Territorial jurisdiction in labor disputes: domicile of the employee vs. headquarters of the representing union

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă la data de 19 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin preşedinte, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, obligarea acesteia la acordarea salariului de bază, la valoarea de referinţă salarială, conform prevederilor legale în vigoare, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv conform H. GR nr. 1017/2015 şi H. GR nr. 1/2017.

Prin Sentinţa civilă nr. 781 din 14 mai 2018, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Sălaj a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele individuale de muncă, precum şi acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărătorii proprii ori aleşi.

Prin art. 28 alin. (2) din acelaşi act normativ se prevede că, în exercitarea atribuţiilor respective, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiunea în justiţie în numele membrilor acestora, în baza unei împuterniciri scrise. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune ori renunţă la judecată. La alin. (3) se arată în mod expres faptul că "în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

Or, câtă vreme organizaţiei sindicale i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă, fiind reclamant, Tribunalul Sălaj a apreciat că la determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/2013, dată în recurs în interesul legii.

Pentru aceste motive, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă la data de 23 mai 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa civilă nr. 635 din 27 iunie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia civilă. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Galaţi a reţinut că reclamantul este angajatul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, jud. Sălaj, are domiciliul pe raza judeţului Sălaj (aspect necontestat de părţile în cauză), iar prin cererea de chemare în judecată acesta a solicitat plata unor drepturi salariale.

Conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată, instanţa a apreciat că reclamantul a formulat acţiunea, iar Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România are calitatea de reprezentant al acestuia. De asemenea, a constatat că reclamantul a ales sediul sindicatului doar pentru comunicarea actelor de procedură.

Tribunalul Galaţi a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi; (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".

Astfel, a apreciat că legiuitorul a dorit ca, în procesele în materia dreptului muncii, organizaţiile sindicale să aibă rol activ în apărarea drepturilor membrilor, putând întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula cerere în justiţie în numele acestora, pentru motivele arătate mai sus.

Cum din menţiunile cuprinse în cererea de chemare în judecată instanţa a reţinut că Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în Vrancea (în prezent sediul sindicatului nemaifiind pe raza municipiului Galaţi) are doar calitatea de reprezentant al reclamantului, care domiciliază pe raza judeţului Sălaj, a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare trebuie stabilită în funcţie de domiciliul reclamantului, iar nu de cel al sindicatului, întrucât acesta din urmă nu a formulat acţiunea în numele membrului său, ci a menţionat expres că are calitatea de reprezentant legal al acestuia.

Astfel, Tribunalul Galaţi a apreciat că aparţine Tribunalului Sălaj competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii. Totodată, a apreciat că prevederile acestui act normativ, care reglementează competenţa teritorială, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al reclamantului, urmând a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., în sensul că reclamantul a ales să se judece la Tribunalul Sălaj.

Instanţa a reţinut că Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, nu este incidentă în speţă, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant, persoană fizică, acesta alegând să fie reprezentat de sindicat. Ca atare, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Tribunalul Galaţi a apreciat că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant doar în cazul acţiunilor promovate de sindicat în calitate de reclamant pentru membrii de sindicat.

Pentru aceste motive, Tribunalul Galaţi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Tribunalului Sălaj, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin preşedinte, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, obligarea acesteia la acordarea salariului de bază, la valoarea de referinţă salarială, conform prevederilor legale în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv potrivit H.GR nr. 1017/2015 şi H. GR nr. 1/2017.

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecăţii face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Similar, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, stipulează în sensul că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceste dispoziţii sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu acelaşi obiect şi faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menţionat s-a stabilit că "în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 3307 din C. proc. civ. de la 1865 s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reţine că pentru a face aplicarea dezlegărilor date cu caracter obligatoriu prin decizia mai sus menţionată, respectiv pentru a se stabili competenţa de soluţionare a cererii deduse judecăţii în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul sindicatului, este necesar ca cererea de chemare în judecată să fie formulată de organizaţia sindicală (căreia i-a fost recunoscută legitimare procesuală activă prin aceeaşi decizie).

În cauză, conform menţiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acţiunea civilă a fost promovată de reclamantul A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România.

Prin urmare, calitatea de reclamant revine persoanei fizice, Sindicatul având un mandat de reprezentare convenţională a acestuia, în sensul dispoziţiilor art. 28 alin1 şi 2 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu cele ale art. 83 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează dreptul persoanelor fizice de a putea fi reprezentate de avocat sau mandatar.

Ca atare, contrar celor reţinute de Tribunalul Sălaj, în pricina de faţă nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011), s-a recunoscut calitatea procesuală activă a sindicatelor în acţiunile promovate în numele membrilor săi.

Or, în speţă, astfel cum s-a arătat, acţiunea civilă nu a fost formulată de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în numele membrului său de sindicat, ci în calitate de reprezentant al acestuia, motiv pentru care, în raport de această distincţie, stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina se va face conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv în funcţie de domiciliul reclamantului.

Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Tribunalul Galaţi la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, reclamantul A. are domiciliul activ în jud. Sălaj.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM