Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3692/2018 AI generated

Revision of procedural suspension order barred by absolute prohibition of appeal under Art. 143(2) CPC

Case Number Decizia nr. 3692/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible a petition for revision filed by an individual against a June 6, 2018, judicial chamber order, thereby upholding the lower instance decision. The dispute arose from the individual's attempt to revise the order that had previously rejected their request to suspend the proceedings of a separate civil case pending a motion for venue transfer, which was subsequently cancelled for lack of stamp duty. The applicant invoked multiple grounds for revision, including factual errors and new facts, but the court determined that the challenged order constituted a procedural decision regarding suspension, which is not subject to extraordinary appeals. The decisive legal basis was Article 143(2) of the Civil Procedure Code, which expressly stipulates that decisions regarding the suspension of proceedings are not subject to any ordinary or extraordinary appeal, thereby rendering the revision petition inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (2) C. proc. civ, art. 143 alin. (1) C. proc. civ, art. 143 alin. (2) C. proc. civ; Revision of procedural suspension order barred by absolute prohibition of appeal under Art. 143(2) CPC: Prin motivul de revizuire fundamentat pe art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuenta a arătat că, deşi Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu refuzul SC C. SA de a respecta hotărârile amintite anterior, nu s-a pronunţat asupra aspectelor învederate.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings procedural orders suspension of payments judicial law legal fees revocation of suspended sentence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 15 mai 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2018, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Petenta a solicitat suspendarea judecării cauzei a cărei strămutare a solicitat-o, până la soluţionarea cererii de strămutare.

Prin încheierea din camera de consiliu din 6 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de suspendare a judecăţii procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de petenta A.

Prin încheierea din camera de consiliu din 14 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a anulat, ca netimbrată, cererea de strămutare formulată de petenta A.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din 6 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, petenta a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 7, 8, 9, 10 şi 11 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., petenta a arătat că Sentinţa civilă nr. 1.513 din 13 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2006 şi Sentinţele civile nr. 2.396 din 1 iunie 2005 (dosar nr. x/2003), nr. 3.211 din 28 iulie 2005 (dosar nr. x/2004), nr. 3.932 din 27 octombrie 2003 (dosar nr. x/2003), nr. 3.931 din 27 octombrie 2003 (dosar nr. x/2003), nr. 9.370 din 29 octombrie 2013 (dosar nr. x/2010), pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi hotărârea fără număr pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, sunt contrare Deciziei nr. 1.039 din 29 mai 1992, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie a României în dosarul nr. x/1991.

În susţinerea motivelor de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 7, 9 şi 10 C. proc. civ., petenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea în care Judecătoria Constanţa a soluţionat, la data de 22 iulie 1993, o cerere de validare a popririi, precum şi faţă de faptul că Biroul Executorilor Judecătoreşti "B." au refuzat înregistrarea unei cereri de executare silită a hotărârilor judecătoreşti mai sus menţionate.

Prin motivul de revizuire fundamentat pe art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuenta a arătat că, deşi Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu refuzul SC C. SA de a respecta hotărârile amintite anterior, nu s-a pronunţat asupra aspectelor învederate.

Examinând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar în cazul unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi care poate fi cerută doar pentru ipotezele prevăzute la pct. 1 - 11 ale articolului menţionat.

Conform prevederilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ. "pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul".

Revizuirea poate fi formulată doar împotriva hotărârilor judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.. În caz contrar, ar fi încălcat principiul legalităţii căii de atac, prevăzut de art. 457 din acest act normativ, potrivit căruia căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În cauză, prin încheierea din camera de consiliu din 6 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, care face obiectul cererii de revizuire pendinte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins cererea de suspendare a judecăţii procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de petenta A.

Potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) C. proc. civ., "La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 RON. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte de primul termen de judecată. (2) Încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac."

Înalta Curte reţine că prin art. 143 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunţate în condiţiile reglementate de acest text legal să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare. Ca atare, aceste hotărâri nu sunt susceptibile de a fi atacate cu sau revizuire.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 6 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii de şedinţă din 6 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2018.

Procesat de ED