Proof of forced relocation to establish beneficiary status under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2003, reclamantul N.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8505/7728 din 16 octombrie 2003 și recunoașterea calității sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul arată că în mod greșit, i-a fost respinsă cererea, fără a ține cont de declarațiile martorilor, care au arătat că familia reclamantului a fost strămutată din Bulgaria, în România, cu ocazia cedării Cadrilaterului.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 163 din 29 ianuarie 2004, a respins acțiunea, reținând că declarațiile autentificate ale martorilor, depuse la dosar, nu se coroborează cu nici un act depus la dosar, reclamantul nefăcând dovada persecuției etnice.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamantul N.V., susținând în esență că a dovedit cu certificatul de naștere și cu carnetul de muncă al mamei sale, că a locuit cu părinții, în Cadrilater - Bulgaria, fiind strămutați în România, ca urmare a cedării Cadrilaterului.

Recursul este fondat.

Art. 1 din Legea nr. 189/2000, prevede că: „Beneficiază de prevederile ordonanței, persoanele, cetățeni români, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează lit. a) b) și c), au fost strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 127/2002 ,precizează că: „prin persoana care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populații, ca urmare a unui tratat bilateral.

Prin urmare, legea definește persecuția din motive etnice, prin însăși faptul strămutării.

Faptul strămutării a fost dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, (certificate de naștere, copie carnet de muncă al mamei sale), care atestă că, fiind minor, recurentul-reclamant a locuit împreună cu părinții săi, în Cadrilater - Bulgaria, iar după semnarea Tratatului de la Craiova, au fost strămutați în România.

Mama recurentului-reclamant a funcționat ca învățătoare în diverse localități ale județului Durostor, (Bulgaria) în perioada 1 ianuarie 1934 - 15 septembrie 1940, iar cu începere de la 1 octombrie 1940, a predat ca învățătoare, la școala primară din localitatea Grindaș, județul Ialomița, din România.

Hotărârea instanței de fond fiind nelegală, se va admite recursul declarat de reclamant și se va modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea reclamantului, se va anula hotărârea Casei de Pensii și va fi obligată pârâta, să-i recunoască reclamantului, drepturile bănești, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 martie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.V. împotriva sentinței civile nr. 163 din 29 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul N.V. Anulează hotărârea nr. 8505/7728 din 16 octombrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligă pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască drepturile reclamantului, prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2003.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.