Inadmissibility of extraordinary appeal for procedural nullities outside statutory grounds in labor reclassification dispute
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the extraordinary appeal (contestație în anulare) filed by two appellants against a decision from 20 September 2018, thereby leaving in force the lower court rulings which had dismissed the appellants' civil action due to the lack of passive procedural standing of the defendant government. The underlying dispute involved a labor conflict where the appellants sought reclassification to specific positions and damages, claims which were initially rejected by the first instance and upheld on appeal and cassation. The decisive legal basis was Article 503 of the Code of Civil Procedure, under which the court held that the appellants' arguments regarding procedural nullities in summons issuance, the defendant's failure to file a response, and the non-communication of an admissibility report did not constitute valid grounds for an extraordinary appeal, as such claims exceeded the strictly interpreted and exhaustive categories of common or special exceptions permitted by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, art. 200 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal for procedural nullities outside statutory grounds in labor reclassification dispute: Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Premier, au solicitat reîncadrarea pe unul din posturile existente la C.N. D. sau Şcoala E., precum şi daune în cuantum de 1.000.000 RON.
Prin Sentinţa nr. 9.411 din 15.12.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primului Ministru, invocată de pârât prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a respins acţiunea privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Primul Ministru, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Prin Decizia nr. 2.110 din 14.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei civile nr. 9.411 din 15.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin Decizia nr. 3.005 din 27.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatori.
Prin Decizia nr. 3.096 din 20 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins recursul formulat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3.005 din 27 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei din urmă decizii au formulat contestaţie în anulare recurenţii A. şi B., invocând în drept art. 503 şi 508 C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii atacate.
În motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat că decizia atacată este lovită de nulitate absolută pentru trei vicii de procedură:
- citaţiile emise pentru termenul din 20.09.2018 sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., care obligă instanţele să acorde minim 10 zile înainte de termen pentru îndeplinirea obligaţiilor; citaţiile au fost lăsate în cutia poştală de un agent procedural şi nu există dată şi semnătură de primire; de pe citaţii lipseşte parafa "Preşedinte Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - C."
- completul 4 noul C. proc. civ. avea obligaţia să comunice întâmpinarea Guvernului, iar lipsa întâmpinării echivalează cu recunoaşterea culpei pârâtului;
- completul 4 noul C. proc. civ. avea obligaţia să comunice raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.
Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorii A. şi B. au formulat o primă critică privind modul de emitere şi de comunicare a citaţiilor, ce excedează cerinţelor prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, contestatorii au invocat nedepunerea întâmpinării de către intimat şi necomunicarea acesteia, precum şi necomunicarea raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, aspecte ce nu se circumscriu, de asemenea, prevederilor art. 503 C. proc. civ.
Prin urmare, niciunul dintre argumentele redate nu poate fi încadrat în cazurile de contestaţie în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ.
Pentru considerentele reţinute, Înalta Curte va constata că cererea formulată de A. şi B. nu cuprinde motive reglementate de lege pentru contestaţia în anulare, urmând a o respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3.096 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2018.
Procesat de ED