Mandate termination bonus: suspension of labor dispute pending annulment of normative remuneration regulation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 25 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Autorităţii de Supraveghere Financiară la plata indemnizaţiei de final de mandat, precum şi la plata dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, de la data de 30 aprilie 2013 şi până la data achitării efective.

Prin Sentinţa civilă nr. 7554 din 25.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă acţiunea, a fost obligată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară să plătească reclamantei A. prima pentru întreaga activitate cuvenită la încetarea mandatului de preşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în cuantum net echivalent cu de nouă ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada de exercitare a mandatului, respectiv cel realizat în luna aprilie 2013, precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data de 30.04.2013 la data efectuării plăţii.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat apel.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a suspendat judecata apelului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei civile nr. 7554 din 25.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele încheierii, instanţa a reţinut că Dosarul nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are ca obiect anularea Regulamentului nr. 4/2013 şi a Ordinului nr. 18/27.02.2013, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În cadrul acestui dosar, prin Sentinţa civilă nr. 225/30.01.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi s-a dispus anularea Regulamentului nr. 4/2013 şi a Ordinului nr. 18/27.02.2013. Instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 18/27.02.2013 a fost aprobat Regulamentul nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul şi principiile remunerării membrilor şi personalului angajat al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Prin Regulamentul nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 sunt reglementate drepturi salariale, respectiv acordarea unei indemnizaţii echivalente cu 9 salarii nete pentru personalul angajat în cadrul cabinetului, la momentul încetării mandatului membrului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din orice motiv.

Instanţa a mai reţinut actele normative ale autorităţii administrative autonome atacate în cauză nu au fost publicate, fiind încălcate normele imperative ale legii şi ale ordonanţei de urgenţă menţionate, la momentul emiterii lor.

Curtea de apel a avut în vedere că obiectul dosarului pendinte este cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata indemnizaţiei de final de mandat (prima pentru întreaga activitate) cuvenită reclamantei la încetarea mandatului de membru al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, precum şi împrejurarea că mandatul de preşedinte al reclamantei a încetat de drept la data de 29.04.2013, dată la care era în vigoare Regulamentul nr. 4/2013.

În cauză, instanţa nu poate însă verifica efectele juridice ale Regulamentului nr. 4/2013, fără a cunoaşte dacă acest regulament era sau nu în fiinţă la data încetării mandatului de preşedinte al reclamantei, situaţie faţă de care a apreciat că se impune suspendarea prezentei cauze până la pronunţarea unei hotărâri definitive cu privire la validitatea acestui regulament, care face obiectul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în curs de soluţionare.

De altfel, curtea de apel a arătat şi că, în cadrul dosarului sus menţionat, se pune în discuţie şi natura juridică a regulamentului de act administrativ cu caracter normativ sau individual, distincţie ce prezintă relevanţă şi în prezenta cauză, având în vedere că un aspect disputat este cel cu privire la efectele produse de anularea regulamentului pentru terţe persoane, cum este şi intimata reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs este motivată, reclamanta invocând motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, reclamanta a susţinut că temeiul de drept al suspendării ivite în cauză, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se referă la o suspendare facultativă, care trebuie apreciată de către judecător şi prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A apreciat că suspendarea este nelegală şi motivarea încheierii este lipsită de consistenţă juridică.

În prezenta cauză, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în conflict negativ de competenţă, stabilind că prezentul litigiu este unul de dreptul muncii, căruia i se aplică prevederile Codului muncii.

Totodată, a subliniat că unicul temei de drept al acţiunii este Regulamentul nr. 4 din 2 iunie 2003 emis de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Împrejurarea că acestui regulament i s-au adus diverse modificări nu are relevanţă în speţă, câtă vreme dispoziţiile pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei au fost păstrate şi nu au suferit nicio modificare.

Faţă de împrejurarea că prin regulatorul de competenţă s-a stabilit că între reclamantă şi pârâtă nu există încheiat contract de muncă, dar totuşi raporturile din ele sunt guvernate de Codul muncii, reclamanta a susţinut că aceste raporturi de muncă sunt coordonate de Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care are regulamente proprii, cu respectarea art. 57 alin. (2) din C. muncii, care prevede principiul neretroactivităţii nulităţii.

A mai invocat dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care prevede că hotărârile judecătoreşti definitive de anulare a unor acte normative au putere numai pentru viitor, Decizia nr. 10/2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Decizia nr. 126/2015 a Curţii Constituţionale, în susţinerea idei că efectul ex nunc al anulării unui act normativ este incontestabil, iar restrângerile acestuia sunt de strictă interpretare.

Ca atare, reclamanta a susţinut că prezenta cauză este una de litigiu de muncă şi că nu este parte în Dosarul nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, aşa încât nu se impunea suspendarea judecăţii cauzei, cu respectarea principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti.

Cu privire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că instanţa a aplicat greşit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nefiind întrunite toate condiţiile prevăzute de textul de lege, întrucât soluţionarea prezentei cauze nu depindea sub nicio formă de anularea sau nu Regulamentului de modificare nr. 4/27.02.2013.

Procedând astfel, instanţa de judecată a schimbat temeiul de drept al acţiunii reclamantei, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect. Astfel, instanţa a reţinut şi că Regulamentul de modificare nr. 4/27.02.2013 este temei de drept al cererii reclamantei, pe considerentul că era în vigoare la data încetării mandatului reclamantei.

Reclamanta a mai arătat şi că este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru că instanţa nu a analizat apărările reclamantei şi nici nu a arătat considerentele pentru care le-a înlăturat.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) "Instanţa poate suspenda judecata: pct. 1 când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;".

Suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, cazurile de suspendare facultativă fiind cele prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., în afara acestor cazuri existând şi alte dispoziţii legale, cuprinse fie în acelaşi cod, fie în alte acte normative speciale.

Una din situaţiile de suspendare facultativă este cea prevăzută la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Acest caz de suspendare are în vedere existenţa unui alt dosar, aflat pe rolul instanţelor de judecată, a cărui soluţionare ar putea avea o influenţă hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problema de a cărei rezolvare depinde soluţia din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

În cauză, prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Autorităţii de Supraveghere Financiară la plata indemnizaţiei de final de mandat, invocând faptul că la data încetării calităţii sale de membru al CNVM era în vigoare Regulamentul CNVM nr. 4/02.06.2003 aşa cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 10/15.04.2010, care prevedea acordarea indemnizaţiei de final de mandat/prima pentru întreaga activitate prevăzută de art. 6 alin. (3) lit. e) prima teză, în cuantum de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare, plătit în sumă netă.

Anterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.02.2014, sub nr. x/2014, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi intervenienta D., a solicitat anularea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul şi principiile remunerării membrilor şi personalului angajat al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi anularea Ordinului nr. 18/27.02.2013 pentru aprobarea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul şi principiile remunerării membrilor şi personalului angajat al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Înalta Curte constată că între cele două cauze există o legătură indisolubilă, motiv pentru care încheierea de suspendare a cauzei pronunţată de curtea de apel este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, Regulamentul nr. 4/2013, deşi nu este invocat ca temei legal în acţiunea din prezenta cauză, este temeiul de drept al acţiunii reclamantei, întrucât prevedea acordarea indemnizaţiei de mandat, pe care o solicită reclamanta în dosarul pendinte.

Având în vedere existenţa pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Dosarului nr. x/2014, prin care se solicită anularea acestui regulament, precum şi împrejurarea că acest dosar nu este soluţionat definitiv, Înalta Curte constată că susţinerile reclamantei din cererea de recurs sunt nefondate.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 225 din 30 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi intervenienta D. şi a anulat Regulamentul nr. 4/2013 şi Ordinul nr. 18/27.02.2013.

În raport de această soluţie şi de împrejurarea că împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a fost declarată calea de atac a recursului, este corectă reţinerea instanţei de apel, în sensul necesităţii suspendării cauzei, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2014, instanţa de apel urmărind soluţionarea definitivă a chestiunii efectelor juridice ale Regulamentului nr. 4/2013.

Faţă de cele arătate mai sus, se constată că nici una din criticile reclamantei nu poate fi reţinută, încheierea de suspendare este pronunţată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurările sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN