Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3812/2018 AI generated

Expropriation compensation claim; inadmissibility of cassation appeal against final appellate judgment.

Case Number Decizia nr. 3812/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeal in cassation as inadmissible, thereby leaving in force the appellate decision that upheld the lower court's award of damages to the claimants. The dispute concerned an expropriation claim in which landowners sought compensation for 1,301 square meters of intravilan land taken by a state railway company for infrastructure purposes; the first instance court awarded a specific sum in euros plus court costs, and the appellate court subsequently rejected the cross-appeals filed by both the claimants and the railway company, rendering the decision final. Relying on Article 483(2) of the Code of Civil Procedure and the transitional provisions of Law No. 2/2013, the court held that judgments rendered in expropriation matters initiated before 31 December 2015 were not subject to cassation, establishing that the appellate decision was final and that no further remedy was available, consistent with constitutional principles limiting appeals to those expressly provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Expropriation compensation claim; inadmissibility of cassation appeal against final appellate judgment: În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 22 şi următoarele din Legea nr. 255/2010, coroborate cu C. civ.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation land law constitutional principle article of civil procedure matter in dispute transitional provisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara, la data de 26 noiembrie 2015, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R."-SA, au solicitat instanţei să dispună stabilirea în sarcina pârâtei a unei despăgubiri de 117.000 RON, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 1301 m.p. teren intravilan expropriat, situat în Sighişoara, Între Huli şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 22 şi următoarele din Legea nr. 255/2010, coroborate cu C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 413 din 6 aprilie 2016, Judecătoria Sighişoara a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mureş, unde dosarul a fost înregistrat sub acelaşi număr la data de 17 mai 2016.

Prin Sentinţa civilă nr. 319 din 25.04.2017, Tribunalul Mureş, secţia I civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. Bucureşti şi a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor suma de 10.400 euro (echivalent în RON la data plăţii), reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1.301 m.p. expropriat în baza Deciziei nr. 1/2444 din 29.04.2014, emise de Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A., situat în intravilanul Municipiului Sighişoara, parte din terenul înscris în CF nr. x cad. 571/2/2, proprietatea reclamanţilor.

De asemenea, a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor suma de 2.690 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 130/A din 5 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 319 din 25 aprilie 2017, pronunţate de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. x/2015 şi împotriva încheierii din data de 14.03.2017, pronunţate în acelaşi dosar.

Împotriva Deciziei nr. 130/A din 5 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

În speţă, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 130/A din 5 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost pronunţată în soluţionarea apelurilor declarate de părţi împotriva Sentinţei civile nr. 319 din 25.04.2017 a Tribunalului Mureş, cauza având ca obiect "expropriere".

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în materie de expropriere, nu sunt supuse recursului.

Dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 prevăd:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

Modul de reglementare a căilor de atac nu constituie nicio încălcare a legislaţiei europene, atâta vreme cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în repetate rânduri, că dreptul la un tribunal, consacrat de art. 6 din Convenţie, nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicţie în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicţie, care să verifice rezultatul unei proceduri administrative, este efectiv.

Faţă de natura pretenţiei dedusă judecăţii, cauza se circumscrie dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale redate rezultă că Decizia nr. 130/A din 5 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, este definitivă şi nu este supusă căii de atac a recursului.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 130/A din 5 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 130/A din 5 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN