. 127(1) (as interpreted by Decision No. 7/2016), the defendants failed to timely raise the territorial exception, and joinder under Art. 59 C. proc. civ. (same legal cause and close connection) extended that jurisdiction to all plaintiffs; the Constitutional Court decision (No. 290/2018) applied and supported assigning the case to Vâlcea.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 alin. (2) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ; Salary-discrimination suit against judicial bodies assigned to Vâlcea Tribunal on final jurisdictional ruling: Prin Decizia în interesul Legii nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461 din 22 iunie 2016 s-a stabilit că sintagma instanţa la care îşi desfăşoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Keywords

AI generated
conflict of jurisdiction value in dispute relevant salary e-justice arbitration assigned competence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data de 18 septembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatarea stării de discriminare şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 347,1 RON pentru perioada 1 octombrie 2011 - 9 aprilie 2015, 405 RON pentru perioada 9 aprilie 2015 - 1 decembrie 2015 şi 445,5 RON începând cu 1 decembrie 2015 şi până la data de 1 octombrie 2016, sume actualizate cu indicele de inflaţie.

Prin Sentinţa nr. 243 din 5 martie 2018 Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, reţinând că reclamanţii sunt judecători la Judecătoria Târgu Jiu, iar potrivit art. 127 C. proc. civ.: (1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Referitor la aplicabilitatea acestor prevederi legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia în interesul Legii nr. 7/2016, a statuat că "sintagma instanţa la care îşi desfăşoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă."

Faţă de aceste dispoziţii, instanţa competentă în soluţionarea cauzei este Tribunalul Gorj.

Prin Sentinţa nr. 793 din 6 septembrie 2018 Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării.

Tribunalul Gorj a reţinut că la data introducerii acţiunii, reclamantele HH., II. şi JJ. îşi desfăşurau activitatea în cadrul Tribunalului Gorj, astfel încât se încadrau întocmai în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar instanţa aleasă, Tribunalul Vâlcea, era competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Dat fiind faptul că tocmai dispoziţiile legale în baza cărora Tribunalul Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei au fost declarate neconstituţionale, instanţa competentă a soluţiona cauza rămâne Tribunalul Vâlcea.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea". Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Textul legal reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii, fiind aplicabil, conform alin. (3), şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin Decizia în interesul Legii nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 461 din 22 iunie 2016 s-a stabilit că sintagma instanţa la care îşi desfăşoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

Deşi în cauză mare parte din reclamanţi funcţionează ca judecători în cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, la data introducerii acţiunii (18 septembrie 2017), reclamantele HH., II., JJ. îşi desfăşurau activitatea în cadrul Tribunalului Gorj, situaţie faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în interpretarea dată prin decizia în interesul legii menţionată.

Competenţa reglementată de art. 127 C. proc. civ. este una facultativă, sens în care, prin alegerea făcută de către reclamanţi, de învestire a Tribunalului Vâlcea (în condiţiile neinvocării, de către pârâţi, a excepţiei de necompetenţă teritorială, singurii în măsură să invoce aspectul procedural prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.), această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost sesizată.

Pentru ceilalţi reclamanţi a operat prorogarea de competenţă conform art. 59 C. proc. civ., conform căruia mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă are ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor diferenţe salariale având aceeaşi cauză juridică, astfel încât, deşi fiecare dintre reclamanţi urmăreşte recunoaşterea unor drepturi subiective proprii, în virtutea unor raporturi individuale de muncă, cererile formulate urmează acelaşi regim juridic şi probator, aflându-se într-o strânsă legătură, potrivit textului legal anterior menţionat privind prorogarea de competenţă.

Totodată, trebuie reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638 din 23 iulie 2018 s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a sintagmei care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza din cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol, această decizie fiind aplicabilă cauzei, raportat la data învestirii Înaltei Curţi cu prezentul conflict negativ de competenţă, respectiv 28 septembrie 2018.

Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de instanţă la care îşi desfăşoară activitatea prevăzută de textul legal enunţat, trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

În consecinţă, prin alegerea exprimată de reclamanţi în cadrul cererii de chemare în judecată, coroborată cu incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 59 şi art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a devenit în mod exclusiv competent să judece prezentul litigiu.

Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM