Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3774/2018 AI generated

Inadmissibility of review against jurisdictional declination decision under Article 132(3) of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 3774/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the petition for review filed by the applicant against a prior decision that had declined jurisdiction over a request for the transfer of a civil case to a higher instance, leaving the declination of competence in force. The dispute centered on the applicant's attempt to invoke extraordinary review to challenge a procedural decision regarding jurisdiction, specifically contesting a lower court's refusal to move the case from the Bucharest Tribunal to the Bucharest Court of Appeal. The court held that under Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, decisions where a court declares itself incompetent are subject to no ordinary or extraordinary appeals, including review, adhering to the principle of legality of appeal means under Article 457(1) and Article 129 of the Romanian Constitution, which restrict judicial remedies strictly to those provided by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (2) C. proc. civ, art. 132 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of review against jurisdictional declination decision under Article 132(3) of the Code of Civil Procedure: Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar în cazul unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menţionat.

Keywords

AI generated
principle of legality lack of jurisdiction judicial review cassation review Civil Procedure Code constitution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 aprilie 2018, petenta A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la o altă instanţă egală în grad, pe motive de bănuială legitimă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 1939 din data de 18 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A., prin preşedinte fondator B., privind strămutarea procesului civil care face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta A., la data de 24 mai 2018.

În susţinerea cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5, 7, 8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ., petenta a invocat nerespectarea Deciziei nr. 226 din 20 martie 1990, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/1990, a Deciziei nr. 1039 din 29 mai 1992, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. x/1991, a dreptului de a exercita profesia aleasă, de a ocupa un loc de muncă în perioada 1984 - 2018, de a beneficia de asistenţă medicală gratuită, precum şi a dreptului la asistenţă socială şi de plată a pensiei pentru limită de vârstă şi de urmaş.

De asemenea, revizuenta a contestat documentele eliberate Ministerul de Interne - UM 0625/CP nr. 11/TA/D/196647 din 7 decembrie 1983 şi protocoalele emise de anumite instituţii cu ignorarea legilor interne şi internaţionale.

La termenul de judecată din data de 25 octombrie 2018, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia inadmisiblităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la cele ale art. 132 din acelaşi act normativ.

Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar în cazul unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menţionat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ., "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. stipulează:

"Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu, sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent; (2) Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză; (3) Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

În cauză, prin Decizia civilă nr. 1939 din data de 18 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petenta A. privind strămutarea procesului civil care face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În aplicarea ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., anterior evocate, se constată că împotriva Deciziei civile nr. 1939 din data de 18 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv revizuire.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Ca atare, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul reformării sau retractării unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, conform cărora mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, iar acestea pot fi exercitate numai în condiţiile prevăzute de lege.

În consecinţă, pentru argumentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 1939 din data de 18 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT