Appeal for compensation for judicial errors declared inadmissible due to lack of appellate jurisdiction

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2016, la data de 27.09.2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 2.000.000 euro, ce reprezintă: salariul pe o perioadă de 6 ani (2190 de zile şi nopţi); 1/2 pensie militară pe o perioadă de 106 luni, alte bunuri materiale mobile confiscate de securitate conform procesului-verbal de percheziţie şi daune morale.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că aceste pretenţii se datorează faptului că tatăl lor, numitul C., a fost condamnat la 20 de ani muncă zilnică, din care a executat 6 ani (2190 de zile şi nopţi nevinovat datorită unor erori judiciare) susţinând că acţiunea este întemeiată pe prevederile art. 504 - 506 C. proc. pen. şi art. 26, 58, 61 din noul C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1246/29.03.2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a respins ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii acţiunii şi a inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - ANAF-DGRFP Ploieşti, prin întâmpinare.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta Ministerul Finanţelor Publice - ANAF-DGRFP Ploieşti, prin întâmpinare, şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi pentru autoritate de lucru judecat faţă de Sentinţa civilă nr. 9/10.03.1970, pronunţată de Tribunalul Judeţean Prahova în Dosarul nr. x/1969.

De asemenea, s-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1802 din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarant de reclamanţii A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 1246/29.03.2017, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 8.12.2017 sub număr de dosar x/2016, contestatorii A. şi B. au formulat, potrivit cererii olografe depusă la dosar şi pentru argumentele prezentate în cuprinsul acestei cereri, "contestaţie în anulare împotriva Hotărârii civile nr. 1802/2017", pentru ca apoi să prezinte "motivele de recurs" pentru care consideră că se impune a se "hotărî revizuirea Deciziei nr. 1802 din 3 octombrie 2017" .

Faţă de această situaţie, la termenul de judecată din data de 5 martie 2018, pentru a se preciza de către contestatori calea de atac exercitată şi temeiul de drept al acesteia, cât şi faţă de cererea de amânare formulată de contestatorul A., dovedită cu înscrisurile anexate, Curtea a dispus amânarea judecăţii şi a acordat termen la data de 19.03.2018, sala 2.

La termenul de judecată din data de 19.03.2018, contestatorii, prezenţi personal în instanţă, au declarat că înţeleg să-şi precizeze calea de atac cu care au înţeles să învestească instanţa ca fiind recursul împotriva Deciziei nr. 1802 din 3 octombrie 2017, pronunţate în apel de Curtea de Apel Ploieşti, iar ca temei juridic al căii de atac a recursului au indicat dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., solicitând să se ia act de aceste precizări. Totodată, au depus la dosar precizări în sensul învederat, în finalul cărora au indicat atât calea de atac a recursului, precum şi temeiul de drept.

Prin Decizia civilă nr. 722 din 19 martie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1802 din data de 3 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 62/2015 şi ale O.U.G. nr. 95/2016, termenul prevăzut de art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 a fost prorogat succesiv până la data de 01 ianuarie 2019.

Prin urmare, pentru litigiile având ca obiect cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

De asemenea, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.09.2016, prin care reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 2.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, invocând în drept dispoziţiile art. 504 - 506 C. proc. pen. şi art. 26, 58, 61 din noul C. civ.

Astfel, în considerentele deciziei atacate, la pagina 10 parag. ultim s-a reţinut:

"Împrejurarea că Sentinţa civilă nr. 9/10.03.1970 a Tribunalului Judeţean Prahova şi Decizia civilă nr. 937/08.07.1970 a Tribunalului Suprem, secţia civilă, au fost pronunţate în anul 1970, nu poate constitui, având în vedere considerentele mai sus arătate, un argument suficient pentru a conchide că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, fiind evident, raportat la cele mai sus reţinute, că o nouă acţiune promovată de reclamanţi în anul 2016, cu un obiect ca cel de faţă, întemeiată, din nou, pe art. 504-506 C. proc. pen., nu poate fi primită, opunându-se autoritatea de lucru judecat."

Faţă de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată şi de considerentele instanţei de apel, Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat repararea unui prejudiciu cauzat prin erori judiciare şi, potrivit prevederilor menţionate anterior, hotărârea atacată nu este supusă recursului, indiferent de valoarea obiectului litigiului.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 495 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1802 din data de 3 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1802 din data de 3 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN