Proof of attorney fees via invoices and bank transfers: procedural duty to request originals over refusal for lack of receipt

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 20.01.2010, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâta, în temeiul art. 480 din C. civ., să lase în deplină posesie şi folosinţă terenul în suprafaţă de 155,66 m.p., parte a terenului de 700,96 m.p., aflat la intersecţia străzii Luterană cu str. x, proprietatea sa încă din anul 1928, pe care se derulează în prezent lucrările de construire la imobilul denumit B., precum şi să dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 584 din C. civ., stabilirea şi trasarea limitelor dintre cele două proprietăţi, precum şi evacuarea pârâtei de pe terenul pe care îl deţine fără titlu, în suprafaţă de 155,66 m.p. (individualizat prin expertiză).

Prin Sentinţa nr. 530/18.04.2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins primele două capete de cerere ale acţiunii modificatoare formulate de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. şi cu intervenienta accesorie Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală; a respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 467 A/2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat ca netimbrat apelul intervenientei, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat în parte încheierea din 03.12.2010 şi sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., iar prin Decizia civilă nr. 1669/18.06.2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 18.11.2015.

Prin încheierea de şedinţă din 07.04.2017 Curtea a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 1551 din C. proc. civ., suspendarea apelurilor formulate, pentru neîndeplinirea de către apelantul-reclamant a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea de şedinţă din 11.11.2016, privind obţinerea relaţiilor cu privire la terenurile de 116 şi 70 m.p., respectiv dacă acestea fac parte din domeniul public sau privat al statului şi care sunt actele normative în baza cărora sunt deţinute.

La data de 19.04.2018, din oficiu, Curtea a dispus acordarea unui termen de judecată la 18.05.2018, în vederea discutării excepţiei de perimare.

Prin Decizia nr. 594A/18 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat perimată cererea de apel formulată de apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi de apelanta-intervenientă Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din 03.12.2010 şi a Sentinţei civile nr. 530/18.04.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata S.C. A. S.R.L.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., text potrivit căruia "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".

S-a constatat că în speţă, judecata cauzei s-a suspendat în data de 07.04.2017, în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către apelantul-reclamant a unor obligaţii stabilite de instanţă în sarcina sa, potrivit încheierii de şedinţă din 11.11.2016, dată de la care cauza a rămas în nelucrare o perioadă mai mare de un an, fără ca părţile să efectueze acte de procedură, astfel că sancţiunea ce intervine în acest caz este perimarea.

Prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi 253 din C. proc. civ. au fost constatate perimate apelurile declarat în cauză.

Referitor la cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea de apel a apreciat că este neîntemeiată, respingând-o în consecinţă.

S-a constatat că în dovedirea pretenţiei de acordare a cheltuielilor de judecată, intimata a depus la dosar următoarele înscrisuri: Facturile nr. x/10.11.2014, nr. x/28.01.2015, nr. x/29.11.2016, nr. x/17.11.2016, nr. x/29.11.2016, nr. x/28.08.2017, nr. x/28.08.2017, precum şi extras privind tranzacţii bancare din 14.11.2014, 27.07.2015, 21.12.2016 şi 29.08.2017, precum şi extrase de cont din 14.11.2014, 21.12.2016 şi 29.08.2017 privind plata unor sume de bani din contul S.C. A. S.R.L., în contul C.

Cu trimitere la practica judiciară în materie, instanţa de apel a reţinut că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raţionament se justifică prin faptul că instanţa va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea instanţei reprezintă înscris justificativ şi poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. Factura fiscală, neînsoţită de chitanţă sau ordin de plată care să dovedească încasarea efectivă a anumitor sume de bani, nu reprezintă o dovadă în acest sens, ci doar un document contabil, care atestă o creanţă.

În speţă, justificarea onorariului de avocat a fost făcută prin depunerea, în copie, a mai multor facturi fiscale, în cuprinsul cărora sunt menţionate creanţe ale Societăţii Civile de avocaţi C., în baza mai multor contracte de asistenţă juridică, unul dintre acestea fiind încheiat cu intimata S.C. A. S.R.L. Totodată, au fost depuse, în copie, tranzacţii bancare, având ca plătitor S.C. A., în contul Societăţii civile de avocaţi C., fără însă a se menţiona care este obiectul plăţii.

Cum intimata nu a depus înscrisurile menţionate în original şi nici acte doveditoare ale plăţii, care să însoţească facturile (chitanţe, ordin de plată), iar din cuprinsul tranzacţiilor bancare nu rezultă că acestea au ca obiect plata onorariului de avocat datorat conform contractului de asistenţă juridică încheiat în acest dosar, Curtea de apel a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada achitării onorariului de avocat solicitat, aşa încât a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei a declarat recurs A. S.R.L., care a depus două memorii (29.05.2018 şi 9.07.2018) cuprinzând critici formulate, în contextul art. 304 alin. (2) C. proc. civ., după pronunţarea soluţiei dat înainte de motivarea acesteia şi respectiv, după comunicarea hotărârii motivate.

Ceea ce va face obiect de analiză pentru instanţa de recurs, având în vedere că se grefează şi combate considerentele deciziei din apel, este cel de-a doilea memoriu de recurs (în acelaşi sens fiind poziţia procesuală a avocatului părţii-recurente).

Criticile deduse judecăţii s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi au vizat următoarele aspecte:

- Prin soluţia adoptată pe cererea vizând cheltuielile de judecată, instanţa a nesocotit normele de procedură privitoare la obligarea părţii care cade în pretenţii de suportare a cheltuielilor pricinuite prin demersul său procesual.

Instanţa a considerat în mod eronat că n-au fost prezentate înscrisuri justificative din care să rezulte încasarea efectivă a onorariului pentru activitatea de asistenţă juridică şi reprezentare în faza apelului.

Aceste aprecieri nefondate sunt contrazise de înseşi considerentele deciziei care indică înscrisurile depuse în justificarea acestor cheltuieli.

O simplă analiză a înscrisurilor menţionate în hotărâre demonstra că între pârâtă şi societatea de avocatură s-a încheiat Contractul de asistenţă juridică nr. 2051391/25.09.2014 în baza căruia au fost achitate serviciile avocaţiale, depunându-se în acest sens facturi şi extrase privind tranzacţii bancare care indică datele de identificare ale facturilor achitate.

Astfel, fiecare factură din nota de cheltuieli se regăseşte, printre numerele altor facturi, pe diferite extrase privind tranzacţii bancare depuse la dosar, chiar dacă uneori se repetă doar ultimele trei cifre ale facturii respective, iar una dintre facturi a fost stornată aşa încât se regăseşte cu un alt număr decât cel sub care a fost emisă iniţial (nr. 866 808 din 29.11.2015, în loc de nr. 866 434/17.11.2016).

S-a făcut astfel dovada plăţii efective şi integrale a tuturor sumelor agreate prin contractul de asistenţă juridică, soluţia în sens contrar a instanţei fiind nelegală.

- În mod greşit a apreciat instanţa de apel asupra necesităţii depunerii originalului înscrisurilor doveditoare ale achitării onorariului de avocat.

O asemenea statuare a instanţei este contrară dispoziţiilor legale privind administrarea probelor în procesul civil, neexistând nicio prevedere legală care să oblige partea să depună la dosarul cauzei originalul înscrisurilor de care se prevalează.

Dimpotrivă, regula în ce priveşte proba cu înscrisuri este reprezentată de depunerea acestora în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

De altfel, chiar apreciindu-se ca fiind necesară depunerea unor înscrisuri originale din care să rezulte achitarea de către societate a onorariului avocaţial, la data de 18.05.2018, partea a înfăţişat "nota de cheltuieli" reprezentând un înscris original, confirmând în mod expres plata efectivă a onorariului de avocat agreat.

- Prin soluţia pronunţată, instanţa a încălcat prevederile de drept material incidente (art. 1349, 1357 C. civ.) referitoare la răspunderea civilă delictuală, ca fundament al obligării părţii la suportarea cheltuielilor de judecată.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora având în vedere următoarele:

- Respingând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel reţine că nu s-a făcut dovada efectuării lor pe de o parte, pentru că nu s-a depus chitanţa sau ordinul de plată care să însoţească factura fiscală, pe de altă parte, pentru că s-au depus, doar în copie, facturi fiscale şi tranzacţii bancare.

Această justificare a soluţiei denotă deopotrivă, o contradicţie în interiorul considerentelor, precum şi a unui impediment procedural decurgând din neexercitarea rolului activ de către instanţă.

Astfel, deşi reţine că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, în acelaşi timp, instanţa de apel face trimitere la înscrisuri care au fost depuse în justificarea acestor pretenţii respectiv, facturi şi extrase privind tranzacţii bancare.

Împrejurarea că, în aprecierea instanţei, nu erau suficient de lămuritoare, având în vedere maniera în care au fost prezentate (tranzacţii bancare în care sunt indicate mai multe facturi, fără să fie defalcate, cu indicarea sumei corespunzătoare fiecăreia) nu îndreptăţea la concluzia că nu s-au produs dovezi, ci că acestea pot fi suplimentate cu elementele considerate necesare de către instanţă pentru a avea clar determinat cadrul judecăţii sub aspectul acestor pretenţii.

Aceasta, întrucât printre facturile enumerate se găsesc menţionate (într-o modalitate greu lizibilă, e adevărat) şi cele care ar fi fost emise în executarea contractului de asistenţă juridică, în valorificarea căruia au fost formulate pretenţiile referitoare la cheltuielile de judecată.

La fel, împrejurarea că nu a fost depus originalul înscrisurilor de care se prevala partea în justificarea pretenţiilor nu constituia temei pentru înlăturarea acestora din probaţiune, ci temei pentru obligarea acesteia la depunerea originalelor.

În acest sens (şi contrar susţinerilor recurentei care afirmă eronat că nu există nicio prevedere legală care să oblige partea la depunerea originalului înscrisurilor) dispoziţiile art. 139 C. proc. civ. îi permiteau instanţei să pretindă prezentarea originalelor dacă avea îndoieli în legătură cu exactitatea copiilor de la dosar.

Neprocedând în această modalitate, instanţa s-a limitat la a trage concluzia nedovedirii pretenţiilor, reţinând pe de o parte, că n-au fost prezentate dovezi - după ce procedase la o enumerare a înscrisurilor depuse cu acest titlu - şi pe de altă parte, că nu erau îndeplinite condiţiile formale (nu erau originale) pentru a fi luate în considerare, deşi nu apreciase necesar să pretindă depunerea originalelor la dosar.

Astfel de considerente nu susţin o soluţie pe fondul ei (deşi cererea a fost respinsă ca neîntemeiată) ci una bazată pe aspecte de ordin procedural, care au condus la identificarea unor impedimente formale în recunoaşterea şi evaluarea pretenţiilor părţii vizând cheltuielile de judecată.

De aceea, întemeiate sunt criticile vizând nesocotirea normelor de drept procedural în realizarea judecăţii (contradicţia în interiorul considerentelor şi sancţionarea nedepunerii originalelor, fără ca acestea să fi fost solicitate), ceea ce atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Celălalt motiv, vizând încălcarea normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală nu poate face obiect de analiză pentru instanţa de recurs, având în vedere că decizia din apel nu a verificat incidenţa acestora la speţă - pentru a fi apoi obiect de cenzură - având în vedere că nu a tranşat fondul acestei cereri accesorii referitoare la cheltuielile de judecată.

În consecinţă, în temeiul celor arătate anterior, reţinând incidenţa art. 304 pct. 5 şi a art. 312 alin. (3) (soluţionarea fără a se intra în cercetarea fondului), art. 313 C. proc. civ., decizia va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La reluarea judecăţii, instanţa va solicita toate dovezile pe care le apreciază necesare pentru verificarea corespondenţei pretinse între facturile emise şi tranzacţiile bancare, inclusiv prin raportare la etapele procesuale ale judecăţii (având în vedere că s-au pretins cheltuieli în baza Contractului de asistenţă juridică nr. 2051391/25.09.2014, că ulterior acestuia s-a încheiat un alt contract, nr. 2166425 din 18.12.2014, că parte din facturile depuse ca înscrisuri justificative au fost emise la un moment când dosarul era în recurs, ori judecata cauzei fusese suspendată ori înainte de înregistrarea celui de-al doilea apel).

Toate acest verificări urmează a fi efectuate de către instanţa de trimitere pentru a stabili, în sensul art. 274 C. proc. civ., nu doar efectivitatea acestora, ci legătura lor cu soluţionarea cauzei în apel, etapă procesuală pentru care au fost solicitate.

De asemenea, la rejudecare vor fi avute în vedere şi susţinerile celorlalte părţi asupra cuantumului acestor cheltuieli, în ce măsură este sunt justificate de complexitatea şi prestaţia avocatului, inclusiv din perspectiva verificărilor suplimentare care se impune a fi efectuate, dată de modalitatea administrării înscrisurilor în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 594A din 18 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează, în parte, decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN