Forced execution challenge jurisdiction: consolidation of territorial competence after failure to invoke incompetence at the first hearing

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 04.01.2018, contestatoarea Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare emise de BEJ B. în dosarul execuţional nr. x/2017 şi obligarea intimatului creditor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.349 din 14 iulie 2018, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut că în procedura specială a contestaţiei la executare, regula aplicabilă în materia competenţei este o regulă derogatorie de la dreptul comun, fiind reglementată de dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile legale privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", calitatea procesuală pasivă în cadrul judecăţii desfăşurate în dosarul nr. x/2015, aparţine Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Administraţiei Naţionale "Apele Române".

S-a reţinut că împrejurarea că în cauză actele de procedură au fost efectuate la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, reprezintă o chestiune care ţine de administrarea acelei cauzei şi care este permisă de dispoziţiile procedurale, câtă vreme debitoarea a achiesat la aceasta. Cu toate acestea, îndeplinirea procedurilor de judecată prin intermediul unei structuri locale a Administraţiei, fără personalitate juridică şi, implicit, fără patrimoniu propriu, ori atribuţii în materia gestionării banilor publici, nu determină dobândirea de către această entitate a calităţii de debitor al obligaţiei, câtă vreme aceasta nu deţine atribuţii proprii care să îi permită executarea obligaţiilor născute din titlul executoriu ce face obiectul analizei, obligaţii care vizează - în calitate de debitoare - Administraţia Bazinală "Someş-Tisa", în structura căreia Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă a unitate fără personalitate juridică.

S-a mai reţinut că împrejurarea potrivit căreia încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de către Judecătoria Satu Mare nu poate constitui un argument pentru reţinerea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare de către această instanţă, câtă vreme potrivit art. 712 alin. (3) C. proc. civ. "după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale".

Or, această anulare poate viza inclusiv aspecte legate de încuviinţarea executării silite de către o instanţă necompetentă, iar calea prin care un astfel de aspect trebuie adus în discuţie este contestaţia la executare, care urmează a fi soluţionată de către instanţa de executare competentă potrivit art. 651 C. proc. civ.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin Sentinţa nr. 5.804 din 20 septembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că Judecătoria Satu Mare la primul termen de judecată, în temeiul art. 131 C. proc. civ. şi-a verificat competenţa şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial.

La al doilea termen de judecată instanţa a rămas în pronunţare, iar, ulterior, a repus cauza pe rol, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a acestei instanţe şi a dispus trimiterea dosarului la Judecătoria Cluj-Napoca, spre competentă soluţionare.

S-a reţinut că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În măsura în care la primul termen de judecată nici părţile, nici instanţa, din oficiu, nu au invocat excepţia de necompetenţă, competenţa instanţei iniţial sesizate se consolidează cu efecte retroactive. În acest caz, necompetenţa materială sau teritorială exclusivă a instanţei iniţial învestite nu mai poate fi invocată în nici o situaţie, nici măcar în căile de atac.

Prin urmare, s-a reţinut că odată depăşit momentul procedural al primului termen de judecată, instanţa iniţial învestită cu încălcarea regulilor de competenţă materială sau teritorială de ordine publică devine singura instanţa competentă să soluţioneze cauza. O altă interpretare a art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu este posibilă întrucât ar lipsi această dispoziţie de orice efect, iar interpretarea normelor juridice trebuie făcută în aşa fel încât acestea să producă efecte.

În concluzie, s-a reţinut că la primul termen de judecată în faţa Judecătoriei Satu Mare nu a fost invocată nici o excepţie de necompetenţă şi, prin urmare, această instanţă, începând cu data de 22.03.2018, a devenit singura instanţă competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 04.01.2018, contestatoarea Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare emise de BEJ B. în dosarul execuţional nr. x/2017.

Se reţine că, sub aspectul determinării competenţei teritoriale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) Noul C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit textelor de lege sus-menţionate, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare care, în conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este una exclusivă, astfel încât în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale care reglementează necompetenţa de ordine publică, potrivit 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei".

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe. O astfel de interpretare se impune şi în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepţiilor de necompetenţă în scopul declarat de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor.

În acelaşi timp, se reţine că textul art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen.

În speţă, Judecătoria Satu Mare nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială până la "primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate", astfel încât soluţionarea contestaţiei la executare a rămas dobândită de către această instanţă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate la Judecătoria Satu Mare a fost cel din 22 martie 2018, termen la care instanţa, verificându-şi din oficiu competenţa, conform art. 131 Noul C. proc. civ., s-a considerat "competentă general, material şi teritorial cu privire la soluţionarea cererii ce face obiectul cauzei", astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la respectivul termen.

La termenul din 3 mai 2018, pentru când cauza a fost amânată în vederea solicitării contestatorului să achite în contul executorului judecătoresc contravaloarea copierii şi certificării dosarului execuţional nr. x/2017, instanţa a reţinut cauza în pronunţare şi, apoi a amânat pronunţarea la 10 mai 2018.

La data de 10 mai 2018, Judecătoria Satu Mare a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a repus cauza pe rol şi a acordat termen la 14 iunie 2018 pentru a solicita parţilor un punct de vedere cu privire la acest aspect.

Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci abia la 10 mai 2018, după primul termen de judecată cu părţile legal citate, moment la care instanţa nu se mai putea dezînvesti şi nu mai putea reveni asupra încheierii din din 22 martie 2018 prin care s-a constatat competentă să soluţioneze cauza.

Prin urmare, se constată că Judecătoria Satu Mare a rămas învestită şi competentă să soluţioneze contestaţia la executare.

De altfel, din verificarea actelor din dosar, se constată că, prin Încheierea nr. 3.719 din 29 noiembrie 2017, Judecătoria Satu Mare a admis cererea formulată de BEJ B., la sesizarea creditorului A., şi a dispus încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 230/LM din 7 aprilie 2016 a Tribunalului Satu Mare, pornită împotriva debitoarei Administraţia Naţională "Apele Române", Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare.

Astfel, instanţa de executare a fost deja stabilită, ca fiind Judecătoria Satu Mare, aspect care nu mai poate fi pus în discuţie în cursul executării silite, având în vedere că art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Faţă de considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de ED