Restitution claim under Law 10/2001 barred from cassation as sole remedy is appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s cassation appeal as inadmissible, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal. The dispute concerned a claim under the national restitution law, where the plaintiff sought to annul a rejection notice issued by the holding company regarding his property restitution request, subsequently expanded to claim natural restitution, annulment of later property transfers, and damages. The court ruled that under the special provisions of the restitution law and the implementation law for the new Code of Civil Procedure, decisions issued by the tribunal in such matters are subject only to appeal, not cassation. Consequently, the Court of Appeal’s decision, which upheld the lower court’s dismissal based on exceptions of tardiness and lack of passive standing while rejecting the plea of res judicata, attained final character, rendering the subsequent cassation appeal legally impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Restitution claim under Law 10/2001 barred from cassation as sole remedy is appeal: Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că, în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Braşov, sub nr. x/2016, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva răspunsului întocmit de către S.C. B. S.A. Braşov cu nr. 305/18.08.2016, de respingere a Notificării nr. x/26.07.2016, solicitând anularea acestuia, întrucât se referă la un alt imobil decât cel menţionat în notificare, fără cheltuieli de judecată.
Prin cererea iniţială, reclamantul a mai solicitat constatarea preluării în mod abuziv şi fără titlu a imobilului menţionat în CF nr. x Braşov sub nr. top. x - 5913 şi 5914/1 întrucât defuncta C., fostă D., născută E., proprietara imobilului, văduvă de funcţionar - pensionară - era exceptată de la măsura naţionalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950, deposedarea efectuându-se prin întabularea în CF nr. x Braşov.
De asemenea, reclamantul a solicitat anularea Actelor de dezmembrare şi vânzarea pe loturi a imobilului nr. 1670/03.04.2001, nr. 1128/09.04.2001 şi nr. 2227/16.04.2002, prin care a fost transmis dreptul de proprietate al imobilului de la fostul Comitet Executiv al fostului Sfat Popular al oraşului Stalin ori a Municipiului Braşov, prin Primar, către persoane fizice (familia F. şi G., născută H.) ori persoane juridice (S.C. I. S.A. Braşov, J. şi K., S.C. L. S.A. şi S.C. B. S.A. Braşov), întrucât au fost efectuate de persoane fără niciun drept, iar hotărârile judecătoreşti nu-i sunt opozabile cu autoritatea lucrului judecat.
Totodată, reclamantul a solicitat anularea actelor de vânzare-cumpărare cu privire la acest imobil, pentru corpurile A şi B, care au ajuns în posesia S.C. B. S.A. Braşov, fiind lovite de nulitate absolută, restituirea în natură a imobilului, obligarea S.C. B. S.A. Braşov, deţinătorului acestui imobil, să-l lase în deplină proprietate şi paşnica folosinţă a reclamantului, respingerea cererilor de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată a unor daune interese, ca urmare a săvârşirii unor demersuri judiciare declanşate cu rea-credinţă, prin abuz de drept, în temeiul principiilor generale ale răspunderii civile şi obligarea S.C. B. S.A. Braşov la plata unor prejudicii cauzate de folosirea abuzivă a imobilului cu începere din data de 12.06.2002, data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.06.2002.
La termenul de judecată din data de 10.04.2017, reclamantul a precizat că înţelege să solicite restituirea în natură a imobilului, înţelegând să se judece în contradictoriu cu S.C. B. S.A. Braşov.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 61/S din data de 25.04.2017, pronunţată de către Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., în temeiul puterii lucrului judecat.
Prin Decizia nr. 226/Ap din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis apelul formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei civile nr. 61/S/25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că:
A respins excepţia puterii de lucru judecat;
A respins excepţia inadmisibilităţii;
A admis excepţiile tardivităţii şi lipsei calităţii procesual pasive;
A respins contestaţia formulată şi precizată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., privind Notificarea nr. x/26.07.2016.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 10 mai 2018, solicitând admiterea căii de atac.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect contestaţia reclamantului A. împotriva răspunsului emis de către S.C. B. S.A. Braşov cu privire la Notificarea nr. x/26.07.2016, constatarea preluării abuzive şi fără titlu a imobilului menţionat în CF nr. x Braşov sub nr. top x-2913 şi 5914/1, anularea Actelor de dezmembrare şi vânzare pe loturi a imobilului nr. 1670/03.04.2001, nr. 1128/09.04.2001 şi nr. 2227/16.04.2002, prin care a fost transmis dreptul de proprietate al imobilului, anularea Actelor de vânzare cumpărare nr. x/20.06.2007 pentru Corpul A şi nr. 2227/2002 pentru Corpul B prin care imobilele au ajuns în posesia S.C. B. S.A. Braşov, încheiate după depunerea Notificărilor 2643 şi 2640, fiind lovite de nulitate absolută, restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. x Braşov sub nr. top x-2913 şi 5914/1, obligarea S.C. B. S.A. Braşov să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă reclamantului acest imobil şi obligarea S.C. B. S.A. Braşov la plata unor prejudicii cauzate de folosirea abuzivă a imobilului începând cu data de 12.06.2002.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare:
"Decizia sau, după caz, dispoziţia motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
În cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva răspunsului la Notificarea nr. x/26.07.2016, emis de pârâta S.C. B. S.A. Braşov în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, la 16 septembrie 2016, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că, în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, Înalta Curte constată că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în baza Legii nr. 10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.
În cauză, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 61/S din data de 25.04.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a fost soluţionat definitiv de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 226/Ap din 27 februarie 2018 - obiect al recursului pendinte.
Conform prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Din coroborarea dispoziţiilor legale sus evocate, rezultă că împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.
Prin urmare, Decizia nr. 226/Ap din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I civilă, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 226/Ap din 27 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 226/Ap din 27 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 noiembrie 2018.
Procesat de GGC - NN