Garnishment jurisdiction fixed at creditor's forum for foreign-debtor enforcement after conflicting declinations

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, la data de 2 august 2018, sub nr. dosar x/2018, BEJ A. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite prin poprire, în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 614 din 29 mai 2018, la cererea creditoarei B., împotriva debitorilor D. şi S.C. C. S.R.L., pentru recuperarea sumei de 85.717 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 651 alin. (3), art. 666, art. 652 coroborat cu art. 782 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 9 august 2018, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 614 din 29 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul civil nr. x/2017, rămasă definitivă, au fost obligaţi debitorii D. şi S.C. C. S.R.L. să restituie creditoarei B. suma de 85.717 RON.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, în competenţa instanţei de executare sunt incluse cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Aplicând aceste dispoziţii legale la circumstanţele speţei, s-a constatat că sediul debitorului D. este în Elveţia, iar sediul debitoarei S.C. C. S.R.L. este în Bucureşti.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar art. 126 C. proc. civ. dispune că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Din combinarea celor două texte de lege se desprinde concluzia potrivit căreia competenţa teritorială este exclusivă, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă.

Ca atare, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Târgu Secuiesc şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 5130 din 5 septembrie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect încuviinţare executare silită, în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, în materia executării silite, pentru stabilirea competenţei, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză, executarea silită a fost îndreptată împotriva a doi debitori solidari - D. şi S.C. C. S.R.L., având sedii diferite, considerent pentru care, în raport de prevederile reţinute, competenţa, ca instanţă de executare, ar reveni atât Judecătoriei Târgu Secuiesc (pentru debitorul D.), cât şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (pentru debitoarea S.C. C. SRL).

Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi.

De asemenea, devin aplicabile prin analogie şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Târgu Secuiesc, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul creditorului, având în vedere că debitorul D. are sediul în Elveţia.

Prin urmare, întrucât, prin cererea formulată la data de 2 august 2018, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Târgu Secuiesc, instanţă de executare competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate, aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Târgu Secuiesc, pentru considerentele ce succed:

Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 614 din 29 mai 2018, pronunţată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. x/2017, privind pe creditoarea B., cu domiciliu în Târgu Secuiesc, judeţ Covasna, în contradictoriu cu debitorii D., cu sediul în Elveţia, localitatea Baar, str. x, Cantonul Zug şi S.C. C. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Centrul de Afaceri Union.

Înalta Curte reţine că, în materia executării silite, în vederea stabilirii competenţei teritoriale, sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, potrivit C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în ţară, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.

Dacă la momentul arătat nici debitorul, nici creditorul nu au sediul sau domiciliul în ţară, instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în competenta instanţei de executare sunt incluse cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În speţă, se constată că cererea de executare silită a creditoarei a fost formulată împotriva a doi debitori obligaţi în solidar, D. şi S.C. C. S.R.L., aceştia având sedii diferite, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competenţa, ca instanţă de executare, ar reveni atât Judecătoriei Târgu Secuiesc, având în vedere că sediul debitorului D. nu se află în ţară, cât şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, dat fiind sediul debitoarei S.C. C. S.R.L..

În cazul pluralităţii de debitori cu sedii diferite, dispoziţiile procesual civile nu determină în mod expres stabilirea competenţei de soluţionare a unor atare cereri de încuviinţare a executării silite, caz în care urmează a se reţine incidenţa normelor generale de competenţă înscrise în art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, text normativ care reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi.

În acest context, în circumstanţele arătate, devin aplicabile şi prevederile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Cum, în cauză, debitorii solidari, în privinţa cărora a fost solicitată încuviinţarea executării silite, au sedii diferite, rezultă că, în conformitate cu textele normative sus enunţate, prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Târgu Secuiesc a fost fixată în mod definitiv, între două instanţe deopotrivă competente, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliu debitorului D..

În consecinţă, având în vedere că, prin cererea formulată la data de 2 august 2018, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Târgu Secuiesc, instanţă de executare competentă în raport de sediul unuia dintre cei doi debitori solidari, faţă de dispoziţiile legale sus evocate, Înalta Curte va stabili în favoarea acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect încuviinţare executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM