Restitution of Greco-Catholic Church Property Under Decree-Law No. 126/1990: Application of the Majority Faithful Will Criterion Over Automatic Reversion from Abrogation of Decree-Law No. 358/1948

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 iunie 2012, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Coruşu a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Pârâta Parohia Ortodoxă Română Coruşu ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- restabilirea situaţiei de Carte funciară prin rectificarea Cărţii Funciară nr. x în sensul: 1. dezlipirii imobilelor cu nr. cadastral x şi cu nr. cadastral x din imobilul cu nr. cadastral nr. cadastral x la care au fost comasate; 2. Retranscrierea imobilului cu nr. cadastral x în CF nr. x Baciu; şi imobilului cu nr. cadastral x în CF nr. x Baciu;

- rectificarea: 1. înscrierii de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B +2 din CF x Coruşu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat; 2. înscrierea de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B+ 2 din CF x Coruşu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat;

- Obligarea pârâtei să predea în deplină proprietate şi posesie imobilele: L Biserică şi teren în suprafaţă de 144 mp. situat în situate în Localitatea Coruşu nr. 151, Comunei Baciu, jud. Cluj, transcrise din Cartea Funciară nr. x Coruşu (în format electronic CF nr. x) în Cartea Funciară nr. x Baciu cu fostul nr. topo. 80/3 şi nr. cadastral x; 2. teren în suprafaţă de 395 mp. situat în Localitatea Coruşu, Comunei Baciu, jud. Cluj, transcrise din Cartea Funciară nr. x Coruşu (în format electronic CF nr. x) în Cartea Funciară nr. x Baciu cu fostul nr. topo. 135 şi nr. cadastral x.

În motivarea cererii, s-a arătat că, în cazul Parohiei Greco-Catolică Coruşu, nu există nicio hotărâre judecătorească dată în temeiul art. 37 alin. (4) din Decretul nr. 177/1948, deoarece nu s-a făcut dovada trecerii în anul 1948 a 75% din numărul credincioşilor greco-catolici la cultul ortodox pentru că nu există absolut nicio adeziune. Nu există motiv pentru care parohia a fost desfiinţată şi averea trecută în posesia parohiei ortodoxe, în temeiul Decretului nr. 358/1948.

Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Coruşu şi-a redobândit personalitatea juridică. Abrogarea Decretului nr. 358/1948 dar menţinerea efectelor sale reprezintă nu doar o aberaţie, ci şi o încălcare a art. 9, art. 14 şi art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

S-a propus retrocedarea doar a bisericii vechi din localitate. În Coruşu există două biserici, urmând ca biserica mai nouă (mai mare în dimensiuni) să rămână Parohiei Ortodoxă Română Coruşu. Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, pr, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Felecului şi Clujului prin Adresa nr. x/2010, dar mai ales Consiliul Parohial Coruşu prin Procesul-Verbal din 22.04.2010 au fost de acord cu solicitarea, însă, Adunarea parohială a refuzat propunerea.

În temeiul art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, a invitat pârâta pentru constituirea comisiei şi soluţionarea pe cale amiabilă a revendicării. La întâlnirea din 17.05.2012 reprezentanţii Parohiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică au reiterat cererea de revendicare şi reprezentanţii Parohiei Ortodoxă Română Coruşu şi-au exprimat acordul la retrocedarea terenului cu Topo x nr. Cadastral 51307 în suprafaţă de 395 mp.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 Decretul-Lege nr. 126/1990; art. 34 pct. l şi 3 Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea 7/1996; art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. civ.; art. 9, 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Prin precizarea de acţiune înregistrată la data de 27 iunie 2012, pentru termenul de judecată din data de 12.10.2012 reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să dispună restabilirea situaţiei de Carte funciară prin rectificarea Cărţii Funciară nr. x în sensul: 1. Dezlipirii imobilului cu nr. cadastral pentru teren 51122 şi cu nr. cadastral pentru construcţii 51122-C1 din imobilul cu nr. cadastral pentru teren 51362 şi cu nr. cadastral pentru construcţii 51362-C1 din CF x Baciu la care au fost comasate; 2. Retranscrierea imobilului cu nr. cadastral pentru teren 51122 şi cu nr. cadastral pentru construcţii 51122-C1 în CF nr. x Baciu; 3. Dezlipirii imobilului cu nr. cadastral x din imobilul cu nr. cadastral pentru teren 51362 din CF x Baciu la care a fost comasat; 4. Retranscrierea imobilului cu nr. cadastral x în CF nr. x Baciu,

- să dispună rectificarea: 1. înscrierii de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B +2 din CF x Coruşu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului revendicat; 2. înscrierea de sub B +1 CF nr. x Baciu (înscrierea de sub B+ 2 din CF x Coruşu) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei,

- să oblige pârâta să îi predea în deplină proprietate şi posesie imobilele: L Biserică şi teren în suprafaţă de 144 mp. situat în Localitatea Coruşu nr. 151, Comuna Baciu, jud. Cluj, în prezent, transcrise din CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51122 şi nr. cadastral pentru construcţii 51122-C1 (format vechi CF nr. x Coruşu nr. topo. 80/3) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastra pentru teren 51362 şi nr. cadastral pentru construcţii 51362-C1; 2. teren ir suprafaţă de 395 mp. situat în Localitatea Coruşu, Comuna Baciu, jud. Cluj, îi prezent, transcris din CF nr. x cu nr. cadastral x (format vechi CF nr. x' Coruşu nr. topo. 135) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51362.

Prin cerere reconvenţională formulată de pârâtă, s-a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii lucrărilor de reconstrucţie a imobilului lăcaş de cult revendicat, efectuate în perioada 1966 - 1968, precum şi a investiţiilor ulterioare, estimate la valoarea de 200.000 RON şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului lăcaş de cult situat în sat Coruşu, până la achitarea integrală a acestor despăgubiri.

La data de 09 noiembrie 2012, secţia civilă a Tribunalului Cluj a constatat că soluţionarea cauzei pe fond depinde de soluţia asupra excepţiei nelegalităţii, întrucât prin actele administrative a căror nelegalitate se solicită se constată dobândirea dreptului de proprietate, astfel că a sesizat Tribunalul Cluj, secţia contencios administrativ pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate a Certificatului de atestare a edificării construcţiei nr. 200/IV/21.04.2010, Dovada de radiere nr. 198/IV/21.04.2010, Actul administrativ nr. 404/II/21.04.2010 emise de Primarul comunei Baciu şi a dispus suspendarea soluţionării cauzei până la pronunţarea instanţei competente asupra excepţiei de nelegalitate invocată.

Prin Sentinţa civilă nr. 5803/20 octombrie 2014, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi a constatat nelegalitatea Certificatului de atestare a edificării construcţiei nr. 200/IV/21.04.2010, Dovada de radiere nr. 198/V/21.04.2010, Actul administrativ nr. 404/II/21.04.2010 emis de Primarul Comunei Baciu.

Această soluţie a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârât potrivit Deciziei nr. 1806 din 17 februarie 2015 pronunţate de Curtea de apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Aşa fiind, cauza a fost repusă pe rol, iar prin Sentinţa civilă nr. 149/2016, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată precizată formulată de Parohia Română Unită Cu Roma, Greco-Catolică. A respins cererea reconvenţională.

Prin Decizia civilă nr. 1485/A/08.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, precum şi cererea de aderare la apel formulată de pârâta Parohia Ortodoxă Română Coruşu. A fost obligată apelanta reclamantă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Coruşu să plătească intimatei pârâte Parohia Ortodoxă Română Coruşu suma de 2000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Prin Decizia civilă nr. 2065/27.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta Parohia Româna Unită cu Roma, Greco-Catolică Coruşu, a casat decizia atacată şi Sentinţa civilă nr. 149 din 11 martie 2016 a Tribunalului Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.

La reluarea judecăţii, a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 140 din 6 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj, prin care, s-a respins excepţia inadmisibilităţii.

S-a admis acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Coruşu în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Română Coruşu şi, în consecinţă, s-a dispus restabilirea situaţiei de Carte funciară prin rectificarea Cărţilor funciare în sensul solicitat de către reclamantă.

A fost obligată pârâta să predea reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilele: - biserică şi teren în suprafaţă de 144 mp. situat în Localitatea Coruşu, Comuna Baciu, jud. Cluj, în prezent, transcrise din CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51122 şi nr. cadastral pentru construcţii 51122-C1 (format vechi CF nr. x Coruşu nr. topo. 80/3) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51362 şi nr. cadastral pentru construcţii 51362-C1;- teren în suprafaţă de 395 mp. situat în localitatea Coruşu, comuna Baciu, jud. Cluj, în prezent, transcris din CF nr. x cu nr. cadastral x (format vechi CF nr. x Coruşu nr. topo. 135) în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral pentru teren 51362.

S-a respins cererea reconvenţională.

Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul a reţinut următoarele:

Din analiza CF x Coruşu a rezultat că asupra imobilului cu nr. top. x proprietar tabular este pârâta. Imobilul s-a transcris în CF x Baciu, având destinaţia de teren în suprafaţă de 144 mp. prev cu nr. cad. x şi Biserica Ortodoxă compusă din pridvor, pronaos-naos şi altar în suprafaţă construită de 116 mp prev. cu nr. cad. x. Dreptul de proprietate în favoarea pârâtei s-a întemeiat pe dispoziţiile Decretului 358/1948 şi a fost înscris prin Încheierea de carte funciară nr. x/17.07.1950.

Apoi şi asupra imobilului prev. cu nr. top x tot din CF nr. x Coruşu având destinaţia de teren în suprafaţa de 395 mp., proprietar tabular este pârâta, drept de proprietate dobândit în baza aceluiaşi Decret nr. 358/1948. Imobilul a fost transcris în CF x Baciu nr. cad. x, teren în suprafaţa de 395 mp.

Ulterior, s-a înfiinţat CF x Baciu, imobilul fiind compus din teren prev. cu nr. cad. x în suprafaţa de 7950 mp. şi Biserica Ortodoxă compusă din pridvor, pronaos-naos şi altar în suprafaţă construită de 116 mp prev. cu nr. cad. x, prin alipirea imobilelor prev. cu nr. cad. 51122 din CF x vechi (id. electronic CF x, care s-a sistat şi prev. cu nr. cad. x din CF x vechi (id.electronic 51307) care s-a sistat, nr. cad. x din CF x Coruşu (id.electronic CF x) care la rândul ei s-a sistat.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în rectificare în lipsa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile sau a unui capăt de cerere formulat în cadrul acţiunii pendinte având ca obiect constatarea nulităţii sau nevalabilităţii titlului de proprietate al pârâtei, aceasta a fost respinsă.

S-a arătat că aşa cum s-a reţinut şi prin decizia de casare a Înaltei Curţi, reclamanta a solicitat cercetarea valabilităţii înscrierilor din cartea funciară în baza art. 34 pct. 1 şi 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi Legii nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 3 C. civ. şi nu în baza art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. Reclamanta a susţinut chiar că judecarea petitelor de rectificare a înscrierilor din CF este premisa judecării petitului de revendicare şi nu invers. Situaţia premisă de soluţionare a acţiunii în rectificare prev. de art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 este asigurată de prezenţa în structura acţiunii, a petitului de revendicare, Înalta Curte arătând că este greşit raţionamentul care condiţionează soluţionarea acţiunii în revendicare prin compararea de titluri, de existenţa unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Acţiunea reclamantei are un conţinut complex având în structura sa atât o cerere principală, în revendicare a imobilului dedus judecăţii, cât şi una accesorie în rectificare de carte funciară, a cărei soartă depinde de cea a cererii principale. Deci nu poate fi considerată ca o acţiune exclusiv în rectificare de carte funciară şi care, de principiu, având caracter accesoriu, nu ar putea fi soluţionată în lipsa unei acţiuni principale care să îi determine soarta.

Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu - petit specific acţiunii în revendicare, dar care în speţă, este cea specială reglementată prin dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 şi să se dispună rectificarea înscrierilor de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului în favoarea reclamantei.

Apoi, prin Sentinţa civilă nr. 5803/20.10.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1806/17.02.2015 a Curţii de Apel Cluj, s-a constatat nelegalitatea Certificatului de atestare a edificării construcţiei nr. 200/IV/21.04.2010, a Dovezii de radiere nr. 198/V/21.04.2010 şi a Actului administrativ nr. 404/II/21.04.2010 emise de Primarul comunei Baciu.

Dovada de radiere 198/V/21.04.2010 atesta faptul că pe terenul situat în comuna Baciu sat Coruşu nr. 152 înscris în CF x sub nr. top x nu mai există construcţia Biserică, deoarece aceasta a ars în anul 1962, în locul acesteia edificându-se o nouă biserică în anii 1966 - 1968.

Certificatul de atestare a edificării construcţiei nr. 200/IV/21.04.2010, urmare a cererii Bisericii Ortodoxe Română Coruşu atesta că pe terenul situat în jud. Cluj, înscris în CF x Coruşu nr. cad./nr. top x există o construcţie Biserică ortodoxă edificată în anul 1968 compusă din pridvor, pronaos-naos şi altar în suprafaţă construită de 116 mp.

Aceste documente au fost eliberate în vederea radierii, respectiv a înscrierii construcţiei în cartea funciară. Aşadar, reclamanta a obţinut anularea actelor care au stat la baza înscrierilor în cartea funciară a căror rectificare o solicită prin prezenta acţiune.

Pe fond, instanţa a reţinut că imobilul litigios a ajuns în proprietatea pârâtei în baza Decretului-lege nr. 358/1948 care prevedea la art. 1 că în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează a mai exista. Art. 2 al aceluiaşi decret prevede că averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătat la art. 1, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului român, care le va lua în primire imediat.

Prin Decretul-lege nr. 9/31.12.1989 a fost abrogat Decretul-lege nr. 358/1948, iar potrivit art. 1 din Decretul-lege nr. 126/1990, Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) este recunoscută oficial, aceasta organizându-se şi funcţionând în conformitate cu regimul juridic general al cultelor religioase din România.

Art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990 prevede că bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului-lege nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie, în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică).

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, situaţia lăcaşurilor de cult care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă, urma să fie stabilită de către o comisie mixtă formată din reprezentanţii clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

S-a constatat că în speţă, din înscrisurile depuse, a rezultat că la recensământul din anul 2011, din populaţia totală de 557 persoane din localitatea Coruşu, de religie ortodoxă sunt 487 persoane şi 2 persoane de religie greco-catolică.

A apreciat instanţa că aplicarea criteriului special, voinţa credincioşilor majoritari, nu încalcă în sine standardele convenţionale, cu condiţia ca aplicarea să se facă prin referire la elemente de fapt concrete. Aşadar, trebuie să se ia în considerare contextul istoric şi social, contribuţiile financiare la edificarea respectivului imobil, modalităţile de utilizare a imobilului respectiv şi nu limitarea la simple date statistice.

Totodată, s-a constatat că Decretul-lege nr. 358/1948 nu a cuprins dispoziţii privind trecerea parohiilor greco-catolice în proprietatea Bisericii ortodoxe, astfel încât transferul dreptului de proprietate în temeiul acestui decret a fost operat abuziv. Acest transfer ar fi putut avea loc eventual, în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948, act normativ anterior Decretului-lege nr. 358/1948.

Potrivit alin. (2), (3) din art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948, dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica şi edificiile anexe, aparţin de drept comunităţii locale a cultului nou adoptat, iar dacă cei trecuţi de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporţional cu numărul celor rămaşi fără a se socoti biserica şi edificiile anexe.

Astfel de situaţii se constată potrivit art. 37 alin. ultim din Decret, de judecătoria populară a locului, iar la dosarul cauzei nu s-a depus nicio dovadă în sensul celor de mai sus, statisticile ulterioare anului 1990 şi situaţia numărului prezent la enoriaşilor invocate de pârâtă, nefiind relevante.

Prin Decretul nr. 9/1989 s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 şi prin Decretul-lege nr. 126/1990 s-a recunoscut caracterul abuziv al Decretului-lege nr. 358/1948.

Întrucât a reţinut că nu s-au îndeplinit condiţiile prev. de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 (acordul proprietarului sau o hotărâre judecătorească pronunţată în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948), instanţa a concluzionat că preluarea imobilului lăcaş de cult revendicat a avut loc în mod abuziv, motiv pentru care a admis acţiunea aşa cum a fost precizată de către reclamantă.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, neputând fi primită apărarea pârâtei referitoare la împrejurarea că actualmente imobilul în litigiu este cu totul altul decât cel de la data deposedării, datorită schimbărilor pe care le-a suferit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parohia Ortodoxă Română Coruşu, solicitând desfiinţarea în totalitate a sentinţei atacate ca fiind nelegală şi în principal, să se respingă acţiunea formulată de către reclamanta Parohia Greco-Catolică Română Unită cu Roma Coruşu, ca neîntemeiată, sau în subsidiar, în cazul admiterii cererii principale să fie admisă cererea reconvenţională, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 209.240 RON conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Curtea de Apel Cluj a pronunţat Decizia nr. 427/A/21 decembrie 2017, prin care a admis apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română Coruşu împotriva Sentinţei civile nr. 140 din 6.04.2017 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Coruşu împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Coruşu. A respins cererea reconvenţională şi a obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, sub aspectul împrejurărilor de fapt esenţiale în prezentul proces, că în mod temeinic prima instanţă a constatat că asupra imobilului identificat cu nr. top x, în CF x Coruşu, reprezentând biserică şi teren, proprietar tabular este pârâta Parohia Ortodoxă Română din Coruşi în baza art. 1 din Decretul nr. 358/1948, conform încheierii CF nr. x din 17 iulie 1950. Ulterior, imobilul a fost transcris în CF nr. x Baciu având destinaţia de teren în suprafaţă de 144 mp identificat cu nr. cadastral x şi respectiv Biserică Ortodoxă în suprafaţă construită de 116 mp identificat cu nr. cadastral x - C1.

Imobilul identificat cu nr. top x în CF nr. x Coruşu având destinaţia de teren, în suprafaţă de 395 mp., are ca proprietar tabular Parohia Ortodoxă Română din Coruşi, în baza art. 1 din Decretul nr. 358/1948. Acest imobil a fost transcris în CF nr. x Baciu cu nr. cadastral x. Ulterior, a fost înfiinţată coala funciară nr. x Baciu, imobil identificat cu nr. cadastral x reprezentând teren în suprafaţă de 7950 mp şi biserică ortodoxă cu suprafaţa construită de 116 mp identificată cu nr. cadastral x - C2, prin alipirea imobilelor prev. cu număr cadastral x din CF x Coruşi şi nr. cadastral x din CF x Coruşi, ambele cărţi funciare vechi fiind sistate.

În prezent, lăcaşul de cult se află în posesia pârâtei, care a realizat mai multe lucrări de extindere şi intervenţie, lucrări de îmbunătăţiri şi întreţinere a imobilului, evidenţiate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză.

Totodată, Curtea a reţinut, tot ca împrejurare de fapt esenţială, că în urma recensământului din anul 2011, s-a constatat că din totalul populaţiei localităţii Coruşu, 557 persoane, 487 persoane sunt de religie ortodoxă şi numai 2 persoane de religie greco-catolică (conform Adeverinţei nr. x din 7 mai 2015 emisă de Primăria Comunei Baciu, judeţul Cluj).

Numărul credincioşilor ortodocşi, respectiv greco-catolici nu a fost contestat de către părţile în litigiu, recunoscându-se existenţa, în prezent, a unei majorităţi semnificative care aparţine cultului ortodox.

Cu referire la admisibilitatea acţiunii reclamantei, astfel cum a fost ea formulată şi precizată ulterior, Curtea a constatat că prima instanţă a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în rectificare tabulară întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, art. 34 pct. 1 şi pct. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 şi Legea nr. 7/1996, art. 908 alin. (1) pct. 1 şi pct. 3 C. civ., art. 9 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din primul Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Acţiunea în rectificare tabulară, astfel cum a fost ea formulată şi precizată ulterior de reclamantă, este o acţiune accesorie, grefată pe o acţiune în revendicare imobiliară, care constituie suportul său juridic, o revendicare specială, apreciată în raport cu dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990. În cuprinsul motivelor care susţin cererea de chemare în judecată, în mod explicit reclamanta a invocat inexistenţa unui titlu translativ de proprietate, constituit în favoarea pârâtei conform art. 37 din Decretul nr. 177/1948. Prin urmare, astfel cum însăşi instanţa supremă a statuat în cuprinsul Deciziei de casare nr. 2065/27 octombrie 2016, acţiunea reclamantei este admisibilă, situaţia premisă de soluţionare a unei acţiuni în rectificare tabulară în raport cu dispoziţiile art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938 fiind asigurată prin prezenţa în structura acţiunii a cererii de revendicare imobiliară. Este, aşadar, greşit a se considera că soluţionarea acţiunii în revendicare imobiliară este condiţionată de existenţa unei cereri prin care reclamanta să fi solicitat anularea titlului pârâtei.

Cu referire la efectele admiterii excepţiei de nelegalitate a Certificatului de atestare a edificării construcţiei nr. 200/IV/21 aprilie 2010, a Dovezii de radiere nr. 198/V/21 aprilie 2010 şi Actului administrativ nr. 404/II/21 aprilie 2010 emis de Primarul Comunei Baciu, prin Sentinţa civilă nr. 5803 din 20 octombrie 2014 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1806 din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, instanţa de apel a reţinut că potrivit hotărârii judecătoreşti evocate, irevocabilă şi învestită astfel cu autoritate de lucru judecat, s-a constatat faptul că vechea construcţie biserică, situată administrativ în judeţul Cluj, identificată cu nr. top x în CF x Coruşu, există parţial, ea nu a fost distrusă în incendiul din anul 1962, lipsind din vechea biserică doar şarpantele din lemn care au acoperit atât turnul cât şi nava principală. Construcţia vechii biserici, cu pereţii rămaşi în picioare, a fost renovată în anii 1960, însă, pereţii nu au fost demolaţi şi refăcuţi pe un alt amplasament, fundaţiile fiind cele originale din secolul al XIX-lea. Experţii nu au constatat nicio reconstrucţie a pereţilor bisericii în comparaţie cu documentele anterioare. Grosimea pereţilor turnului se păstrează, la fel şi grosimea turnului naosului. În consecinţă, instanţa de contencios administrativ a constatat că dovada de radiere a bisericii din cartea funciară este nelegală, întrucât nu a avut loc o distrugere în totalitate a construcţiei vechi, fiind vorba exclusiv de o refacere a construcţiei edificate în secolul al XIX-lea.

Prin acţiunea reconvenţională formulată, pârâta a susţinut faptul că vechea biserică a fost distrusă în integralitatea ei, Parohia Ortodoxă Coruşu construind o biserică nouă, pe locul celei vechi, între anii 1966 - 1968.

Urmare a constatării nelegalităţii dovezii de radiere a bisericii vechi, precum şi a certificatului de atestare a edificării unei noi construcţii, instanţa de apel a constatat că are obligaţia, în actualul cadru procesual, să plece de la premisa că vechea biserică, construită de cultul greco-catolic în secolul al XIX-lea, în localitatea Coruşu, există în materialitatea ei, ea nu a fost distrusă în întregime şi face obiectul cererii în revendicare imobiliară, cu toate precizările care au fost aduse petitului având ca obiect rectificarea înscrierilor în carte funciară.

Cu referire la procedura de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului existent între cele două parohii din prezentul proces, Curtea a precizat că legiuitorul naţional a pus la îndemâna cultelor religioase un mecanism juridic prin care o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai celor două culte religioase să soluţioneze diferendele dintre ele, iar dacă nu se ajunge la un rezultat acceptat de ambele părţi, partea nemulţumită are deschisă calea acţiunii în justiţie.

Curtea a reţinut, pe acest aspect, că au avut loc întâlniri ale celor două comisii eparhiale, în scopul identificării unei soluţii de rezolvare pe cale amiabilă a cererii credincioşilor greco-catolici din Coruşu de a sluji alternativ în biserica veche din Coruşu, în cursul anului 2010, însă această solicitare nu a fost încuviinţată. Ulterior, în cursul anului 2012 reprezentanţii celor două părţi în litigiu s-au întâlnit din nou, partea ortodoxă comunicând hotărârea credincioşilor ortodocşi din Coruşu prin care refuză retrocedarea bisericii vechi din Coruşu, fiind de acord să cedeze terenul în suprafaţă de 395 mp., identificat cu nr. top x şi nr. cadastral x.

Prin urmare, o soluţionare pe cale amiabilă a revendicării formulate de reclamantă nu a fost realizată, acordul evocat de reclamantă ca fiind exprimat de către Arhiepiscopia Română a Vadului Feleacului şi Clujului prin adresa din 13 iulie 2001 şi Patriarhiei Române, prin adresa din 26 aprilie 2002, vizând retrocedarea vechii biserici din Rodna, iar nu a bisericii din Coruşu, ce face obiectul prezentei revendicări imobiliare.

Din înscrierile menţionate în CF nr. x Coruşu, mai sus evidenţiate, s-a reţinut faptul că pârâta s-a intabulat asupra imobilului biserică şi teren în suprafaţă de 144 mp., respectiv teren în suprafaţă de 395 mp., în baza Decretului nr. 358/1948, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti emise conform art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, hotărâre judecătorească care în speţă nu a fost pronunţată.

Incontestabil, trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox şi preluarea imobilului de la Biserica greco-catolică în temeiul art. 37 din Decretul nr. 177/1948 a fost una abuzivă, ca urmare a presiunilor exercitate de autorităţile vremii asupra credincioşilor greco-catolici, cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Constituţia României din anul 1948 în vigoare la acel moment, care garanta formal libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă. Decretul nr. 177/1948 a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989.

