Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3810/2018 AI generated

Appeal against final Court of Appeal decision on nullity of communist-era property reparation order declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 3810/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal which had previously rejected the claimant's challenge to a municipal administrative order. The dispute concerned a request under Law No. 10/2001 for the partial absolute nullity and annulment of a 2009/2015 municipal disposition that granted reparation in kind for property expropriated during the communist era. The decisive legal basis was the principle of legality regarding judicial remedies, specifically Article 26(3) of Law No. 10/2001 read in conjunction with Articles 7 and 493(5) of the Code of Civil Procedure, which established that judgments rendered by the Tribunal in such cases are subject only to appeal, making the subsequent Court of Appeal decision final and precluding any further recourse to the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Appeal against final Court of Appeal decision on nullity of communist-era property reparation order declared inadmissible: The dispute concerned a request under Law No. 10/2001 for the partial absolute nullity and annulment of a 2009/2015 municipal disposition that granted reparation in kind for property expropriated during the communist era. The decisive legal basis was the principle of legality regarding judicial remedies, specifically Article 26(3) of Law No. 10/2001 read in conjunction with Articles 7 and 493(5) of the Code of Civil Procedure, which established that judgments rendered by the Tribunal in such cases are subject only to appeal, making the subsequent Court of Appeal decision final and precluding any further recourse to the High Court.

Keywords

AI generated
absolute nullity of judgment principle of legality judicial law expropriated property article of civil procedure civil annulment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal inadmissible as the decision appealed against is final and not subject to further appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focşani (Municipiul Focşani sau Unitatea Administrativ Teritorială Focşani în condiţiile Legii nr. 215/2001) constatarea nulităţii absolute parţiale a Dispoziţiei nr. 514/18 iunie 2009 privind soluţionarea Notificării nr. 585/13 august 2001, emisă în baza Legii nr. 10/2001, desfiinţarea în parte a Dispoziţiei nr. 514/2015 în privinţa art. 2, privitor la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 450 mp care a fost situată în Focşani, strada x nr. 11B, judeţul Vrancea, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentinţa civilă nr. 400 din data de 29 iunie 2017, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea astfel cum a fost modificată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Focşani, pentru nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 514 din 18 iunie 2009.

Prin Decizia civilă nr. 14/A din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 400 din data de 29 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 mai 2018, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect acţiunea reclamantei A., exercitată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, care vizează anularea Dispoziţiei nr. 514 din 10 martie 2015, emisă de Primăria Municipiului Focşani cu privire la Notificarea nr. 585 din 13 august 2001, privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul care a fost situat în Focşani, strada x nr. 11B, judeţul Vrancea, şi a terenului aferent în suprafaţă de 1400 mp, preluat în baza Decretului de expropriere nr. 488 din 30 decembrie 1983.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în art. 25 alin. (1), obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare:

"Decizia sau, după caz, dispoziţia motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

În cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva Dispoziţiei nr. 514 din 10 martie 2015, emisă de pârâta Primăria Municipiului Focşani în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, la 13 iulie 2015, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că, în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în baza Legii nr. 10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.

În cauză, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 400 din data de 29 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a fost soluţionat definitiv de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia nr. 14/A din 31 ianuarie 2018 - obiect al recursului pendinte.

Conform prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor legale sus-evocate, rezultă că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.

Prin urmare, Decizia nr. 14/A din 31 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 14/A din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 14/A din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN