Territorial competence in divorce where defendant temporarily abroad: domicile at filing controls under Art. 915(1) CPC despite subsequent departure

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte, la data de 21.02.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei lor din culpa exclusivă a pârâtului, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor C., D. şi E. exclusiv de către reclamantă, stabilirea locuinţei minorilor la domiciliul reclamantei, în Germania, oraşul M., obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere faţă de minori, conform legii, de la data de introducerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, din căsătoria cu pârâtul au rezultat cei trei copii minori, căsătoria dintre părţi a fost dificilă, existând neînţelegeri, certuri şi violenţe, pârâtul şi-a dat demisia de la serviciu şi nu şi-a mai căutat alt serviciu, fiind absent din viaţa copiilor, nu a răspuns nici unei solicitări din partea reclamantei, considerând astfel că raporturile dintre părţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 373 lit. b), art. 383 alin. (3), art. 398 alin. (1), art. 400 alin. (2) coroborat cu art. 529 alin. (2), din noul C. proc. civ. şi art. 915 din acelaşi act normativ.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.

Prin Sentinţa civilă nr. 772 din 09.03.2018, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a se pronunţa astfel, această instanţă a reţinut că în cauză nici reclamanta şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară. Conform susţinerilor reclamantei, aceasta are reşedinţa în Germania, oraşul M., iar din adresa comunicată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa - Postul de Poliţie Butimanu rezultă că pârâtul este plecat la muncă în Germania şi revine la domiciliul din localitatea Butimanu în luna august 2018.

Aşadar, Judecătoria Târgovişte a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti."

Totodată, această instanţă a reţinut că termenul de "acord" utilizat de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) C. proc. civ. desemnează înţelegerea reglementată de art. 5 alin. (1) din regulamentul UE nr. 1.259/2010, potrivit căruia soţii pot conveni să desemneze legea aplicabilă divorţului şi separării de corp. Conform art. 7 din Regulamentul UE nr. 1.259/2010, ce reglementează valabilitatea formală a acordului, acordul menţionat la art. 5 este încheiat în scris, datat şi semnat de ambii soţi.

Judecătoria Târgovişte a constatat că, în prezenta cauză, nu există un acord al părţilor cu privire la instanţa care să soluţioneze litigiul, acord care să respecte prevederile art. 7 din Regulamentul UE nr. 1.259/2010.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 4.203 din 22 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

La adoptarea acestei soluţii, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că reclamanta locuieşte stabil în Germania, iar pârâtul are domiciliul - în sensul de locuinţă principală stabilă în jud. Dâmboviţa, comuna Butimanu, potrivit actului de identitate ataşat în copie la dosar.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., precum şi faptul că, pe de o parte, în evidenţe, pârâtul figurează cu acest domiciliu. Pe de altă parte, atât reclamanta, în cuprinsul acţiunii, cât şi agenţii secţiei 3 de Poliţie Rurală Butimanu, în adresa de la fila x, au indicat că acesta din urmă domiciliază la adresa indicată, însă a părăsit ţara pentru a lucra în străinătate la data de 09.01.2018, urmând să revină în luna august 2018.

Pe de altă parte, chiar acceptând că o anumită perioadă nu se afla la domiciliu, ci în străinătate, acest fapt nu poate, de unul singur, să justifice concluzia că pârâtul nu mai are locuinţa în ţară, în sensul art. 915 C. proc. civ. Faptul că pârâtul îşi părăseşte periodic locuinţa stabilă din România pentru a merge în străinătate, dar revine întotdeauna în domiciliul său (după cum reiese din adresa poliţiei, care menţionează că acesta va reveni în luna august 2018) nu echivalează cu renunţarea la locuinţa din judeţul Dâmboviţa.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Târgovişte, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., situat în Cartea a VI-a "Proceduri speciale", Titlul I, Procedura divorţului: "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul".

Rezultă că, în materie de divorţ, competenţa teritorială este absolută, fiind reglementată prin dispoziţiile imperative ale art. 915 alin. (1) C. proc. civ., de la care nu se poate deroga.

În aplicarea corectă a normei enunţate, urmează a se reţine că, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuieşte la ultimul domiciliu comun, este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului.

În cauza de faţă, din actele dosarului, se constată că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 21 februarie 2017, reclamanta A. era rezidentă în Germania, oraşul M., iar pârâtul avea domiciliul în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa, conform menţiunilor cuprinse în cartea de identitate, aflată la dosarul Judecătoriei Târgovişte.

Totodată, Înalta Curte constată că acest fapt este confirmat de susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată formulată în faţa Judecătoriei Târgovişte.

Împrejurarea că pârâtul a părăsit ţara la data de 09.01.2018 pentru a lucra în străinătate, urmând să revină în luna august 2018, astfel cum rezultă din adresa emisă de secţia 3 de Poliţie Rurală Butimanu, aflată la dosar Judecătoria Târgovişte, nu are relevanţă, întrucât în cauză interesează domiciliul părţilor la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, cum la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 21 februarie 2017, pârâtul domicilia în comuna Butimanu, judeţul Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Judecătoriei Târgovişte.

Faţă de aceste considerente, în speţa de faţă este incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi, prin urmare, constatând îndeplinite condiţiile stipulate de norma invocată, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED