Land Restitution Compensation Invalidation Challenge Final; Appeal Inadmissible

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 12 mai 2015, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţilor, anularea Deciziei de invalidare nr. x din 27.02.2014, emisă de CNCI şi obligarea pârâtei la validarea măsurii de acordare a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei Judeţene Sălaj din 7.06.2002 de aprobare a propunerii Comisiei Locale Gîrbou privind înscrierea suprafeţei de 9,17 ha reconstituit după autorul B. conform anexei 40 din regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1.172/2001; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.200 din 26 septembrie 2014, Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată; a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat judecarea cauzei spre competentă soluţionare către Tribunalul Sălaj, secţia civilă.

La rândul său, Tribunalul Sălaj, prin Sentinţa civilă nr. 77 din 15.01.2015, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 494 din 18.02.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a I civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 656 din 22.05.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANRP, a admis contestaţia, a dispus anularea deciziei de invalidare nr. x/2014 şi a obligat pârâta CNCI la validarea măsurii de acordare a despăgubirilor, în dosarul nr. x/2006; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 142 A din 17.02.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Rejudecând cauza, prin Sentinţa civilă nr. 1.067 din 16.08.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională Pentru Compensarea Imobilelor şi cu intervenienţii C. şi B.

Prin Decizia civilă nr. 353A din 22 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva Sentinţei civile nr. 1.067 din 16.08.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva Deciziei nr. 353A din 22 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea contestatorului A., prin care a solicitat să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 492 din 27.02.2014, emisă de CNCI şi obligarea pârâtei la validarea măsurii de acordare a despăgubirilor stabilite prin Hotărârea Comisiei Judeţene Sălaj din 7.06.2002 de aprobare a propunerii Comisiei Locale Gîrbou privind înscrierea suprafeţei de 9,17 ha reconstituit după autorul B. conform anexei 40 din regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1.172/2001.

Cererea a fost formulată la data de 12 mai 2015 şi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speţă, în art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., rezultă că, Decizia nr. 353A din 22 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Totodată, este de reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 353A din 22 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 353A din 22 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED