County council loses jurisdiction bid; repayment claim appeal sent to Târgu Mureș Court of Appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1150 din 3 mai 2017, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis acţiunea reclamantului Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita în contradictoriu cu Protopopiatul Romano Catolic Odorheiu Secuiesc şi, în consecinţă, l-a obligat pe pârât să restituie pe seama reclamantei suma de 70.000 RON, împreună cu dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente până la restituirea sumei.

Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin Decizia nr. 240 din 28 martie 2018, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, pe care a schimbat-o în tot şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea civilă formulată de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Harghita la data de 4 mai 2018.

Competenţa soluţionării recursului a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de către Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, prin Decizia nr. 87/R din 26 septembrie 2018.

S-a reţinut, în esenţă, în raport de art. 483 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., că Înalta Curte este competentă să soluţioneze recursul, deoarece rolul acesteia este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti.

Curtea de apel a mai constatat că întrucât litigiul este evaluabil în bani are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 octombrie 2018.

Prin rezoluţia din 16 octombrie 2018, s-a fixat termen la 7 noiembrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci, dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe - unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia Înalta Curte este competentă să soluţioneze recursul, deoarece rolul acesteia este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, se constată că prin C. proc. civ. au fost reglementate mecanisme distincte în acest sens.

Nici referirea la Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

În sensul celor de mai sus, s-a statuat şi prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, stabilindu-se că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 582/20.07.2017, revine curţilor de apel.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureş, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita împotriva Deciziei nr. 240 din 28 martie 2018 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN