Civil reclamation of real estate barred by lex specialis and electa una via after issuance of substitute title deeds under reparative laws

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2011 pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2011, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii S.C. C. S.R.L., Municipiul Giurgiu, prin Primar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, prin compararea titlurilor, constatând nevalabilitatea titlului statului şi, implicit, al pârâtei asupra imobilului situat în Giurgiu, str. x, compus din teren în suprafaţă de 10.000 mp, în raport de titlul reclamantelor care este preferabil, să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-teren, în subsidiar, în ipoteza în care se va constata că imobilul nu poate fi restituit în natură, să fie obligaţi pârâţii la plata contravalorii actuale a bunului, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantele şi-au precizat valoarea obiectului cererii ca fiind de 330.000 euro, adică 1.419.000 RON, şi au invocat excepţia necompetenţei materiale, faţă de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat.

La acelaşi termen de judecată, pârâţii Municipiul Giurgiu, prin Primar, şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii, cel de-al doilea pârât solicitând şi respingerea acţiunii ca nefondată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1137/17.02.2012, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

La data de 31.03.2014, reclamantele au depus o modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând introducerea în cauză a pârâţilor S.C. D. S.R.L. şi Ministerul Agriculturii.

La termenul din 02.09.2014, reclamantele au depus o precizare prin care au arătat că, la cererea instanţei, fac menţiunea că faţă de situaţia concretă din dosar pentru prejudiciul care le-a fost creat de către pârâţii chemaţi în judecată solicită despăgubiri care să fie acordate în funcţie de preţul terenului, de 155.000 euro, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., echivalent în RON, suma urmând a fi actualizată la data plăţii efective.

La data de 16.09.2014, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii, precum şi fondul cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 104/16.09.2014, Tribunalul Giurgiu a respins acţiunea astfel cum a fost precizată, împotriva pârâtei S.C. D. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta S.C. D. S.R.L; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Municipiul Giurgiu; a respins atât ca inadmisibilă, cât şi ca nefondată, acţiunea astfel cum a fost precizată şi restrânsă împotriva pârâtelor S.C C. S.R.L., Municipiul Giurgiu, prin Primar, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a redus cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitat de pârâta S.C. D. S.R.L. la jumătate şi, pe cale de consecinţă, a obligat e reclamantele să plătească pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 6.590,10 RON reprezentând jumătate din onorariul de avocat precum şi suma de 199,67 RON reprezentând cheltuieli de transport.

Prin Decizia civilă nr. 273A/26.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2405/29.10.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis apelul împotriva Sentinţei civile nr. 104/16.09.2014 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, a fost desfiinţată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în încheierea de la termenul de judecată din data de 27.05.2014 s-a menţionat că:

"Apărătorul reclamantelor solicită proba cu înscrisuri, interogatoriu pentru S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., iar cu privire la administrarea probei cu expertiză topo-cadastrală arată că nu se impune efectuarea unei astfel de expertize deoarece bunul nu poate fi restituit în natură".

În încheierea din data de 24.06.2014 s-a consemnat că:

"Fiind întrebat, apărătorul reclamantelor arată că nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului şi că solicită despăgubiri". La acelaşi termen de judecată, instanţa a pus în vedere apărătorului reclamantelor să depună la dosar în scris precizări în sensul dacă se doreşte restituirea în natură a bunului sau despăgubiri.

La termenul din 02.09.2014, reclamantele au depus o precizare prin care au arătat că, la cererea instanţei, fac menţiunea că faţă de situaţia concretă din dosar pentru prejudiciul care le-a fost creat de către pârâţii chemaţi în judecată solicită despăgubiri care să fie acordate în funcţie de preţul terenului, de 155.000 euro, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., echivalent în RON, suma urmând a fi actualizată la data plăţii efective.

În încheierea de şedinţă din data de 02.09.2014 s-a menţionat că:

"Apărătorul reclamantelor depune la dosar un înscris din care rezultă că nu solicită retrocedarea în natură şi solicită despăgubiri raportat la preţul de vânzare al imobilului pentru suma de 155.000 euro, actualizată la data plăţii efective" şi că:

"Apărătorul reclamantelor arată că imobilul a fost preluat de statul român şi doreşte despăgubiri şi de la statul român şi de la pârâte care au beneficiat de un drept nereal".

În fine, în încheierea de şedinţă din data de 16.09.2014 s-a arătat că:

"Apărătorul reclamantelor (...) or, aşa cum a precizat chiar în cuprinsul acţiunii, întrucât terenul nu mai poate fi restituit în natură pe acelaşi amplasament, a solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii terenului".

Prin cererea, precizată ulterior, cu care au învestit instanţa, reclamantele au solicitat:

- prin compararea titlurilor, constatând nevalabilitatea titlului statului şi, implicit, al pârâtei asupra imobilului situat în Giurgiu, str. x, compus din teren în suprafaţă de 10.000 mp, în raport de titlul reclamantelor care este preferabil, să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-teren;

- în subsidiar, în ipoteza în care se va constata că imobilul este pierit din punct de vedere juridic şi nu poate fi restituit în natură, să fie obligaţi pârâţii la plata contravalorii actuale a bunului, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte precizarea făcută în scris de către reclamantele însele la termenul din 02.09.2014, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi interpretată ca o renunţare la judecarea primului capăt de cerere, conţinutul său limitându-se la evaluarea prejudiciului solicitat prin cel de-al doilea capăt de cerere, manifestare de voinţă care nu este incompatibilă cu menţinerea primului capăt de cerere.

Or, renunţările trebuie să fie exprese. Pe de altă parte, referitor la renunţarea la judecata primul capăt de cerere formulată de avocatul reclamantelor, Curtea constată nulitatea acesteia în lipsa unui mandat special primit din partea părţilor pe care le reprezintă, conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale".

Prin urmare, reţinând că reclamantele şi-au restrâns acţiunea la cel de-al doilea capăt de cerere, prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii.

Faţă de aceste, reţinând că prima instanţă a reţinut în mod greşit incidenţa art. 246 C. proc. civ. în privinţa primului capăt de cerere, precum şi faptul că, procedând astfel, a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, Curtea a admis apelul.

Desfiinţarea hotărârii în totalitate se impune pentru că soluţionarea capătului de cerere având ca obiect despăgubiri depinde de soluţionarea capătului de cerere având ca obiect revendicare, care ca atare trebuie rezolvat în prealabil.

De asemenea, a fost adoptată soluţia desfiinţării, iar nu cea a reţinerii cauzei pentru evocarea fondului, în virtutea opţiunii apelantelor-reclamante de trimitere a cauzei spre rejudecare, necesară şi suficientă pentru a atrage incidenţa art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., chiar dacă acestea au exprimat în acelaşi timp şi opţiunea reţinerii cauzei spre evocarea fondului, care o excludea pe prima.

Prin Sentinţa civilă nr. 32/27.02.2017 Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Giurgiu prin Primar şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Giurgiu prin Primar şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Actul autentificat sub nr. x/1933 de către Tribunalul Vlaşca, autorul reclamantelor, E., a cumpărat un imobil compus din teren în suprafaţă totală de 3.0747 ha (parte sterp, parte plantat cu pomi şi viţă de vie) şi casă de locuit, situat în municipiul Giurgiu.

Ulterior, autorul reclamantelor a efectuat înstrăinări parţiale succesive între anii 1951 - 1952, suprafaţa rămasă în proprietate fiind de 1,20 ha, preluată abuziv de către stat după anul 1953. Reclamantele au solicitat în baza Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,20 ha.

Pentru suprafaţa de 0,20 ha s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantelor prin Titlul de proprietate nr. x/1996 pe vechiul amplasament al proprietăţii, identificat de comisia locală şi aflat la dispoziţia acesteia.

Pentru suprafaţa de 1 ha, care nu a putut fi retrocedată pe vechiul amplasament, la cererea reclamantelor şi în contul acelui teren, au devenit acţionare la S.C. F. S.A., emiţându-se Decizia de acţionari nr. 361/1991, beneficiind de produse sau bani de la această societate.

După intrarea în faliment a S.C. F. S.A. reclamantele, în calitate de acţionare, au fost puse în posesie cu suprafaţa de teren de 1 ha pe raza localităţii învecinate, întrucât comisia locală nu mai avea terenuri la dispoziţie pe raza oraşului Giurgiu, iar vechiul amplasament era ocupat funcţional, în integralitate, de construcţiile S.C. F. S.A. Giurgiu, motiv pentru care s-a emis titlul de proprietate nr. x/2003 în beneficiul reclamantelor, conform Hotărârii Comisiei de Fond Funciar Giurgiu nr. 161/2011.

S-a constatat astfel, că problema suprafeţei de 1,20 ha la care erau îndreptăţite reclamantele a fost soluţionată integral sub imperiul legislaţiei de fond funciar aplicabile primind teren de aceeaşi suprafaţă cu cel preluat abuziv de către stat, reclamantele având deja titlul de proprietate pentru suprafeţele de teren din Giurgiu (0,20 ha) şi Stăneşti (1 ha).

Nemulţumite fiind de modalitatea de rezolvare a cererilor pentru suprafaţa de 1 ha, reclamantele au formulat acţiunea de faţă prin care au solicitat, în principal, revendicarea imobiliară şi retrocedarea în natură a imobilului de pe vechiul amplasament şi, în subsidiar, obligarea la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a imobilului.

Terenul în suprafaţă de 1 ha împreună cu construcţiile aferente au fost vândute în cadrul procedurii falimentului S.C. F. S.A. către S.C. C. S.R.L., care la rândul său le-a vândut către pârâta S.C. D. S.R.L., această pârâtă fiind proprietarul lor actual.

Cu ocazia rejudecării cauzei, deşi reclamantele au susţinut că proba cu expertiză nu este utilă cauzei, nu au formulat declaraţii de renunţare la judecata primului capăt de cerere, astfel încât instanţa de apel este ţinută de indicaţiile instanţei de control judiciar, cu privire la obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.

Instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta D. S.R.L., având în vedere că între părţi nu există un raport juridic care să nască un drept de creanţă.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Giurgiu prin Primar, instanţa a apreciat că aceasta nu reprezintă o veritabilă excepţie ci apărări ce privesc fondul cauzei, astfel încât a respins-o.

Cu privire la fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 361/1991 emisă de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Giurgiu, autoarei reclamantelor i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra 1,2 ha în Municipiul Giurgiu, pe vechiul amplasament. Ulterior, autoarei reclamantelor i s-a emis Titlul de proprietate nr. x/12.11.1996 pentru suprafaţa de 0,2 ha pe vechiul amplasament din Şos. x, Giurgiu.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 1 ha, reclamantelor li s-a emis Titlul de proprietate nr. x/23.04.2003 în comuna Stăneşti, fiind puse în posesie cu privire la acest teren.

Astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. 33/2008, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat din perioada 1945 - 1989 s-au adoptat legi speciale de reparaţie care prevăd în ce condiţii aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptăţite, iar reclamantele au obţinut recunoaşterea drepturilor pe calea legilor speciale, acestea nu mai pot apela la dreptul comun în concurs cu legea specială având în vedere regula "electa una via" şi principiul securităţii raporturilor juridice consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Brumărescu c/a României). În ceea ce priveşte raportul dintre legile interne şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului curtea reţine că prin hotărârea atacată nu s-a îngrădit reclamanţilor accesul la justiţie întrucât aplicarea dreptului comun în materia revendicării cu ignorarea efectelor create prin aplicarea legilor speciale de reparaţie ar aduce grave atingeri principiului securităţii raporturilor juridice precum şi drepturilor de proprietate ale terţilor dobânditori de bună-credinţă ale căror titluri de proprietate nu au fost desfiinţate în vreun fel.

Mai mult, reclamantele nu au probat că, subsecvent emiterii titlurilor de proprietate, în baza legislaţiei de fond funciar, s-ar fi folosit de mijloacele legale de atac puse la dispoziţie de această legislaţie şi prin care să îşi manifeste nemulţumirea faţă de amplasamentul oferit.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a respins ambele capete de cererea ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta B. în nume propriu şi ca moştenitoare a reclamantei A., reiterând susţinerile făcute în faţa primei instanţe referitoare la neatribuirea încă din 1993 a întregii suprafeţe pe vechiul amplasament, la eliberarea abuzivă a certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea S.C. F. S.A. pentru o suprafaţă de teren în care era cuprins şi terenul reclamantelor, ceea ce a făcut posibilă înstrăinarea sa ulterioară către S.C. C. S.R.L. în timpul lichidării judiciare şi apoi, subsecvent, către S.C. D. S.R.L., din Adresa nr. x/2003 a Primăriei Comunei Stăneşti rezultând evidenţa abuzului soluţiilor anterioare întrucât, datorită unor hotărâri judecătoreşti pronunţate fără consultarea Comisiei locale de pe lângă această primărie, s-a înregistrat un deficit de teren arabil ce nu poate fi recuperat. De altfel, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. M07-2178 a fost anulat.

Apelanta a reluat solicitarea referitoare la acordarea de despăgubiri băneşti în cazul pieirii juridice a bunurilor.

Prin Decizia nr. 374/A din 28 martie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în privinţa suprafeţei de 12.000 mp pretinsă de apelantă, i s-a eliberat acesteia titlul de proprietate nr. x pentru o suprafaţă de 2000 mp, iar cu privire la diferenţa de 10.000 mp a fost înscrisă în anexa nr. 19 ca acţionar la S.C. F. S.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 37 (fost 36) alin. (1) din Legea nr. 18/1991 care reglementau situaţia terenurilor preluate nu de fostele cooperative agricole de producţie ci de către stat şi aflate în proprietatea societăţilor agricole ale acestuia (fostele IAS-uri).

Ulterior, în temeiul art. 8 din Legea nr. 1/2000 ce se referă la situaţia acţionarilor la societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990 din fostele întreprinderi agricole de stat (IAS) şi la dreptul acestora la restituirea în natură a suprafeţelor de teren pe vechile amplasamente sub condiţia neafectării exploataţiilor agricole, autoarei reclamantelor i-a fost validată înscrierea în anexa nr. 32 a comunei Stăneşti şi i-a fost eliberat Titlul de proprietate nr. x/2003 cu privire la o suprafaţă de 10.000 mp.

Procesul iniţiat de către reclamante în vederea obligării comisiilor locală şi judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la punerea în posesie efectivă pe vechiul amplasament de instanţe (Decizia nr. 205/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă) a fost respins, reţinându-se că hotărârile de validare a noului amplasament în vederea eliberării titlului de proprietate nu au fost contestate de reclamanta interesată.

În aceste condiţii, fostul drept de proprietate al autorului reclamantelor a devenit, ca urmare a legii speciale de reparaţie, prin reconstituire, dreptul de proprietate recunoscut prin cele două titluri anterior citate referitoare, respectiv 10.000 mp.

Aşa fiind, dreptul originar de proprietate asupra terenului iniţial este stins (de altfel, procedura reconstituirii administrative nu implică recunoaşterea retroactivă a rămânerii dreptului în patrimoniul fostului proprietar, ci presupune că acesta a trecut la stat, de unde este reconstituit, uneori pe alt amplasament) şi toate drepturile reclamantelor sunt cele dobândite prin procedura specială de reconstituire, ceea ce face să nu poată fi admisă acţiunea în revendicare întemeiată pe un drept de proprietate ce nu mai există, nici prin obţinerea vreunei restituiri în natură şi nici prin despăgubirile aferente, soluţia primei instanţe fiind întru totul corectă.

Tot corectă este şi soluţia privitoare la excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.R.L., întrucât, într-adevăr, pretenţiile vizate sunt strict în despăgubiri (acţiunea nu este o acţiune reală, ci personală), în condiţiile în care între reclamante şi această pârâtă nu există vreun raport juridic.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. reclamanta B. (în nume propriu şi ca moştenitoare a reclamantei A.), depunând la dosar, în termenul legal, mai multe memorii de recurs, prin care a arătat, în esenţă, că nu a fost pusă în posesie nici până în prezent cu terenul de 1 ha de care a fost deposedată abuziv de stat, iar pe cele 0,2 hectare este o groapă adâncă de 2,5-3 metri şi o suprafaţă de 2387 mp nefolosită, fără cale de acces, între aceasta şi restul fostului IAS fiind gard.

Recurenta-reclamantă a reiterat situaţia de fapt expusă în etapele procesuale anterioare, arătând că terenul în litigiu, achiziţionat de tatăl acesteia, E. în anul 1933, a fost preluat în 1953 de Consiliul Local, care l-a predat IAS Giurgiu (devenită în 1990 F. SA). Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra trenului a emis Decizia nr. 674/22.02.1993 acordând mamei reclamantei acţiuni în valoare de 236 mii RON ptr. 1,2 ha teren aflat în administrarea şi folosinţa S.C. F. S.A.. Deşi localizarea terenului era atât indicată, cât şi dovedită, Comisia Locală nu a ţinut cont de acest fapt, iar la 12.01.1996 s-a eliberat un titlu de proprietate pentru 0,2 ha pe locaţia veche, care însă devenise o groapă adâncă de 2,5-3 metri. În 1999 F. S.A. a obţinut de la Ministerul Culturii un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru 42 ha, care includeau şi 9095 mp din terenul reclamantei. Ulterior, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii pentru S.C. F. S.A. seria x nr. x/11.02.1999 a fost anulat parţial în ce priveşte suprafaţa de 1 ha (9095 mp stabiliţi de expert).

La 20.03.2000 în baza Legii nr. 1/2000 reclamanta a solicitat din nou restituirea în proprietate a terenului de 1 ha. În 2001, reclamanta a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, cele 1,2 ha, primind răspuns în 2007 că s-a reconstituit mamei acesteia dreptul de proprietate pentru 0,2 ha în municipiul Giurgiu TP 6 şi 1 ha la Stăneşti TP 98393, lucru neadevărat. F. S.A. a intrat în faliment, iar terenul revendicat a fost înstrăinat la 15.04.2004. La 24.01.2006 reclamanta a solicitat OCPI Giurgiu notarea unei interdicţii de vânzare iar la 17.07.2007 s-a cerut notarea certificatului de grefă din Dosarul nr. x/2006 emis de Curtea de Apel Bucureşti în favoarea numitei A.. Între cele două notări de litigii se notează promisiunea de vânzare-cumpărare între C. S.R.L. şi D. S.R.L. până la 30.03.2007. Rezultă astfel încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, faptul că de peste 27 de ani aceasta nu-şi poate redobândi terenul, iar titlurile de proprietate, deşi emise, nu au fost puse niciodată în posesie, iar cel pentru 1 ha nu are acordul lor pentru o altă locaţie în afara Mun. Giurgiu.

În Dosarul nr. x/2002 al Judecătoriei Giurgiu s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada vechiului amplasament, terenul este ocupat cu construcţii pentru depozitarea produselor agricole, deşi reclamantele au depus la primărie toată documentaţia necesară. În Dosarul nr. x/2003 al Tribunalului Giurgiu s-a reţinut că plângerea este tardiv introdusă, iar în Dosarul nr. x/2003 Curtea de Apel Bucureşti reţine că este lipsită de relevanţă asemenea constatare într-o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, care nu se circumscrie termenului legal prevăzut de Legea nr. 18/1991.

Recurenta-reclamantă a expus pe larg aspecte legate de procedura falimentului F. S.A. cu implicare asupra terenului revendicat, despre care a arătat că nu are nicio legătură cu terenul acţionarilor persoane fizice. În plus, critică activitatea ilicită dintre societăţile subdobânditoare ale imobilului, susţinând că instanţa le-a recunoscut un titlu asupra terenului, fără să analizeze vreun act. Cu toate că asupra terenului în litigiu s-au realizat două notări în cartea funciară având ca obiect interdicţie de vânzare, la 30.03.2007 s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 585, între C. S.R.L. şi D. S.R.L., în care terenul în discuţie a fost evaluat la 155.000 euro.

Referitor la TP 68558/12.11.1996 având ca obiect suprafaţa de 0,2 ha, recurenta-reclamantă arată că acesta a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Susţine că a solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtelor la restituirea în natură pe acelaşi amplasament a terenului în suprafaţă de 1,20 ha iar în cazul în care nu poate fi restituit în natură pe acelaşi amplasament obligarea pârâtelor, în solidar, la plata contravalorii terenului, în raport de preţul de circulaţie stabilit în cadrul contractelor de vânzare-cumpărare, 155.000 euro, însă instanţele de fond şi de apel nu au dat curs obiectului acţiunii, neprocedând la compararea de titluri, astfel cum a dispus instanţa de casare în primul ciclu procesual.

Contestă considerentele deciziei recurate potrivit cărora dreptul de proprietate al autorului lor s-ar fi stins, pentru a respinge astfel cererea de comparare a titlurilor, în condiţiile în care terenul nu a fost niciodată în proprietatea statului.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu în numele Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi recurenta a formulat recursul într-o manieră ce nu corespunde exigenţelor procedurale ce impun indicarea motivului de recurs şi formularea criticii de nelegalitate ce se încadrează în respectivul caz dintre cele reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., totuşi, din memoriile de recurs se pot extrage, punctual, critici încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care nu se va reţine nulitatea recursului.

În acest sens, recurenta susţine că instanţele de fond nu au soluţionat acţiunea în revendicarea terenului ce a aparţinut autorului lor, pe vechiul amplasament, procedând la compararea de titluri astfel cum dispusese Curtea de apel, critică ce poate fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reţine pertinenţa acestei critici în condiţiile în care, pentru vechiul amplasament pretins, reclamanta nu se poate prevala de titlul autorului său, de vreme ce dreptul de proprietate moştenit de pe urma acestuia i-a fost reconstituit în procedura legilor speciale funciare de reparaţie (Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000), pe un alt amplasament, ce nu a fost contestat de reclamantă şi de către sora acesteia pe căile procedurale speciale prevăzute de acele legi, dispoziţiile de reconstituire în forma respectivă rămânând definitive.

De altfel, instanţa de apel a reţinut judicios regimul juridic al dreptului pretins de reclamantă, răspunzând corect şi într-o manieră neechivocă pretenţiei reclamantei, pronunţându-se astfel în limitele învestirii. Nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor instanţei de control judiciar în condiţiile în care, în primul ciclu procesual, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare s-a făcut pentru nerespectarea principiului disponibilităţii şi necercetarea fondului, fără a exista îndrumări asupra modului de soluţionare a litigiului prin efectuarea comparării de titluri, pentru a se susţine critica de nesocotire a dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de control judiciar.

Critica privind greşita apreciere, în considerentele deciziei, cu privire la stingerea dreptului de proprietate al autorului său şi reconstituirea unui drept nou prin aplicarea Legii nr. 18/1991 nu poate fi considerată o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în condiţiile în care procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, ca lege specială de reparaţie în materia proprietăţii, dispune cu privire la stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin reconstituirea în patrimoniul foştilor proprietari a dreptului de proprietate pe care aceştia l-au pierdut la momentul preluării terenurilor. Prin urmare, reclamanta, care a uzat de această procedură specială, nu se mai poate prevala de dreptul autorului său, ci exclusiv de dreptul recunoscut pe calea Legii nr. 18/1991.

Recurenta susţine că aserţiunea criticată este menită a determina respingerea cererii de comparare a titlurilor, deşi terenul nu a fost niciodată în proprietatea statului, rămânând în patrimoniul autorului ei. Prin critica formulată astfel, recurenta pretinde, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recunoaşterea vechimii şi a continuităţii dreptului său, în opoziţie cu cel a pârâtei, care a cumpărat de la un neproprietar.

Or, instanţele de fond nici nu au procedat la o comparare de titluri, câtă vreme au apreciat că, necontestându-şi propriul titlu de proprietate ce poartă asupra unui teren situat pe un alt amplasament, dar de care se prevalează în acţiunea în revendicare, reclamanta nu poate pretinde aplicarea acestui mecanism, fiind de esenţa revendicării necesitatea identităţii bunului asupra căruia concurează cele două drepturi de proprietate supuse comparării. Câtă vreme titlul reclamantei are ca obiect un bun pe un alt amplasament, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate fiind epuizată, nu se poate vorbi de o identitate de bun care să permită demararea mecanismului de comparare de titluri. Prin urmare, în mod corect instanţele de fond au respins o atare solicitare.

Recurenta a mai susţinut că titlurile de proprietate, deşi emise, nu au fost puse niciodată în posesie, iar cel pentru 1 ha nu are acordul titularilor pentru o altă locaţie în afara Mun. Giurgiu. Această critică, ce tinde a contesta efectele pe care titlul de proprietate le produce în patrimoniul reclamantei, este străină de natura cauzei întrucât vizează procedura de emitere a acestuia în temeiul Legii nr. 18/1991, finalizată la data pronunţării Deciziei nr. 205/2004 a Curţii de apel Bucureşti, prin care s-a respins irevocabil solicitarea reclamantei de stabilire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament.

Celelalte motive de recurs referitoare la manoperele ilicite, în opinia recurentei, ale societăţilor subdobânditoare ale bunului în litigiu, nu au constituit obiect al cercetării judecătoreşti, astfel că nu pot reprezenta motiv de analiză pentru instanţa de recurs.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei nr. 374A din 28 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN