Annulment challenge barred where claim contests temporal application of constitutional ruling on appeal admissibility threshold as substantive error

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.454 din data de 25 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât Oraşul Năvodari împotriva Decizie nr. 175C din data de 6 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, instanţa de recurs a reţinut că valoarea obiectului acţiunii deduse judecăţii, la data de 25 noiembrie 2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, este sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, iar, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Totodată, a arătat că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Însă, a apreciat că efectele acestei decizii nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. , cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanţei sub imperiul dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma nemodificată.

Împotriva acestei decizii, contestatorul Oraşul Năvodari, prin Primar, a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei în sensul admiterii recursului, casarea în tot a Deciziei nr. 175C din data de 6 noiembrie 2017 şi trimiterea cauzei, spre rejudecare; respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant A. şi menţinerea, în totalitate, a Sentinţei civile nr. 697 din data de 5 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, de respingere a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., ca nefondată. Totodată, a solicitat obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs, în mod greşit, a respins recursul, ca inadmisibil, raportat la valoarea obiectului litigiului, care este de 78.925 RON şi, prin urmare, se situează sub plafonul de 1.000.000 RON inclusiv.

A arătat că, prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Contestatorul a apreciat că avea deschisă calea de atac a recursului, având în vedere că efectele decizie Curţii Constituţionale anterior menţionate se produc, potrivit celor arătate în considerentele acesteia, cu privire la deciziile pronunţate ulterior publicării în M. Of. , iar Decizia nr. 175C a Curţii de Apel Constanţa a fost pronunţată la data de 6 noiembrie 2017.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de apel este dată cu încălcarea legii şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că, prin hotărârea Consiliului Local nr. 49 din data de 19 martie 2014, a fost aprobat contractul de finanţare al B., prin care s-a confirmat acordul de voinţă exprimat de către Consiliul Local Năvodari, organul cu atribuţii deliberative din cadrul administraţiei publice locale, în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, în sensul acordării/distribuirii unor fonduri bugetare aflate la dispoziţia sa, în scopul finanţării B.

A considerat că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă faptul că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că nu deţine calitatea de angajator al intimatului, aşa cum rezultă din Convenţia civilă de prestări servicii sportive nr. 550 din data de 1 iulie 2014, calitatea de angajator revenindu-i B.

Totodată, a precizat că, la data promovării prezentei acţiuni, B. era, în continuare, debitor al obligaţiei de plată a salariului intimatului, iar, prin Sentinţa civilă nr. 465 din data de 7 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, B. a fost obligată să plătească intimatului suma de 17.500 euro, reprezentând drepturi băneşti asimilate celor salariale pentru perioada 1 iulie 2014 - 5 decembrie 2014.

Contestatorul a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a dispus admiterea acţiunii, având în vedere că aceasta este lipsită de interes, în condiţiile în care intimatul este deja titularul unei hotărâri susceptibile de executare şi nu a făcut dovada imposibilităţii satisfacerii creanţei sale, fie prin demararea executării silite, fie prin înscrierea la masa credală.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul A. a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, intimatul a arătat că decizia care ar fi putut fi contestată prin intermediul căii extraordinare de atac este Decizia nr. 175C din data de 6 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, faţă de împrejurarea că hotărârea din apel nu este supusă recursului, raportat la data iniţierii procesului (25 noiembrie 2016), potrivit dispoziţiilor art. 24 - 27 C. proc. civ., dispoziţii asupra cărora nu a fost extins controlul de constituţionalitate.

Totodată, a apreciat că partea adversă nu a adus critici concrete hotărârii pronunţate în recurs, susceptibile de încadrare în prevederile art. 503 alin. (1) sau (2) C. proc. civ.

Pe fondul contestaţie în anulare, în esenţă, a arătat că, deşi Tribunalul Constanţa (în dosarul nr. x/2015) a obligat, în solidar, pe Consiliul Local Năvodari şi pe angajatorul său la plata sumei de 17.500 euro, în faza procesuală a apelului, Consiliul Local Năvodari a fost scos din cauză, prin admiterea excepţie lipsei calităţii procesuale pasive, iar angajatorul B. este în faliment.

Prin urmare, a considerat că partea adversă a susţinut în mod eronat că ar putea executa de două ori creanţa.

Faţă de cele arătate de către contestatoare în sensul că B. avea obligaţia să vireze salariile, a precizat că acestea veneau de la stat şi, ca să fie virate de către angajator, trebuiau virate mai întâi de UAT - Oraşul Năvodari.

Analizând condiţiile de admisibilitate a prezentei contestaţii în anulare, Înalta Curte reţine că:

Contestatorul Oraşul Năvodari, prin Primar, a atacat Decizia nr. 1.454 din data de 25 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei şi constau, de exemplu, în respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca netimbrat sau insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar există chitanţa de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poştă, înăuntrul termenului legal ori dovada că recursul a fost formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara, aceste erori materiale cu caracter procedural ducând la pronunţarea unor soluţii eronate.

Contestaţia în anulare este o cale de retractare şi nu o cale de reformare a unei decizii definitive, pronunţată de o instanţă de judecată, ceea ce înseamnă că nu se poate formula contestaţie în anulare pentru a "provoca" rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii pronunţate ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează greşeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanţă problemei de drept deduse judecăţii.

În speţă, contestatorul, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., a criticat soluţia de respingere a recursului, ca inadmisibil, prin raportare la criteriul valoric al pretenţiilor deduse judecăţii, faţă de cele statuate prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale; în considerentele deciziei atacate pe calea contestaţie în anulare, s-a reţinut că efectele sale nu se pot produce în litigiul pendinte, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.

Prin urmare, contestatorul tinde să pună în discuţie elemente ale cauzei care, fără a fi greşeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectului vizând admisibilitatea căii de atac prin raportare la momentul de la care Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale îşi produce efectele.

Astfel, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina pretinsa "eroare materială" ce se impută instanţei de recurs, din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a problemei de drept analizate prin decizia atacată, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

Faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a invocat şi dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen sau nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că, deşi a făcut trimitere la aceste dispoziţii legale, contestatorul nu a dezvoltat susţineri în sensul ipotezelor avute în vedere de către acestea, iar, pe de altă parte, că, în condiţiile în care, recursul declarat de recurentul-pârât Oraşul Năvodari a fost respins, ca inadmisibil, conform dispoziţiilor art. 499 teza finală C. proc. civ., hotărârea cuprinde exclusiv motivarea soluţiei de respingere a recursului ca inadmisibil, nefiind necesară analiza motivelor de casare.

Prin urmare, nu se poate constata că instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate sau că nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Astfel, având în vedere considerentele expuse, reţinând că partea nu a formulat critici care să poată fi circumscrise temeiurilor de drept invocate, de natură a atrage admisibilitatea prezentei căi de atac, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Oraşul Năvodari, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 1.454 din data de 25 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2018.

Procesat de ED