Restitution ruling final; appeal quashed as inadmissible under single-appeal rule.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision—which had upheld the first-instance ruling—in force. The case involved a challenge under Law No. 10/2001 (Law 10/2001) against a 2016 administrative order that denied compensation for a demolished property under the special restitution regime; the claimant sought annulment of the order and reissuance granting market-value damages. The Court held that, under Art. 26(3) of Law No. 10/2001 as modified, and Art. 7(1)-(2) of Law No. 76/2012, read with Art. 483(2) and Art. 457 of the Civil Procedure Code, first-instance decisions in such matters are subject only to appeal, not further appeal; thus, the appellate ruling was final and not subject to appeal despite an erroneous mention in its operative part, invoking the constitutional principle of legality of remedies (Art. 129 of the Romanian Constitution) and the binding effect of statutory provisions over erroneous judicial notations.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 26 din Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 7 din Legea nr. 76/2012, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Restitution ruling final; appeal quashed as inadmissible under single-appeal rule: The case involved a challenge under Law No. 10/2001 (Law 10/2001) against a 2016 administrative order that denied compensation for a demolished property under the special restitution regime; the claimant sought annulment of the order and reissuance granting market-value damages. The Court held that, under Art. 26(3) of Law No. 10/2001 as modified, and Art. 7(1)-(2) of Law No. 76/2012, read with Art. 483(2) and Art. 457 of the Civil Procedure Code, first-instance decisions in such matters are subject only to appeal, not further appeal; thus, the appellate ruling was final and not subject to appeal despite an erroneous mention in its operative part, invoking the constitutional principle of legality of remedies (Art. 129 of the Romanian Constitution) and the binding effect of statutory provisions over erroneous judicial notations.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied in the dispositive to specify that the decision is not subject to any appeal and to order its communication to the parties.
Full text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Instituţia Primarului comunei Nicoreşti, jud. Galaţi, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 135 din 10 mai 2016, iar pârâta să fie obligată la emiterea unei dispoziţii privind acordarea măsurilor reparatorii/compensatorii, în echivalent bănesc, la valoarea de piaţă a imobilului de la data soluţionării cererii, conform standardelor internaţionale de evaluare. A solicitat totodată cheltuieli de judecată.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 10 alin. (2), (8), (10) şi pe art. 26 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentinţa nr. 428 din 25 aprilie 2017 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Instituţia Primarului Comunei Nicoreşti şi U.A.T. Comuna Nicoreşti.
A anulat Dispoziţia nr. 135 din 10 mai 2016 emisă de pârâta U.A.T. com. Nicoreşti - prin Primar.
A respins, ca nefondate, capătul de cerere privind obligarea pârâtei U.A.T. com. Nicoreşti, prin Primar la emiterea unei dispoziţii privind acordarea către reclamanta A. a măsurilor reparatorii/compensatorii, în echivalent bănesc, la valoarea de piaţă a părţii din imobilul-construcţie demolată, calculată de la data soluţionării cererii, conform standardelor internaţionale de evaluare precum şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei U.A.T. com. Nicoreşti - prin Primar la plata către reclamanta A. a cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 223/A din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A. împotriva Sentinţei nr. 428 din 25 aprilie 2017 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a criticat, în esenţă, greşita respingere a solicitării de a-i fi acordate despăgubiri, susţinând că, prin modul cum instanţele au motivat hotărârile în sensul că Dispoziţia nr. 340/2003 emisă pentru autoarea sa, B. trebuia atacată pentru că nu conţinea şi soluţia despăgubirilor, i s-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a opinat că recursul nu este admisibil.
Prin punctul de vedere la raport, recurenta-reclamantă A. a susţinut, în esenţă, că recursul este admisibil întrucât obiectul cauzei îl reprezintă o contestaţie formulată împotriva unei decizii emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 care e spusă recursului, nefiind exclusă de la această cale de atac de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care se aplică proceselor începute după data de 01 ianuarie 2016; mai mult, însăşi instanţa de apel a menţionat în dispozitivul deciziei că poate fi atacată cu recurs.
Analizând recursul în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
În speţă, acţiunea reclamantei se încadrează în ipoteza reglementată prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, având ca obiect contestaţia formulată împotriva dispoziţiei emise în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost respinsă propunerea iniţială de acordare a despăgubirilor băneşti, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, pentru partea din imobil desfiinţată, ce fusese făcută în soluţionarea notificării nr. x din 21 mai 2001 a autoarei reclamantei, B.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd următoarele:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidenţă în cauza pendinte.
Totodată, se reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
În acest context, trebuie subliniat că principiul legalităţii căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Referitor la susţinerile recurentei-reclamante exprimate prin punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, în sensul că decizia instanţei de apel este supusă recursului, întrucât calea de atac este menţionată în dispozitivul deciziei sunt de reţinut următoarele:
Potrivit art. 425 alin. (3) C. proc. civ., în hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti trebuie menţionată calea de atac ce se poate introduce împotriva acestora şi termenul în care se poate exercita. O asemenea menţiune nu are, însă, valoare absolută, o eventuală eroare a instanţei care a pronunţat-o, cu privire la aceste aspecte, nefiind de natură să afecteze desfăşurarea procesului civil în condiţiile prevăzute de normele procedurale în vigoare, având în vedere că acesta este guvernat de reguli clare, înscrise în C. proc. civ., pe care părţile trebuie să le urmeze cu bună credinţă, exercitându-şi drepturile procesuale conform rigorilor impuse de acestea. Această concepţie cu privire la legalitatea căilor de atac se regăseşte în cuprinsul C. proc. civ., care precizează explicit, la art. 457, faptul că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Cu privire la acest din urmă text de lege, Curtea Constituţională a arătat că principiul legalităţii căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaşte sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părţile dintr-un proces (Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în M. Of. nr. 391/24.05.2017 parag. 13).
Astfel, în situaţia în care părţile îşi exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătoreşti, bazându-se pe aparenţa de legalitate a acesteia, şi nu potrivit principiului constituţional al legalităţii căilor de atac, instanţa ierarhică urmează să facă aplicarea textelor de lege incidente şi să respingă, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de partea interesată, în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac.
Aşa fiind, pentru considerentele prezentate şi faţă de dispoziţiile legale menţionate, se constată că Decizia nr. 223/A din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, împotriva căreia reclamanta A. a declarat recurs, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte urmând să respingă recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 223/A din 27 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.
Procesat de GGC - CT