În acelaşi timp însă, s-a reţinut că abrogarea Decretului nr. 358/1948 şi recunoaşterea cultului greco-catolic prin Decretul-lege nr. 126/1990 nu pot duce la concluzia că "de jure", bunurile revendicate nu au ieşit niciodată din proprietatea sa. Dimpotrivă, reclamanta a transmis proprietatea bunurilor sale, cu referire specială la biserică şi cimitir, prin efectul direct al legii, fie ea una abuzivă, iar pârâta a dobândit proprietatea asupra imobilelor în litigiu tot prin efectul legii, urmată de exercitarea efectivă a atributelor dreptului de proprietate de către Parohia Ortodoxă Coruşu.

Reclamanta a invocat lipsa titlului care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a Bisericii Ortodoxe Coruşu, însă, principiul legalităţii ce a guvernat şi cărţile funciare reglementate prin Decretul-lege nr. 115/1938, dispunea că judecătorul nu poate încuviinţa decât înscrierea actelor şi faptelor juridice anume prevăzute de lege şi nu se poate sprijini decât pe cererea şi actele care o însoţesc sub aspectul legalităţii formale, neputându-se proceda la înscriere decât dacă actul întruneşte condiţiile cerute de lege pentru înscrierea dreptului sub aspectul legalităţii materiale. Aşadar, faţă de cele două aspecte, formal şi material, ale principiului legalităţii, în condiţiile în care din cartea funciară rezultă cu claritate că înscrierea dreptului de proprietate s-a făcut în baza Decretului nr. 358/1948, aceste aspecte sunt de natură să prezume valabilitatea titlului pârâtei.

Abrogarea Decretului nr. 358/1948 (în baza căruia s-a efectuat înscrierea în favoarea pârâtei) şi recunoaşterea cultului greco-catolic nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu ar fi ieşit niciodată din patrimoniul reclamantei întrucât abrogarea nu produce efecte retroactive şi, mai mult, prin abrogarea decretului menţionat, cultul greco-catolic şi-a încetat existenţa, deci, a fost lipsit de capacitate de folosinţă şi de posibilitatea de a mai avea un patrimoniu (până la momentul recunoaşterii acestuia prin efectul Decretului-lege nr. 126/1990). Prin urmare, reclamanta a predat proprietatea asupra imobilului în litigiu ex lege, prin efectul direct al legii, iar pârâta l-a dobândit tot astfel, exercitând dreptul asupra acestuia, chiar de la momentul preluării.

Recunoaşterea caracterului abuziv al preluării lăcaşurilor de cult aparţinând cultului greco-catolic, în absenţa unor titluri legal constituite, a fost realizată de legiuitor prin adoptarea unor legi speciale reparatorii. Este motivul pentru care rezolvarea problemei proprietăţii asupra lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale s-a făcut prin Decretul-lege nr. 126/1990, O.G. nr. 64/1994, Legea nr. 182/2005, introducându-se drept criteriu determinant opţiunea credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

În speţă, s-a constatat ca fiind pe deplin aplicabilă Legea nr. 182/2005, prin care a fost aprobată O.G. nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ce serveşte ca temei al revendicării imobilului litigios de către reclamantă, în coroborare cu art. 480 C. civ., avându-se în vedere faptul că negocierile purtate de comisia mixtă a celor două parohii, nu s-au finalizat printr-un acord.

Prin Legea nr. 182/2005, a fost aprobată O.G. nr. 64/2004, pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, prevăzându-se că, în situaţia în care comisia mixtă prevăzută de acest act normativ nu se întruneşte, sau nu ajunge la niciun rezultat, ori decizia comisiei nemulţumeşte una dintre părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun, soluţionarea acestei acţiuni, scutită de plata taxei de timbru, fiind de competenţa tribunalului.

Pretenţiile reclamantei nu pot fi examinate şi soluţionate decât cu aplicarea Decretului-lege nr. 126/1990, act normativ ce constituie legea specială în materie de restituire a lăcaşelor de cult şi a caselor parohiale ce au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi care au fost preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948.

Eşuarea negocierilor dintre părţi în faţa comisiei mixte nu poate avea ca efect transformarea cererii în restituire reglementată de un act normativ special într-o cerere în revendicare supusă dreptului comun, a cărei judecare să aibă loc exclusiv în raport cu prevederile art. 480 C. civ., aşadar cu ignorarea condiţiilor şi criteriilor speciale, instituite prin legea specială.

Prin urmare, trimiterea pe care art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, completat şi aprobat prin O.U.G. nr. 64/2004 şi Legea nr. 182/2005, o face la acţiunea în justiţie "potrivit dreptului comun" nu poate fi interpretată decât ca referindu-se la condiţiile procedurale, de judecată a acesteia, nu, însă, şi la cele substanţiale, cuprinse în legea specială, respectiv Decretul-lege nr. 126/1990, care a instituit prin art. 3 alin. (1) un criteriu special de preferinţă ce obligă la soluţionarea pretenţiilor vizând restituirea bunurilor - lăcaşuri de cult şi case parohiale - care au aparţinut cultului greco-catolic, "ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri".

Criteriul voinţei credincioşilor apare cuprins într-o normă specială aplicabilă nu doar în procedura prealabilă, ci şi în faţa instanţei de judecată.

Abrogarea Decretului nr. 358/1948, prin Decretul-lege nr. 9/1989 şi recunoaşterea oficială a Bisericii Unite cu Roma (Greco-Catolică), nu înseamnă renaşterea automată, în patrimoniul reclamantei, a vechiului drept de proprietate care a suferit transformările arătate, reconstituirea proprietăţii fiind supusă procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 126/1990, iar speranţa credincioşilor că vor putea redobândi dreptul de proprietate nu poate fi asimilată noţiunii de "bun", în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Acordând prioritate principiului dorinţei majorităţii credincioşilor, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu încalcă libertatea cultelor religioase, deoarece democraţia presupune şi aplicarea principiului majorităţii, instituind un criteriu social, acela al opţiunii majorităţii enoriaşilor. Măsura abuzivă a desfiinţării cultului greco-catolic în anul 1948, urmată de trecerea lăcaşurilor de cult şi a averilor parohiilor greco-catolice la comunităţile locale ortodoxe, nu poate fi reparată prin nesocotirea voinţei majorităţii credincioşilor din prezent, care sunt covârşitor majoritari ortodocşi, deoarece s-ar aduce atingere stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.

Pornind de la numărul majoritar al credincioşilor ortodocşi, faţă de cel al credincioşilor catolici, potrivit ultimelor recensăminte, precum şi de la neexprimarea opţiunii credincioşilor care au aparţinut cultului greco-catolic desfiinţat în anul 1948, de a reveni la acest cult, în urma recunoaşterii sale în anul 1990, instanţa de apel a constatat că nu poate face abstracţie de voinţa credincioşilor, urmând ca imobilele în litigiu să rămână la dispoziţia comunităţii locale de cult ortodox, majoritară în localitatea Coruşu.

Aceasta întrucât introducerea dorinţei credincioşilor drept criteriu legal de preferinţă reprezintă opţiunea legiuitorului, care a înţeles să reglementeze astfel materia retrocedărilor unor imobile cu afectaţiune specială de lăcaşuri de cult, motiv pentru care instanţa nu poate cenzura oportunitatea adoptării acestor norme.

S-a făcut referire, totodată, la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 23/1993 şi Decizia nr. 127/1994, Decizia nr. 49/1995 şi Decizia nr. 804/2012), potrivit căreia criteriul social al majorităţii enoriaşilor pentru determinarea destinaţiei lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinării folosinţei religioase a acestui bun, în funcţie de voinţa majoritară a celor care sunt beneficiarii acestei folosinţe.

De asemenea, cu trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că şi aceasta a statuat că instituirea, prin legea specială, a criteriului voinţei credincioşilor nu reprezintă o încălcare a art. 6, a art. 13 ori a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ci face parte din condiţiile impuse de legiuitorul intern care a decis să reglementeze printr-un act normativ special - Decretul-lege nr. 126/1990 - situaţia juridică şi condiţiile de restituire a lăcaşurilor de cult şi caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma şi care au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română.

Or, în prezentul proces, a fost dovedit faptul că majoritari sunt locuitori de religie ortodoxă.

Prin urmare, stabilit fiind, pe baza probatoriilor administrate, că numărul enoriaşilor de religie ortodoxă din localitatea Coruşu, jud. Cluj, este superior celor de religie greco-catolică, pot fi aplicate dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, cu consecinţa respingerii pretenţiilor reclamantei, referitoare la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra lăcaşului de cult şi terenului aferent, cu consecinţa rectificării înscrierilor în cartea funciară, până la restabilirea situaţiei tabulare anterioare anului 1948.

Reluând aspectele din jurisprudenţa instanţei europene deja menţionate, Curtea de apel a făcut referire punctuală la cauza Parohia Greco-Catolică Lupeni împotriva României, Parohia Greco-Catolică Sâmbăta Bihor şi Parohia Greco-Catolică Sfântul Vasile cel Mare din str. x, toate ilustrând accesul efectiv la instanţe al parohiilor greco- catolice din România.

În acelaşi timp, dreptul de acces la un tribunal trebuie să respecte şi principiul securităţii juridice, considerat ca fiind inerent atât dreptului Convenţiei, cât şi dreptului comunitar, deoarece unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune printre altele că soluţia dată în mod definitiv de către instanţă litigiului să nu fie repusă în discuţie, aşa cum s-a statuat în cauza Brumărescu contra României.

În ceea ce priveşte libertatea religioasă, protejată de art. 9 din Convenţie, s-a reţinut că potrivit jurisprudenţei instanţei europene, este recunoscută statelor o marjă largă de apreciere în reglementarea restituirii imobilelor preluate abuziv inclusiv a celor cu destinaţie de lăcaş de cult. Protecţia oferită de art. 9 vizează valori fundamentale ale personalităţii umane (gândirea, conştiinţa, religia) valori care ţin de forul interior al persoanei astfel încât nu se poate susţine, cu deplin temei, că refuzul restituirii unui imobil cu destinaţia de lăcaş de cult ar fi prin el însuşi de natură să afecteze credinţa, ori conştiinţa religioasă. Statul, ca organizator al vieţii sociale, este cel îndreptăţit să ia măsuri pentru a asigura construirea lăcaşurilor de cult şi sub acest aspect, legiuitorul a reglementat ipoteza în care nu se pot restitui în natură lăcaşurile de cult, statuând prin dispoziţiile art. 4 din Decretul-Lege nr. 126/1990:

"în localităţile în care numărul lăcaşurilor de cult este insuficient, în raport cu numărul credincioşilor statul va sprijini construirea de noi lăcaşuri de cult, în care scop va pune la dispoziţia cultelor respective terenul aferent în cazul în care acestea nu dispun de acest teren şi va contribui cu fonduri băneşti la constituirea resurselor financiare necesare".

Pentru toate argumentele arătate, acţiunea în revendicare a reclamantei a fost apreciată nefondată şi respinsă.

Pe cale de consecinţă, a fost respinsă şi acţiunea accesorie, în rectificarea intabulării.

S-a constatat că prin acţiunea formulată şi precizată, reclamanta a solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate anterior anului 2010 ca efect al legii speciale de retrocedare şi rectificarea înscrierilor ulterioare, începând cu anul 2010, în baza excepţiei de nelegalitate admise prin Decizia nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj, ca efect al desfiinţării unor acte administrative emise în anul 2010.

S-a apreciat că dacă rectificarea intabulării dreptului pârâtei ca urmare a trecerii comunităţii la cultul ortodox în anul 1948 şi toate operaţiunile efectuate până în anul 2010 se impune a fi respinsă ca o consecinţă a respingerii acţiunii principale, în revendicare imobiliară, exercitată în condiţiile legii speciale, rectificarea intabulărilor operate începând cu anul 2010 se impune a fi respinsă ca lipsită de interes, în raport cu rezolvarea ce se va da litigiului.

Independent de soluţia dată de instanţă excepţiei de nelegalitate, raportat la netemeinicia acţiunii în revendicare fondată pe legea specială, apare ca lipsită de interes o astfel de rectificare, cu consecinţa revenirii la situaţia de carte funciară în care proprietatea rămâne înscrisă în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Coruşu; în mod evident, nu poate profita în niciun fel reclamantei.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, susţinută de pârâtă pentru ipoteza admiterii acţiunii în revendicare, în raport cu soluţia adoptată asupra principalului, şi această cerere incidentală a fost respinsă.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Soluţia a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi a art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., fiind încălcată Decizia de casare nr. 2065/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza spre rejudecare deoarece instanţele inferioare nu se pronunţaseră asupra celei de-a doua precizări a acţiunii depuse la termenul din 12.10.2012, din care rezultă în mod clar rectificarea căror înscrieri de carte funciară a fost solicitată de către reclamantă.

Or, instanţa de apel, în mod expres şi limitativ, la pagina 2 a deciziei a făcut referire doar la prima precizare de acţiune.

- Tot cu nesocotirea dispoziţiilor procedurale menţionate anterior, instanţa de apel a încălcat decizia de casare prin care s-a dispus ca instanţele, la rejudecare, să se pronunţe expres asupra petitelor de rectificare a cărţilor funciare, ca efect al Sentinţei nr. 5803/2014 a Tribunalului Cluj şi a Deciziei nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj.

În timp ce Tribunalul Cluj, ca primă instanţă de fond, s-a conformat deciziei de casare şi a dispus rectificarea cărţilor funciare ca efect al celor două hotărâri judecătoreşti menţionate anterior, instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi fără nicio apreciere asupra motivelor de rectificare şi a obligaţiilor instituite prin decizia de casare, nu s-a pronunţat asupra acestor solicitări de rectificare a cărţilor funciare.

- De asemenea, în mod contradictoriu între considerente şi dispozitiv, se reţine că raportat la netemeinicia acţiunii în revendicare, apare ca lipsită de interes cererea de rectificare, pentru ca în dispozitivul deciziei întreaga acţiune precizată să fie respinsă ca nefondată.

În felul acesta, în mod nelegal, instanţa motivează pe excepţie, dar pronunţă soluţia pe fond.

- Cu trimitere la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel face referire expresă la Procesul-verbal din 17.05.2012, în care reprezentanţii pârâtei declară că "în general refuză retrocedarea, dar în parte sunt de acord să cedeze terenul în suprafaţă de 395 m.p.", ignorând consecinţa juridică a recunoaşterii parţiale de către pârâta-intimată a dreptului reclamantei.

Această recunoaştere este un act juridic unilateral în sensul art. 1324 C. civ., adică o manifestare de voinţă făcută în sensul de a produce efecte juridice, care în speţă ar fi însemnat admiterea cel puţin în parte a acţiunii.

- S-a susţinut că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi pentru că în decizie nu există nicio analiză a instanţei asupra "poziţiei juridice concrete a reclamantei, nu a interpretării probatoriului, pe baza poziţiei juridice a pârâtei, ci doar o prezentare a modului de soluţionare în majoritatea litigiilor dintre parohiile greco-catolice şi ortodoxe".

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că soluţia este legală, nefiind încălcate reguli procedurale sau dispoziţii ale deciziei de casare şi totodată, realizând o corectă aplicare a normelor de drept material prevăzute de legislaţia specială.

Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, având în vedere următoarele considerente:

- Este lipsită de fundament susţinerea potrivit căreia la rejudecare, instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra celei de-a doua precizări a acţiunii prin care s-au indicat înscrierile din cartea funciară a căror radiere s-a cerut şi astfel ar fi fost nesocotite dezlegările deciziei de casare.

În realitate, soluţionând cauza în calea devolutivă de atac, Curtea de apel a avut în vedere întreaga acţiune, astfel cum "a fost formulată şi precizată ulterior de către reclamantă", incluzând aşadar, toate precizările aduse cererii iniţiale.

Susţinând că instanţa ar fi avut în vedere doar prima precizare adusă acţiunii (cea de la fila x) pentru că astfel rezultă din fila x a deciziei, recurenta este în eroare asupra conţinutului considerentelor şi părţii din acestea care susţin raţionamentul instanţei, câtă vreme la pagina a doua a deciziei se află doar prezentarea istoricului litigiului, în forma reţinută de prima instanţă a fondului, înaintea rejudecării.

- La fel, este eronată susţinerea recurentei conform căreia instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile deciziei de casare prin aceea că nu s-ar fi pronunţat asupra petitelor de rectificare a cărţilor funciare ca efect al Sentinţei nr. 1806/2015 a Curţii de Apel Cluj.

Aşa cum rezultă din considerentele deciziei din apel, instanţa analizează situaţia creată prin pronunţarea celor două hotărâri (vizând admiterea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a edificării construcţiei din 21.04.2010, a dovezii de radiere din aceeaşi dată şi a actului administrativ emis de Primarul comunei Baciu).

Analizând efectele autorităţii de lucru judecat cu care sunt înzestrate aceste hotărâri pronunţate de jurisdicţia din contencios-administrativ, instanţa de apel a pornit de la premisa corectă, care nu mai putea fi combătută, în contra a ceea ce s-a statuat deja jurisdicţional, că vechea biserică edificată de cultul greco-catolic există în materialitatea sa, că nu a fost distrusă în întregime şi că face obiectul acţiunii în revendicare imobiliară de faţă.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a dispus rectificarea înscrierilor ca efect al celor două hotărâri s-a datorat soluţiei pronunţate în acţiunea în revendicare şi faptului că cererile în rectificarea cărţilor funciare au fost calificate în mod corect ca având caracter accesoriu faţă de revendicarea imobiliară pe care se grefează.

Astfel, stabilind cadrul procesual şi obiectul învestirii sale, prima instanţă a fondului a reţinut la momentul rejudecării că "acţiunea reclamantei are un conţinut complex, având în structura sa atât o cerere principală, în revendicare, cât şi una accesorie, în rectificare de carte funciară, a cărei soartă depinde de cea a cererii principale. Deci nu poate fi considerată ca o acţiune exclusiv în rectificare de carte funciară care, având caracter accesoriu, n-ar putea fi soluţionată în lipsa unei acţiuni principale care să îi determine soarta".

Or, această calificare juridică n-a fost combătută de niciuna dintre părţi, instanţa de apel având de analizat, în limitele devoluţiunii fixate prin cererea de apel a pârâtei, dacă poate fi privită ca îndeplinind condiţiile prevăzute de legislaţia specială, acţiunea în revendicare a unui lăcaş de cult (şi ajungând la concluzia corectă, a caracterului nefondat al acesteia, în raport cu norma specială incidentă).

Totodată, prin decizia de casare de ale cărei dezlegări jurisdicţionale se prevalează recurenta, se reţine (cu trimitere la o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme), că soluţionarea acţiunii în revendicare nu este condiţionată de existenţa unei cereri prin care să se fi solicitat anularea titlului pârâtei (şi deci, să impună rectificarea prealabilă a cărţii funciare) şi că revendicarea, respectiv analiza nevalabilităţii titlului pârâtei, constituie o chestiune prealabilă soluţionării petitului privind rectificarea cărţii funciare, care se va analiza inclusiv pe cale incidentală, atunci când reclamantul nu a învestit instanţa cu un capăt de cerere distinct.

- Este nefondată şi critica referitoare la existenţa unei contradicţii între dispozitivul deciziei care respinge cererea ca nefondată şi acea parte a considerentelor care reţine că este lipsită de interes cererea de radiere a acelor înscrieri care s-au făcut pe baza actelor administrative în privinţa cărora a fost admisă excepţia de nelegalitate.

Faţă de caracterul accesoriu al acestor cereri în rectificare, soluţia lor nu putea fi diferită de cea dată acţiunii principale, aşa încât nicio rectificare de carte funciară nu se putea dispune în absenţa unei soluţii pe fond care să aducă schimbări asupra titularului dreptului (şi astfel, prin rectificare, asigurarea conformităţii înscrierilor cu realitatea juridică).

Şi când face referire la lipsa de interes a reclamantei în a obţine rectificarea înscrierilor din 2010 (care ar fi avut drept consecinţă o revenire la situaţia de carte funciară în care proprietatea rămâne înscrisă tot în favoarea intimatei-pârâte), instanţa de apel are în vedere nu o veritabilă excepţie de procedură, care nu ar permite analiza dreptului, ci tot această relaţie de accesorialitate care face să se impună soluţia dată principalului asupra tuturor celorlalte cereri care depind de pretenţia principală.

- Este nefondată, de asemenea, critica referitoare la faptul că instanţa ar fi ignorat semnificaţia şi consecinţele juridice ale procesului-verbal din 17.05.2012, prin care deşi pârâta a refuzat retrocedarea, a fost totuşi de acord să cedeze terenul în suprafaţă de 395 m.p. (şi astfel ar fi incidente deopotrivă, motivele prev. de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.).

Pe de o parte, nu acesta este actul juridic dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., de care se prevalează recurenta în acţiunea în revendicare promovată, pentru a se putea susţine că i s-a denaturat sensul, înţelesul clauzelor clare şi neîndoielnice în aşa fel încât s-a pronunţat o soluţie nelegală.

Pretinzând că este titulara dreptului de proprietate, reclamanta a susţinut o preluare nevalabilă a bunurilor de către stat, astfel încât redobândindu-şi personalitatea juridică, prin abrogarea Decretului nr. 358/1948, trebuie să-şi redobândească şi averea.

Pe de altă parte, respectivul proces-verbal nu face dovada dreptului de proprietate în acţiunea în revendicare întemeiată pe legea specială, pentru a se putea pretinde nesocotirea normelor de drept material şi astfel, aplicabilitatea art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faptul că între părţi au avut loc întâlniri şi negocieri pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului se înscrie în procedura prealabilă reglementată de legea specială (art. 3 alin. (1) din Decretul-lege nr. 126/1990) prin care o comisie mixtă interconfesională putea tranşa diferendele.

În ipoteza în care nu era posibilă o astfel de rezolvare, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie în condiţiile dreptului comun.

Or, în această situaţie juridică s-au aflat părţile care, deşi întrunite la nivelul comisiilor eparhiale, n-au identificat soluţii de rezolvare amiabilă, astfel încât după ultimul proces-verbal încheiat la 17.05.2012, reclamanta a promovat acţiunea în revendicare.

De aceea, acest proces-verbal de care se prevalează recurenta nu are semnificaţia unei achiesări a pârâtei la pretenţiile sale, ci dimpotrivă, a eşuării negocierilor din procedura prealabilă, ceea ce a deschis calea acţiunii în justiţie.

Astfel învestită, instanţa trebuia să analizeze, ceea ce a şi făcut, fondul dreptului cu referire la dispoziţiile legii speciale care au constituit cadrul normativ al judecăţii.

O valorificare a procesului-verbal în sensul arătat de reclamantă ar fi fost posibilă doar în măsura în care pârâta şi-ar fi manifestat această disponibilitate în cursul judecăţii (ceea ce ar fi putut conduce la o tranzacţie), poziţie procesuală care n-a fost însă exprimată în timpul procesului.

- Critica referitoare la faptul că nu ar exista în conţinutul deciziei o analiză a "poziţiei juridice concrete a reclamantei, nu a interpretării probatoriului", pe baza "poziţiei juridice concrete a pârâtei, nu a interpretării probatoriului", este deopotrivă contradictorie şi incoerentă.

Determinarea poziţiei sau a situaţiei juridice a unei părţi şi a pretenţiilor formulate de aceasta nu se poate realiza decât pe baza probatoriului, a interpretării acestuia şi stabilirii elementelor de fapt, în funcţie de care este identificată legea aplicabilă.

Or, este ceea ce a făcut instanţa de apel, reţinând că este vorba de o revendicare specială a unui lăcaş de cult, în contextul în care soluţionarea amiabilă a eşuat, de o preluare abuzivă a unor imobile aparţinând Bisericii greco-catolice şi de incidenţa unei legislaţii reparatorii, care introduce pentru faza jurisdicţională drept criteriu de preferinţă acela al opţiunii credincioşilor din comunităţile care deţin bunurile.

Cum în cauză a rezultat numărul majoritar al credincioşilor ortodocşi (487) faţă de cei greco-catolici (2), în mod corect, în aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990 (cu modificările ulterioare) s-a dat eficienţă voinţei majoritare a credincioşilor, consecinţa legală fiind a respingerii acţiunii în revendicare.

În acelaşi timp, susţinerea potrivit căreia prin restituirea bisericii revendicate nu ar fi afectată comunitatea ortodoxă întrucât în localitate ar mai exista o biserică, aspect care în susţinerea recurentei nu ar fi fost luat în considerare de către instanţa de apel, nu se poate constitui în critică validă de nelegalitate a deciziei.

Pe de o parte, întrucât criteriul legal menţionat nu face referire la numărul lăcaşurilor de cult dintr-o comunitate, în funcţie de care să se procedeze la retrocedare, ci la voinţa credincioşilor.

Pe de altă parte, întrucât se tinde la demonstrarea unei situaţii de fapt nereţinute de instanţele fondului, contestată de intimată în recurs, şi care, în consecinţă, nu poate fi pretinsă a fi stabilită de instanţa de recurs, cea care exercită doar control de legalitate.

De asemenea, trimiterile pe care le face instanţa de apel în conţinutul considerentelor la decizii ale Curţii Constituţionale sau ale Curţii Europene nu sunt de natură să demonstreze o analiză în abstract a speţei, ci faptul că rezolvarea dată pricinii este în acord şi cu jurisprudenţa acestor instanţe (în contextul în care norma legală aplicată a făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate iar instanţa europeană s-a pronunţat în sesizări vizând cauze asemănătoare, în care n-a identificat o încălcare a normelor convenţionale).

Pentru considerentele arătate, toate criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Coruşu împotriva Deciziei nr. 427/A din 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurentă la 4374 RON cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă Parohia Ortodoxă Română Coruşu.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN