Nullity of cassation appeal for failure to substantiate statutory grounds of illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively declared the cassation appeal null, thereby upholding the lower court's procedural decision and leaving the suspension of judgment in force. The dispute concerned a party's attempt to appeal an appellate court's interim order that had suspended a pending cassation case due to the parties' failure to appear at a hearing and not requesting judgment in absentia; the appellant contested this suspension on grounds of hospitalization and alleged procedural illegality but also included extraneous, unrelated complaints regarding naval authority and criminal proceedings. Relying on Articles 486(1)(d), 486(3), 487, and 488(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal was formally defective because the appellant failed to specifically identify and develop any of the exhaustively enumerated grounds for cassation (illegality), which is a mandatory requirement under pain of nullity, and no public order grounds were identified to allow ex officio intervention.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to substantiate statutory grounds of illegality: Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva Deciziei civile nr. 153 din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-pârât A. împotriva Deciziei civile nr. 153 din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, la termenul de judecată din 10 ianuarie 2018, părţile legal citate nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi nu au solicitat judecata în lipsă.
Împotriva acestei încheieri, la data de 22 februarie 2018, a declarat recurs recurentul-pârât A.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 2 martie 2018, sub nr. x/2015/a1, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 11 filtru.
Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a suspendat judecata recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 153 din 27 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Galaţi, întrucât la data de 10 ianuarie 2018 era internat în Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare CT.
De asemenea, recurentul-pârât a criticat Decizia civilă nr. 153 din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Galaţi, menţionând că aceasta a fost pronunţată în condiţii de nelegalitate.
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a expus pe larg aspecte care nu au legătură cu cauza pendinte, prin care a reclamat relele tratamente la care a fost supus de conducerea Autorităţii Navale Constanţa, unde s-a prezentat pentru emiterea unor documente maritime, precum şi modalitatea de soluţionare a unor dosare penale de către Parchetele de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi şi Judecătoria Galaţi, susţinând încălcarea unor drepturi garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
În condiţiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., conform Rezoluţiei din 6 martie 2018 a completului de filtru nr. 11, s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.
Prin raport s-a constatat că, deşi încheierea din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, este susceptibilă de recurs, susţinerile formulate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., în acest caz sancţiunea fiind nulitatea recursului, conform prevederilor art. 489 alin. (2) din actul normativ menţionat.
Prin rezoluţia din 15 iunie 2018, completul de filtru nr. 11 a analizat conţinutul raportului şi, constatând că întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru formularea, în scris, a unor puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs rezultă că raportul a fost comunicat părţilor la data de 29 iunie 2018. Acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unor puncte de vedere la raport.
Prin rezoluţia din 7 august 2018, completul de filtru nr. 11 a fixat termen de judecată în camera de consiliu pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului la data de 11 octombrie 2018.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că recurentul-pârât nu a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., republicat, şi nici nu a arătat, ulterior, printr-un memoriu separat, care sunt criticile de nelegalitate formulate împotriva încheierii atacate.
Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
În cauză, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, deoarece, prin cererea de recurs recurentul-pârât a susţinut nelegalitatea încheierii recurate fără a combate, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.
Având în vedere că recurentul-pârât nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanţă, din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acest act normativ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din data de 10 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2018.
Procesat de GGC - MM