Restitution of property and compensation for improvements and loss of use: cassation and remand of appellate decision due to contradictory reasoning on asset identity and incorrect damages calculation

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 992/2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins acţiunea principală formulată de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Direcţia Generală Juridică, A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi s-a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 106.841,29 RON cu titlu de lipsă de folosinţă a imobilului construcţie, situat în Bucureşti, Şos. Bucureşti - Ploieşti, Km 11 - 12, colţ cu str. x, pe perioada 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010. S-au respins pretenţiile pârâtei pentru perioada 5 septembrie 2002 - 20 februarie 2009, ca fiind prescrise. S-au respins în rest pretenţiile ca neîntemeiate.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanţii nu au dovedit prin probele administrate efectuarea de îmbunătăţiri necesare şi utile la imobilul de la adresa de mai sus.

S-a mai reţinut că dreptul la despăgubiri al pârâtei s-a născut la data de 5 iunie 2009, data pronunţării hotărârii definitive de restituire a imobilului, că pretenţiile aferente perioadei anterioare sunt prescrise, cele aferente perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010 (data predării-primirii imobilului) sunt întemeiate, iar cele aferente perioadei 20 februarie 2009 - 5 iunie 2009, neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile.

Prin Decizia nr. 396/A din data de 17 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-au admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A., şi de apelantul-reclamant-pârât Ministerul Afacerilor Interne, împotriva Sentinţei civile nr. 992 din 17 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă reclamant S.C. B. S.R.L.. S-a schimbat sentinţa, în sensul că a admis, în parte, acţiunea principală şi a fost obligată pârâta la 117.833 RON RON către reclamante cu titlu de despăgubiri. A fost admis apelul pârâtei formulat împotriva aceleiaşi sentinţe civile care a fost schimbată sentinţa, în sensul că s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului de a cere despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului. Totodată s-a respins, în tot, cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.

În anul 2002 autoarele pârâtei au solicitat printr-o notificare, formulată în baza Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului în litigiu, deţinut de reclamanta Academia de Poliţie. Notificarea a fost respinsă de către unitatea deţinătoare prin Decizia nr. 587/2003. Contestaţia formulată de notificatoare a fost soluţionată definitiv prin judecăţi succesive ale fondului şi căilor de atac, prin Decizia civilă nr. 14/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3391/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă, imobilul fiind restituit în natură către autoarea pârâtei.

De la data rămânerii definitive şi implicit executorie a deciziei nr. 14/2009, pârâta nu a efectuat niciun demers de executare silită a acestei decizii, ori de notificare a reclamantei pentru executare amiabilă. Ulterior rămânerii irevocabile a deciziei de restituire a imobilului, pârâta a formulat cerere de executare silită, dar fără a face dovada nici în acest caz, de formularea unei eventuale notificări prealabile către reclamantă pentru executarea amiabilă a hotărârii judecătoreşti. De altfel, chiar şi procedura de executare silită declanşată de către pârâtă a fost finalizată în fapt tot printr-o executare amiabilă, conform procesului-verbal de executare din data de 19 octombrie 2010 (p. 20 dosar fond), în care se consemnează atât atitudinea cooperantă a părţilor cât şi faptul că nu a fost cazul prezenţei unor forţe de ordine.

Apelul reclamantei a fost constatat fondat sub următoarele aspecte.

Îmbunătăţirile aduse imobilului de către reclamantă şi solicitate prin acţiunea principală au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, şi anume contractele de construire/reparaţii identificate în raportul de expertiză efectuat în cauză. A fost înlăturată susţinerea judecătorului fondului că aceste contracte nu pot constitui mijloc de probă, pentru că nu ar fi fost înregistrate, pe de o parte, pentru că au fost înregistrate la instituţia publică beneficiară şi au constituit temei al unor plăţi din bani publici, iar, pe de altă parte, pentru că documentele îşi produc efecte juridice în condiţiile în care nu au fost defăimate în sensul calificării lor ca fiind false.

S-a mai reţinut că în raportul de expertiză întocmit de expert C. sunt calificate drept îmbunătăţiri necesare şi utile aduse imobilului doar cele executate conform contractelor nr. x/1997 şi nr. y/1997 şi actelor adiţionale la acestea. Din valoarea reţinută pentru aceste îmbunătăţiri, expertul a dedus contravaloarea obiectelor lipsă la momentul efectuării expertizei, precum şi a uzurii reparaţiilor, rezultând suma de 117.833 RON.

Cu privire la lucrările efectuate în anul 2003 şi pentru care reclamanţii au prezentat, de asemenea, documente probatorii, expertul a reţinut că îmbunătăţirile aduse imobilului nu au caracter necesar, deoarece au vizat o transformare a imobilului în vederea folosirii pentru o altă destinaţie.

Curtea de apel a apreciat ca fiind pertinent punctul de vedere al expertului, atât cu privire la cuantumul şi caracterul necesar al îmbunătăţirilor efectuate în anul 1997 - 1998, cât şi cu privire la calificarea drept voluptuorii a cheltuielilor de transformare a clădirii în anul 2003, cu atât mai mult cu cât bună parte dintre aceste îmbunătăţiri au fost dezafectate până la data predării imobilului către pârâtă (instalaţii sanitare, de încălzire etc.).

În legătură cu cererea reconvenţională, curtea de apel a constatat că reclamanţii au solicitat la fond respingerea acesteia, poziţie menţinută şi prin întâmpinarea formulată la apelul pârâtei, căreia i s-a adăugat şi subsidiarul menţinerii hotărârii de fond privind dezlegarea cererii reconvenţionale.

Specificul de aplicare al Legii nr. 10/2001 constă în faptul că notificatorul pretinde recunoaşterea unui drept al său în legătură cu un imobil. Actul de recunoaştere (dispoziţia unităţii deţinătoare sau hotărârea judecătorească pronunţată în contestaţiile declarate împotriva dispoziţiilor de respingere) au valoarea unui act constitutiv de drept, beneficiarul fiind doar de la momentul adoptării actului de recunoaştere deţinătorul unui "bun" în înţelesul dat de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale acestei noţiuni. Având un "bun" titularul beneficiază de toate prerogativele recunoscute proprietăţii, inclusiv de cea de a pretinde despăgubiri în cazul cotropirii proprietăţii, atât pentru eventualele daune cât şi pentru lipsirea de folosinţă a proprietăţii.

Pârâta şi autoarele sale nu au fost deţinătoarele unui "bun" decât la momentul pronunţării deciziei judecătoreşti definitive pe data de 5 iunie 2009 şi, implicit, nici nu aveau dreptul de a solicita despăgubiri pentru lipsa folosinţei bunului până la acel moment.

Pentru perioada ulterioară datei de 5 iunie 2009 până la predarea bunului, la 19 octombrie 2010, curtea de apel a constatat că la dosar nu există probe din care să rezulte că în perioada amintită (5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010), pârâta ar fi încercat să intre în posesia imobilului şi ar fi întâmpinat opoziţia reclamantelor. Aşa fiind, curtea de apel a apreciat că lipsa de folosinţă a imobilului de către pârâtă nu poate fi imputată reclamantelor, făcând trimitere şi la conţinutul procesului-verbal de predare-primire din 19 octombrie 2010 din care rezultă o predare amiabilă şi nicidecum silită, pe de o parte, iar, pe de altă parte, rezultă că imobilul era deja dezafectat de utilităţi şi componente.

Pentru aceste considerente, cererea reconvenţională a fost respinsă în totalitate.

Cu privire la apelul declarat de pârâtă, dincolo de argumentele legate de respingerea cererii de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru întreg imobilul (construcţie şi teren) şi pentru întreaga perioadă solicitată, curtea de apel l-a admis în legătură cu soluţia pronunţată pe excepţia de prescripţie a dreptului de a cere despăgubiri. Aşa cum chiar judecătorul fondului a reţinut, dreptul pârâtei s-a născut la data de 5 iunie 2009, iar acţiunea a fost introdusă în luna februarie 2012, în interiorul termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În aceste condiţii, curtea de apel a constatat că acţiunea a fost introdusă în termen pentru dreptul născut la 5 iunie 2009 şi nu putea fi prescrisă pentru perioada anterioară acestei date pentru că dreptul nu exista anterior acestei date şi, pe cale de consecinţă, nici nu putea fi invocat. Acceptarea prescripţiei dreptului ar echivala cu o implicită recunoaştere a existenţei acestuia, ipoteză care, din considerentele de mai sus, nu poate fi primită. În concluzie pe acest aspect, curtea de apel a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost greşit admisă.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de A., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne şi pârâta S.C. B. S.R.L., a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă care, prin Decizia nr. 127 din 26 ianuarie 2016, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că instanţa de apel nu a răspuns motivelor apelantei pârâte-reclamante care, vizau soluţionarea cererii de despăgubire aferente perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, prin care se invoca faptul că, în mod netemeinic la calculul despăgubirilor nu a fost avut în vedere şi terenul, motive care nu au putut fi cercetate, direct în recurs, ţinând de temeinicia hotărârii primei instanţe de fond.

Tot astfel, Înalta Curte a constatat, de asemenea, fondat motivul de recurs formulat de către pârâta-reclamantă, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitor la partea din cererea de chemare în judecată considerată întemeiată, având în vedere că în analizarea temeiniciei acesteia instanţa de apel nu a răspuns apărărilor pârâtei-reclamante, în cadrul cărora se invoca argumentat, cu trimitere la mai multe înscrisuri, pe de o parte, că lucrările care au făcut obiectul contractelor de lucrări nr. x/1997 şi nr. y/1997 nu vizează imobilul restituit, iar pe de altă parte că potrivit art. 9 din Legea 10/2001 "imobilele preluate abuziv se restituie în natura, din mana oricui s-ar afla şi libere de orice sarcini".

Ca atare, s-a reţinut că, împrejurările de fapt în cauză nu au fost pe deplin stabilite.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 951 din 31 octombrie 2017, a admis apelurile declarate în cauză şi schimbând în parte sentinţa, a admis acţiunea principală şi a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 767.055 RON, despăgubiri către reclamantă.

A obligat totodată reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 1.715.137,55 RON către pârâta-reclamantă, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 20101.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a decide astfel, instanţa de trimitere a reţinut că în ceea ce priveşte lucrările de îmbunătăţiri efectuate de reclamantă la imobilul proprietatea pârâtei, acestea au fost dovedite conform contractelor de antrepriză nr. x din 7 iulie 1997 şi actul adiţional nr. x/1997, prin contractul de antrepriză nr. x/1997 şi actele adiţionale nr. x/2003 şi nr. y/2004, precum şi prin procesele-verbale de recepţie finală nr. x/1998 şi nr. y/1998, înscrisuri care figurează în registrele Ministerului de Interne şi care nu au fost defăimate de pârâta reclamantă prin înscrierea în fals.

S-a mai reţinut în acest sens, că obiectul contractului nr. x/1997 îl reprezintă "lucrări de reparaţii la clădire pentru militari în termen şi clădire pentru studenţi-grăniceri", iar în actul adiţional la contract se menţionează efectuarea de lucrări de reparaţii la clădire pentru studenţi şi grăniceri şi clădire pentru militari în termen, valoarea totală fiind de 729.600.000 RON, majorată la 1.093.089.471 RON.

Totodată, procesul-verbal de terminare a lucrărilor cu nr. x/1997, cât şi procesul-verbal de recepţie finală nr. x/1998 sunt semnate atât de către antreprenor, cât şi de beneficiarul lucrărilor, fiind însoţite şi de situaţia de plată aferentă .

Instanţa de apel a mai reţinut că obiectul contractului de antrepriză nr. x/1997 îl reprezintă " lucrări de reparaţii la instalaţii pentru construcţii la clădire pentru militari în termen şi clădire pentru studenţi-grăniceri", iar actele-adiţionale nr. 1 şi 2 la acest contract au ca obiect majorarea valorii iniţiale a contractului, menţionându-se montarea unei centrale termice automate de tip "D.". Şi în această situaţie, cele două procese-verbale de recepţie şi recepţie finală au fost semnate atât de antreprenor, cât şi de beneficiar, nefiind contestate de pârât prin înscriere în fals .

Cât priveşte contractul nr. x din 15 august 2003, acesta a avut ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de refacere la clădirea - Vila pentru oaspeţi, iar prin contractele adiţionale nr. 1 şi 2/2003 a fost majorată valoarea contractată. Totodată a fost ataşat procesul-verbal de recepţie nr. x/2004 şi procesul-verbal de recepţie finală nr. x/2005, precum şi autorizaţia de construire pentru aceste lucrări, cu nr. y/2003.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual în apel, de către expertul C., lucrările efectuate conform contractelor nr. x/1997 şi nr. y/1997 au avut caracter necesar şi util, iar cele efectuate în baza contractului nr. x/2003 au caracter voluptoriu, expertul motivând punctul său de vedere pe faptul că aceste lucrări au fost executate fără o expertiză tehnică efectuată de o persoană specializată, care să menţioneze necesitatea lor precum şi raportat la scopul acestora respectiv transformarea Căminului E. în Vila pentru Oaspeţi.

Cum din cuprinsul contractului nr. x/2003 rezultă că investiţiile au avut ca obiect lucrări de refacere la clădirea " Vilă pentru oaspeţi ", iar din analiza documentelor anexate la acest contract, precum şi a concluziilor expertului rezultă că acestea reprezentau lucrări de arhitectură, racord canalizare, montare centrală termică, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, încălzire ş.a., conducând la sporirea valorii economice a imobilului, cât şi la conservarea acestuia instanţa de apel a apreciat că aceste lucrări nu se încadrează în categoria celor voluptuarii, nefiind efectuate pentru simpla plăcere a proprietarului, ci au avut caracter util, aducând un spor de valoare imobilului, astfel încât se impune obligarea pârâtei-reclamante la plata contravalorii acestora.

A fost respinsă şi critica apelantei pârâte, în sensul că lucrările care au făcut obiectul contractelor nr. x/1997 şi nr. y/1997 nu vizează imobilul restituit, câtă vreme din cuprinsul raportului de expertiză rezultă contrariul, iar pe de altă parte din înscrisurile depuse în cauză nu rezultă că ar mai exista şi alte imobile, ce nu au făcut obiectul restituirii către reclamantă.

S-a concluzionat că în cauză sunt întrunite cerinţele acţiunii de in rem verso, respectiv s-a făcut dovada unei măriri de patrimoniu a pârâtei şi a unei micşorări a patrimoniului reclamantei, ca o consecinţă a măririi celuilalt patrimoniu; între mărirea şi respectiv micşorarea patrimoniilor existând o strânsă legătură, cele două efecte fiind rezultatul unei cauze unice. Totodată, se conchide, nu există un temei legal pentru mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt .

Astfel, se arată, micşorarea patrimoniului apelantei reclamante Ministerul Afacerilor Interne cu consecinţa măririi patrimoniului apelantei pârâte-reclamante S.C. B. S.R.L. este dovedită cu înscrisurile depuse în cauză, coroborându-se şi cu concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Referitor la critica apelantei pârâte-reclamante privind aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, curtea a reţinut că interpretarea acestor dispoziţii legale trebuie făcută în sensul prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 9.1 din H.G. nr. 250/2007 de interpretare şi aplicare a Legii nr. 10/2001, care a avut în vedere " prevalenţa restituirii în natură a imobilului către persoana îndreptăţită, indiferent dacă aceasta s-ar afla în concurs cu alţi creditori ai persoanei juridice debitoare (creditori ipotecari sau cu garanţii privilegiate, inclusiv creditorii unităţii debitoare în cadrul procedurii falimentului)" şi nu exonerarea de răspundere în situaţia efectuării unor cheltuieli necesare sau utile la imobilul retrocedat, astfel cum este ipoteza din prezenta cauză, când nerestituirea acestor cheltuieli ar conduce la o îmbogăţire fără just temei a pârâtei reclamante.

Cât priveşte apelul declarat de pârâta-reclamantă, instanţa de trimitere a reţinut că prin decizia de casare s-a statuat, cu putere obligatorie, că această parte este îndreptăţită să primească despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, întrucât în apel nu s-au formulat critici privind partea din cererea reconvenţională care a fost admisă, respectiv cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 106.841 RON cu titlu de lipsă de folosinţă.

Tot astfel, pârâta-reclamantă a învederat prin motivele de apel că este de acord cu evaluarea făcută construcţiei şi a porţiunii de teren aferent construcţiei, din primul ciclu procesual.

A fost avută în vedere cea de-a doua variantă a raportului de expertiză efectuat în rejudecare, conform H.G. nr. 343/2007, reţinându-se forţa juridică superioară a acestui act normativ, care se raportează la prevederile Legii nr. 10/2001.

De asemenea, au fost deduse din sumele calculate defalcat pe anii 2009 şi 2010, valoarea terenului şi a construcţiei, astfel cum a fost avută în vedere de prima instanţă şi care nu a fost contestată de pârâta reclamantă, rezultând suma de 662 560,88 RON pentru anul 2010 şi respectiv 995.735,88 RON pentru anul 2010 - total 1.608.296 RON (fără impozitare). La această sumă s-a adăugat valoarea calculată în primă instanţă şi care nu a fost contestată, rezultând suma finală de 1.715.137,55 RON. Nu a fost avută în vedere valoarea după impozitare, Curtea de apel a reţinut în acest sens că, această valoare se achită eventual de către proprietar, neputând fi dedusă din valoarea totală a despăgubirilor.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs în termen legal A., Ministerul Afacerilor Interne şi S.C. B. S.R.L..

În recursul lor, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865 aplicabil cauzei, recurenţii-reclamanţi Ministerul Afacerilor Interne şi A., critică decizia dată în rejudecarea apelului, după cum urmează:

- instanţa de apel nu a motivat "convingător" asupra celor dispuse, hotărârea neasigurând transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi "să justifice" dispozitivul şi graţie căruia să poată fi realizat controlul judiciar.

Astfel, s-a stabilit suma de 767.055 RON cu titlu de despăgubiri, pentru lucrările necesare şi utile efectuate la imobilul de referinţă, fără a se motiva şi a se arăta criteriile care au fost avute în vedere, cu privire la stabilirea acestuia cuantum şi fără a se lua în considerare toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea stabilirii despăgubirilor, ignorându-se total necesitatea aplicării coeficienţilor de inflaţie stabiliţi de Institutul Naţional de Statistică.

- în stabilirea contravalorii lipsei de folosinţă, aferente perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, instanţa îşi fundamentează calculul pe raţionamente contradictorii, valoarea stabilită în final excedând cuantumului calculat conform H.G. nr. 343/2007, act normativ pe care, de altfel, Curtea de Apel susţine că l-a avut în vedere la calculul acesteia.

Mai mult, se arată, contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului a fost calculată prin raportare la un act normativ abrogat expres prin Legea nr. 65/2015.

Se solicită modificarea hotărârii date în apel şi diminuarea sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă perioadei 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, la suma de 106.841,29 RON, aşa cum corect a fost stabilită de instanţa de fond.

- în mod greşit instanţa s-a raportat la expertiza judiciară efectuată de ing. F., în dauna celei efectuate la instanţa de fond (ing. G.), ignorându-se faptul că s-a aplicat greşit Anexa 1 din H.G. nr. 343/2007, care prevede o valoare a chiriei de 2 RON/m.p., pentru suprafeţe mai mari de 10.000 m.p.,. cum greşit a reţinut expertul.

- sub aspectul combaterii susţinerilor părţilor şi a analizei argumentelor acestora, cu trimiteri concrete la legislaţie, hotărârea este practic nemotivată, instanţa limitându-se doar la o reiterare a situaţiilor de fapt reţinute de Înalta Curte, prin Decizia nr. 127 din 26 ianuarie 2016.

- toate probele administrate în cauză justifică solicitarea reclamanţilor de obligare a S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 1.754.289,31 Ron, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile aduse imobilului în cauză, cerere formulată prin acţiunea introductivă.

Astfel, se arată, au fost depuse cele două contracte de lucrări şi actele adiţionale, toate fiind înscrise în registrele instituţiei publice, situaţie în care au dobândit dată certă, conform prevederilor art. 1182 din C. civ. de la 1864.

Recurenta face o analiză a acestor acte şi menţionează că executarea efectivă a lucrărilor a fost constatată prin procesul-verbal de recepţie finală nr. x din 22 septembrie 1998, astfel că nu poate fi tăgăduită realitatea şi certitudinea cheltuielilor asociate acestor lucrări, a căror restituire este solicitată prin cererea introductivă.

- nefiind aplicabilă în cauză Hotărârea Guvernului nr. 343/2007, susţine recurenta A., la evaluarea lipsei de folosinţă ar putea fi utilizată metoda comparaţiei directe pe baza unor chirii din contracte de închiriere ce au ca obiect terenuri şi construcţii similare din zonă, cu perioadă contractuală similară.

Ca atare, se conchide, acordurile de voinţă sub forma contractelor de închiriere din anul 2013 şi actele adiţionale la acestea, prezentate de S.C. B. S.R.L. încheiate cu fundaţia H., nu pot fi luate în calcul la stabilirea valorii lipsei de folosinţă, prin metoda comparaţiei, având în vedere că, pe de o parte, au ca obiect suprafeţe mult mai mici de teren iar, pe de altă parte, sunt încheiate în afara termenului stabilit prin obiectivul expertizei (5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010).

În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, S.C. B. S.R.L. formulează următoarele critici împotriva deciziei din apel:

- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, prin care s-a schimbat înţelesul actelor supuse analizei.

Astfel, se arată, nu pot fi imputate recurentei lucrări realizate la două imobile diferite (imobil cazarmă militari în termen şi imobil studenţi grăniceri) atâta timp cât S.C. B. S.R.L. a deţinut doar ceea ce i s-a restituit şi anume, un singur imobil care anterior era denumit "Pavilion corp de gardă".

- cele două contracte de lucrări, exhibate de către reclamante, nu se referă la imobilul restituit recurentei-pârâte, motivarea fiind astfel, străină pricinii.

- instanţa de trimitere a încălcat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. precum şi pe cele ale art. 129 şi art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că a omis să se pronunţe asupra unor critici formulate în apel de către pârâta-reclamantă reconvenţională vizând împrejurarea că lucrările ce au făcut obiectul celor două contracte, nu se referă la imobilul restituit (care, în 1997, se identifica cu vila denumită "Pavilion corp de gardă"), precum şi faptul că s-au "imputat" lucrări efectuate la alte imobile.

- hotărârea instanţei este pronunţată şi în contradicţie cu propria motivare.

Astfel, deşi recurentei S.C. B. S.R.L., i se impută valoarea lucrărilor înscrisă în cele două contrate, cu argumentarea că nu s-ar fi dovedit existenţa mai multor imobile, în incinta Academiei de Poliţie, din chiar motivarea instanţei rezultă existenţa a cel puţin două imobile, în acel perimetru, respectiv: un imobil cazarmă militari şi un imobil pentru studenţi grăniceri, precum şi un pavilion corp de gardă.

Astfel, se arată, motivarea este contradictorie cu soluţia.

- existenţa mai multor imobile în acelaşi perimetru, nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Dacă această chestiune ar fi făcut obiectul dezbaterilor, se arată, s-ar fi putut face dovada existenţei în incintă a cel puţin trei imobile.

Au fost încălcate astfel şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.

- instanţa a apreciat greşit cu privire la calificarea ca "necesare" şi "utile" a lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. x din 15 august 2003, hotărârea fiind pronunţată şi cu încălcarea art. 315 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia de casare s-a stabilit necesitarea unei analize asupra lucrărilor executate în baza contractului din 2003, precum şi a caracterului necesar şi util al acestora, atât pentru imobil cât şi pentru proprietar.

Or, prin probele administrate nu au fost identificate lucrări necesare, fără de care să fi pierit imobilul şi nici lucrări utile care au sporit valoarea bunului.

- reclamanta Ministerul Afacerilor Interne a cerut să se evalueze contravaloarea lipsei de folosinţă pentru o construcţie fără utilităţi şi instalaţii în condiţiile în care, se susţine, recurentei-pârâte i s-a predat un imobil "devastat", fără lumină, instalaţii de încălzire şi gaze, aspect constatat de expertiză şi recunoscut de reclamanţi.

Ca atare, se conchide, nu a existat un "spor de valoare" care să se fi regăsit în patrimoniul recurentei-pârâte.

Recursurile declarate în cauză, se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Prin decizia dată în rejudecarea apelului s-a reţinut că, în cauză sunt întrunite cerinţele faptului juridic al îmbogăţirii fără justă cauză prin dovada unei măriri de patrimoniu a pârâtei şi respectiv a unei micşorări a patrimoniului reclamantei.

S-au respins criticile apelantei-pârâte în sensul că lucrările ce au făcut obiectul contractelor nr. x/1997 şi nr. y/1997 nu vizează imobilul restituit, reţinându-se că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în rejudecare, rezultă contrariul iar, pe de altă parte, înscrisurile depuse în cauză nu atestă că în incintă ar mai exista şi alte imobile, ce nu au făcut obiectul restituirii către reclamantă.

Or, din actele cauzei, inclusiv cele depuse în recurs rezultă că, în perimetrul analizat există mai multe clădiri principale, identificate în decursul timpului sub denumirea de:

"clădire studenţi grăniceri", "clădire cazare militari în termen", precum şi cea restituită recurentei-pârâte care, la nivelul anului 1997 se identifica şi avea destinaţia de "Pavilion corp de gardă", astfel cum rezultă din chiar adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. x din 5 martie 2015.

Or, este cert că lucrările care au făcut obiectul contractelor nr. x/1997 şi nr. y/1997 se referă la două imobile distincte care, chiar dacă şi-ar fi schimbat denumirea în timp, aşa cum se susţine, nu pot fi identificate ca reprezentând un singur nemişcător, respectiv cel restituit recurentei-pârâte, care, a reclamat faptul că ar fi fost obligată la plata unor lucrări executate şi la un alt imobil.

Din această perspectivă, se constată că expertizele efectuate în cauză au fost realizate, în principal, "pe bază scriptică", fără a defalca punctual lucrările efectuate asupra corpurilor distincte de clădire.

Or, aşa cum corect se arată în recursul formulat de S.C. B. S.R.L., în motivarea instanţei de rejudecare se susţine, pe de o parte, că în incinta A. există cel puţin două imobile (un imobil cazarmă militari, un imobil pentru studenţi grăniceri, precum şi pavilion corp de gardă), iar pe de altă parte că, din înscrisurile depuse în cauză nu ar rezulta că în acelaşi perimetru, ar exista şi alte imobile, în afară de cel care a făcut obiectul restituirii către pârâtă, sub acest aspect motivarea fiind contradictorie.

Tot astfel, în rejudecare, urmează a se verifica dacă a existat într-adevăr un spor de valoare înregistrat în patrimoniul pârâtei-reclamante reconvenţională (în ipoteza în care se probează reparaţiile efectuate la imobilul restituit) şi respectiv dacă investiţia făcută de reclamantă se mai regăseşte incorporată, la data retrocedării, în respectiva clădire.

În acest sens, urmează a se pune în discuţia părţilor şi a se stabili pe bază de probe, veridicitatea susţinerilor pârâtei care, a învederat că ar fi preluat imobilul "complet devastat", fără uşi interioare, fără parchet, instalaţii termice şi instalaţii electrice, şi fără instalaţii de gaze, aspecte care vor putea lămuri întrunirea condiţiilor lui "actio de in rem verso".

Prin natura ei, aceasta este legitimată de faptul juridic prin care, patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.

Or, numai din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel ce îşi vede mărit patrimoniul, de a restitui plusvaloarea, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul.

Cât priveşte despăgubirile aferente contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, pentru perioada 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, se constată că valoarea finală stabilită de instanţă, excede unui cuantum calculat potrivit indicatorilor din H.G. nr. 343/2007, act normativ la care curtea de apel s-a raportat şi care, de altfel, a fost ulterior abrogat expres prin Legea nr. 65/2015.

Astfel, chiar Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 343/2007, prevede o valoare a chiriei de 2 RON/m.p., pentru imobile situate în localităţi de rang 0, iar nu 10 RON/m.p. cum s-a reţinut în raportul de expertiză efectuat în apel-rejudecare.

Nu în ultimul rând, în stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, trebuie lămurite contrazicerile flagrante din expertizele efectuate în cauză şi care este explicaţia legală pentru diferenţele semnificative de valori, relevate de experţi, în acord cu actele normative aplicabile în speţă.

Astfel, de la o contravaloare a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă asupra imobilului pentru perioada de referinţă, stabilită prin expertiza efectuată la fond (de expert ing. G.) în cuantum de 106.841,29 RON, în apel-rejudecare expertul desemnat concluzionează iniţial asupra unei valori reprezentând lipsa de folosinţă pentru perioada 5 septembrie 2009 - 19 octombrie 2010, de 958,504 RON (valoarea după impozitare), pentru ca la o dată ulterioară, acelaşi expert, urmare unei "recapitulări valorice" cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă să ajungă la o valoare de 1.612.701 RON, după impozitare .

Răspunzând, urmare solicitării instanţei, la obiecţiunile formulate de părţile în litigiu, acelaşi expert (ing. F.) concluzionează asupra unei contravalori a lipsei de folosinţă după impozitare, de 4.889,359 RON .

Ca atare, în rejudecare, urmează a se lămuri modul de calcul, contradictoriu, din expertizele efectuate în cauză şi care sunt reglementările aplicabile în vederea evaluării lipsei de folosinţă, pentru perioada 5 iunie 2009 - 19 octombrie 2010, pentru a se putea aprecia asupra posibilităţii utilizării metodei comparaţiei directe pe baza unor chirii rezultând din contracte de închiriere ce au ca obiect terenuri şi construcţii similare din aceeaşi zonă, închiriate în intervale apropiate celui stabilit prin obiectivul expertizei.

În acelaşi context, instanţa urmează a aprecia dacă acordurile de voinţă sub forma contractelor de închiriere, încheiate în anul 2013 de S.C. B. S.R.L., cu un terţ, respectiv Fundaţia "H." pot fi luate în calcul la stabilirea valorii lipsei de folosinţă prin metoda comparaţiei, luându-se în considerare că obiectul acestora îl reprezintă suprafeţe mult mai mici de teren, decât cele în litigiu, precum şi faptul că este vorba de acte încheiate cu mult în afara termenului stabilit prin obiectivul expertizei (a se vedea şi fila x - apel rejudecare-contract de închiriere transmis expertului în vederea formulării răspunsului la obiecţiuni, încheiat între I., avocatul care a asigurat asistenţa juridică a recurentei-pârâte şi Fundaţia "H.").

Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursurile urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A., de reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne şi de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 951/A din 31 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM